Generale, Reacție rapidă

Țepari din dragoste de… țară

Ne-au otrăvit zilnic. De ani de zile. Cu dragostea lor de țară, de neam. Ne-au vrut binele. Din 1990 încoace, o lungă perioadă, ei sunt aceiași binefăcători. Au statul pe mână, îi consumă resursele, îl anemiază prin incompetență și lipsă de onestitate și ne pun mereu în față tricolorul și iia. Ca să nu mai vedem ce e dincolo. O țară extraordinară, cu mulți oameni cărora demult timp le-au interzis s-o iubească cinstit, să-și pună mintea în folosul ei, să nu le fie jenă, când îi trec granițele, să spună că sunt cetățeni români. Chiar dacă sunt și maghiari, și turci, și tătari, și…Ba, tocmai pentru că sunt ceea ce sunt, aici, în România.
Sunt condamnați penal. Mulți. Și îi vedem, în continuare, conducând țara. Țepuind-o. Afaceri peste afaceri. Anchete peste anchete care nu mai prididesc să ne arate coșmarul unei posibile disoluții: o țară țepuită din interior. Ei/ele clonează fără niciun efort, sute, mii de exemplare, comandamente  de țepari care, veseli, dezinvolt, cu mintea locuită de necunoscuți, au instituit în ani o lume românească paralelă. Sugând, în continuare, ugerul tot mai uscat al naționalism socialist ante’89. O lume românească unde cinstea, corectitudinea, încrederea, respectul, responsabilitatea sunt cele cinci valori care îl au în față pe NU. Cu țeapa pre țeapă călcând, ei și ele au dezvoltat sub-cultura negativă a acestor valori. Și acum predică litania „statului paralel”. Ca să înțeleagă cei/cele care i-au votat că vor să facă bine, dar nu sunt lăsați. Și oricine se opune, scoate la iveală furturile, sunt „statul paralel”.
Vor să facă o Românie cum n-a mai fost, dar să ne lase cu Europa lor, ăștia care știu ce înseamnă civilizația. Ăștia care fac școală ca lumea, vorbesc corect românește, gândesc cu mintea lor, își iau doctoratul muncind la el ani de zile, ăștia care nu trebuie să ajungă să conducă. Spun ei, Ei/Ele care conduc statul. Și nu de ieri de azi. Și ca să-și limpezească mintea unde locuiesc necunoscuți, s-au dus la băi. Necunoscuții din mintea lor sunt vinovații. Nu ei, nu ele.
Reacția ministrului Justiției la citirea Raportului de țară (MCV) privind partea cu Justiția în România trădează, încă odată, politica românească à la Cațavencu. Ce vrea Europa asta când noi vrem progresu’ țărișoarei noastre? Dublul discurs al politicianismului dâmbovițean transpiră urât, murdărind speranța în corectitudine și deciziile cinstite. Să ai condamnați penal definitiv la conducerea țării și, în general, în funcții publice, ce spune asta despre România? Spune-așa:

Caţavencu: (întrerupându-l lătrător) Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…

Farfuridi: (şi mai înţepat) Dă-mi voie… Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică…

Caţavencu: Nu voi să ştiu de ce zici d-ta.

Brânzovenescu: Fireşte că nu vrei să ştii… nu-ţi vine la socoteală…

Caţavencu: (şi mai lătrător) Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… D-ta eşti advocat, eşti confrate cu mine…”

(pentru curioși: Caragiale, „O scrisoare pierdută”)

Atât i-a dus capul. La Băile Herculane. Un joc periculos, o demonstrație de forță, provocată de partid prin aceste mitinguri cu tema „România”. Dacă electoratul partidului simțea că trebuie apărat programul de guvernare, putea ieși liniștit la mitinguri de susținere. Îi împunge acum partidul ca să se vadă susținerea.Ce partid a mai făcut asta în ultima vreme? Invenția cu „statul paralel” e supozitorul dat propriului electorat. Agresat deja de scumpiri, va ieși la mitinguri să se ușureze. Să poată da vina, dar nu pe cei pe care i-au votat. E aici, din partea acestora, o lipsă de bărbăție în a asuma responsabilitatea deciziilor luate. Și de onoare. Gândirea de la băi are un trist (re)nume în istorie. Inclusiv în România.
Mitinguri cu tema „România”! E încă un semnal al tentativei de izolare a țării, al retragerii în naționalismul perdant.
Să-i numim țepari de țară. Țepari din dragoste de țară.
Începe o iarnă fierbinte.
Standard
Generale, Reacție rapidă

Trei, doamne, și toți trei?

