Artele Educației, Generale

Universitatea vulnerabilă (2)

sursa casita.com

sursa casita.com

Cariera universitară este una securizată. La noi și, cu diferențe, și în alte țări. Odată intrat în universitate, la noi, este rarisim să fii pus în situația de a …fi dat afară sau de a pleca de bunăvoie. Sau de reavoie căci sunt colegi/e care au trebuit să plece din universitate din cauza unui mediu colegial inamic, a presiunilor conducerii sau a șantajului voalat (uneori direct). Mai ales când ei/ele spun ce gândesc, dar responsabil, cu argumente iar nu din nervoasă poziție a lui…”Gică contra”.

Pentru mine problema carierei didactice securizate ridică o întrebare simplă: suntem toți/toate atât de buni încât ieșim toți/toate la pensie din aceeași facultate? Cum se măsoară competența, potențialul de comunicare didactică și contribuția la misiunea și obiectivele departamentului, facultății, universității?

Văd aici una dintre vulnerabilitățile universității. Ea este mai puțin preocupată de a atrage, în ani, competențe tinere, personalități formate deja în cultura digitală (pe care nu o…”venerez’, dar căreia îi recunosc calități) și, mai ales, care dovedesc, intelectual, un racord substanțial la lumea de azi  și, mai ales, au propensiunea de a explora lumea de mâine. Dar, vedeți, în evaluările făcute oficial  racordul și propensiunea nu apar ca itemi de evaluat. Universitatea mai degrabă conservă decât prospectează.

Faptul că, la noi, profilul universitarului, căruia i se atribuie atât sarcina didactică cât și cea de cercetare, nu face limpede dubla sa acțiune și nu o cuantifică corect astfel încât universitarul să aibă certitudinea unui parcurs profesional în acord performanța atinsă în domeniul său, acest fapt este camuflat sub pretinsa obiectivitate a indicilor scientometrici. Astfel încât, un coleg, o colegă, poate pune în CV-ul academic un număr de articole științifice, comunicări, conferințe care – de-ar fi evaluate ca lumea cu ocazia promovării pe post! – delimitează cantitateanumărul, nu calitatea și rezonanța lor în câmpul disciplinei pe care o stăpânește și o „predă” studenților. Practic, nu odată, concursul de promovare pe post didactic este o contabilizare  pe puncte strânse a unui efort birocratic de bifare. Căci, fiind vorba de promovare, nimeni nu uită că e vorba, de fapt, de un colego colegă.

Acestea au drept consecință că persoane mediocre ocupă, în timp, poziții academice tot mai mari și, astfel, barează accesul altora, mult mai competenți și cu energie mai profitabilă pentru mediul academic respectiv. Rar este cazul ca un concurs de promovare să nu fie „câștigat” de, adesea, persoana care s-a înscris. Când sunt mai multe pe același post, culisele concursului creează, dinainte, cutia de rezonanță prin care se dă de înțeles că numai acea persoană va lua postul. Și atunci, cum se întâmplă, celorlalți li se pune, la interviu, de pildă, o întrebare care discriminează.

Jocurile de putere în mediul academic și de cercetare (vezi istoria grotescă a Laserului de la Măgurele sau, mai recent, derizoria situație a neocupării portofoliului de la Ministerul Cercetării și Digitalizării) există, nu sunt de neglijat și spun multe despre consistența etică, despre integritatea sa. În acest sens, vă invit să analizați candidaturile la posturile de top management universitar și să observați atenția acordată eticii și integrității academice. Dar mai ales, încercați să vedeți următorul lucru: cât investește o universitate  în cultura sa etică și de integritate dincolo de…cursul de Etică și Integritate Academică? O concluzie parțială: universitatea este deloc sau mai deloc interesată în a-și fundamenta misiunea și scopul pe valorile morale și pe o reală cultură etică și de integritate. Meșteri la a „imita”, a ne face că…, a bifa, nu realizăm cât de rău (ne)facem, un rău ce se va deconta în decenii. Cu atât mai mult se cuvin apreciate, admirate eforturile colegilor și colegelor din toate generațiile, acelor directori de departament sau de laborator, decani și rectori de a „rezista” onest, de a da consistență corect, integru propriei performanțe academice. (Va urma)

