Generale

Confruntarea între hârtii și pixeli? Prima parte: frăția hârtiei

Am văzut de multe ori acest lucru: într-un birou, la un ghișeu etc. persoane care lucrează la un computer, înconjurate de vrafuri, dealuri și munți de hârtii, dosare, bibliorafturi cu dosare cu hârtii, acestea prinse, în snopuri, cu clame, agrafe. Nu odată, pendulează între hârtii și tastatură, ca într-un dans, o coregrafie a modernității neconsumate la români, asaltată de post-modernitatea căreia i s-a cântat și ei obștescul sfârșit. Spațiile de lucru sunt, de regulă, mici iar computerele fac figuri. Biblioraftul, nu. Dacă știi unde e. Răsfoirea lui e, uneori, mai rapidă decât computerul care face figuri. Când fac, căci alteori sunt terminate. Tu…aștepți, ca și alții. La rând. Și vezi această confruntare care, deodată, devine o bătălie, inegală, firește.

Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Generale, Teatrul meu

Un teatru personal. Traducerile mele

Mi-a plăcut de la început să traduc în română piese de teatru din dramaturgia engleză, irlandeză. De fapt, am început să traduc texte pentru o revistă clandestină, concepută și realizată, printr-un efort azi uimitor (ca și-atunci, de altfel), de către Dan C. Mihăilescu. Erau anii’80, eram risipiți („repartizați”) în posturi de profi prin toată țara, și Dan a avut ideea să rămânem în contact intelectual prin mănunchiul ăla de pagini pe care la dactilografia singur, în mai multe exemplare, trimise prin poștă pe cheltuiala lui. Ne mai și adunam în celebra lor garsonieră din Zemeș (a lui și a Taniei) să schimbăm mingi cultural-intelectuale, să supraviețuim într-un cenușiu fără de sfârșit. Cartofi prăjiți și fum de țigare. Crunt! Dar nu lipseam.

Continuă lectura

Standard
Generale

Cronismul și Girimelele

Nu cred că mai putem îngădui/accepta multă vreme, cum o fac mulți acum și prin lipsa de reacție sau/și tăcere, prezența în poziții oficiale, pósturi importante în structuri guvernamentale a unor impostori, agramați, neinstruiți, incompetenți, al căror număr e deja îngrijorător. Oameni care nu știu să vorbească bine limba română, care nu pot gândi, ci numai executa. Oameni pe care CV-ul profesional nu-i recomandă prin nimic.Ultimele alegeri, ca niciodată parcă, au dat avânt câștigătorilor să impună nu numai „cronismul” și nepotismul ca noua religie a clasei politice conducătoare, ci și balansarea României, dincolo de creșterea macroeconomică, care s-ar putea să ne coste(!), într-o zonă cețoasă a arhitecturii europene.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Generale

Răscoala, Educația și Teatrul

Cele ce urmează sunt rezultatul unui mic exercițiu de luat …capsula timpului, aia care te face să te duci înapoi nici tu nu știi prea bine de ce. Poate pentru că-ți place? Poate pentru că e un înțeles ascuns?

1. Ceasornicarul

O zi toridă, în București, în 2017. Ca altele din trecut. Mi s-a defectat brățara ceasului. La parterul unui bloc, înghesuită între scara de intrare și restul, o ușă cu grilaj, intru la ceasornicar. Știam locul. Domnul e așezat, lucrează, cu lupa prinsă de frunte. O doamnă îi spune de câteva ori același lucru despre cum nu îi mai merge comanda de deblocare a ușii de la mașină. Ceasornicarul îi răspunde, după ce examinează atent, că nu e nimic defect. Doamna insistă, cu alte detalii din viața ei de șoferiță. Domnul îi explică calm același lucru. Doamna pleacă. Între timp mă uit prin micul spațiu al „afacerii”. Pe un perete, două pagini din „Adeverul”. Mă apropii cât pot, dar nu îndeajuns ca să pot vedea clar detaliile. Fac o foto cu mobilul. E prima pagină a ziarului, de miercuri, 28 februarie 1907.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Trăgacii de partid

Cultura (avizul parlamentar pentru șefia ICR) și Educația (trecerea pe șest a unor amendamente privind evaluarea școlilor doctorale cu ARACIS ca vioara-ntâi!)) sunt, din nou, supuse tirului incompetenților cu bună știință care funcționează admirabil ca trăgaci politic: trag în tot ce mișcă mai profesionist, mai competent, mai european. Consecințele încep să se vadă.
Trăgacii de partid, ce destin admirabil de bine plătit!

