Ce își dorește, de fapt, Actorul ca să poată fi încredințat că arta sa are un sens? Poate, trebuie Tradiția teatrului de interpretare clasic, bazat pe Text, să prevaleze ca model în configurarea legislativă a Statutului Artistului, dar și în configurarea funcției Managerului teatral?
Categoria: Artele în Societate
Arta, Știința și cu Legea (I)
M-am gândit, după ce am fost la o dezbatere privind managementul instituțiilor publice de cultură, că paralela cu corpul se impune: ca aceste instituții de cultură să funcționeze bine, trebuie să funcționeze bine componentele lor care formează întregul numit Cultură, și care vin din: Artă, Știință și Lege.
Care și cum este gândirea care le armonizează? Care face ca, acum, dar și mâine, cultura să se dezvolte în România, în Europa, în acord cu epoca.
Cine (mai) are nevoie de critică teatrală ?
Ce se scrie despre spectacolul teatral are vreo legătură cu producția teatrală? La prima vedere, da. Dar textele publicate offline și online sunt citite, influențează cu ceva, transmit ceva profesional profesioniștilor scenei? Jurnalismul teatral, atât cât este acum în România, face față concurenței strivitoare cu alte specii de jurnalism? Cum ar trebui să fie cronica teatrală astfel încât să fie semnificativă pentru lumea teatrului din România? Ce scop ar trebui să aibe?
Directorul sau managerul de teatru. Sfârșit de partidă?
Cum este, de fapt, gândită funcția de manager al teatrului?
De altfel, e o discuție mai veche privind identitatea directorului, mai nou, a managerului de teatru în România. E bine ca el/ea („ea” e mai rar!) să fie „artist/ă” (regizor, actor) sau asimilat („critic, cronicar teatral”) sau nu?
Teatrul românesc 2016
Încă nu vedem imensul beneficiu pe care creativitatea experienței teatrale ar putea-o aduce și altor zone sociale. Încă nu îi facem locul cuvenit între alte activități mult mai bine finanțate. Mi se pare o eroare.
România-Brâncuși 14-13
Cumințenia pământului
foto brancusi.artmark.ro
Ieri, în comisia de buget de la Camera deputaților, ministerului culturii i-a fost refuzată alocarea sumei de cinci milioane lei, necesară demersului și achiziției celebrei lucrări a lui Brâncuși, „Cumințenia pământului”, care nu este încă proprietate a statului român. Ministerul a făcut și face încă eforturi notabile (în trecut, uneori, au fost mai puțin relevante) pentru ca Brâncuși să fie al României și prin schimbarea statutului unor opere ale sale: din posesie privată în Patrimoniul național.
Constantin Brâncuși
foto go2-romania.com
Nici de această dată Brâncuși nu poate veni acasă. România, prin Comisia de buget, abilă în a găsi procedural motive de blocare, a câștigat „meciul” împotriva patrimoniului național la limită, cu 14-13. Cei 13 care au votat „pentru ” s-au dovedit la înălțimea misiunii lor. Cei 14 parlamentarii victorioși împotriva lui Brâncuși ar merita un sejur la „Masa tăcerii” unde ar putea să se gândească în liniște la ce au făcut și fac pentru România.
Între timp, Brâncuși, cuminte, se uită la noi și constată că lucrurile nu se schimbă prea mult, din 1926, de pildă. Atunci Departamentul Vămilor al S.U.A. a clasificat opere ale sculptorului trimise din Paris pentru o expoziție la New York drept „obiecte”, una, Pasărea în spațiu, fiind văzută de-a dreptul „obiect industrial”, și îl obligă pe artist la plata taxei vamale ca pentru orice obiect. Brâncuși refuză spunând că acestea sunt „opere de artă”. Lucrările de artă erau scutite de taxe. Artistul a dat în judecată Statele Unite. Avocații americani ai apărării au încercat pe toate căile să demonstreze că această Pasăre nu este o pasăre căci nu seamănă cu una reală! Interesant, un alt argument al lor punea în discuție caracterul original al lucrării care mai avea la acea dată încă patru versiuni.Până la urmă, spre cinstea ei, Justiția americană îi dă dreptate artistului, consfințind o surprinzătoare legiferare a statutului artei moderne atunci.
