Generale, Reacție rapidă

Trei, doamne, și toți trei?

În conștiința colectivă, unele figuri politice rămân și prin gesturi, răbufniri, injurii. Ele arată cum oameni care provin din aceeași zonă politică, abdică rapid în grosolănie, derizoriu, șmecherie.

  1. 1993 ("Who? Me?")

    1993 („Who? Me?”)

    Ion Iliescu, 1993, Constanța   „Măi, animalule”

 

 

 

 

 

 

2. Victor Ponta, 2014, Beiu (Teleorman) „Fă, Doina”

HD 1080P PONTA „Tu ce faci, fa, Doina, aici… de DewardDylan

„Cea mai mare minciună…”

3. Liviu Dragnea, 2017, Parlamentul României (azi, 2 februarie)  „Fac și pe mă-ta”

Youtube

 

Desigur, sunt oameni importanți, repere morale ale României de după 1989. Cele de mai sus sunt așa…scăpări prin care vezi găuri negre numite caracter.

Standard
Generale, Reacție rapidă

Binecuvântarea armelor

Citesc o știre – pare autentică – despre o ceremonie militară, în Crimeea, unde un preot „sfințește” lansatoare de rachete.

Istoric, n-ar fi o noutate: Biserica a mai făcut-o și în vremea cruciadelor și în alte ocazii. Astăzi, după secole, ceea ce vedem în micul videoclip nu e atât senzațional cât, mai degrabă, foarte îngrijorător. Și de mai multă vreme. În ordinea credinței, a religiei, ce justifică asemenea gest? El a mai fost incriminat și la noi, de multe ori. Eu însumi am văzut, trecând într-o seară, pe o stradă dintr-un oraș transilvan, un mic grup de oameni înconjurând „actorul” principal, un preot, care oficia, precum cel din videoclipul rusesc, binecuvântând o…mașină nouă. Aflam apoi că asta se plătea. Așa cum rudele pacienților, pacienții înșiși întreabă și plătesc asistentele, infirmierele și doctorii, în spital, pentru a conjura atenția, îngrijirea elementară. Neacceptarea plicului, a banilor e văzută ca un semn rău. Nu te simți bine dacă banii tăi nu sunt acceptați. Refuzul e semnul Răului. Acceptarea e semnul Binelui. Conștiința ta e mulțumită, chiar dacă ruda îți va muri. Ai făcut tot ce se putea.

Lansatoarele acelea de rachete, dacă nu ar fi „sfințite”, n-ar mai putea fi folosite? N-ar mai ucide sau îngrozi? Dacă nu sunt defecte, în mod sigur o vor face. Și atunci?! Prezența preotului dă o legitimare asociativă: „binecuvântarea” armelor apropie uciderea, distrugerea de ideea de bine. „Sfințite”, armele vor face bine, vor îndrepta lucrurile, vor justifica acțiunea politică.

Complicitatea între Biserică și Sistemul Politic nu există de curând. Dar astăzi funcționează fără …perdea, de multe ori. Binecuvântarea nu mai e demult semnul unei grații divine invocată de servitorul mijlocitor al Bisericii pentru a confirma, ci devine sigiliul pus pe un deal. E o „afacere”. Atât.

Binecuvântarea. Se cere în diverse situații. Cuvântul „binecuvântare”, cu o istorie multiseculară la noi, semnifică acest transfer de Sus (Dumnezeu) în Jos (oameni) a unui privilegiu, a ceva special. În română, cuvântul și-a asociat, dincolo de ” a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine” și sensul  de ” a face cu el o înțelegere nobilă, menită să onoreze ambele părți.”

Ce e „nobil” în binecuvântarea armelor? Nimic. Dar că e vorba de o „înțelegere”, asta e clar. Ce „onorează” această …înțelegere? Nimic. Căci nu despre onoare este vorba. O rachetă care ucide, care distruge nu are nimic „onorabil”. E numai mesagerul, slujitoarea unei decizii politice. De unde Dumnezeu e absent. Să binecuvântezi…lipsa lui Dumnezeu e, fără îndoială, de un enorm absurd. În loc să fie prezent în inimă, Dumnezeu e chemat să „onoreze” lipsa de onoare a uciderii la distanță.

Binecuvântarea armelor înlocuiește tragic, oare inexorabil?, armele binecuvântării. Am uitat cât de puternice sunt acestea.

