Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Trăgacii de partid

Cultura (avizul parlamentar pentru șefia ICR) și Educația (trecerea pe șest a unor amendamente privind evaluarea școlilor doctorale cu ARACIS ca vioara-ntâi!)) sunt, din nou, supuse tirului incompetenților cu bună știință care funcționează admirabil ca trăgaci politic: trag în tot ce mișcă mai profesionist, mai competent, mai european. Consecințele încep să se vadă.
Trăgacii de partid, ce destin admirabil de bine plătit!

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale

Ce se dă? PeSeDă.

Cum evaluează oare Primăria generală „nevoile culturale” ale publicurilor din București? E conștientă că există mai multe? Abordează profesionist necesarul de infrastructură culturală a Capitalei? Dacă e ca Bucureștiul să devină credibil, dincolo de câteva evenimente majore (în teatru, muzică, de pildă), pentru lumea culturală, crearea condițiilor de lucru pentru artiștii emergenți (mai ales în lumea dansului, a filmului, a teatrului, a creațiilor multimedia) ar trebui să devină o prioritate. Stilul pesedă nu arată că există o strategie în acest sens, ci doar puseuri clientelare.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Generale, Teatrul meu

Imola Kezdi: “Nu e ușor să te bagi în lătúri și în același timp să-ți crească aripi de îngeri”

Actrița Imola KEZDI  este una dintre cele mai apreciate actrițe din teatrul din România. Premiată de multe ori, impresionează prin asumarea condiției de actriță, ale cărei durități și bucurii o fac performantă într-un tip de teatru de succes. Este o plăcere să o urmărești în roluri dificile, construite cu finețe, în urma unui efort realizat împreună cu regizorii cu care lucrează. Cele de mai jos sunt un reflex al cursului de „Teatru anatomic” pe care îl susțin la Școala doctorală de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj.

 

 

Continuă lectura

Standard
Generale

Etica guvernamentală

Eșecul etic al actului guvernamental recent a determinat manifestarea prin protest în spațiile urbane din România a unei părți semnificative a electoratului, de fapt, o activare a conștiinței civice care a acuzat uriașa breșă în etica și integritatea guvernamentală. De fapt, a acuzat lipsa normei etice și abandonul comportamentului integru.

Continuă lectura

Standard
Generale

Noi vă dăm și voi…aveți conștiință?

Din aroganță, din prostie și viclenie, cu minciuna pe masă, au ajuns să urască democrația, cetățenii și să uite pe cei care i-au ales. Nespecialiști în ceva, votul i-a adus la cârma țării. Dar țara nu e o corabie cu vâslași biciuiți la ordin. Sunt oameni. De unde au ieșit oamenii aceștia. Ei nu sunt cei care ne-au votat.  N-au vorbit nici cu „ai lor”, nici cu „alții”. Nu știu să vorbească, de fapt. Alfabetul lor e redus. N-au timp să o lungească cu vorba, să explice. Refugiații minții se lovesc acum de protestul conștiinței acelora, al „altora” care nu răspund la șmecherie, furt, înșelăciune. Ei dau poporului care, iaca poznă!, refuză să primească pentru că a văzut ce se ascunde în spatele dărilor. Hoția și înșelăciunea. Conștiința iese în piață. Refugiații minții o dau la întors, mai schimbă ceva. Dar jocul e străveziu. Nu mai recunosc România lor. Pare acum o țară străină care se întoarce împotriva lor. Cum e posibil așa ceva? Doar le-am dat.

Incapabili să dialogheze cu cetățenii, cu media, sunt inapți sociali. S-au refugiat în unghere dubioase ale minții lor care le spune: am crescut salariile cu…, am mărit…, am redus…Dar adevărul care a făcut conștiința să iasă în piață e ținut cu dinții: încă din 2014 penalii trebuiau salvați. Nu putem spune asta, am vrut s-o frigem scurt, o alba-neagra cu niște ordonanțe la miez de noapte, care e problema? Doar v-am dat.

