Generale

Artistul, Academicianul și Politicul. Banii vorbește!

 

Recenta scrisoare de susținere a Primarului General al Capitalei de către câteva zeci de figuri publice, de la un academician (același, de altfel) la oameni de teatru, mulți directori de instituții teatrale, regizori, actori sau în relație asiduă cu unele teatre sau familii politice, subvenționați direct de primărie, ridică semne de întrebare. Morale.

Continuă lectura

Standard
Generale

Actorii și…sălbaticii

 

„Dragi colegi actori din Bucureşti şi nu numai, intenţionez să organizez cu sprijinul celor care se ocupă de platforma #farapenaliinfunctiipublice o săptămâna de miercuri, 18 iulie, până miercuri, 25 iulie, în care actorii stau la Universitate şi strâng semnături. Dacă doriţi să-mi fiţi alături, aştept un semn de la voi. Fac o listă şi ne organizăm pe zile. Cred că e necesar să facem asta. Ţin să precizez că această iniţiativă este una civică şi Nu sprijină niciun partid! P.S: Recomand şi colegilor care nu sunt din Bucureşti sa facă acelaşi lucru in oraşele lor!”

 

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Reacție rapidă

Absențe motivate?

La Școală funcționau – poate și acum –  „absențele motivate”. Ca să nu fie afectat cuantumul de prezențe, aduceai hârtii doveditoare în cazul în care absentai de la ore. Ele motivau absența. Desigur, în politică, în guvernare nu funcționează așa ceva. Nimeni nu te obligă să fii prezent. Dar poziția, funcția publică pot. Dacă le respecți. De Ziua națională a Franței, trio-ul de legendă al politicii românești recente, compus din o femeie (dna prim-ministru) și doi bărbați (președintele Camerei și președintele Senatului), lipsește, ca și de Ziua Statelor Unite, de la ceremonia, sărbătoarea anuală. Dacă la Washington sau Paris, Ziua națională a României ar fi tratată la fel – de fapt, nu știm cum e tratată, cine sunt și de la ce nivel cei care onorează cu prezența invitațiile statului român – sunt sigur că asta ar da satisfacție tuturor: și populișilor, naționaliștilor („cum își permit să nu ne bage în seamă nenorociții ăia?”) și europeniștilor, cu vederi liberal-progresiste („bine ne-au făcut, să vadă ăștia că ăsta ne e locul!). Pe cei care sunt total de acord cu vorba campaniei publicitare tangentă cu Centenarul Marii Uniri, atât de inteligentă și patriotică, unde e înscris în cromatica tricoloră mesajul:

Cum serbăm noi Centenarul

Dacă nu-ncingând grătarul? 

s-ar putea ca problema de mai sus să nu îi intereseze. Din motive binecuvântate de propriul pântec.Ei și ele vor fi mereu prezenți la chemarea grătarului. Nu vor absenta nemotivat niciodată. Nimic de acuzat aici. Dar pe cei și cele care nu văd nimic onorant în a fi prezenți/ prezente la sărbători naționale ale unor state care sunt importante pentru România, ce-i poate scuza? De ce se poartă ei și ele ca oameni care nu au bunul simț de a face față rolului, funcției lor? S-ar putea spune rapid: pentru că nu îl au. Bunul simț, nu funcția. De aceasta beneficiază tot timpul. Bunul simț, însă, nu le aduce nimic. Nici măcar un grătar. Numai ideea că trebuie să se comporte civilizat, să converseze în vreo limbă străină, să se miște coerent, cu naturalețe, să fie politicoși cu cei și cele pe care îi/le întâlnesc, să profite de împrejurare pentru a înscrie un punct pozitiv pentru România, s-ar putea să îi/le obosească. Le cere prea mult. Mai bine nu ne ducem. Să ne slăbească, ăștia cu ifosele lor care trebuie să ne spună de fiecare dată cum trebuie să facem ceva în spiritul democrației! Vom serba cum-necum și Centenarul ăsta. Al doilea încă nici n-a-nceput. Atunci, toți adulții de azi  vom fi absenți motivat.

Standard
Generale, Reacție rapidă

Ce este (anti) românismul?