 

Standard
Generale, Reacție rapidă

„Mr. President”

Privind figurile multor lideri care au dat primele declarații după victoria lui Donald Trump, senzația e că ceva le miroase urât: zâmbim, suntem politicoși, dar cum să ne purtăm cu „creatura”? Teribilistului i se răspunde cu mesaje frizând uneori servilismul. Etica Puterii revine ca un subiect arzător acum: vorbim de limitele democrației sau de democrația limitei?
Când votezi nu poți greși. E ca și cu actorul care, după un spectacol nereușit, spune că a avut un public prost. Nu există așa ceva, ci numai un actor prost.
Trump și-a dorit scena cea mare a Naționalului. Joacă pe ea acum și biletele s-au epuizat. Votanții săi nu știu, deși presimt, ca și liderii politici, că a început un alt reality-show. Dar nu mai e „The Apprentice'”, ci „Mr. President”.

Furtuna din adâncuri a adus la mal, lângă Statuia Libertății, un alt animal politic. Cine, cum l-a creat? Mâlul democrației naște și așa ceva. Există un public pentru acest spectacol. Un casting dificil a făcut ca „rolul” principal să îi fie dat unui amator, obișnuit în viață, și cu falimentul, dar și cu succesul. În viața lui. Nu în aceea a unei națiuni.

Este deja iubit.

Standard
Reacție rapidă

O imagine. În metrou

 

Ar fi un început (sau sfârșit?) de film. Prim plan cu cei doi tineri, jocul cu butonarea, privirea ei spre vizavi, cadrul se lărgește ca să prindă mâinile mari ale bărbatului de vizavi și, în final, copilul înfășurat, în mâinile tatălui. Mâini protectoare. Îl descoperim acum pe tată, cu o privire concentrată, ai zice că fixă, țintind drept înainte. Revenim la cei doi care acum șoptesc, cu capetele apropiate.

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă

Ziua când m-am oprit

6 august. E o zi specială pentru mine. Cu mai mulți ani în urmă, într-o zi, ducându-mă spre facultate, nu mergea scara rulantă de la metrou, am urcat toate treptele, și am ajuns sus, gâfâind, transpirat.Și a fost momentul acela, rar, când te întrebi, în timp ce mâna s-a dus automat după pachetul din buzunarul de la piept să scot o țigare: „de ce fac eu asta?”

Secunda în care m-a fulgerat întrebarea a fost începutul. M-a ajutat și faptul că Andrei se oprise din fumat cu câteva luni înainte. Mi-a semnalat o carte. Nu m-am dus la doctor, n-am luat nicio pastilă, nu mi-am pus niciun plasture. Am citit o parte din carte. Ideea care mi-a rămas: să îți alegi ziua când te oprești din fumat. Am ales 6 august, ziua bombei atomice, la Hiroshima. Muriseră, însă, mai mulți din cauza fumatului decât din cauza bombei.

În dimineața zilei de 6 august, am ieșit pe balcon, cu cana de cafea și am fumat ultima țigare. Știind, acceptând că e ultima. De atunci nici măcar imboldul, umbra dorinței de a pune o țigare în gură nu m-au mai încercat.

Să nu credeți că după, am început să dau sfaturi. Nu. E o luptă a ta cu tine. Dacă crezi că merită, o vei câștiga. Dacă nu, vei fuma. Nici nu fac din asta cine ce știe act de bravură. Dar mă simt altfel. Și cei din jurul meu. La care trebuia să mă gândesc, demult, în primul rând. Unele lucruri le înveți târziu. Bine și-așa than never.

