Generale, Reacție rapidă

Țepari din dragoste de… țară

Ne-au otrăvit zilnic. De ani de zile. Cu dragostea lor de țară, de neam. Ne-au vrut binele. Din 1990 încoace, o lungă perioadă, ei sunt aceiași binefăcători. Au statul pe mână, îi consumă resursele, îl anemiază prin incompetență și lipsă de onestitate și ne pun mereu în față tricolorul și iia. Ca să nu mai vedem ce e dincolo. O țară extraordinară, cu mulți oameni cărora demult timp le-au interzis s-o iubească cinstit, să-și pună mintea în folosul ei, să nu le fie jenă, când îi trec granițele, să spună că sunt cetățeni români. Chiar dacă sunt și maghiari, și turci, și tătari, și…Ba, tocmai pentru că sunt ceea ce sunt, aici, în România.
Sunt condamnați penal. Mulți. Și îi vedem, în continuare, conducând țara. Țepuind-o. Afaceri peste afaceri. Anchete peste anchete care nu mai prididesc să ne arate coșmarul unei posibile disoluții: o țară țepuită din interior. Ei/ele clonează fără niciun efort, sute, mii de exemplare, comandamente  de țepari care, veseli, dezinvolt, cu mintea locuită de necunoscuți, au instituit în ani o lume românească paralelă. Sugând, în continuare, ugerul tot mai uscat al naționalism socialist ante’89. O lume românească unde cinstea, corectitudinea, încrederea, respectul, responsabilitatea sunt cele cinci valori care îl au în față pe NU. Cu țeapa pre țeapă călcând, ei și ele au dezvoltat sub-cultura negativă a acestor valori. Și acum predică litania „statului paralel”. Ca să înțeleagă cei/cele care i-au votat că vor să facă bine, dar nu sunt lăsați. Și oricine se opune, scoate la iveală furturile, sunt „statul paralel”.
Vor să facă o Românie cum n-a mai fost, dar să ne lase cu Europa lor, ăștia care știu ce înseamnă civilizația. Ăștia care fac școală ca lumea, vorbesc corect românește, gândesc cu mintea lor, își iau doctoratul muncind la el ani de zile, ăștia care nu trebuie să ajungă să conducă. Spun ei, Ei/Ele care conduc statul. Și nu de ieri de azi. Și ca să-și limpezească mintea unde locuiesc necunoscuți, s-au dus la băi. Necunoscuții din mintea lor sunt vinovații. Nu ei, nu ele.
Reacția ministrului Justiției la citirea Raportului de țară (MCV) privind partea cu Justiția în România trădează, încă odată, politica românească à la Cațavencu. Ce vrea Europa asta când noi vrem progresu’ țărișoarei noastre? Dublul discurs al politicianismului dâmbovițean transpiră urât, murdărind speranța în corectitudine și deciziile cinstite. Să ai condamnați penal definitiv la conducerea țării și, în general, în funcții publice, ce spune asta despre România? Spune-așa:

Caţavencu: (întrerupându-l lătrător) Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…

Farfuridi: (şi mai înţepat) Dă-mi voie… Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică…

Caţavencu: Nu voi să ştiu de ce zici d-ta.

Brânzovenescu: Fireşte că nu vrei să ştii… nu-ţi vine la socoteală…

Caţavencu: (şi mai lătrător) Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… D-ta eşti advocat, eşti confrate cu mine…”

(pentru curioși: Caragiale, „O scrisoare pierdută”)

Atât i-a dus capul. La Băile Herculane. Un joc periculos, o demonstrație de forță, provocată de partid prin aceste mitinguri cu tema „România”. Dacă electoratul partidului simțea că trebuie apărat programul de guvernare, putea ieși liniștit la mitinguri de susținere. Îi împunge acum partidul ca să se vadă susținerea.Ce partid a mai făcut asta în ultima vreme? Invenția cu „statul paralel” e supozitorul dat propriului electorat. Agresat deja de scumpiri, va ieși la mitinguri să se ușureze. Să poată da vina, dar nu pe cei pe care i-au votat. E aici, din partea acestora, o lipsă de bărbăție în a asuma responsabilitatea deciziilor luate. Și de onoare. Gândirea de la băi are un trist (re)nume în istorie. Inclusiv în România.
Mitinguri cu tema „România”! E încă un semnal al tentativei de izolare a țării, al retragerii în naționalismul perdant.
Să-i numim țepari de țară. Țepari din dragoste de țară.
Începe o iarnă fierbinte.
Standard
Generale

Atenție, v-a lovit trenu’!

