Artele Interpretării, Actorul

Actorul și memoria, afectivă și nu numai

Actorul are acum 82 de ani.

Am primit un mesaj în care sunt întrebat dacă mă interesează o carte, un jurnal, de fapt, al Actorului care urmează să aibă premiera în curând. Sigur că mă interesează. M-a interesat întotdeauna ce scriu actorii, mai puțin falsele jurnale, memorii.

După ce am răspuns, am căutat câteva info despre Actor. Scrisesem despre el încă de dinainte de 1989. Mai am în minte, încă, un rol al său de la jumătatea anilor’80, un spectacol pe care l-am văzut într-un fel de semiclandestinitate. Actorul era magistral. Dar nu numai acolo.

Actorul e din genul care nu este cultivat de mass media, nu ia …prim-planul cu orice preț, prețul celebrității. Că are talent e puțin spus, că e un profesionist fără cusur se vede cu ochiul liber, că are fibra unui om care a făcut din înzestrarea naturală, din cultură, din valorile în care crede modul său de existență, e un lucru despre care, în general, vorbim puțin.

Actorul este Mircea Andreescu și va avea în curând premiera cu Nunzio la ARCUB. Sper să îl pot revedea.

Standard
sursa jeremy-bishop/david franklin
Artele Educației, Artele Comunicării, Generale

Profesionistul de dincolo de scena profesiei

sursa jeremy-bishop/david franklin

sursa imagine jeremy-bishop/david franklin

Sunt actori și actrițe care ies în public și nu numai în fața publicului. Lor li se spune de către alți actori și actrițe că numai scena e lumea lor și că nu ar trebui să iasă în public. Să spună ce cred despre ce (li/ni) se întâmplă. Aceiași care le reproșează nu spun nimic, însă, atunci când sunt actori care intră în politică. Sau sunt numiți în funcții publice, de ministru, secretar de stat etc. Cu alte cuvinte, mai pe scurt, actorul vorbește numai de pe scenă și publicului închis din sala de teatru. El/ea nu are „voie” să iasă din teatru,  nu are drept la opinie, la a exprima un punct de vedere, la a susține ceva, la a protesta. Nu pot fi de acord.

Știu că sunt mulți profesioniști, din diferite medii, care își văd de treaba lor. Care se : claustrează, baricadează, ascund, mulțumesc cu certitudinea profesiei, salariului, mediului lor profesional. E o constatare. Ei/ele nu sunt interesați de faptul că existența lor profesională, mai bună, morală, e în dependență directă de tăcerea  lor. De ce ar spune ce cred cu voce tare? Se știe, asta aduce numai necazuri. Oare?

Sunt profesioniști care, prin natura profesiei, sunt văzuți/auziți de un public. Dar sunt mult mai mulți cei/cele care nu au o astfel de expunere publică. În ambele situații unii și unele vor avea curaj sau vor fi interesați să spună ce cred, să vrea ca lucrurile să fie altfel. Tăcerea, însă, lipsa de reacție e dăunătoare. Moral. Când, imediat după 1989, copiii deveniți adolescenți i-au întrebat pe părinți: voi ce ați făcut?, răspunsurile s-au materializat într-o societate românească fără busolă ani de zile. Ceea ce spune mult despre tăcerea care nu înseamnă nimic. Decât lespedea pe un mormânt mereu gol. În care, cel mult, sunt îngropate marile valori simple. Cele care dau substanță unei întâmplări: faptul de a te fi născut. Ceea ce urmează e viața ca atare(!) sau viața în adevăr, aceea mai dificilă, dar care te construiește pe dinăuntru, viața despre care scria Vaclav Havel.

Un curent de opinie, la noi, dar nu numai, e că nu mai avem reperemodele care să ne ghideze spre o astfel de viață. Dar când ele apar, influențează, sunt ele luate în seamă, au un efect constructiv? Orice model include, desigur, un sacrificiu. A-l urma, a te convinge că asta e calea ta, înseamnă să începi să te construiești. Vorbind cu tine, în primul rând. Dar, adesea, tăcerea e preferată. E mai comodă. Aduce beneficii rapid. Nimic de acuzat. Așa e viața.

Când ești pe „scena” profesiei, ceea ce îți dă individualitate nu e numai calitatea competenței tale, ci și substanța morală a acestei competențe. Capacitatea de a spune ce crezi. Din când în când. Altfel, nimic nu crește viu.

 

Standard
Generale

Artistul, Academicianul și Politicul. Banii vorbește!