Episodul blocării „repatrierii” unor opere ale lui Brâncuși este unul dintre multe altele. Nefericite. Încă odată, ideea de patriotism dispare din valorile „aleșilor”. Nu știu de ce, suspectez următorul lucru: mentalitatea față de opera de artă modernă nu s-a schimbat prea mult. Ca și Flaubert, artistul român i-a arătat odată spălătoresei sale unele lucrări ale sale: „Oh, dar e mai frumos decât o cască de pompier”, a spus aceasta.
În 1952, Brâncusi a cerut naturalizarea și a devenit cetățean francez. Era după ce noile autorități din România deveniseră „vameșii” artei brâncușiene. Alte autorități, mai recente, au ordonat spălarea cu furtunul (!!), pentru a „curăța” Poarta sărutului, provocând stricăciuni. Sau, de mai multă vreme, dezvoltă ceea ce Digi24 a numit „Afacerea statuia” (din ciclul „România furată”).
Când se va opri „războiul” autorităților române cu inestimabila moștenire lăsată de Brâncuși? Când va veni acasă marele sculptor?
foto Edward Steichen 1922
sursa www.webcultura.ro
Parlamentul României
Dați-ne bani, dar lăsați-ne în pace?
Întrebarea din titlu a apărut în urma a ceea ce Artistul a subînțeles de mult iar Autoritatea a acceptat sau refuzat: Creația nu poate fi produsă/prezentată dacă nu primește Bani iar Artistul trebuie lăsat să funcționeze în modul său specific nu ca o proiecție birocratică a Autorității.
O scrisoare…pierdută? Despre Autoritate și Teatru
Actul I. „Bunavestire”.Primăria dorește să facă un control în teatrele din București. Greșesc: nu Primăria, ci Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Comisia numită în acest scop e condusă de un actor cu un CV artistic străveziu (care e, momentan, președintele Comisiei pentru Învățământ, Cultură, Culte și Sport a Consiliului-CÎCCS) iar membrii comisiei sunt persoane care cunosc cuvântul „teatru”. Cam atât. Vor să înceapă cu Teatrul Odeon unde director este Dorina Lazăr. Oamenii de teatru au reacționat și au adresat o scrisoare primarului general interimar cerând un singur lucru: comisia să fie competentă. Atenție: nu controlul este pus în discuție, ci calitatea lui. Să recunoaștem: e un pas uriaș făcut pentru a atrage atenția Autorității că, dacă e să fie luată în serios, ar trebui să își joace mai bine rolul, adică să fie profesionistă așa cum sunt cei ce urmează să fie controlați, așa cum sunt cei și cele care au semnat scrisoarea. Sper ca această scrisoare să nu fie pierdută, ci găsită și pusă în ramă. Dar…
Autoritatea, Managerul de teatru și Concursul
În repetate rânduri, au apărut în presă semnalări, proteste, întrebări privind organizarea și desfășurarea concursurilor de manager pentru instituțiile de spectacole. Chiar și în aceste luni de vară, fie la Râmnicu Vâlcea, Bacău sau la Brașov, au apărut/apar iregularități care ridică semne de mirare/întrebare privind rolul Consiliului local, ca autoritate finanțatoare, documentele pe care se bazează concursul (cererea de ofertă, caietul de obiective, proiectul de management), modul în care și justificarea prin care sunt numiți membrii comisiilor de concurs.
Învățământul vocațional
Reacția recentă a unui grup de universitari de la Cluj de a supune dezbaterii publice un manifest privind învățământul vocațional din România, este mai mult decât binevenită. Am acuzat de câteva ori, în timp, alinierea grăbită a României la sistemul Bologna, care a fost luat de către autoritățile noastre ca o „sentință”, ca un „ordin” european de aliniere. Responsabilii români ai învățământului vocațional, în special cei din domeniul Teatru, nu au negociat nimic. Nu au gândit ce consecințe va avea noul sistem cu 3 ani licență, 2 ani masterat, 3 ani doctorat. UNATC și-a arogat „execelența” în domeniu, și-a impus „oamenii” în comisii, iar realitatea universitară teatrală a devenit, după 2000, din ce în ce mai ciudată, neconformă cu scopurile unui astfel de învățământ.
Câtă forță, dialog susținut, replică și așteptare, umor și ironie, performanță gestuală, totul pe/cu Muzică!