 

Ce veți citi nu e vesel. E descrierea unei situații care, dincolo de disconfortul zilnic și imaginea necivilizată a unui cartier din Capitală, produce victime. Nu frecvent. Din când în când. Să le numim, cum ne numim și noi, muritori. Toți am vrut, (mai)vrem o viață mai bună, mai decentă. Prea puțini facem ceva pentru asta. Poate nu ne interesează, poate avem alte interese, poate ideea de mizerie, de necivilizație e obișnuința cu care ții în mână mobilul și paharul de cafea pe stradă sau în mașină ori metrou. Ieși cu câinele la plimbare și câinele, necivilizat, săracu’, face pe trotuar. Tu vorbești la telefon sau te uiți la ce face și aștepți să termine. Mergi mai departe. Arunci țigara pe trotuar. Și mergi mai departe. Viața e scurtă. Civilizația e…drum lung. Mai scurt e, cum spune o reclamă, să fim luați „cum ne place nouă”. Și, cum vă place mizeria?

Poftiți, vă rugăm. Dar, atenție, v-a lovit trenu’!  Sorry. Bye-bye.

Continuă lectura

Standard
Generale

Confruntarea între hârtii și pixeli? Prima parte: frăția hârtiei

Am văzut de multe ori acest lucru: într-un birou, la un ghișeu etc. persoane care lucrează la un computer, înconjurate de vrafuri, dealuri și munți de hârtii, dosare, bibliorafturi cu dosare cu hârtii, acestea prinse, în snopuri, cu clame, agrafe. Nu odată, pendulează între hârtii și tastatură, ca într-un dans, o coregrafie a modernității neconsumate la români, asaltată de post-modernitatea căreia i s-a cântat și ei obștescul sfârșit. Spațiile de lucru sunt, de regulă, mici iar computerele fac figuri. Biblioraftul, nu. Dacă știi unde e. Răsfoirea lui e, uneori, mai rapidă decât computerul care face figuri. Când fac, căci alteori sunt terminate. Tu…aștepți, ca și alții. La rând. Și vezi această confruntare care, deodată, devine o bătălie, inegală, firește.

Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Generale, Teatrul meu

Un teatru personal. Traducerile mele

Mi-a plăcut de la început să traduc în română piese de teatru din dramaturgia engleză, irlandeză. De fapt, am început să traduc texte pentru o revistă clandestină, concepută și realizată, printr-un efort azi uimitor (ca și-atunci, de altfel), de către Dan C. Mihăilescu. Erau anii’80, eram risipiți („repartizați”) în posturi de profi prin toată țara, și Dan a avut ideea să rămânem în contact intelectual prin mănunchiul ăla de pagini pe care la dactilografia singur, în mai multe exemplare, trimise prin poștă pe cheltuiala lui. Ne mai și adunam în celebra lor garsonieră din Zemeș (a lui și a Taniei) să schimbăm mingi cultural-intelectuale, să supraviețuim într-un cenușiu fără de sfârșit. Cartofi prăjiți și fum de țigare. Crunt! Dar nu lipseam.

Continuă lectura

Standard
Generale

Cronismul și Girimelele

Nu cred că mai putem îngădui/accepta multă vreme, cum o fac mulți acum și prin lipsa de reacție sau/și tăcere, prezența în poziții oficiale, pósturi importante în structuri guvernamentale a unor impostori, agramați, neinstruiți, incompetenți, al căror număr e deja îngrijorător. Oameni care nu știu să vorbească bine limba română, care nu pot gândi, ci numai executa. Oameni pe care CV-ul profesional nu-i recomandă prin nimic.Ultimele alegeri, ca niciodată parcă, au dat avânt câștigătorilor să impună nu numai „cronismul” și nepotismul ca noua religie a clasei politice conducătoare, ci și balansarea României, dincolo de creșterea macroeconomică, care s-ar putea să ne coste(!), într-o zonă cețoasă a arhitecturii europene.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Generale

Răscoala, Educația și Teatrul

Cele ce urmează sunt rezultatul unui mic exercițiu de luat …capsula timpului, aia care te face să te duci înapoi nici tu nu știi prea bine de ce. Poate pentru că-ți place? Poate pentru că e un înțeles ascuns?

1. Ceasornicarul

O zi toridă, în București, în 2017. Ca altele din trecut. Mi s-a defectat brățara ceasului. La parterul unui bloc, înghesuită între scara de intrare și restul, o ușă cu grilaj, intru la ceasornicar. Știam locul. Domnul e așezat, lucrează, cu lupa prinsă de frunte. O doamnă îi spune de câteva ori același lucru despre cum nu îi mai merge comanda de deblocare a ușii de la mașină. Ceasornicarul îi răspunde, după ce examinează atent, că nu e nimic defect. Doamna insistă, cu alte detalii din viața ei de șoferiță. Domnul îi explică calm același lucru. Doamna pleacă. Între timp mă uit prin micul spațiu al „afacerii”. Pe un perete, două pagini din „Adeverul”. Mă apropii cât pot, dar nu îndeajuns ca să pot vedea clar detaliile. Fac o foto cu mobilul. E prima pagină a ziarului, de miercuri, 28 februarie 1907.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Trăgacii de partid

Cultura (avizul parlamentar pentru șefia ICR) și Educația (trecerea pe șest a unor amendamente privind evaluarea școlilor doctorale cu ARACIS ca vioara-ntâi!)) sunt, din nou, supuse tirului incompetenților cu bună știință care funcționează admirabil ca trăgaci politic: trag în tot ce mișcă mai profesionist, mai competent, mai european. Consecințele încep să se vadă.
Trăgacii de partid, ce destin admirabil de bine plătit!

