Artele Educației, Generale, Reacție rapidă

Absențe motivate?

La Școală funcționau – poate și acum –  „absențele motivate”. Ca să nu fie afectat cuantumul de prezențe, aduceai hârtii doveditoare în cazul în care absentai de la ore. Ele motivau absența. Desigur, în politică, în guvernare nu funcționează așa ceva. Nimeni nu te obligă să fii prezent. Dar poziția, funcția publică pot. Dacă le respecți. De Ziua națională a Franței, trio-ul de legendă al politicii românești recente, compus din o femeie (dna prim-ministru) și doi bărbați (președintele Camerei și președintele Senatului), lipsește, ca și de Ziua Statelor Unite, de la ceremonia, sărbătoarea anuală. Dacă la Washington sau Paris, Ziua națională a României ar fi tratată la fel – de fapt, nu știm cum e tratată, cine sunt și de la ce nivel cei care onorează cu prezența invitațiile statului român – sunt sigur că asta ar da satisfacție tuturor: și populișilor, naționaliștilor („cum își permit să nu ne bage în seamă nenorociții ăia?”) și europeniștilor, cu vederi liberal-progresiste („bine ne-au făcut, să vadă ăștia că ăsta ne e locul!). Pe cei care sunt total de acord cu vorba campaniei publicitare tangentă cu Centenarul Marii Uniri, atât de inteligentă și patriotică, unde e înscris în cromatica tricoloră mesajul:

Cum serbăm noi Centenarul

Dacă nu-ncingând grătarul? 

s-ar putea ca problema de mai sus să nu îi intereseze. Din motive binecuvântate de propriul pântec.Ei și ele vor fi mereu prezenți la chemarea grătarului. Nu vor absenta nemotivat niciodată. Nimic de acuzat aici. Dar pe cei și cele care nu văd nimic onorant în a fi prezenți/ prezente la sărbători naționale ale unor state care sunt importante pentru România, ce-i poate scuza? De ce se poartă ei și ele ca oameni care nu au bunul simț de a face față rolului, funcției lor? S-ar putea spune rapid: pentru că nu îl au. Bunul simț, nu funcția. De aceasta beneficiază tot timpul. Bunul simț, însă, nu le aduce nimic. Nici măcar un grătar. Numai ideea că trebuie să se comporte civilizat, să converseze în vreo limbă străină, să se miște coerent, cu naturalețe, să fie politicoși cu cei și cele pe care îi/le întâlnesc, să profite de împrejurare pentru a înscrie un punct pozitiv pentru România, s-ar putea să îi/le obosească. Le cere prea mult. Mai bine nu ne ducem. Să ne slăbească, ăștia cu ifosele lor care trebuie să ne spună de fiecare dată cum trebuie să facem ceva în spiritul democrației! Vom serba cum-necum și Centenarul ăsta. Al doilea încă nici n-a-nceput. Atunci, toți adulții de azi  vom fi absenți motivat.

Standard
Artele Educației, Legislație, Plagiat

Examenul picat al ministrului Educației

Ceea ce face în ultimele luni, mai ales în ultimele săptămâni dl. ministru al Educației a provocat reacții din partea corpului academic din România: studenți și cadre didactice, universități vizate au reacționat față de modul barbar în care un ministru, profesor universitar, rector al unei universități acționează în managementul (defectuos) al unui sistem, Educația, considerat, conform legii, o „prioritate națională”. Punctul de plecare – noile cifre de școlarizare – este, de fapt, un indicator al unei problematici mai complexe decât efectele unei proaste decizii manageriale de sistem. Și are de-a face cu un mare complex cultural-educațional, tipic pentru guvernări unde este cultivată lipsa performanței, a meritului, a excelenței prin favorizarea analfabetismului funcțional la nivel guvernamental.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele Educației, Generale, Vorbirea

Vorbirea în public, Democrația și Dezvoltarea personală

 