Standard
Reacție rapidă

O zi neobișnuită. 1 august 2016

Știrea zilei de azi: moartea Reginei Ana a României. O zi foarte călduroasă în România. Moartea Reginei Ana, în urma deteriorării progresive a stării de sănătate, nu e numai un eveniment de știri. E dispariția unui reper moral: cea care a stat alături de Rege, care l-a susținut și a susținut o idee sacrificată de conjunctura istoriei, a ținut ideea regală ca frontispiciu al unei națiuni. Nu e puțin lucru când trebuie să înfrunți o istorie nefastă pentru români, începând din 1945. Ca întotdeauna, când valorile morale se împuținează, lumea devine, pentru unii, mai mică. Pentru alții, nu înseamnă nimic. Un destin care pare desprins din cărțile mari ale istoriei, ea a reprezentat pe viu valorile morale și ideea creștină reunite întrun caracter exemplar. Dispare, cu ea, un mare caracter. Era dintre oamenii pentru care exemplaritatea unei vieți e dată de caracter, de integritate. Valori, principii pe  care Școala, în primul rând Școala, ar trebui, cu urgență, să le activeze, să le profeseze în rândul elevilor și studenților. I-a stat alături soțului toată viața, a crescut cinci fete, l-a însoțit pe rege în încercarea sa de a reface țesutul moral al unei națiuni virusate de o istorie deșirată, infestată de microbii unei boli nemiloase: lipsa de caracter. Regele și Regina, între nu atât de mulții apărători ai acestei averi ai unei națiuni: valorile morale și construcția caracterelor.

Le regăsim acestea, puse în cauză în mod grav, de alte două fapte ale zilei de azi: ministrul Educației a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor unui fost prim-ministru al României, om de stat atunci, în 2012, om politic de prim plan, lider de partid. Un om tânăr. E un fapt istoric.Tot azi, a fost confirmat plagiatul unui fost vice prim-ministru, om de stat, om politic de prim plan, lider de partid. Un om matur, care a dobândit o recunoaștere ciudat de rapidă, pentru a accede la mari funcții în stat. Cele două decizii de azi pun în cauză lipsa de caracter, căci plagiatul e un furt intelectual, comis de persoane publice care ar fi trebuit să fie exemple morale  ale unei societăți încă fragile, încă debile. În cazul celor doi, dar și al altora, toppingul este aroganța. Să spui despre cei care au luat aceste decizii, oameni care fac cercetare demult, ceea ce niciunul din cei doi nu a făcut măcar 8 ore ( o zi de muncă), că nu știau normele de realizare a unei lucrări de doctorat la vremea când acest fost vicepremier și-a luat doctoratul, este nu numai lipsă de caracter, ci și ceva sfidător. Omul abia știe să lege două-trei fraze atunci când bancomatul său de vorbe funcționează normal cu cele 31 de cuvinte știute.

Ziua de azi, 1 august 2016, e specială, e neobișnuită. M-a făcut să mă gândesc cum lucruri care nu au nimic de-a face unul cu altul, atrag atenția asupra a ce am putea avea în comun. Moartea Reginei readuce în prim plan ceea ce exemplaritatea vieții ei a dat Regelui și Țării, în timp ce deciziile academice de azi indică fără greș precaritatea morală și lipsa de caracter a unor oameni care au deținut funcții înalte în stat, prin care ar fi putut să genereze încrederea românilor în aceste valori morale simple ce fundamentează o națiune. Nu au făcut-o. Pentru că sunt mici.

 

Standard
Generale, Plagiat, Reacție rapidă

18 iulie 2012

Au trecut, practic, patru ani de când, după publicarea în Nature a documentelor doveditoare ale plagiatului comis de dl. Victor Ponta, la 18 iulie 2012, Comisia de etică a Universității din București, în condiții de o presiune greu de crezut azi, sprijinită fiind de conducerea universității, de dl. rector, a emis punctul de vedere care confirma, cu argumente proprii, cărora li s-au adăugat cele ale comisiei de experți externi, plagiatul din teza de doctorat. Mă gândesc la colegii și colegele din Comisie care au sprijinit punctul de vedere al Comisiei și care au fost solidari și în alte contexte dificile. Apreciez efortul lor și curajul de a spune ce cred. Ca și în situațiile foarte sensibile în care rectorul universității, domnul profesor Mircea Dumitru, a intervenit în spațiul public sau în mediul academic.

Decizia de acum a CNATDCU privind plagiatul dlui Ponta, după 4 ani de eforturi ale multora de a apăra valori etice și de integritate, închide, practic, o etapă. (Adică așa ar trebui, căci mai e posibilitatea contestației, analizarea ei și, apoi, semnătura dlui ministru). Și ar trebui să deschidă o alta pentru mediul academic românesc. Unde complicități și lipsa de vertebre etice favorizează imposturile academice, cu impact asupra studenților noștri și asupra, de fapt, a întregii societăți. Să sperăm la mai bine. Cu gândul la cei și cele care nu au cedat în acești ani. Cu speranța că ofensiva de ani de zile a corupției în România, care a afectat și mediul academic, va intra în remisie. Dar „bolile” trebuie  tratate în continuare și, mai ales prevenite.

