O docuficțiune
Prima parte
Intră în scenă Peter, un fel de pirat. Se anunțase pentru iunie începerea repetițiilor cu noua piesă a lui Master Will. Primăvara lui 1595 în Londra era cam aspră, dar se sfârșea, cu un soare ciufut, zvârcolind mirosurile de pe străzi, emanațiile încă prezente după ciuma izbucnită cu trei ani înainte și stinsă în toamna trecută, îndreptând oamenii spre unde trebuiau să ajungă, dar cu opriri, când îți ieșea în cale vreun cunoscut. Își mai amintea încă scenele-alea oribile cu oamenii atinși de ciumă aruncând-se pe ferestre sau în Tamisa. Sau pe-aia cu bărbatul ăla care smulsese penele din târtița unei găini ca să-și pună târtița găinii pe rănile purulente. Se spunea că asta vindeca.
Vagabondajul, spitalul și Sora Prudentia. În martie făcuse douăzeci de ani. Vagabondase mult timp, fusese prins, fugise, de mai multe ori. Era orfan și, după mai multe eforturi și schimbări în legislație, fusese înregistrat când l-au prins ultima oară, bolnav, și l-au internat în spitalul special pentru copii, Christ’s Hospital, în Londra. I s-a spus că dacă fugea din nou și era prins, era făcut sclav și devenea proprietatea cuiva. Vagabondajul devenise o plagă, cu tot cortegiul de infracțiuni imaginabile. Făcuse și el parte din una din bandele care terorizau Londra cu câțiva ani înainte. La spital, unde lucrau multe călugărițe de la o mănăstire din apropiere, desființată de un edict regal, învățase literele, cititul și scrisul. Sora Prudentia și-a dat repede seama că în băiatul ăla cu apucături de sălbatic exista ceva, o abilitate de a învăța repede și de a ține minte multe și pentru mult timp. Îi făcuse program zilnic pentru învățare. Peter și-a dat seama că ceva se întâmplă cu el. Și era bine. După ce s-a înzdrăvenit, a mai rămas pe lângă spital, ajutând la treburi simple. A plecat apoi, a căutat un loc unde să se așeze.
Teatrul și Master Will. Se aciuise cu vreo trei ani în urmă la Teatrul din Shoreditch unde jucau Oamenii Șambelanului. Trupa asta de teatru, cuvintele auzite pe scena la care privea clandestin până l-au prins, noua stea a trupei, Master Will, toate îl fascinau. Will era tânăr, mergea drept și când, într-o dimineață, l-a văzut pe băiatul ăsta slăbănog ghemuit de răcoarea dimineții, s-a oprit, l-a întrebat cum îl cheamă și dacă îi e foame. Păi, îi era, cum să nu-i fie foame! De atunci, trupa l-a îngăduit. Asta a fost a doua întâlnire importantă a lui Peter. Avea o memorie foarte bună, mai sufla, din când în când, actorilor. Master Will îi dăduse chiar o copie a piesei ăleia, groaznică, cum îi zicea, a, da, Titus Andronicus. Pentru munca lui primise un rând de haine din cele mai vechi ale unui actor care nu mai era, mâncare odată pe zi și o cană cu bere la prânz. Dar Peter avea două joburi.
Un tipograf dubios. Dormea în magazia unui tipograf, meșterul John Danter, care îl culesese dintr-un șanț, bătut, aproape fără suflare. Meșterul n-ar fi oprit căruța, se întorceau la Londra, dar drăcoaica aia mică de Lucy, fie-sa de opt ani, îl văzuse acolo, plin de sânge. L-au luat în căruță și l-au oblojit acasă. Asta a fost prima întâlnire importantă a lui Peter. Mai dădea o mână de ajutor meșterului John, mai ales la atelier unde a văzut cum se tipărea un text. Câteodată, vedea câte o figură cam dubioasă care îi dădea meșterului un snop de foi. Nu știa ce erau alea. Dar într-o dimineață meșterul l-a chemat, i-a dat zece foi, într-o anumită ordine, și l-a pus să citească, în ordine, rar, fiecare cuvânt. Treaba asta era, de regulă, a lui Toby, un băiat mai mare care, însă, de vreo câteva zile, făcuse niște bube cam negre și zăcea în grajd, pe un pat de paie vechi. Not again!