În școală, am trecut și eu, ca foarte mulți, prin chinul vorbirii în public. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când am început să vorbesc în public (la o sesiune științifică, într-o discuție organizată după un spectacol etc.). Realizam că, dincolo de ce vreau să spun – și încă nu stăpâneam asta!, ar trebui să dau atenție și lui cum vreau să spun și, încă de la început, să îmi pun problema: ce vreau, de fapt, cu ce urmează să spun (în) public. Dar nimic din toată școlaritatea mea (16 ani plus patru ani la doctorat) nu mă pregătise pentru așa ceva! Pentru a vorbi bine în public. Nimic.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Generale

Răscoala, Educația și Teatrul

Cele ce urmează sunt rezultatul unui mic exercițiu de luat …capsula timpului, aia care te face să te duci înapoi nici tu nu știi prea bine de ce. Poate pentru că-ți place? Poate pentru că e un înțeles ascuns?

1. Ceasornicarul

O zi toridă, în București, în 2017. Ca altele din trecut. Mi s-a defectat brățara ceasului. La parterul unui bloc, înghesuită între scara de intrare și restul, o ușă cu grilaj, intru la ceasornicar. Știam locul. Domnul e așezat, lucrează, cu lupa prinsă de frunte. O doamnă îi spune de câteva ori același lucru despre cum nu îi mai merge comanda de deblocare a ușii de la mașină. Ceasornicarul îi răspunde, după ce examinează atent, că nu e nimic defect. Doamna insistă, cu alte detalii din viața ei de șoferiță. Domnul îi explică calm același lucru. Doamna pleacă. Între timp mă uit prin micul spațiu al „afacerii”. Pe un perete, două pagini din „Adeverul”. Mă apropii cât pot, dar nu îndeajuns ca să pot vedea clar detaliile. Fac o foto cu mobilul. E prima pagină a ziarului, de miercuri, 28 februarie 1907.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Trăgacii de partid

Cultura (avizul parlamentar pentru șefia ICR) și Educația (trecerea pe șest a unor amendamente privind evaluarea școlilor doctorale cu ARACIS ca vioara-ntâi!)) sunt, din nou, supuse tirului incompetenților cu bună știință care funcționează admirabil ca trăgaci politic: trag în tot ce mișcă mai profesionist, mai competent, mai european. Consecințele încep să se vadă.
Trăgacii de partid, ce destin admirabil de bine plătit!

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Plagiat

Lumea academică a plagiatului. Fără mască

Sunt voci în România care cer o definiție a plagiatului, cer „cote” („cât înseamnă plagiat? 5 rânduri, 10, 20…?”) și, mai rău, spun că, de fapt, plagiatul nu este bine, nu este corect încadrat în prevederile, normele, regulamentele care guvernează lumea academică. „Mai rău” înseamnă că încadrarea precisă ar trebui să existe. La fel ca și procedurile privind încadrarea faptei din punct de vedere academic.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație, Plagiat

Impostura vine (și) online. Corupția academică.

Corupția și ce se vede.

Spectaculosul fenomen al înșelatului pe bani. „Contract cheating”.

Casele de comenzi academice.

Ghostwriting.

Profii nu au timp?

Frauda academică, frauda alimentară.

Păcălirea cu acte prin online. 

Cunoaștem problema în România?

Și legislația?

 

Cele de mai jos ar putea să fie considerate exagerate, alarmiste. Sunt constatări ale unei realități de fapt. Care provoacă destulă îngrijorare și la nivelul Consiliului Europei, de pildă. Acesta a inițiat și dezvoltă acum o platformă, ETINED, dedicată Eticii, Transparenței și Integrității în Educație. Am participat, ca reprezentant al României (Ministerul Educației), la prima reuniune plenară a ETINED în noiembrie 2016. Unele aspecte, dintre cele de mai jos, le citez și ca urmare a participării mele, menționându-le ca atare. În timp, pe acest blog am scris de mai multe ori despre această problematică. Acum e, însă, vorba de un tablou mai amplu care revelă profunzimea unui rău: corupția în universitate, în mediul academic.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Generale