O nouă propunere legislativă vrea să reglementeze ceva foarte sensibil, mai ales la noi: manifestările și acțiunile anti-românismului, atât în țară cât și în alte țări. Ca orice român, sunt și eu interesat de ce ne pune în pericol ființa națională, temelia noastră etnică. M-am bucurat că, mai întâi, sunt definiți termenii. Chiar cel mai important: „anti-românism”, adică „percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăților românilor, a instituțiilor comunităților românești sau a lăcașurilor de cult ale românilor”. Deci, anti-românismul e o percepție  exprimată ca ură. Categoriile vizate de exprimarea acestei percepții ca ură: românii și ne-românii. Să înțelegem, după ce am citit. Lipsește ceva. dacă definești „anti-românismul”, ar trebui să știm ce este „românismul”. În logica acestui act legislativ, rezultă că românismul ar fi o percepție, exprimată însă ca dragoste, iubire – adică, de opusul urii, deși, uneori sunt cam același lucru – față de români. Românismul nu e legiferat. Încă. În Constituție nu se vorbește de „percepții”, „românism”, „ne-români”, „ură” sau „iubire”. Dar în acest proiect de lege, da. De ce nu mai e suficient articolul 30 (7) unde „Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională (sic!), rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică…”? Sau misteriosul articol 54 („Fidelitatea față de țară este sacră”)? Ce înseamnă „fidelitate”? „FIDELITÁTE s. f. 1. Statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudine etc.; devotament, credință.” Statornicia nu e „bună” sau „rea”. Ea înseamnă neschimbare, rămâi statornic, stai așa, statornic. „Devotament”, „credință” sunt termeni care vin din sfere diferite. „Devotamentul” e o formă a „statorniciei” față de cineva, nu poți fi devotat unui gard. „Credința” e dată, în teologie, de capacitatea de a iubi, de a se jertfi. Deja lucrurile se complică.

Deci, proiectul se referă la o percepție. Termenul e din psihologie și înseamnă „procesul prin care sunt identificați și interpretați stimulii senzoriali” în vederea înțelegerii lumii înconjurătoare. Percepția, procesul prin care se realizează este exprimat prin ură. Ce este ura? Este „un sentiment puternic” de ostilitate, de dușmănie față de „cineva sau ceva”. Deci, în rezumat, un proiect de lege vrea să normeze o percepție și un sentiment. Cool! Ce facem cu percepțiile care duc la proasta înțelegere a lumii înconjurătoare? Ce facem cu ura/iubirea de sine? Le putem norma, nu? Cine se mai ocupase de asta?

Dacă citești expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă, lucrurile se simplifică geometric. Inițiatorii au, de fapt, în vedere „ne-românii”, adică etnicii maghiari. Asta e! Atât i-a dus mintea.

România din Țigănești, Teleorman?

România din Țigănești, Teleorman?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Să facem un exercițiu în caz că proiectul devine lege. Se dă următoarea fotografie, luată, după ploile masive recente, în localitatea Țigănești, Teleorman, postată pe site-ul ISU Teleorman, preluată apoi pe Facebook, ștearsă apoi de pe site-ul ISU. Comentați poza, în 5 rânduri, știind  că rigorile legii abia apărute stau cu ochii pe voi. Nu-i așa că vă va fi foarte greu să faceți abstracție de: Teleorman/Dragnea, lenea românilor/țiganilor, soarta mioritică  a românilor, Centenarul Marii Uniri, „suntem o țară de…”. Dacă nu vă abțineți, pușcăria vă mănâncă. Pentru că se va dovedi că aveți o percepție greșită asupra realității căci românii/țiganii nu sunt așa, România este altfel, cu oameni solidari, cărora le pasă; se va dovedi că numai ura v-a făcut să vă exprimați ca niște ne-români uitând că fidelitatea față de țară e sacră. Dacă oamenii din poză nu știu cuvântul „sacră” sau/și, mai rău, „fidelitate”, înseamnă că avem mari probleme, pasagere, desigur, cu Educația și, în general, cu interpretarea stimulilor senzoriali. În fond, cei doi din poză n-au știut cum să-i interpreteze pe stimulii senzoriali, s-au blocat în neputința de a-și reprezenta lumea înconjurătoare. Și atunci se uită, vorba poetului, la cine mai trecea pe drum. Ei n-au nicio vină. Stau și cu picioarele-n apa-aia degradantă în timp ce pompierii, nu le-ar fi rușine!, merg, io-te, în cizme de cauciuc, să nu se ude. Acum înțelegem de ce sunt necesare astfel de legi care dacă nu ne spun ce este „românismul” sunt aprige și aplicate în ce privește „anti-românismul”. Aveți grijă cu percepțiile-alea, c-acolo e cheia.