În conștiința colectivă, unele figuri politice rămân și prin gesturi, răbufniri, injurii. Ele arată cum oameni care provin din aceeași zonă politică, abdică rapid în grosolănie, derizoriu, șmecherie.

  1. 1993 ("Who? Me?")

    1993 („Who? Me?”)

    Ion Iliescu, 1993, Constanța   „Măi, animalule”

 

 

 

 

 

 

2. Victor Ponta, 2014, Beiu (Teleorman) „Fă, Doina”

HD 1080P PONTA „Tu ce faci, fa, Doina, aici… de DewardDylan

„Cea mai mare minciună…”

3. Liviu Dragnea, 2017, Parlamentul României (azi, 2 februarie)  „Fac și pe mă-ta”

Youtube

 

Desigur, sunt oameni importanți, repere morale ale României de după 1989. Cele de mai sus sunt așa…scăpări prin care vezi găuri negre numite caracter.

Standard
Generale, Reacție rapidă

Binecuvântarea armelor

Citesc o știre – pare autentică – despre o ceremonie militară, în Crimeea, unde un preot „sfințește” lansatoare de rachete.

Istoric, n-ar fi o noutate: Biserica a mai făcut-o și în vremea cruciadelor și în alte ocazii. Astăzi, după secole, ceea ce vedem în micul videoclip nu e atât senzațional cât, mai degrabă, foarte îngrijorător. Și de mai multă vreme. În ordinea credinței, a religiei, ce justifică asemenea gest? El a mai fost incriminat și la noi, de multe ori. Eu însumi am văzut, trecând într-o seară, pe o stradă dintr-un oraș transilvan, un mic grup de oameni înconjurând „actorul” principal, un preot, care oficia, precum cel din videoclipul rusesc, binecuvântând o…mașină nouă. Aflam apoi că asta se plătea. Așa cum rudele pacienților, pacienții înșiși întreabă și plătesc asistentele, infirmierele și doctorii, în spital, pentru a conjura atenția, îngrijirea elementară. Neacceptarea plicului, a banilor e văzută ca un semn rău. Nu te simți bine dacă banii tăi nu sunt acceptați. Refuzul e semnul Răului. Acceptarea e semnul Binelui. Conștiința ta e mulțumită, chiar dacă ruda îți va muri. Ai făcut tot ce se putea.

Lansatoarele acelea de rachete, dacă nu ar fi „sfințite”, n-ar mai putea fi folosite? N-ar mai ucide sau îngrozi? Dacă nu sunt defecte, în mod sigur o vor face. Și atunci?! Prezența preotului dă o legitimare asociativă: „binecuvântarea” armelor apropie uciderea, distrugerea de ideea de bine. „Sfințite”, armele vor face bine, vor îndrepta lucrurile, vor justifica acțiunea politică.

Complicitatea între Biserică și Sistemul Politic nu există de curând. Dar astăzi funcționează fără …perdea, de multe ori. Binecuvântarea nu mai e demult semnul unei grații divine invocată de servitorul mijlocitor al Bisericii pentru a confirma, ci devine sigiliul pus pe un deal. E o „afacere”. Atât.

Binecuvântarea. Se cere în diverse situații. Cuvântul „binecuvântare”, cu o istorie multiseculară la noi, semnifică acest transfer de Sus (Dumnezeu) în Jos (oameni) a unui privilegiu, a ceva special. În română, cuvântul și-a asociat, dincolo de ” a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine” și sensul  de ” a face cu el o înțelegere nobilă, menită să onoreze ambele părți.”

Ce e „nobil” în binecuvântarea armelor? Nimic. Dar că e vorba de o „înțelegere”, asta e clar. Ce „onorează” această …înțelegere? Nimic. Căci nu despre onoare este vorba. O rachetă care ucide, care distruge nu are nimic „onorabil”. E numai mesagerul, slujitoarea unei decizii politice. De unde Dumnezeu e absent. Să binecuvântezi…lipsa lui Dumnezeu e, fără îndoială, de un enorm absurd. În loc să fie prezent în inimă, Dumnezeu e chemat să „onoreze” lipsa de onoare a uciderii la distanță.