Standard
Reacție rapidă

O zi neobișnuită. 1 august 2016

Știrea zilei de azi: moartea Reginei Ana a României. O zi foarte călduroasă în România. Moartea Reginei Ana, în urma deteriorării progresive a stării de sănătate, nu e numai un eveniment de știri. E dispariția unui reper moral: cea care a stat alături de Rege, care l-a susținut și a susținut o idee sacrificată de conjunctura istoriei, a ținut ideea regală ca frontispiciu al unei națiuni. Nu e puțin lucru când trebuie să înfrunți o istorie nefastă pentru români, începând din 1945. Ca întotdeauna, când valorile morale se împuținează, lumea devine, pentru unii, mai mică. Pentru alții, nu înseamnă nimic. Un destin care pare desprins din cărțile mari ale istoriei, ea a reprezentat pe viu valorile morale și ideea creștină reunite întrun caracter exemplar. Dispare, cu ea, un mare caracter. Era dintre oamenii pentru care exemplaritatea unei vieți e dată de caracter, de integritate. Valori, principii pe  care Școala, în primul rând Școala, ar trebui, cu urgență, să le activeze, să le profeseze în rândul elevilor și studenților. I-a stat alături soțului toată viața, a crescut cinci fete, l-a însoțit pe rege în încercarea sa de a reface țesutul moral al unei națiuni virusate de o istorie deșirată, infestată de microbii unei boli nemiloase: lipsa de caracter. Regele și Regina, între nu atât de mulții apărători ai acestei averi ai unei națiuni: valorile morale și construcția caracterelor.

Le regăsim acestea, puse în cauză în mod grav, de alte două fapte ale zilei de azi: ministrul Educației a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor unui fost prim-ministru al României, om de stat atunci, în 2012, om politic de prim plan, lider de partid. Un om tânăr. E un fapt istoric.Tot azi, a fost confirmat plagiatul unui fost vice prim-ministru, om de stat, om politic de prim plan, lider de partid. Un om matur, care a dobândit o recunoaștere ciudat de rapidă, pentru a accede la mari funcții în stat. Cele două decizii de azi pun în cauză lipsa de caracter, căci plagiatul e un furt intelectual, comis de persoane publice care ar fi trebuit să fie exemple morale  ale unei societăți încă fragile, încă debile. În cazul celor doi, dar și al altora, toppingul este aroganța. Să spui despre cei care au luat aceste decizii, oameni care fac cercetare demult, ceea ce niciunul din cei doi nu a făcut măcar 8 ore ( o zi de muncă), că nu știau normele de realizare a unei lucrări de doctorat la vremea când acest fost vicepremier și-a luat doctoratul, este nu numai lipsă de caracter, ci și ceva sfidător. Omul abia știe să lege două-trei fraze atunci când bancomatul său de vorbe funcționează normal cu cele 31 de cuvinte știute.

Ziua de azi, 1 august 2016, e specială, e neobișnuită. M-a făcut să mă gândesc cum lucruri care nu au nimic de-a face unul cu altul, atrag atenția asupra a ce am putea avea în comun. Moartea Reginei readuce în prim plan ceea ce exemplaritatea vieții ei a dat Regelui și Țării, în timp ce deciziile academice de azi indică fără greș precaritatea morală și lipsa de caracter a unor oameni care au deținut funcții înalte în stat, prin care ar fi putut să genereze încrederea românilor în aceste valori morale simple ce fundamentează o națiune. Nu au făcut-o. Pentru că sunt mici.

