Artele Educației, Plagiat

O scrisoare găsită în anul universitar 2074/2075

Bună ziua. Vă scriu de pe acum căci, deși cartea mea de identitate expiră în 2074, nu vă voi putea scrie atunci din motive independente de bunăvoința mea. Trebuie apreciat optimismul Autorității atunci când mi-a dat acest termen de expirare. E un fapt singular. Nu ne bucurăm de așa ceva și în alte privințe.

Sunt sigur că voi, în 2074, veți învăța altfel. Noi astăzi credem că transmitem cunoștințe utile pentru ca studenții noștri să poată să evolueze pe drumul pentru care au vrut să se pregătească. Partea proastă e că de la generală, prin gimnaziu și liceu, până la facultate lor nu li se spune aproape nimic despre ei/ele.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Legislație

Deșteptarea primăverii. Faptele

Ar trebui să ne gândim mai mult la a ne simți bine în mediul educațional românesc și asta pentru că facem ce e corect și în beneficiul studenților noștri. Pentru că dorim să dezvoltăm ceva ce este al lor, nu să apărăm ce este al nostru.

Am crezut că, fără centrarea pe dezvoltarea personală, transmisia și receptarea de cunoștințe rămân acte unilaterale de comunicare didactică.  Avem nevoie, trebuie să putem schimba gândirea despre Educație.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Reacție rapidă

Universitatea în sfera publică

De ce, din 2012 încoace, universitățile din România își asumă cu greutate – dacă o fac!? –  una dintre misiunile publice esențiale: acțiunile pentru fortificarea credibilității ca for moral, integru în sfera cunoașterii și a relației cu studenții? Dacă dăm la o parte prevederi ale Cartei universitare, ale Legii educației, ale altor legi privind cercetarea ș.a., ce rămâne?

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație

Educația cârpită

 

Celebrul exemplu al Finlandei, dar tot astfel se pot aminti cele ale Germaniei, Irandei sau Poloniei, indică decizia de a schimba gândirea asupra Educației, nu schimbări ale unui sistem existent. Are România, acum, forța să propună o astfel de decizie? Doresc cei care decid să își asume așa ceva? Sau va fi vorba, în continuare, de a cârpi?

Continuă lectura

Standard
Artele Educației

Cine lasă urme în noi?

Am citit Raportul guvernului privind viziunea despre universitate. În Anglia. Este intitulat: Fulfilling Our Potential: Teaching Excellence, Social Mobility and Student Choice. Numai cuvinte-cheie. Noutățile aduse privesc următoarele: studentul trebuie să știe pentru ce plătește; învățarea trebuie repusă în drepturi alături de cercetare (prin înființarea unui Cadru pentru Excelența); înființarea unui Birou al Studenților; lărgirea accesibilității pentru dezavantajații social. Comandat de Regină și prezentat Parlamentului în 6 noiembrie a.c. de către secretarul de stat pentru Business, Innovation @ Skills, Raportul apare în contextul în care: numărul studenților din UK crește de la an la an în ultimii 3 ani, UK are patru universități clasate între primele zece din lume și 10 între primele cincizeci. Adică într-un context favorabil. De ce mai au nevoie, atunci, de un document programatic, de o nouă viziune privind arhitectura învățământului superior și relația acestuia cu societatea? Spus simplu: pentru că le pasă și nu se mulțumesc  să fructifice prezentul, ci vor să vină în întâmpinarea …viitorului. Cum așa?

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Universitățile și alegerile noastre

De la 1 octombrie a demarat calendarul alegerilor în universități: de la alegerea membrilor consiliului departamentului, a directorului de departament, la reprezentanții departamentelor în Consiliul profesoral, organismul care ia deciziile privind activitatea unei facultăți. Universitarii care au dorit să fie aleși în aceste structuri au depus o candidatură. Cu alte cuvinte, vor să facă parte din ele. De ce? 

Continuă lectura

Standard
Artele Educației

De ce nu facem ce trebuie?

Scriem mulți dintre noi despre Școală, despre Educație: articole, comentarii pe forum-uri, postări de Facebook, câteodată și o carte, multe comunicări științifice etc. Subiectul ne interesează, nu există cineva care să nu aibe o părere sau un punct de vedere, o opinie măcar. Dezbateri oficiale, punerea în dezbatere publică a unor aspecte ale Legii educației sau a unor modificări propuse privind articole sau prevederi ale acesteia, toate produc o inflație, o saturație: asta arată că problema a devenit, în timp, aproape insolubilă? Așa cum nu știm de ce, cu atâția bani europeni, nu reușim să construim o autostradă de la un capăt la altul – iar banii s-au consumat deja -, tot așa nu știm cum se face că, deși Educația e un subiect media zilnic, aceasta, Educația, e tot mai mult pierdută din vedere. Am vorbit despre problemele Școlii într-un interviu în Gândul, probabil că voi mai continua să o fac deși semne încurajatoare nu se arată. Am senzația că, la fel ca și cu problema calității, a competenței, a integrității, toate acestea, „zgomotele”, sunt încurajate să se întâmple. Cu cât zgomotul e mai mare, cu atât e limpede că nu vom avea o…muzică decentă. Noi suntem mult mai pricepuți în a face zgomot decât să cântăm decent. Dar știm asta, nu-i așa?

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației

Manifest pentru Dezvoltarea personală în Școala românească

Școala românească merită și trebuie așezată  pe drumul cel bun.

Incapacități și incompetențe pasagere, dar numeroase au făcut ca reforma Școlii, însăși ideea de Educație să nu mai poată fi văzută ca fundamentală pentru viitorul copiilor, elevilor și studenților. România devine încet-încet țara unde Școala fuge de acasă. Abandonul școlar, scăderea numărului absolvenților, al studenților, prejudiciul imens produs de doctoratele plagiate ale demnitarilor și nu numai, carența eticii și a integrității în arhitectura sistemului educațional, exodul absolvenților, al specialiștilor sunt un rezultat al lipsei de viziune privind tipul de educație cerut de adaptarea corectă la lumea de azi. Sună dramatic?

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației

Ce știi? Ce știi să faci? Ce faci cu ce știi să faci?

De-alungul anilor, în universitate, am observat la studenții mei, între altele, și aceste lucruri. La finalul anului 3, întrebând ce știu, rareori ei ⁄ ele pot da un răspuns clar, simplu. Fac multe cursuri, seminarii în cei trei ani, dar, surprinzător, nici lucrarea de licență nu reușește, adesea, să pună în valoare ce știu. Lucrarea de licență e, adesea, o bifare a unui parcurs academic. Studenții aplică ceva din ce au învățat. Adesea lucrările, dacă au același profesor coordonator, seamănă între ele iar alegerea subiectului lucrării reflectă rar o preocupare insistentă a studentului. De fapt, studenții nu sunt încurajați să aibe preocupări insistente, pe care să le urmărească în timp și care să le definească, să le rafineze lumea în care vor evolua. Bibliografia acestor lucrări este reflexul unei superficiale și, de multe ori, aleatorii conspectări a 10-20 de titluri. La întrebarea: „de ce aceste titluri?”, răspunsul nu mai vine. De multe ori, a  cere o definiție a unui concept de bază, provoacă stupoare. Mulți, multe nu știu pur și simplu să formuleze o definiție; preferă circumstanțierile oferite de salvatorul „depinde de…”. Modul de a judeca folosind concepte operaționale, e în suferință.

De fapt, ce știu studenții noștri după 3 ani?

Continuă lectura

Standard