Binecuvântarea armelor înlocuiește tragic, oare inexorabil?, armele binecuvântării. Am uitat cât de puternice sunt acestea.

 

Standard
Generale, Reacție rapidă

„Mr. President”

Privind figurile multor lideri care au dat primele declarații după victoria lui Donald Trump, senzația e că ceva le miroase urât: zâmbim, suntem politicoși, dar cum să ne purtăm cu „creatura”? Teribilistului i se răspunde cu mesaje frizând uneori servilismul. Etica Puterii revine ca un subiect arzător acum: vorbim de limitele democrației sau de democrația limitei?
Când votezi nu poți greși. E ca și cu actorul care, după un spectacol nereușit, spune că a avut un public prost. Nu există așa ceva, ci numai un actor prost.
Trump și-a dorit scena cea mare a Naționalului. Joacă pe ea acum și biletele s-au epuizat. Votanții săi nu știu, deși presimt, ca și liderii politici, că a început un alt reality-show. Dar nu mai e „The Apprentice'”, ci „Mr. President”.

Furtuna din adâncuri a adus la mal, lângă Statuia Libertății, un alt animal politic. Cine, cum l-a creat? Mâlul democrației naște și așa ceva. Există un public pentru acest spectacol. Un casting dificil a făcut ca „rolul” principal să îi fie dat unui amator, obișnuit în viață, și cu falimentul, dar și cu succesul. În viața lui. Nu în aceea a unei națiuni.

Este deja iubit.

Standard
Reacție rapidă

O imagine. În metrou

 

Ar fi un început (sau sfârșit?) de film. Prim plan cu cei doi tineri, jocul cu butonarea, privirea ei spre vizavi, cadrul se lărgește ca să prindă mâinile mari ale bărbatului de vizavi și, în final, copilul înfășurat, în mâinile tatălui. Mâini protectoare. Îl descoperim acum pe tată, cu o privire concentrată, ai zice că fixă, țintind drept înainte. Revenim la cei doi care acum șoptesc, cu capetele apropiate.

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă

Ziua când m-am oprit

6 august. E o zi specială pentru mine. Cu mai mulți ani în urmă, într-o zi, ducându-mă spre facultate, nu mergea scara rulantă de la metrou, am urcat toate treptele, și am ajuns sus, gâfâind, transpirat.Și a fost momentul acela, rar, când te întrebi, în timp ce mâna s-a dus automat după pachetul din buzunarul de la piept să scot o țigare: „de ce fac eu asta?”

Secunda în care m-a fulgerat întrebarea a fost începutul. M-a ajutat și faptul că Andrei se oprise din fumat cu câteva luni înainte. Mi-a semnalat o carte. Nu m-am dus la doctor, n-am luat nicio pastilă, nu mi-am pus niciun plasture. Am citit o parte din carte. Ideea care mi-a rămas: să îți alegi ziua când te oprești din fumat. Am ales 6 august, ziua bombei atomice, la Hiroshima. Muriseră, însă, mai mulți din cauza fumatului decât din cauza bombei.

În dimineața zilei de 6 august, am ieșit pe balcon, cu cana de cafea și am fumat ultima țigare. Știind, acceptând că e ultima. De atunci nici măcar imboldul, umbra dorinței de a pune o țigare în gură nu m-au mai încercat.

Să nu credeți că după, am început să dau sfaturi. Nu. E o luptă a ta cu tine. Dacă crezi că merită, o vei câștiga. Dacă nu, vei fuma. Nici nu fac din asta cine ce știe act de bravură. Dar mă simt altfel. Și cei din jurul meu. La care trebuia să mă gândesc, demult, în primul rând. Unele lucruri le înveți târziu. Bine și-așa than never.