O remarcabilă expertă în plagiatul academic, Michelle Bergadaà, consideră că amploarea plagiatului e dată și de accesul majoritar la internet, de sanctificarea indicilor de impact ai publicațiilor academice, de complictățile care agreează plagiatul în funcție și de poziția socială, ierarhică a celor care plagiază. (Le plagiat academique. Comprendre pour agir, Harmattan, 2015, pp.10-11). Noi am avut, însă, de a face cu plagiate ordinare, cu furt de tipul „iau de la tine pentru mine și nici nu-ți spun”. Aveam să îmi dau seama, să ne dăm seama despre acestea dealungul acestor ani când plagiatul a devenit vedetă mediatică, dar și armă politică, cum avertizam în 2012,  pe contributors.ro. Dincolo de politic, față de care am stat deoparte, rămân faptele și consecințele lor pentru mediul academic. Valorile acestuia trebui apărate și mai departe. E un teritoriu special acesta, al eticii și integrității, pe care mulți au intrat cu bocancii. Cu orgolii cât casa, cu ignoranța alfabetizaților recenți, cu trufia jupânilor. Cu prostia din capul lor.

 E mult de lucru în continuare. Pentru ca universitatea românească să accepte competitivitatea, performanța, valorile eticii și ale integrității ca motoarele fără de care cunoașterea și transmiterea ei, primirea ei de către studenți, vor fi mereu în suferință.

 

Standard
Artele Comunicării, Generale, Reacție rapidă

Jocurile foamei. Nostalgia

În 2016, când cei care își mai aduc aminte pe pielea lor cum se luptau pentru subzistența familiilor lor, pentru copiii care au copii acum (și care apreciază reclama Cris-Tim), sunt tot mai puțini, mi se pare un cinism această reclamă invitând la nostalgie. Ne putem despărți de trecut râzând, desigur, dar subliminala gândire ” înainte trăiam mai bine” răzbate din damful apreciatelor mezeluri în spot. Chiar dacă conceptul merge pe ideea: bun atunci, bun și-acum.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Legislație, Reacție rapidă

Despre ce se întâmplă în Educație. La Digi24

Ieri am fost invitatul Lianei Alexandru la Digi24 video, emisiunea „24 de minute„. Am discutat despre revenirea în actualitate a cazului de plagiat George Copos (acțiune introdusă de Administrația penitenciarelor!), Victor Ponta, Gabriel Oprea et ejusdem farinae, despre modificările din legislație, despre CNATDCU, minister și altele. Despre asaltul împotriva Legii Educației. Am fost la Digi24 ieri, după ce, dimineața, am am prezentat Raportul Comisiei de etică a UB în plenul Senatului, care l-a aprobat. Am observat, încă odată, că subiectul eticii și integrității nu e „apetisant”. Colegii și colegele nu realizează, cred, că aici este una dintre marile vulnerabilități ale universității românești. Suntem relativi puțini, cred, care vedem lucrurile în acest fel. Din fericire, conducerea UB este decisă să mențină, singular, deocamdată, nivelul reflexiv și al poziționării corecte în chestiunile sensibile ale actualității în Educație. E pentru prima dată când am auzit ieri afirmația: „Comisia de etică este o structură importantă a UB” și că activitatea noastră contribuie substanțial la construcția imaginii UB. Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație, Reacție rapidă

De la autonomia universitară la…C.N.A.T.D.C.U.

Ce s-a întâmplat de la declarațiile din februarie ale domnului ministru al Educației privind: universitățile, care vor acorda și vor retrage titlul de doctor, C.N.A.T.D.C.U., care va fi instanță de apel în cazul deciziilor universităților privind doctoratele? S-a întâmplat…C.N.A.T.D.C.U.

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă

A.A.A. (Academia Academiilor Academicienilor)

 

Scrisoarea lui Nea k Shu, din Bucuresci

Măria ta, am găsit hârtia asta, eram pe Academiei, ieri, la ora Politică. Am ridicat-o  căci mai sunt unii care aruncă pe jos. Am citit-o și ne-am zis, mie și altora, că nu eram singur, că ar fi bine să vezi și Măria Ta cum lucrează oamenii acolo, la Orașul lui Bucur, ca să sporească gloria ta, să ușureze visteria care geme (ar trebui poate să ne spui și nouă de ce geme, iar noi…Iertare) și să fericească norodul care aștepta demult un așa chilipir gigantic. Noi credem c-ar trebui să le dai un premiu, acolo, să știe că nu sunt uitați. Și așa, ca un reminder, Măria ta nu uita, rogu-te, să aprobi Ziua Academicianului în calendarul oamenilor ăstora, că s-ar bucura, zău. La câte au pe cap, io zic că o frunză de laur pusă acolo pe frunte, nu face rău. 