Când nu trebuia să intre în scenă, ca unul de la curtea lui Montague, că era înalt și dădea bine în acele două-trei scene, Peter stătea undeva în spate, ascuns într-un colț cu foile, pana și micuța călimară adusă special de meșterul John de la Veneția. Și scria ce auzea. Până în ziua aceea, îi dusese meșterului John primele scene din Romeo și Julieta. Avea auzul fin și convertea sunetele în litere pe foaie cu viteză, dobândită mai ales în ultima vreme. Nu era prima dată când făcea asta. Copia în scris ce auzea. Meșterul își dăduse seama cum îl putea folosi pe tânărul Peter. I-a cerut să scrie ce auzea la repetiții la Teatru. Meșterul mirosise că lungile poeme de dragoste și piesele de teatru se vor vinde. Avea, însă, o problemă: nu le putea vinde el, ca tipograf, și atunci le dădea unei librării. Erau peste douăzeci în oraș la vremea aceea.
Actorii ca Vagabonzi. Trupa Oamenii Șambelanului funcționa din 1590. Actul din 1572, „Pedepsirea vagabonzilor” (An Act for the Punishment of Vagabonds, and for Relief of the Poor and Impotent), spunea clar că actorii puteau fi întemnițați dacă nu puteau dovedi că aveau patronajul unui nobil. Erau considerați vagabonzi și pedepsiți prin biciuire sau arderea urechii. Actul prevedea și constituirea unui fond pentru cheltuielile corespunzătoare și a marcat trecerea problemei de la biserici spre autoritățile locale. Dacă, însă, un vagabond era prins și după ce făcuse optsprezece ani, comițând o infracțiune, putea fi condamnat și executat.
Teatrul înseamnă și Bani. Peter mergea spre Teatru gândindu-se la discuția pe care o auzise săptămâna trecută, într-o pauză la repetiții, când aflase că Master Will devenise, cum i-au zis, acționar, al trupei alături de boss-ul Burbage și de încă unul, Kemp. Auzi, și n-avea treizeci de ani! Cei trei fuseseră plătiți pentru două spectacole prezentate la Curte de Crăciun, cu 10 lire fiecare spectacol! Două piese, fiecare 10 lire. Nenică, păi e o groază de bani aicea! Păi, ce-aș face io cu căcălău’ ăsta de bani? Ia, stai, cât e o liră? 20 de shilingi, adică 240 de pence, iar de zece ori, asta e 2400 de pence. Ohohoho! Păi un actor la Teatru ia pe an cam 8 până la 15 lire. Biletu’ la Teatru e un penny. Da’ aș putea chiar să-mi cumpăr o casă mai amărâtă. O haină e 5-10 shilingi. Stai un pic, o pâine albă cât e? Un penny, nene, și un chil de carne d-aia buna e 2-3 pence. Meșterul John îi zisese cam cât e o carte, între 6 pence și o liră. Mult. Cât zicea Sora Prudentia că câștigă pe an un prof de gramatică? 10-20 de lire. Pfuuu! Și ea-l învățase pe gratis. O să-i duc ceva ca mulțumire dac-o mai fi la Spital.
Peter mergea spre Teatru și socotea. Ocolea murdăria de pe străzi, mai recunoștea câte un chip sau loc unde furase când era în banda aia de vagabonzi. Când se gândește acum, parcă nu era el. Meșterul John îi zisese că teatrul înseamnă și bani. Aș vrea să am bani. Da’mi place și ce fac ăia la Teatru. Acum s-au apucat de piesa asta, Romeo și Julieta, actorii ziceau că n-au mai văzut pe scenă așa ceva. Master Will tot corectează vorbele. Iar eu scriu, șterg, scriu noile vorbe. Văd că și Master Will își face și el niște semne parcă, da’ uneori îl ia valul și uită să mai scrie schimbările.
