Artele Educației, Artele Comunicării, Generale, Vorbirea

Revoluția Educației? Da, se poate

Sir KenPe 21 august s-a stins după o scurtă suferință. Avea 70 de ani. Câteva decenii a urmat o carieră academică, a părăsit-o apoi pentru a deveni cel mai influent expert în Educație din lume. Discursul său de la TED din 2006, „Do schools kill creativity?” („Ucid școlile creativitatea?”) are la această oră peste 66 de milioane de vizionări, a marcat – și încă o face – gândirea despre rolul, scopul Educației.(https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_do_schools_kill_creativity).

A conceput programe de reformă, a consiliat guverne, a publicat cărți, a susținut enorm de multe conferințe, discursuri în întreaga lume. Pentru a răspândi credința sa că Educația trebuie pusă pe un alt drum. Ceea ce avem acum, după decenii de schimbări, are ca rezultat că „educăm oamenii în afara capacităților lor creative”. Creativitatea în Educație a devenit, datorită lui, noua paradigmă, noua filosofie a actului educațional.

Sir Ken Robinson.

Celebrul discurs din 2006, cărțile lui m-au făcut să mă gândesc încă odată – pe mine și pe mulți alții – la cât de mult greșim când punem Educația în ramele rigide ale „producerii” cunoașterii prin „fabricile” concepute ca linii de producție. Copiii se nasc curioși, spune Ken Robinson, cu talente naturale „care ar trebui îngrijite de școală”. Ce este profesorul? Cel/cea care „predă”? Dar a preda nu este „numai o profesie. Dacă e gândită corect, predarea este o formă de artă”. Pentru Ken Robinson, dezvoltarea umană nu e un proces mecanic, este unul organic. „Și nu ai cum să prezici rezultatul dezvoltării umane. Tot ce poți face, ca un agricultor, este să creezi condițiile în care încep să înflorească”.

sursa Getty Images

sursa Getty Images

Este o gândire revoluționară, argumentată pe larg în cărțile sale, traduse și la noi. Pentru a o pune în practică avem nevoie de politicieni care să aibă clarviziunea care construiește o Educație a dezvoltării  nu a testării (prin examene rigide, teste, diplome care, de multe ori nu au nicio valoare). Într-un discurs mai recent, Ken Robinson se referă la politicieni: „Le spun adesea: dacă vreți să puneți capăt problemelor din Educație, încetați să le mai produceți”.

Am prezentat celebrul discurs din 2006 de multe ori la cursuri și seminare. Adesea, impactul a fost enorm, adesea studenții erau șocați de noutatea viziunii. După o astfel de prezentare, îmi aduc aminte, câteva minute a fost o liniște asurzitoare. După care parcă s-a spart o barieră a minții și au început să vorbeascăS-ar fi simțit bine, aproape de ei înșiși, dacă educația lor ar fi urmat căile deschise de Ken Robinson, dar realitatea universitară lovea nemilos: incompetențe didactice, lipsă de comunicare reală, atenția acordată fiecăruia, gândirea prospectivă privind dezvoltarea individuală.

Prin stingerea lui din viață, eu am pierdut pe cineva care m-a făcut să cred că tot ce am făcut, urmând căi ale creativității la cursuri și seminare, chiar înainte de a cunoaște gândirea sa, dar mai ales după, nu a fost degeaba. Eu cred că este o cale de urmat pentru a-i pune pe copiii noștri în lumea lor, aceea unde vor dezvolta liber, creativ propriile capacități.

Ken Robinson a aprins o flacără uriașă, vizibilă peste tot în lume. Am putea încerca măcar să n-o lăsăm să se stingă.

 

 

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Generale

Răscoala, Educația și Teatrul

Cele ce urmează sunt rezultatul unui mic exercițiu de luat …capsula timpului, aia care te face să te duci înapoi nici tu nu știi prea bine de ce. Poate pentru că-ți place? Poate pentru că e un înțeles ascuns?

1. Ceasornicarul

O zi toridă, în București, în 2017. Ca altele din trecut. Mi s-a defectat brățara ceasului. La parterul unui bloc, înghesuită între scara de intrare și restul, o ușă cu grilaj, intru la ceasornicar. Știam locul. Domnul e așezat, lucrează, cu lupa prinsă de frunte. O doamnă îi spune de câteva ori același lucru despre cum nu îi mai merge comanda de deblocare a ușii de la mașină. Ceasornicarul îi răspunde, după ce examinează atent, că nu e nimic defect. Doamna insistă, cu alte detalii din viața ei de șoferiță. Domnul îi explică calm același lucru. Doamna pleacă. Între timp mă uit prin micul spațiu al „afacerii”. Pe un perete, două pagini din „Adeverul”. Mă apropii cât pot, dar nu îndeajuns ca să pot vedea clar detaliile. Fac o foto cu mobilul. E prima pagină a ziarului, de miercuri, 28 februarie 1907.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Reacție rapidă

Universitatea în sfera publică

De ce, din 2012 încoace, universitățile din România își asumă cu greutate – dacă o fac!? –  una dintre misiunile publice esențiale: acțiunile pentru fortificarea credibilității ca for moral, integru în sfera cunoașterii și a relației cu studenții? Dacă dăm la o parte prevederi ale Cartei universitare, ale Legii educației, ale altor legi privind cercetarea ș.a., ce rămâne?

Continuă lectura

Standard