Standard
Reacție rapidă

O zi neobișnuită. 1 august 2016

Știrea zilei de azi: moartea Reginei Ana a României. O zi foarte călduroasă în România. Moartea Reginei Ana, în urma deteriorării progresive a stării de sănătate, nu e numai un eveniment de știri. E dispariția unui reper moral: cea care a stat alături de Rege, care l-a susținut și a susținut o idee sacrificată de conjunctura istoriei, a ținut ideea regală ca frontispiciu al unei națiuni. Nu e puțin lucru când trebuie să înfrunți o istorie nefastă pentru români, începând din 1945. Ca întotdeauna, când valorile morale se împuținează, lumea devine, pentru unii, mai mică. Pentru alții, nu înseamnă nimic. Un destin care pare desprins din cărțile mari ale istoriei, ea a reprezentat pe viu valorile morale și ideea creștină reunite întrun caracter exemplar. Dispare, cu ea, un mare caracter. Era dintre oamenii pentru care exemplaritatea unei vieți e dată de caracter, de integritate. Valori, principii pe  care Școala, în primul rând Școala, ar trebui, cu urgență, să le activeze, să le profeseze în rândul elevilor și studenților. I-a stat alături soțului toată viața, a crescut cinci fete, l-a însoțit pe rege în încercarea sa de a reface țesutul moral al unei națiuni virusate de o istorie deșirată, infestată de microbii unei boli nemiloase: lipsa de caracter. Regele și Regina, între nu atât de mulții apărători ai acestei averi ai unei națiuni: valorile morale și construcția caracterelor.

Le regăsim acestea, puse în cauză în mod grav, de alte două fapte ale zilei de azi: ministrul Educației a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor unui fost prim-ministru al României, om de stat atunci, în 2012, om politic de prim plan, lider de partid. Un om tânăr. E un fapt istoric.Tot azi, a fost confirmat plagiatul unui fost vice prim-ministru, om de stat, om politic de prim plan, lider de partid. Un om matur, care a dobândit o recunoaștere ciudat de rapidă, pentru a accede la mari funcții în stat. Cele două decizii de azi pun în cauză lipsa de caracter, căci plagiatul e un furt intelectual, comis de persoane publice care ar fi trebuit să fie exemple morale  ale unei societăți încă fragile, încă debile. În cazul celor doi, dar și al altora, toppingul este aroganța. Să spui despre cei care au luat aceste decizii, oameni care fac cercetare demult, ceea ce niciunul din cei doi nu a făcut măcar 8 ore ( o zi de muncă), că nu știau normele de realizare a unei lucrări de doctorat la vremea când acest fost vicepremier și-a luat doctoratul, este nu numai lipsă de caracter, ci și ceva sfidător. Omul abia știe să lege două-trei fraze atunci când bancomatul său de vorbe funcționează normal cu cele 31 de cuvinte știute.

Ziua de azi, 1 august 2016, e specială, e neobișnuită. M-a făcut să mă gândesc cum lucruri care nu au nimic de-a face unul cu altul, atrag atenția asupra a ce am putea avea în comun. Moartea Reginei readuce în prim plan ceea ce exemplaritatea vieții ei a dat Regelui și Țării, în timp ce deciziile academice de azi indică fără greș precaritatea morală și lipsa de caracter a unor oameni care au deținut funcții înalte în stat, prin care ar fi putut să genereze încrederea românilor în aceste valori morale simple ce fundamentează o națiune. Nu au făcut-o. Pentru că sunt mici.

 

Standard
Generale, Plagiat, Reacție rapidă

18 iulie 2012

Au trecut, practic, patru ani de când, după publicarea în Nature a documentelor doveditoare ale plagiatului comis de dl. Victor Ponta, la 18 iulie 2012, Comisia de etică a Universității din București, în condiții de o presiune greu de crezut azi, sprijinită fiind de conducerea universității, de dl. rector, a emis punctul de vedere care confirma, cu argumente proprii, cărora li s-au adăugat cele ale comisiei de experți externi, plagiatul din teza de doctorat. Mă gândesc la colegii și colegele din Comisie care au sprijinit punctul de vedere al Comisiei și care au fost solidari și în alte contexte dificile. Apreciez efortul lor și curajul de a spune ce cred. Ca și în situațiile foarte sensibile în care rectorul universității, domnul profesor Mircea Dumitru, a intervenit în spațiul public sau în mediul academic.