Incapacitatea micului grup de putere în stat nu poate face față acestei situații noi: ținta era să le dăm, ținta era burta, nu conștiința. Ce-i aia, cum dracu’ să te lupți cu așa ceva dacă nu e de vânzare? Conștiința. Nu e corect, nu ăsta e jocul, nu asta e democrația la care ne gândeam noi în campanie. Sunt la guvernare și au crezut că nu mai trebuie să vorbească, să dea socoteală. Au trântit ușa guvernului în fața democrației. Dincolo de ușă, însă, conștiința multora dă acum cu pumnul în ea. Conștiința care nu e negociabilă. Care nu ia pentru că i s-a dat.

Vor fi pierderi, desigur, în urma celor care se întâmplă, dar sunt momente în istoria unei țări când „votul popular”, nu este votul poporului. Chiar când ai câștigat alegerile și faci praf încrederea celor care te-au adus la putere. Nimeni nu contestă legitimitatea guvernului, contestă lipsa sa de etică, de integritate în actul guvernării și al comunicării cu cetățenii. Grosolănia sa și manevrele șmechere.Când vor învăța ce înseamnă etică, se pot prezenta la examenul democrației. Până atunci rămân în insectarul de dinainte de 1989. Oamenii aceștia ne dau pur și simplu înapoi. De ce să acceptăm asta?

Standard
Generale

Democrația de noapte. România (d)e dincolo de Europa?

Da, alegerile au dat un câștigător. Mic. El nu este reprezentant al unui vot popular căci atunci poporul ar fi redus drastic la 19%. Da, câștigătorul a promis în campania electorală foarte multe lucruri. Dar, imediat după instalare, prima grijă, dincolo de semnarea deciziilor de măriri de salariu, de creștere a…, de eliminare a…, a fost grija pentru Justiție. Nemenționată, sub forma proiectelor de ordonanțe, în campania electorală. Instalând ca președinți ai comisiilor juridice ale celor două Camere oameni din  Partidul Vechi Cel Mare (PVCM), câștigătorul s-a asigurat că va mătura repede (cu) Justiția, că o va face pensula de zugrăvit România înapoiaților din democrație.

Rară performanța unui guvern care, turnând cu ce „am dat”, măriri de salariu etc., să creadă că o parte a electoratului, de fapt, cetățeni ai României, nu va vedea numerele de iluzionism cu legile. Că va accepta „democrația” de noapte. Corigenți la „iuțeală de mână”, ei sunt acum la proba „tare de urechi” și dau examenul la „așa vreau eu”. Democrația majorității minoritare care a câștigat alegerile s-a împiedicat chiar la prima încercare și face acum din România terenul unei confruntări între grosolănia guvernanților și bunul simț al cetățenilor.

Efectele acestei situații sunt deja ca o negură care dă să se aștearnă peste țară. De ce au procedat astfel? Pentru că planul, nereușit în 2012, ar fi avut șanse mai multe acum, după alegerile la care absenteismul a părut să fie semnalul unei neimplicări în democrație a multor cetățeni. Dar o ședință de guvern la ceas de seară spre noapte și publicarea după miezul nopții a unor decizii controversate, nedezbătute serios, nici în propriul PVCM, nici public, au făcut să detoneze bunul simț al cetățenilor români. Al celor care refuză hoția și pe hoți, minciuna și pe mincinoși, grosolonia și pe mitocani. PCVM e acum siderat de ce se întâmplă. Liderii săi – zice-se – abia își țin în frâu proprii membri care vor și ei/ele să se manifeste. Pentru ce? Pentru a consfinți „democrația” de noapte, furișarea, trecerea pe sub mână, imbecilitatea unor decidenți care nu pot formula limpede, măcar în propoziții, căci la fraze sunt un coșmar, de ce au procedat așa, care sunt motivele pentru care se îngrijesc acum de penali și pușcăriași? La nici o lună de la începutul guvernării?!