O zi de repetiții la Romeo și Julieta. Proful de Istoria universală a teatrului stă în fața laptopului și își face o documentație despre cum arăta o zi tipică de repetiții la The Theatre în 1595. Vrea să îi ducă cu el pe studenți și studente în lumea aia de-atunci, în contextul politicii și culturii elizabethane, în lumea teatrului englez și a lui Shakespeare. Știe că repetițiile nu durau mai mult de șase-zece zile, cu decor minim, ceva costume de epocă. Știe că actorii primeau pe un sul de hârtie numai rolul lor, nu întreaga piesă. Master Will scria repede și făcea și mai repede schimbările necesare. Numai book-keeper-ul trupei Lordului Șambelan care pregătea acum Romeo și Julieta avea o idee despre toată povestea. El ținea și ordinea intrărilor/ieșitilor din scenă. Repetau fie înăuntru, dacă scena era liberă, fie în curtea teatrului. Câteodată se mai aduna lume în fața porților deschise ale teatrului să vadă ce fac oamenii aceia. Actorii. Proful cercetează documente de epocă, site-uri specializate. Discută și cu ChatGPT care îi oferă și „programul” unei astfel de zile. El ar arăta cam așa:
O zi de repetiție pentru Romeo și Julieta la The Theatre, vara 1595
Dimineața devreme (6:00–8:00)
- Actorii (în jur de 12–15 membri ai trupei The Lord Chamberlain’s Men) se adună la The Theatre din Shoreditch.
- Locul repetiției: fie direct pe scena teatrului, fie în curtea interioară.
- Nu există „sală de repetiții” separată: se folosește spațiul teatrului cât timp nu e ocupat de public sau alte activități.
- Îmbrăcăminte: haine zilnice simple, nu costume de scenă încă.
- Primul moment: toți actorii își aduc „roles” – suluri de pergament sau hârtie pe care e scris doar rolul lor (fără text complet al piesei).
✏️ 8:00–11:00 – Prima sesiune de repetiție
- Conducătorul repetiției: probabil Richard Burbage (interpretul lui Romeo și membru senior), asistat de „book-keeper” (echivalentul unui regizor de repetiții).
- Exerciții de memorare:
- Actorii își citesc replicile între ei.
- Se repetă intrările și ieșirile: când și unde urcă pe scenă.
- Se clarifică „cues” (replici cheie care semnalează intrarea altor actori).
- Accent pe scenele dificile:
- Scena balconului: Romeo (Burbage) și Julieta (interpretată de un băiat-actor).
- Scenele de luptă: repetiții la mișcările cu spada pentru duelurile Mercutio vs Tybalt și Romeo vs Tybalt.
- Accesorii: spade de lemn sau de recuzită (nu arme reale încă).
- Decor minimal:
- Probabil improvizează un balcon folosind o platformă de lemn.
- Repetițiile nu folosesc decoruri elaborate.
11:00–12:00 – Pauză de masă
- Actorii mănâncă ceva simplu: pâine, brânză, carne rece, bere ușoară.
- Se stă în curte sau pe treptele teatrului.
- Se discută replicile și glume între actori – atmosfera e destul de relaxată, dar cu presiunea spectacolului apropiindu-se.
12:00–15:00 – A doua sesiune de repetiție
- Repetiții de scene complete:
- Se încearcă scenele de dragoste, scenele de ceartă și scena morții.
- Accent pe ritmul piesei: replicile trebuie rostite clar și rapid.
- Instrucțiuni tehnice:
- Volumul vocii: trebuie să fie auzit și de spectatorii din galerie.
- Gestica: amplă, vizibilă pentru publicul din toate zonele teatrului.
- Costume de repetiție:
- Încep să probeze elemente de costum esențiale: pelerine, pălării, săbii.
- Fără costume complete – doar elemente esențiale care afectează mișcarea.
După-amiază mai târziu (15:00–16:00)
- Sumar rapid:
- Book-keeper-ul notează unde sunt probleme.
- Se stabilesc schimbările pentru repetiția de a doua zi.
- Actorii primesc instrucțiuni să își învețe replicile rămase până a doua zi.
- Teatrul se golește:
- Se pregătește pentru un eventual spectacol de după-amiază sau pentru altă companie.
(va urma)