Artele în Societate, Reacție rapidă

O scrisoare…pierdută? Despre Autoritate și Teatru

Actul I. „Bunavestire”.Primăria dorește să facă un control în teatrele din București. Greșesc: nu Primăria, ci Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Comisia numită în acest scop e condusă de un actor cu un CV artistic străveziu (care e, momentan, președintele Comisiei pentru Învățământ, Cultură, Culte și Sport a Consiliului-CÎCCS) iar membrii comisiei sunt persoane care cunosc cuvântul „teatru”. Cam atât. Vor să înceapă cu Teatrul Odeon unde director este Dorina Lazăr. Oamenii de teatru au reacționat și au adresat o scrisoare primarului general interimar cerând un singur lucru: comisia să fie competentă. Atenție: nu controlul este pus în discuție, ci calitatea lui. Să recunoaștem: e un pas uriaș făcut pentru a atrage atenția Autorității că, dacă e să fie luată în serios, ar trebui să își joace mai bine rolul, adică să fie profesionistă așa cum sunt cei ce urmează să fie controlați, așa cum sunt cei și cele care au semnat scrisoarea. Sper ca această scrisoare să nu fie pierdută, ci găsită și pusă în ramă. Dar…

Continuă lectura

Standard