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale

Ce se dă? PeSeDă.

Cum evaluează oare Primăria generală „nevoile culturale” ale publicurilor din București? E conștientă că există mai multe? Abordează profesionist necesarul de infrastructură culturală a Capitalei? Dacă e ca Bucureștiul să devină credibil, dincolo de câteva evenimente majore (în teatru, muzică, de pildă), pentru lumea culturală, crearea condițiilor de lucru pentru artiștii emergenți (mai ales în lumea dansului, a filmului, a teatrului, a creațiilor multimedia) ar trebui să devină o prioritate. Stilul pesedă nu arată că există o strategie în acest sens, ci doar puseuri clientelare.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Generale, Teatrul meu

Imola Kezdi: “Nu e ușor să te bagi în lătúri și în același timp să-ți crească aripi de îngeri”

Actrița Imola KEZDI  este una dintre cele mai apreciate actrițe din teatrul din România. Premiată de multe ori, impresionează prin asumarea condiției de actriță, ale cărei durități și bucurii o fac performantă într-un tip de teatru de succes. Este o plăcere să o urmărești în roluri dificile, construite cu finețe, în urma unui efort realizat împreună cu regizorii cu care lucrează. Cele de mai jos sunt un reflex al cursului de „Teatru anatomic” pe care îl susțin la Școala doctorală de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj.

 

 

Continuă lectura

Standard
Generale

Etica guvernamentală

Eșecul etic al actului guvernamental recent a determinat manifestarea prin protest în spațiile urbane din România a unei părți semnificative a electoratului, de fapt, o activare a conștiinței civice care a acuzat uriașa breșă în etica și integritatea guvernamentală. De fapt, a acuzat lipsa normei etice și abandonul comportamentului integru.

Continuă lectura

Standard
Generale

Noi vă dăm și voi…aveți conștiință?

Din aroganță, din prostie și viclenie, cu minciuna pe masă, au ajuns să urască democrația, cetățenii și să uite pe cei care i-au ales. Nespecialiști în ceva, votul i-a adus la cârma țării. Dar țara nu e o corabie cu vâslași biciuiți la ordin. Sunt oameni. De unde au ieșit oamenii aceștia. Ei nu sunt cei care ne-au votat.  N-au vorbit nici cu „ai lor”, nici cu „alții”. Nu știu să vorbească, de fapt. Alfabetul lor e redus. N-au timp să o lungească cu vorba, să explice. Refugiații minții se lovesc acum de protestul conștiinței acelora, al „altora” care nu răspund la șmecherie, furt, înșelăciune. Ei dau poporului care, iaca poznă!, refuză să primească pentru că a văzut ce se ascunde în spatele dărilor. Hoția și înșelăciunea. Conștiința iese în piață. Refugiații minții o dau la întors, mai schimbă ceva. Dar jocul e străveziu. Nu mai recunosc România lor. Pare acum o țară străină care se întoarce împotriva lor. Cum e posibil așa ceva? Doar le-am dat.

Incapabili să dialogheze cu cetățenii, cu media, sunt inapți sociali. S-au refugiat în unghere dubioase ale minții lor care le spune: am crescut salariile cu…, am mărit…, am redus…Dar adevărul care a făcut conștiința să iasă în piață e ținut cu dinții: încă din 2014 penalii trebuiau salvați. Nu putem spune asta, am vrut s-o frigem scurt, o alba-neagra cu niște ordonanțe la miez de noapte, care e problema? Doar v-am dat.

Incapacitatea micului grup de putere în stat nu poate face față acestei situații noi: ținta era să le dăm, ținta era burta, nu conștiința. Ce-i aia, cum dracu’ să te lupți cu așa ceva dacă nu e de vânzare? Conștiința. Nu e corect, nu ăsta e jocul, nu asta e democrația la care ne gândeam noi în campanie. Sunt la guvernare și au crezut că nu mai trebuie să vorbească, să dea socoteală. Au trântit ușa guvernului în fața democrației. Dincolo de ușă, însă, conștiința multora dă acum cu pumnul în ea. Conștiința care nu e negociabilă. Care nu ia pentru că i s-a dat.

Vor fi pierderi, desigur, în urma celor care se întâmplă, dar sunt momente în istoria unei țări când „votul popular”, nu este votul poporului. Chiar când ai câștigat alegerile și faci praf încrederea celor care te-au adus la putere. Nimeni nu contestă legitimitatea guvernului, contestă lipsa sa de etică, de integritate în actul guvernării și al comunicării cu cetățenii. Grosolănia sa și manevrele șmechere.Când vor învăța ce înseamnă etică, se pot prezenta la examenul democrației. Până atunci rămân în insectarul de dinainte de 1989. Oamenii aceștia ne dau pur și simplu înapoi. De ce să acceptăm asta?

