Că tot s-a stârnit agitație pe tema Bibliotecii Naționale, a duratei prelucrării cărților nou intrate…Cumpăr azi o ediție Descartes, Despre sentimente, o citisem în original, care are titlul Les Passions de l’âme (1649) căci…m-a atras și o ciudățenie: pe copertă scrie negru pe alb: „Rene Descartes, Despre sentimente, cu o introducere de Spinoza”. Ooops! Spinoza să facă Introducerea la ultima carte publicată de către Descartes în timpul vieții ? No way. Spinoza s-a distanțat de Descartes în chestiuni fundamentale. De ce alege editorul și traducătorul Lucian Pricop tocmai pe Spinoza? Domnia sa nu ne explică. Ar fi fost important pentru, mai ales, critica pe care o face Spinoza lui Descartes. Bibliotecărește, procesarea cărții va induce în eroare cititorul care va lua de bun ce scrie pe copertă și va avea impresia că Spinoza chiar a scris introducerea la opera lui Descartes.

Apar aici câteva chestiuni nu numai din domeniul Filosofiei, ci al Culturii, în general. Una este „libertatea” de a edita opere inserând fragmente din opera altuia. Fără să explici de ce faci asta. Spinoza, în cazul nostru, a fost foarte critic față de idei ale lui Descartes iar modul în acre le-a exprimat a făcut obiectul multor studii, cărți etc. Alăturarea, aici, e o „operație” făcută fără…anestezie.

Un alt aspect: titlul. Editorul explică de ce alege „sentimente” în loc de „pasiuni”, dar o face din perspectiva accepției culturale de azi a folosirii frecvente a ultimului în timp ce primul nu ar mai avea aceeași pregnanță. Dar nu explică faptul că „pasiunile” în epoca lui Descartes  – fapt ce explică chiar titlul original – aveau un statut cultural-filosofic însemnat. „Adaptarea” modernă sacrifică câmpul semantic, cultural, filosofic care l-a determinat pe Descartes, dar și pe alții, să folosească termenul „pasiuni”. Editorul ar fi trebui să explice toate acestea.