(la urmă, vezi c-am pus și de-o bibliografie, iartă-mă, da’ știi că de când cu citarea și sursele…)

 

Notă de fundamentare. Conștienți și conștiente de perioada hotărâtoare pe care o traversează țara noastră, conștienți și conștiente de înaltele culmi de civilizație și progres pe care am ajuns, dorind noi și alții și altele asemenea nouă, să mai punem o piatră la edificiul patriotic național, unde mulți și multe trudiră dându-și silința, doctoratul sau cu părerea în forme neabuzive, legale și invazive, ne-am neam decis cum se face vorbire demult, de la Râm, că suntem, acum și pururea și-n vecii vecilor, prin neostoita noastră milosârdie, încurajați noi de avântul științelor și artelor și bunăstării întregului nostru ne-am neam (ah, fir’ar!) neam, să opintim încă Putin puțin pentru a înființa în țara noastră, pentru aceia dintre noi care încă nu-și găsesc locul specific în Pantolon Panteonul cremei elitelor din vârful societății noastre, c-aici suntem încă, Academia Academiei Academicienilor DIN ROMÂNIA, focarul de unde noi, ce fi-vom liniștiți astfel de gloria și recunoașterea voastră, a românilor de pretutid priten  pretintundeni, vom răspândi ca și alți asemenea nouă, neștiuți, umili, cu mila lui Dumnezeu deasupra capului, și siguranța zilei de mâine de la buget, căci și mâine va fi o zi, luminile științei de care poporul acesta sărâman, fără drumuri și poduri, fără școli cu aviz sanitar, fără un produs intern brut pe cap de locuitor puțin mai supraponderal, dar cu o neînfricată acceptare a destinului de care cam toată lumea s-a înfricoșat, întrebându-se frecuent și periodic: ???, să se bucure, să profite întru dezvoltarea lui spirituală, ei și copiii lor, și să ne pomenească în veci pentru modestia noastră, indemnizațiile noastre, titlurile noastre căci nu noi am vrut-o, ci Europa, care, cu ochii ațintiți asupra noastră, ne-a tot spus din 2007, „măi, ce faceți voi acolo?”

Proiect de Hotărâre. Și noi asta facem. Hotărât.

Ce zici tu?foto www.stampilaok.ro

Ce zici tu?
foto www.stampilaok.ro

Propunem încă o altă, nouă, mândră Academie. Căci nu se mai poate. Nu înțelegeți, oameni buni?! Nu mai putem răbda. Să nu fim academicieni?  Dar unde suntem, în jungla aia din documentare? Vrem să fim și noi oameni între oameni, primii între pares. Ca să ne recunoașteți, să nu intrați în noi pe contrasens, căci sensul nostru nu ni-l ia nimeni. Pe-acolo, cu girofarul academic strălucind și țiuind și-n ceața cea mai groasă, ne veți vedea. Nu ne veți auzi, nu vom avea site, ne vom face treaba neștiuți de nimeni cum șade bine unor oameni simpli, la locul lor, atenți la nevoile neamului acesta care ne alege mereu, ne pune mereu în frunte. Și dacă nea-mul (scuze) neamul face asta, noi, ce?, era să stăm de lemntănase. În răstimpul cam puțin avut la dispoziție, am făcut propunerea ca noi ceilalți oameni de știință, mai vizibili, mai invizibili dar fermi, să ne adunăm într-o nouă Academie. Avem tăria opiniunilor noastre iar presa va constata ea. Uneori, nu ne respectă.

Nu suntem de ieri, de azi. O să vedem de ce și cu ce rezultate. Bani sunt, nu asta e problema. Deocamdată să nu batem Toba toba. Românii vor vedea ce contează dacă ne facem treaba bine.

Stima noastră și mândria, A.A.A. și România”.

(bilbliografie: asta și cu asta și cu altele)

Standard