 

Recenta scrisoare de susținere a Primarului General al Capitalei de către câteva zeci de figuri publice, de la un academician (același, de altfel) la oameni de teatru, mulți directori de instituții teatrale, regizori, actori sau în relație asiduă cu unele teatre sau familii politice, subvenționați direct de primărie, ridică semne de întrebare. Morale.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Generale, Reacție rapidă

„Mr. President”

Privind figurile multor lideri care au dat primele declarații după victoria lui Donald Trump, senzația e că ceva le miroase urât: zâmbim, suntem politicoși, dar cum să ne purtăm cu „creatura”? Teribilistului i se răspunde cu mesaje frizând uneori servilismul. Etica Puterii revine ca un subiect arzător acum: vorbim de limitele democrației sau de democrația limitei?
Când votezi nu poți greși. E ca și cu actorul care, după un spectacol nereușit, spune că a avut un public prost. Nu există așa ceva, ci numai un actor prost.
Trump și-a dorit scena cea mare a Naționalului. Joacă pe ea acum și biletele s-au epuizat. Votanții săi nu știu, deși presimt, ca și liderii politici, că a început un alt reality-show. Dar nu mai e „The Apprentice'”, ci „Mr. President”.

Furtuna din adâncuri a adus la mal, lângă Statuia Libertății, un alt animal politic. Cine, cum l-a creat? Mâlul democrației naște și așa ceva. Există un public pentru acest spectacol. Un casting dificil a făcut ca „rolul” principal să îi fie dat unui amator, obișnuit în viață, și cu falimentul, dar și cu succesul. În viața lui. Nu în aceea a unei națiuni.

Este deja iubit.

Standard
Artele Interpretării, Actorul

Oamenii teatrului

Actorii nu sunt mari amatori de reformă. Lumea Teatrului e o lume mică. În sensul că numără puțini  în comparație cu lumea Școlii, de pildă, cu lumea Sănătății, cu lumea Bisericii sau cu lumea Armatei, a Serviciilor secrete, a Administrației publice locale ori a Justiției. Oamenii teatrului devin vizibili în două feluri: prin succesele de pe scenă sau prin crizele din afara scenei. Întotdeauna succesele sau crizele sunt legate de nume notorii, de vedete, de actori, de regulă, mai puțin de regizori (deși exemplele Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, între altele, sunt edificatoare și ele), mai deloc de scenografi, compozitori sau coregrafi (exemplul de dată recentă de la Opera Națională e între foarte puținele înregistrate în perioada recentă). Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Artele Interpretării

Sângele Teatrului

Lumea teatrului din România nu se mai dezvoltă firesc. S-au creat adversități, anchiloze instituționale și artistice. Sunt artiști care vor – tot timpul – recunoașterea totală, care au uitat că au fost tineri.

Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Invitații mei, Teatrul meu

Carmen Lidia Vidu: „Nu sunt un regizor populist, sunt de nișă, iar mie asta îmi place teribil.”

Mă gândesc de ceva vreme să inaugurez o secțiune a blogului pe ideea teatrului „meu”. Al actorului, regizorului, scenografului, compozitorului, coregrafului, light-designer-ului, sound-designer-ului, directorului, cronicarului, dramaturgului, RP-ului etc. Invit aici oameni care au ceva de spus și vor să spună.

Cred că scenele din România traversează o perioadă mai puțin bună. Li se pregătesc schimbări iar publicurile devin ținte prețioase care nu ar trebui ratate sau pierdute. Pentru televiziune e mult mai ușor. Un public „stricat” e mult mai greu de readus la viața normală a civilizației și culturii.

Oamenii care vor apărea aici sunt inima culturii vii, a artelor vii din România. Le mulțumesc că acceptă invitația mea de a vorbi despre teatrul lor.

Astăzi, o regizoare cu un profil inconfundabil, care își scrie cu talent, inteligență artistică interdisciplinară, fermitate și feminitate, drumul în istoria care se face a teatrului din România de azi.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Artele Interpretării, Generale, Actorul

Arta, Știința și cu Legea (III)

Modificările propuse de Ministerul Culturii la Ordonanța 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură  provoacă luări de poziție diferite. Inițiativa ministerului, aceea de a propune modificări la un cadru legislativ creat pentru instituțiile publice de cultură, e de salutat. Ce nu e de salutat e că, fiind vorba de un domeniu sensibil, impactul și consecințele modificărilor nu au făcut obiectul expertizei un Grup de lucru. Cum se face în alte părți când e vorba de modificări care, era de presupus, vor stârni discuții contradictorii. Mai ales dinspre zona artelor vii, a teatrelor și operei.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Actorul, Legislație

Arta, Știința și cu Legea (II)

Ce își dorește, de fapt, Actorul ca să poată fi încredințat că arta sa are un sens? Poate, trebuie Tradiția teatrului de interpretare clasic, bazat pe Text, să prevaleze ca model în configurarea legislativă a Statutului Artistului, dar și în configurarea funcției Managerului teatral?

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Cronica Spectacolului, Cronicile mele

Cine (mai) are nevoie de critică teatrală ?

Ce se scrie despre spectacolul teatral are vreo legătură cu producția teatrală? La prima vedere, da. Dar textele publicate offline și online sunt citite, influențează cu ceva, transmit ceva profesional profesioniștilor scenei? Jurnalismul teatral, atât cât este acum în România, face față concurenței strivitoare cu alte specii de jurnalism? Cum ar trebui să fie cronica teatrală astfel încât să fie semnificativă pentru lumea teatrului din România? Ce scop ar trebui să aibe?

Continuă lectura

Standard