România se duce dincolo de Europa acum prin guvernanții ei, dar se apără în Europa prin civismul celor care fac din bun simț o armă redutabilă. Într-un context european neclar prin deciziile politice luate sau care se anunță, situația românească sporește nivelul de instabilitate. Efectele se fac deja simțite în relațiile diplomatice, în mediul de afaceri, în timpul care se pierde cu acțiunile care slăbesc democrația. Acest timp nu mai poate fi recuperat. Dar ce se recuperează acum este în faptele de conștiință, un rezervor care se mărește tot mai mult și dă speranța că democrația în România nu poate fi confiscată de un grup ale cărui manifestări publice sunt descurajante, lipsite de integritate și de un barbarism în comunicarea cu cetățenii care spune multe despre propria educație. O educație proastă. 

În replică, republica bunului simț se manifestă puternic, într-o altă democrație de zi și de noapte, în frig, la vedere, în multe orașe, pentru a nu lăsa ca România să se ducă dincolo de Europa.Unde o vor cei care nu par să-și iubească nici țara, nici Europa. Ci pentru a o face în continuare să fie AICI. Unde se lucrează cinstit. Unde viitorul să fie posibil pentru toți și nu confiscat pentru unii și posibil pentru câțiva.

Suntem martori ai primului act major – prin implicațiile sale lipsite de etică, de integritate – al unui guvern minor. Unul care începe să dea sens imnului nostru național: „barbarii de tirani” și-au început lucrarea. În decembrie 1989 păruse că această lucrare era terminată. Nu, nu s-a terminat. Puterea bunului simț e de ajuns?

Standard
Generale, Reacție rapidă

Trei, doamne, și toți trei?

În conștiința colectivă, unele figuri politice rămân și prin gesturi, răbufniri, injurii. Ele arată cum oameni care provin din aceeași zonă politică, abdică rapid în grosolănie, derizoriu, șmecherie.

  1. 1993 ("Who? Me?")

    1993 („Who? Me?”)

    Ion Iliescu, 1993, Constanța   „Măi, animalule”

 

 

 

 

 

 

2. Victor Ponta, 2014, Beiu (Teleorman) „Fă, Doina”

HD 1080P PONTA „Tu ce faci, fa, Doina, aici… de DewardDylan

„Cea mai mare minciună…”

3. Liviu Dragnea, 2017, Parlamentul României (azi, 2 februarie)  „Fac și pe mă-ta”

Youtube

 

Desigur, sunt oameni importanți, repere morale ale României de după 1989. Cele de mai sus sunt așa…scăpări prin care vezi găuri negre numite caracter.

Standard
Artele Educației, Plagiat

Lumea academică a plagiatului. Fără mască

Sunt voci în România care cer o definiție a plagiatului, cer „cote” („cât înseamnă plagiat? 5 rânduri, 10, 20…?”) și, mai rău, spun că, de fapt, plagiatul nu este bine, nu este corect încadrat în prevederile, normele, regulamentele care guvernează lumea academică. „Mai rău” înseamnă că încadrarea precisă ar trebui să existe. La fel ca și procedurile privind încadrarea faptei din punct de vedere academic.

Continuă lectura

Standard
Generale, Reacție rapidă

Binecuvântarea armelor

Citesc o știre – pare autentică – despre o ceremonie militară, în Crimeea, unde un preot „sfințește” lansatoare de rachete.

Istoric, n-ar fi o noutate: Biserica a mai făcut-o și în vremea cruciadelor și în alte ocazii. Astăzi, după secole, ceea ce vedem în micul videoclip nu e atât senzațional cât, mai degrabă, foarte îngrijorător. Și de mai multă vreme. În ordinea credinței, a religiei, ce justifică asemenea gest? El a mai fost incriminat și la noi, de multe ori. Eu însumi am văzut, trecând într-o seară, pe o stradă dintr-un oraș transilvan, un mic grup de oameni înconjurând „actorul” principal, un preot, care oficia, precum cel din videoclipul rusesc, binecuvântând o…mașină nouă. Aflam apoi că asta se plătea. Așa cum rudele pacienților, pacienții înșiși întreabă și plătesc asistentele, infirmierele și doctorii, în spital, pentru a conjura atenția, îngrijirea elementară. Neacceptarea plicului, a banilor e văzută ca un semn rău. Nu te simți bine dacă banii tăi nu sunt acceptați. Refuzul e semnul Răului. Acceptarea e semnul Binelui. Conștiința ta e mulțumită, chiar dacă ruda îți va muri. Ai făcut tot ce se putea.