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale

Ce se dă? PeSeDă.

Cum evaluează oare Primăria generală „nevoile culturale” ale publicurilor din București? E conștientă că există mai multe? Abordează profesionist necesarul de infrastructură culturală a Capitalei? Dacă e ca Bucureștiul să devină credibil, dincolo de câteva evenimente majore (în teatru, muzică, de pildă), pentru lumea culturală, crearea condițiilor de lucru pentru artiștii emergenți (mai ales în lumea dansului, a filmului, a teatrului, a creațiilor multimedia) ar trebui să devină o prioritate. Stilul pesedă nu arată că există o strategie în acest sens, ci doar puseuri clientelare.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Generale, Teatrul meu

Imola Kezdi: “Nu e ușor să te bagi în lătúri și în același timp să-ți crească aripi de îngeri”

Actrița Imola KEZDI  este una dintre cele mai apreciate actrițe din teatrul din România. Premiată de multe ori, impresionează prin asumarea condiției de actriță, ale cărei durități și bucurii o fac performantă într-un tip de teatru de succes. Este o plăcere să o urmărești în roluri dificile, construite cu finețe, în urma unui efort realizat împreună cu regizorii cu care lucrează. Cele de mai jos sunt un reflex al cursului de „Teatru anatomic” pe care îl susțin la Școala doctorală de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj.

 

 

Continuă lectura

Standard
Generale

Etica guvernamentală

Eșecul etic al actului guvernamental recent a determinat manifestarea prin protest în spațiile urbane din România a unei părți semnificative a electoratului, de fapt, o activare a conștiinței civice care a acuzat uriașa breșă în etica și integritatea guvernamentală. De fapt, a acuzat lipsa normei etice și abandonul comportamentului integru.

Continuă lectura

Standard
Generale

Noi vă dăm și voi…aveți conștiință?

Din aroganță, din prostie și viclenie, cu minciuna pe masă, au ajuns să urască democrația, cetățenii și să uite pe cei care i-au ales. Nespecialiști în ceva, votul i-a adus la cârma țării. Dar țara nu e o corabie cu vâslași biciuiți la ordin. Sunt oameni. De unde au ieșit oamenii aceștia. Ei nu sunt cei care ne-au votat.  N-au vorbit nici cu „ai lor”, nici cu „alții”. Nu știu să vorbească, de fapt. Alfabetul lor e redus. N-au timp să o lungească cu vorba, să explice. Refugiații minții se lovesc acum de protestul conștiinței acelora, al „altora” care nu răspund la șmecherie, furt, înșelăciune. Ei dau poporului care, iaca poznă!, refuză să primească pentru că a văzut ce se ascunde în spatele dărilor. Hoția și înșelăciunea. Conștiința iese în piață. Refugiații minții o dau la întors, mai schimbă ceva. Dar jocul e străveziu. Nu mai recunosc România lor. Pare acum o țară străină care se întoarce împotriva lor. Cum e posibil așa ceva? Doar le-am dat.

Incapabili să dialogheze cu cetățenii, cu media, sunt inapți sociali. S-au refugiat în unghere dubioase ale minții lor care le spune: am crescut salariile cu…, am mărit…, am redus…Dar adevărul care a făcut conștiința să iasă în piață e ținut cu dinții: încă din 2014 penalii trebuiau salvați. Nu putem spune asta, am vrut s-o frigem scurt, o alba-neagra cu niște ordonanțe la miez de noapte, care e problema? Doar v-am dat.

Incapacitatea micului grup de putere în stat nu poate face față acestei situații noi: ținta era să le dăm, ținta era burta, nu conștiința. Ce-i aia, cum dracu’ să te lupți cu așa ceva dacă nu e de vânzare? Conștiința. Nu e corect, nu ăsta e jocul, nu asta e democrația la care ne gândeam noi în campanie. Sunt la guvernare și au crezut că nu mai trebuie să vorbească, să dea socoteală. Au trântit ușa guvernului în fața democrației. Dincolo de ușă, însă, conștiința multora dă acum cu pumnul în ea. Conștiința care nu e negociabilă. Care nu ia pentru că i s-a dat.

Vor fi pierderi, desigur, în urma celor care se întâmplă, dar sunt momente în istoria unei țări când „votul popular”, nu este votul poporului. Chiar când ai câștigat alegerile și faci praf încrederea celor care te-au adus la putere. Nimeni nu contestă legitimitatea guvernului, contestă lipsa sa de etică, de integritate în actul guvernării și al comunicării cu cetățenii. Grosolănia sa și manevrele șmechere.Când vor învăța ce înseamnă etică, se pot prezenta la examenul democrației. Până atunci rămân în insectarul de dinainte de 1989. Oamenii aceștia ne dau pur și simplu înapoi. De ce să acceptăm asta?

Standard