La dus. La-ntors

Merg frecvent cu metroul. Schimb. Evit cât pot înghesuiala din tunelul de la Unirii. Merg cu metroul. Citesc pe Kindle. Când pot. Când nu, aud ce vorbesc alții. Mă concentrez, câteodată, să nu aud. Mi-e mai greu. Alteori, vreau  să aud. Sunt voci care îmi plac, voci care nu îmi plac. Tineri, adulți, mai în vârstă. Unii tac foarte interesant. Adineauri, înainte să încep să scriu, nu voi termina în seara asta, am o teză de doctorat de citit, în engleză, am dat peste un articol despre un studiu despre cum intră oamenii în vorbă la metrou, e cel din Chicago. Foarte tare. Cam ca la noi, unde studiul nu s-a făcut încă, dar recunosc situații și simptome, și mimici, și body-language. Privirile speriate. Privirile fixe dacă întrebi ceva sau spui simplu „bună, frumoși pantaloni, de unde i-ai luat?”. Oricum, e altceva decât în lift. Azi, la metrou, patru femei, pe la 60, se grăbeau, de fapt, era o încercare de alergare să prindă…liftul, am ținut apăsat butonul de „deschis”, au reușit să intre, după care una începu să vorbească iar cealaltă „taci, tu”. În lift nu se vorbește. Dar în metrou, da. Mie îmi plac vocile. Nu toate, desigur.

LA DUS. Discuție între doi tineri, unul așezat (T1), celălalt în picioare (T2). O rezum.

„T1: E ca lumea. Io zic să te grăbești.  Să iei și C2.

T2: Băi, nu știu, am mai auzit, mi-au dat și o broșură. Nu știu dacă se merită.

T1: Ce să spun, eu nu regret. Iau 475 de lire, da’ e de muncă frate. Muncă de leibăr. Îți pune și mătura-n mână, aia e, da’ se merită”.

Trec câteva stații și …instructajul lui T1 pentru T2 continuă până când T2 coboară la Unirii. Mi-a rămas în cap asta cu…muncă de „leibăr”, adică labour, muncă de…muncă (sau de amărât?). Foarte tare. T1 îi arăta „calea” lui T2 cu o convingere pe care nu puteai să nu o remarci.

Am avut apoi cursul și seminarul de la masterat. Solicitant. Încerc să îi implic pe cât mai mulți în construirea cursului și seminarului. În engleză.

LA-NTORS. Ies pe la 20.00. Pe semi-beznă, mergând spre ieșirea din curte, nu din…campus, aud două voci feminine. Puțin, căci trec pe lângă ele și le depășesc.

„V1: Nu știu ce să fac.

V2: Chiar nu…?

V1: Nu mai am un partener de viață. Tu’nțelegi. De un an.

V2: Păi,….”

În stația de metro, mulți studenți și studente. E ora când învățământul de zi la seral, nivel masterat, se termină. Nu știu de ce, între cele două frânturi de conversație overheard, de la dus și de la-ntors, se produce, ușor, firesc, o legătură. N-aș vrea să o explic. Atâtea explicații omoară adevărul. Care e simplu. Uneori, dureros.

Mă gândesc acum, azi, încă odată, la ei, la oamenii foarte tineri, la tinerii care fac studii superioare în România, dar și la cei care nu au de gând să le facă. Azi.  La un an după.  În fond, nu vrem decât să trăim. Problema e: CUM?

Standard
Artele Educației, Generale

Ar fi bine să ieșiți afară!

La clasă, profesorul de modă veche(!?), când nu mai suporta acțiunile vreunui elev, îl dădea afară din clasă. „Ieși afară, Andronescu!” (de pildă). Cine are forța morală să „dea afară” din …clasa politică pe aceia și acelea care, în domeniul Educației, au practicat, de ani de zile, prin acțiuni repetate, brambureala, protejarea unor meschine interese de partid? Cei care votează, desigur.

