Artele Educației, Legislație, Plagiat

Examenul picat al ministrului Educației

Ceea ce face în ultimele luni, mai ales în ultimele săptămâni dl. ministru al Educației a provocat reacții din partea corpului academic din România: studenți și cadre didactice, universități vizate au reacționat față de modul barbar în care un ministru, profesor universitar, rector al unei universități acționează în managementul (defectuos) al unui sistem, Educația, considerat, conform legii, o „prioritate națională”. Punctul de plecare – noile cifre de școlarizare – este, de fapt, un indicator al unei problematici mai complexe decât efectele unei proaste decizii manageriale de sistem. Și are de-a face cu un mare complex cultural-educațional, tipic pentru guvernări unde este cultivată lipsa performanței, a meritului, a excelenței prin favorizarea analfabetismului funcțional la nivel guvernamental.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației

Punctele universitare

După 1999, când am început să acomodăm prevederile acordului de la Bologna, lumea universitară a fost încet-încet pusă în fața unei realități care, după apariția Legii Educației (2011), uneori dă satisfacție, de multe ori, nu. Ideea de competiție, de acumulare de „puncte” prin lucrări publicate în reviste de circulație internațională, bine cotate, sau la edituri de prestigiu științific, „puncte” care servesc apoi la susținerea concursurilor pe posturi didactice sau în competiția de granturi sau ocuparea unor posturi administrative, e benefică în sine dacă nu e mistificată. Sunt, însă, situații în care „punctele” sunt obținute fie prin plătirea apariției, prin publicarea unor peer-review-uri trucate sau prin, ca la noi, echivalare cu ceva similar made in Romania. Sunt edituri acreditate (deși cine mai știe acum în ce fază mai sunt?) de către CNCS ca fiind specializate pe carte științifică, dar dacă te uiți cu puțină atenție vezi că sunt bluff-uri.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație

Educația cârpită

 

Celebrul exemplu al Finlandei, dar tot astfel se pot aminti cele ale Germaniei, Irandei sau Poloniei, indică decizia de a schimba gândirea asupra Educației, nu schimbări ale unui sistem existent. Are România, acum, forța să propună o astfel de decizie? Doresc cei care decid să își asume așa ceva? Sau va fi vorba, în continuare, de a cârpi?

Continuă lectura

Standard