Standard
Generale

Democrația de noapte. România (d)e dincolo de Europa?

Da, alegerile au dat un câștigător. Mic. El nu este reprezentant al unui vot popular căci atunci poporul ar fi redus drastic la 19%. Da, câștigătorul a promis în campania electorală foarte multe lucruri. Dar, imediat după instalare, prima grijă, dincolo de semnarea deciziilor de măriri de salariu, de creștere a…, de eliminare a…, a fost grija pentru Justiție. Nemenționată, sub forma proiectelor de ordonanțe, în campania electorală. Instalând ca președinți ai comisiilor juridice ale celor două Camere oameni din  Partidul Vechi Cel Mare (PVCM), câștigătorul s-a asigurat că va mătura repede (cu) Justiția, că o va face pensula de zugrăvit România înapoiaților din democrație.

Rară performanța unui guvern care, turnând cu ce „am dat”, măriri de salariu etc., să creadă că o parte a electoratului, de fapt, cetățeni ai României, nu va vedea numerele de iluzionism cu legile. Că va accepta „democrația” de noapte. Corigenți la „iuțeală de mână”, ei sunt acum la proba „tare de urechi” și dau examenul la „așa vreau eu”. Democrația majorității minoritare care a câștigat alegerile s-a împiedicat chiar la prima încercare și face acum din România terenul unei confruntări între grosolănia guvernanților și bunul simț al cetățenilor.

Efectele acestei situații sunt deja ca o negură care dă să se aștearnă peste țară. De ce au procedat astfel? Pentru că planul, nereușit în 2012, ar fi avut șanse mai multe acum, după alegerile la care absenteismul a părut să fie semnalul unei neimplicări în democrație a multor cetățeni. Dar o ședință de guvern la ceas de seară spre noapte și publicarea după miezul nopții a unor decizii controversate, nedezbătute serios, nici în propriul PVCM, nici public, au făcut să detoneze bunul simț al cetățenilor români. Al celor care refuză hoția și pe hoți, minciuna și pe mincinoși, grosolonia și pe mitocani. PCVM e acum siderat de ce se întâmplă. Liderii săi – zice-se – abia își țin în frâu proprii membri care vor și ei/ele să se manifeste. Pentru ce? Pentru a consfinți „democrația” de noapte, furișarea, trecerea pe sub mână, imbecilitatea unor decidenți care nu pot formula limpede, măcar în propoziții, căci la fraze sunt un coșmar, de ce au procedat așa, care sunt motivele pentru care se îngrijesc acum de penali și pușcăriași? La nici o lună de la începutul guvernării?!

România se duce dincolo de Europa acum prin guvernanții ei, dar se apără în Europa prin civismul celor care fac din bun simț o armă redutabilă. Într-un context european neclar prin deciziile politice luate sau care se anunță, situația românească sporește nivelul de instabilitate. Efectele se fac deja simțite în relațiile diplomatice, în mediul de afaceri, în timpul care se pierde cu acțiunile care slăbesc democrația. Acest timp nu mai poate fi recuperat. Dar ce se recuperează acum este în faptele de conștiință, un rezervor care se mărește tot mai mult și dă speranța că democrația în România nu poate fi confiscată de un grup ale cărui manifestări publice sunt descurajante, lipsite de integritate și de un barbarism în comunicarea cu cetățenii care spune multe despre propria educație. O educație proastă. 

În replică, republica bunului simț se manifestă puternic, într-o altă democrație de zi și de noapte, în frig, la vedere, în multe orașe, pentru a nu lăsa ca România să se ducă dincolo de Europa.Unde o vor cei care nu par să-și iubească nici țara, nici Europa. Ci pentru a o face în continuare să fie AICI. Unde se lucrează cinstit. Unde viitorul să fie posibil pentru toți și nu confiscat pentru unii și posibil pentru câțiva.

Suntem martori ai primului act major – prin implicațiile sale lipsite de etică, de integritate – al unui guvern minor. Unul care începe să dea sens imnului nostru național: „barbarii de tirani” și-au început lucrarea. În decembrie 1989 păruse că această lucrare era terminată. Nu, nu s-a terminat. Puterea bunului simț e de ajuns?

Standard