Standard
Generale

Barbarul dinăuntru și Regele șobolan

Marele partid al românilor  cărora le-a promis totul e acum captiv. Nu democrația l-a capturat, ci o lipsă de civilizație, de cultură în creștere. Gândirea liberă, critică, un instrument de primă mână în construcția democratică, se vede tot mai mult corodată de gândirea captivă (despre care a scris magnific Czeslaw Milosz în 1953; vezi reflecția lui dureroasă : „trecutul nu se termină niciodată”)Nu numai la noi.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele Educației, Generale, Vorbirea

Vorbirea în public, Democrația și Dezvoltarea personală

 

În școală, am trecut și eu, ca foarte mulți, prin chinul vorbirii în public. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când am început să vorbesc în public (la o sesiune științifică, într-o discuție organizată după un spectacol etc.). Realizam că, dincolo de ce vreau să spun – și încă nu stăpâneam asta!, ar trebui să dau atenție și lui cum vreau să spun și, încă de la început, să îmi pun problema: ce vreau, de fapt, cu ce urmează să spun (în) public. Dar nimic din toată școlaritatea mea (16 ani plus patru ani la doctorat) nu mă pregătise pentru așa ceva! Pentru a vorbi bine în public. Nimic.

Continuă lectura

Standard
Generale

Un veac de…Centenar

Inaugurăm Cercul de lectură aplicată pe seama noastră. Prima lectură, Un veac de singurătate, celebrul roman al lui Gabriel Garcia Marquez. Mulți au fost fermecați de lumea aceea unde anul se măsoară cu ceasul iar un ceas poate fi un secol. Oricum, veacul, aici, înseamnă o sută de ani. De singurătate. Scriitorul vede istoria ca un act magic al timpului. Cum fac și alții, care nu sunt scriitori.
Dacă ne gândim la Centenarul Marii Uniri, știm că anul acesta ni s-a împlinit centenarul. Sunt acte, acțiuni, cărți care ne dovedesc aceasta. Noi ne-am născut în această Românie care serbează azi un centenar. Cum? Cu durere, aș zice. Căci despre bucurie, mai avem de așteptat alți ani de…singurătate.
Datinile din străbuni, aritmetica și bunul simț ne arată că un centenar se serbează/comemorează, de regulă, o singură dată, adică la …o sută de ani după. Sau, dacă a trecut mai mult timp, se serbează și prin cumul, două-trei-patru centenare, deodată. Oricum, fiecare sută de ani se serbează distinct. Serbarea e mai mare când se cumulează mai multe sute. Noi suntem la primul. Dar acum, Centenarul Marii Uniri, prin viziunea de commedia dell’arte a actorului-ministru al Culturii, se prelungește până în 2023. Mâine- poimâine e Aprilie și…nimic. Un Centenar al nimicului, din păcate. Căci nu se întâmplă mai nimic. Din teritoriu, au venit mii de „proiecte”, de „idei”, dar a înțeles și ministrul Culturii că sunt o aiureală, și le-a anulat. Apoi, i-a demis pe unii funcționari  care nu și-au făcut treaba. Bani sunt. Proiecte, încă nu. Ce se întâmplă?
Se întâmplă ce s-a mai întâmplat și când a fost/este vorba de șosele, drumuri, poduri, tavane, toalete școlare, stoparea violenței în școli, în familie etc. S-au cheltuit sute de milioane de euro pe…nimic. Căci nimicul e aici, e peste tot și ne însingurează tot mai mult. De aceea, părăsirea țării, temporar sau definitiv, e la ordinea zilei, a anilor, de fapt, ca și cum un popor întreg se simte amenințat de o invazie, de triburi străine hulpave, ce doresc nimic-irea noastră. Dar, atenție, triburile acestea vorbesc aceeași limbă ca și noi. Cum de sunt ele străine? Ce le mână în luptă? În niciun caz ce i-a mânat pe cei care au crezut și s-au luptat pentru o Românie care azi, iată, e în ingrata situație de a nu-și putea serba centenarul. Primul, de altfel. Ce ar fi trebuit să fie o sărbătoare cinstită, cu idei bune, cu activarea unor resurse care nu lipsesc în nicio regiune istorică din România, cu o viziune despre trecut, dar și cu o privire încrezătoare spre un viitor, ale celor care trăiesc acum, aici, a devenit un chin guvernamental, o „pedeapsă” calendaristică!
Nu înțelegem de ce dl. ministru și guvernul tot, nu dau un ordin pe țară: se vor îmbrăca doamnele și domnii români în port tradițional, radiourile și televiziunile vor difuza numai muzici populare iar zilnic partidele vor trimite vorbitori în public să cuvânte despre Marea Unire. Nici n-ar costa mult. Și, dacă mai e timp, vom și sărbători. Haideți, că nici nu trebuie prea multă minte pentru asta! Dacă mai cereți, „în teritoriu”, proiecte și idei, ele vor fi tot cele de dinainte de 1989. Dar știe guvernantul ce face. Oricum, e un…paradox”: tocmai partidul care promovează iia, care e cu poporul, care…tocmai el să eșueze la patriotism!? E cam tare. Speculăm, însă, că guvernul s-a inspirat din „Un veac de singurătate” unde centenarul e…altfel, e o sută de ani, nu o dată fixă. Ce vedem e că tichia ministerială îl acoperă treptat pe titularul de la Cultură. E un număr de iluzionism guvernamental. 
Centenarul, deci, se amână până la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Standard
Generale