Votul din decembrie ar trebui – pentru că ar fi bine, ar fi sănătos, cred eu, și nu sunt singurul – să „pensioneze” parlamentarii care au dus, prin acțiuni repetate și din poziții oficiale, guvernamentale, la situația actuală a Educației: domeniu decredibilizat, domeniu folosit ca bazin electoral, domeniu birocratizat excesiv și unde parteneriatul esențial profesor-elev-părinți-autoritate locală este cvasi-inexistent.Grupul Andronescu și ejusdem farinae sunt monedele calpe cu care a fost plătit politic acest trist proces care a sacrificat de ani de zile interesele elevului/studentului și a pus profesorii în situații de multe ori nedemne. Corpul profesional al Educației trebuie reașezat pe structura de rezistență a Eticii și a Integrității, concepte străine celor care au făcut din Educație un indecent joc de alba-neagra: au albit plagiatorii, au înnegrit reformatorii.

Votul din decembrie ar trebui să pună capăt acestei „profesii” de destructurare morală, etică a Educației. Oameni care tot timpul au pus pseudo-valorile politicianismului în chiar legislația domeniului, ar trebui să plece în altă parte, să meargă, de pildă, să le vorbească copiilor care nu pot merge la școală pentru că familia nu are cu ce să îi susțină, pentru că școala e prea departe, să le vorbească părinților despre ce înseamnă educația în ziua de azi în România. Să meargă să îi susțină moral pe aceia care nu mai văd ieșirea din clisoasa realitate morală a României de azi. Nu, ei și ele nu o vor face! Ei și ele nu știu să vorbească despre așa ceva. Îi, le vedeți în alte locuri care nu sunt studiouri TV? Mi-ar plăcea să meargă la clasă, să convingă  copiii/studenții că Educația gândită de ei/ele merită, în România, orice efort! În fața unei clase, doamna Alina Gorghiu, domnul Liviu Dragnea în ce limbă ar vorbi? Le-ar putea vorbi despre cinste? Ar fi crezuți?

Școala românească ar merita măcar acum, după efortul din 2011, o regândire fundamentală a rosturilor ei. Ar merita – oricât ar fi de dureros – un test de onestitate, de integritate. Reașezarea Școlii pe acestea, susținută de verificarea, evaluarea, consolidarea pachetelor curiculare performante și a nivelelor de performanță în cercetare, de o finanțare justă și o proiecție a misiunii Școlii pe termen lung, ar însemna recredibilizarea unui domeniu esențial pentru România. Educația nu mai trebuie lăsată pe mâinile acelora care au votat legi ale imposturii, ale protejării celor care au comis furt intelectual. Cu fermitate, aceștia și acestea ar trebui „invitați” electoral să…iasă afară din clasă!

Pentre că aici nu e vorba despre noi, cei de acum, ci despre cei și cele care vin, cei care vor trăi în România unui viitor în care se pot simți bine, pot munci bine, pot crea bine, pot respira ușor, se pot bucura. Simplu, firesc.

Standard
Artele Educației, Plagiat

O scrisoare găsită în anul universitar 2074/2075

Bună ziua. Vă scriu de pe acum căci, deși cartea mea de identitate expiră în 2074, nu vă voi putea scrie atunci din motive independente de bunăvoința mea. Trebuie apreciat optimismul Autorității atunci când mi-a dat acest termen de expirare. E un fapt singular. Nu ne bucurăm de așa ceva și în alte privințe.

Sunt sigur că voi, în 2074, veți învăța altfel. Noi astăzi credem că transmitem cunoștințe utile pentru ca studenții noștri să poată să evolueze pe drumul pentru care au vrut să se pregătească. Partea proastă e că de la generală, prin gimnaziu și liceu, până la facultate lor nu li se spune aproape nimic despre ei/ele.

Continuă lectura

Standard