 

Standard
Artele Interpretării, Invitații mei, Teatrul meu

Nona Ciobanu:  „Ar trebui să nu permitem nicio clipă ca normalitatea, onestitatea, transparenţa, să devină cuvinte lipsite de sens.”

nona ciobanu

Foto: Biro Istvan

Nona Ciobanu mi-a fost studentă pe la jumătatea anilor’90 la Academia de Teatru și Film (A.T.F.) din București. Era la clasa de regie Dan Micu/Silviu Purcărete. Văzusem atunci unele din primele ei spectacole. Dragostea celor trei portocale, Melissa (la „Bulandra”, o încercare serioasă, scriam atunci de reabilitarea tragicului propusă de spectacolul ei). În 1995 era încă studentă, dar avea un credit profesional remarcabil. Urma, apoi, să admir eforturile ei de a construi un proiect cultural-teatral înnoitor, unic pe atunci, Fundația Toaca. Nona are vocația proiectelor dificile, complexe, de cercetare. Fapt care se vede în parcursul ei artistic care o poartă pe câteva continente. Văd în creația teatrală a Nonei Ciobanu o mai rară atenție acordată atât „originilor” cât și modernității care, la ea, fac casă bună. Nu e în atenția establishment-ului teatral, nu e răsfățata premiilor sau a criticilor căci un profund sens etic al profesiei o scutește – dar cu ce preț! – de imersiunea în contexte inacceptabile. Dar este un artist care și-a construit, în timp, un drum inconfundabil despre care vorbește foarte rar. O face acum.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație

Se poate simplu, clar și eficace ?

Cum se poate obține claritate, simplitate și eficacitate în hățișul legislativ care a ajuns Legea Educației?

Probabil și prin acte clare, limpezi și eficace precum acela prin care Universitatea din București a înaintat, din nou, după patru ani, ministerului Educației solicitarea de retragere a titlului de doctor în Drept dlui V. Ponta. După patru ani de albire a negrului, de escamotare a adevărului. Și încă mai e de așteptat.

Când ești murdar, te speli. De obicei. Adică: cureți murdăria cu apă, de obicei, și săpun, gel de duș etc. Apoi te ștergi, te usuci, ca să nu pui pe tine lucruri care se vor uda. Simplu, nu?, clar și eficace.

Dacă, în loc să înlături murdăria, o întinzi, va rămâne tot murdărie. N-ai făcut nimic.

Continuă lectura

Standard
Cărți, Legislație, Reacție rapidă

Cât ne costă cunoașterea?

Cât te costă cunoașterea? Cum te poți ține la curent cu noutățile când accesul la conferințe internaționale importante este încă dificil pentru cercetătorul/universitarul român (adesea dă din buzunarul propriu), a cumpăra cărți esențiale pune în pericol bugetul familiei, accesul la articole științifice online e selectiv, parțial?

O mare editură acționează în instanță site-urile care, prin piratare, pun la dispoziție cărți și articole științifice pentru care nu plătești nimic.

Cine are dreptate? Ce ar trebui făcut?

Continuă lectura

Standard
Artele Educației

Cine lasă urme în noi?

Am citit Raportul guvernului privind viziunea despre universitate. În Anglia. Este intitulat: Fulfilling Our Potential: Teaching Excellence, Social Mobility and Student Choice. Numai cuvinte-cheie. Noutățile aduse privesc următoarele: studentul trebuie să știe pentru ce plătește; învățarea trebuie repusă în drepturi alături de cercetare (prin înființarea unui Cadru pentru Excelența); înființarea unui Birou al Studenților; lărgirea accesibilității pentru dezavantajații social. Comandat de Regină și prezentat Parlamentului în 6 noiembrie a.c. de către secretarul de stat pentru Business, Innovation @ Skills, Raportul apare în contextul în care: numărul studenților din UK crește de la an la an în ultimii 3 ani, UK are patru universități clasate între primele zece din lume și 10 între primele cincizeci. Adică într-un context favorabil. De ce mai au nevoie, atunci, de un document programatic, de o nouă viziune privind arhitectura învățământului superior și relația acestuia cu societatea? Spus simplu: pentru că le pasă și nu se mulțumesc  să fructifice prezentul, ci vor să vină în întâmpinarea …viitorului. Cum așa?

Continuă lectura

Standard