Decizia de acum a CNATDCU privind plagiatul dlui Ponta, după 4 ani de eforturi ale multora de a apăra valori etice și de integritate, închide, practic, o etapă. (Adică așa ar trebui, căci mai e posibilitatea contestației, analizarea ei și, apoi, semnătura dlui ministru). Și ar trebui să deschidă o alta pentru mediul academic românesc. Unde complicități și lipsa de vertebre etice favorizează imposturile academice, cu impact asupra studenților noștri și asupra, de fapt, a întregii societăți. Să sperăm la mai bine. Cu gândul la cei și cele care nu au cedat în acești ani. Cu speranța că ofensiva de ani de zile a corupției în România, care a afectat și mediul academic, va intra în remisie. Dar „bolile” trebuie  tratate în continuare și, mai ales prevenite.

O remarcabilă expertă în plagiatul academic, Michelle Bergadaà, consideră că amploarea plagiatului e dată și de accesul majoritar la internet, de sanctificarea indicilor de impact ai publicațiilor academice, de complictățile care agreează plagiatul în funcție și de poziția socială, ierarhică a celor care plagiază. (Le plagiat academique. Comprendre pour agir, Harmattan, 2015, pp.10-11). Noi am avut, însă, de a face cu plagiate ordinare, cu furt de tipul „iau de la tine pentru mine și nici nu-ți spun”. Aveam să îmi dau seama, să ne dăm seama despre acestea dealungul acestor ani când plagiatul a devenit vedetă mediatică, dar și armă politică, cum avertizam în 2012,  pe contributors.ro. Dincolo de politic, față de care am stat deoparte, rămân faptele și consecințele lor pentru mediul academic. Valorile acestuia trebui apărate și mai departe. E un teritoriu special acesta, al eticii și integrității, pe care mulți au intrat cu bocancii. Cu orgolii cât casa, cu ignoranța alfabetizaților recenți, cu trufia jupânilor. Cu prostia din capul lor.

 E mult de lucru în continuare. Pentru ca universitatea românească să accepte competitivitatea, performanța, valorile eticii și ale integrității ca motoarele fără de care cunoașterea și transmiterea ei, primirea ei de către studenți, vor fi mereu în suferință.

 

Standard
Artele Comunicării, Generale, Reacție rapidă

Jocurile foamei. Nostalgia

În 2016, când cei care își mai aduc aminte pe pielea lor cum se luptau pentru subzistența familiilor lor, pentru copiii care au copii acum (și care apreciază reclama Cris-Tim), sunt tot mai puțini, mi se pare un cinism această reclamă invitând la nostalgie. Ne putem despărți de trecut râzând, desigur, dar subliminala gândire ” înainte trăiam mai bine” răzbate din damful apreciatelor mezeluri în spot. Chiar dacă conceptul merge pe ideea: bun atunci, bun și-acum.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Legislație, Reacție rapidă

Despre ce se întâmplă în Educație. La Digi24

Ieri am fost invitatul Lianei Alexandru la Digi24 video, emisiunea „24 de minute„. Am discutat despre revenirea în actualitate a cazului de plagiat George Copos (acțiune introdusă de Administrația penitenciarelor!), Victor Ponta, Gabriel Oprea et ejusdem farinae, despre modificările din legislație, despre CNATDCU, minister și altele. Despre asaltul împotriva Legii Educației. Am fost la Digi24 ieri, după ce, dimineața, am am prezentat Raportul Comisiei de etică a UB în plenul Senatului, care l-a aprobat. Am observat, încă odată, că subiectul eticii și integrității nu e „apetisant”. Colegii și colegele nu realizează, cred, că aici este una dintre marile vulnerabilități ale universității românești. Suntem relativi puțini, cred, care vedem lucrurile în acest fel. Din fericire, conducerea UB este decisă să mențină, singular, deocamdată, nivelul reflexiv și al poziționării corecte în chestiunile sensibile ale actualității în Educație. E pentru prima dată când am auzit ieri afirmația: „Comisia de etică este o structură importantă a UB” și că activitatea noastră contribuie substanțial la construcția imaginii UB. Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație, Reacție rapidă

De la autonomia universitară la…C.N.A.T.D.C.U.

Ce s-a întâmplat de la declarațiile din februarie ale domnului ministru al Educației privind: universitățile, care vor acorda și vor retrage titlul de doctor, C.N.A.T.D.C.U., care va fi instanță de apel în cazul deciziilor universităților privind doctoratele? S-a întâmplat…C.N.A.T.D.C.U.

Continuă lectura

Standard