Lansatoarele acelea de rachete, dacă nu ar fi „sfințite”, n-ar mai putea fi folosite? N-ar mai ucide sau îngrozi? Dacă nu sunt defecte, în mod sigur o vor face. Și atunci?! Prezența preotului dă o legitimare asociativă: „binecuvântarea” armelor apropie uciderea, distrugerea de ideea de bine. „Sfințite”, armele vor face bine, vor îndrepta lucrurile, vor justifica acțiunea politică.

Complicitatea între Biserică și Sistemul Politic nu există de curând. Dar astăzi funcționează fără …perdea, de multe ori. Binecuvântarea nu mai e demult semnul unei grații divine invocată de servitorul mijlocitor al Bisericii pentru a confirma, ci devine sigiliul pus pe un deal. E o „afacere”. Atât.

Binecuvântarea. Se cere în diverse situații. Cuvântul „binecuvântare”, cu o istorie multiseculară la noi, semnifică acest transfer de Sus (Dumnezeu) în Jos (oameni) a unui privilegiu, a ceva special. În română, cuvântul și-a asociat, dincolo de ” a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine” și sensul  de ” a face cu el o înțelegere nobilă, menită să onoreze ambele părți.”

Ce e „nobil” în binecuvântarea armelor? Nimic. Dar că e vorba de o „înțelegere”, asta e clar. Ce „onorează” această …înțelegere? Nimic. Căci nu despre onoare este vorba. O rachetă care ucide, care distruge nu are nimic „onorabil”. E numai mesagerul, slujitoarea unei decizii politice. De unde Dumnezeu e absent. Să binecuvântezi…lipsa lui Dumnezeu e, fără îndoială, de un enorm absurd. În loc să fie prezent în inimă, Dumnezeu e chemat să „onoreze” lipsa de onoare a uciderii la distanță.

Binecuvântarea armelor înlocuiește tragic, oare inexorabil?, armele binecuvântării. Am uitat cât de puternice sunt acestea.

 

Standard
Actorul, Artele în Societate, Artele Interpretării, Generale, Vorbirea

Vocea pierdută a lui Meryl Streep

E o actriță extraordinară. Ceea ce este extraordinar în cazul său nu e numai excepționalul talentului, ci și o statură morală care are o voce proprie, puternică, care reflectă generozitatea dincolo de propriul statut. Meryl Streep a apărut la ceremonia de decernare a premiilor Golden Globes cu vocea în pioneze, cum se spune. Discursul său de acceptare a distincției „Lifetime Achievement” (la noi ar fi „Premiul pentru întreaga activitate”, fără „viață”, numai „activitate”) a mișcat, a atras atenția asupra privilegiului de a fi actor, asupra protejării jurnaliștilor, asupra lipsei de respect care generează lipsă de respect. Și a dat și un exemplu fără să nominalizeze. „Personajul” nenumit, dar imediat recunoscut se va instala la Casa Albă peste 11 zile. În șase minute, Meryl Streep a  făcut un tur de forță în care feminitatea ei, inteligența, talentul extraordinar de a stimula coalizarea în jurul Binelui, au transpărut, încă odată, cu forță și strălucire. Iar finalul…Finalul e cea mai scurtă, probabil, oricum o esențială definiție a ceea face dintr-un om un Artist: o inimă frântă care devine Artă. E aici un curaj, o generozitate, un exemplu etic de care oamenii au mereu nevoie. Chiar și când nu vor s-o recunoască. Meryl Streep și-a pierdut vocea, dar Vocea eticii sale de Artist a răsunat impresionant în sala aceea mare și pe tot globul.

Standard