Politichia ministrului Culturii și expertiza academicienilor (II)

 

De ce e nevoie de expertiza Academiei Române pentru tutelarea, conceperea strategiei culturii naționale, a politicilor publice în materie de Cultură? De ce a fost parafată nașterea încă unei „comiții”, Senatul Culturii, care, împreună cu reprezentanții uniunilor de creatori, va realiza operațiunea? De ce ministrul Culturii are încredere, consideră neapărat necesară, în 2018, această „pălărie” academică sau/și partneriatul cu o organizație precum CNMR (Coaliția  Națională pentru Modernizarea României), de pe al cărei site e imposibil de aflat cine sunt experții care lucrează la modernizarea țării (https://cnmr.ro) și cum funcționează, de fapt, această structură? Dar, despre care ministrul Culturii are o părere super.

Revin, deci.

Continuă lectura

Standard
Generale

Politichia ministrului Culturii și expertiza academicienilor (I)

De ce a dorit dl. ministru al Culturii, actorul George Ivașcu, până de curând managerul Teatrului Metropolis, tutela Academiei Române în chestiunea strategiilor și politicii culturale românești în anii următori? Pentru că dorește să fie, cum a formulat memorabil, dar  à la Cațavencu, unul dintre înaintașii urmașilor săi? Formularea criptică, ocultă, a fost făcută …chiar la Academia Română unde domnul a ofertat forul să devină un…Senat al Culturii. Haide! Come on! Vous rigolez ou qoui?

Continuă lectura

Standard
Generale

Drăgnașul tricolor și Clanul saboților

Același scenariu Central și Est European se desfășoară, cu diferențele de rigoare, și în România: vrem banii Europei dar în contra ei și în condițiile noastre. Ce nu convine acestor țări care au aderat la UE, au semnat un tratat, și-au asumat obligații pentru a putea beneficia de condițiile reducerii unui deficit de civilizație creat de regimurile socialiste și comuniste?

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Interpretării, Generale

„Înfierarea” la „naționalTV”

Dl. ministru TT ne-a oferit aseară, pe prima scenă a țării, în rol principal, spectacolul „Înfierarea” de Eugen „Gene” Nicolicea, în regia lui Liviu „Love” Dragnea. Am fremătat văzând publicul nostru care a umplut Sala mare a scenei naționale a TV, entuziast, dornic să vadă cum steaua Justiției românești luminează puternic în acea seară friguroasă.

 

Continuă lectura

Standard