Artele Comunicării, Artele Interpretării, Cronicile mele, Generale

Pinter. Inegalabilul

Foto Tristram Kenton

Foto Tristram Kenton

Au trecut zece ani de la stingerea sa. Mă atrăsese la scrisul lui o ambiguitate extraordinară, dar și o precizie  a consemnării acestei ambiguități. Am dat, cândva peste o zicere a lui : One way of looking at speech is to say it is a constant stratagem to cover nakedness. Nu știu de ce mi-a atras atunci atenția. Am tradus câteva texte ale lui, am scris de mai multe ori despre el, am încercat un mare proiect editorial cu traducerea celei mai consistente părți a operei lui dramaturgice precum și a scrierilor publicistice. Proiectul nu a fost finalizat. La vremea aceea, Harold Pinter se afirma ca o voce critică puternic anti-americană. Asta nu a convenit. Scriitorul era la curent cu proiectul, biograful său, Michael Billington mi-a confirmat de două ori acest lucru (prin scrisori, nu era Internet pe atunci sau telefonie mobilă). Memoria îmi readuce în prezent o scriere, o cronică pe care am făcut-o unui spectacol de teatru radiofonic, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș. Mi-a făcut plăcere atunci să ascult și apoi să scriu despre. Reiau această cronică, mai jos.

 

Continuă lectura

Standard
Cărți, Cronicile mele

Daniela Rațiu „Măcelarul îi citea pe ruși”

foto: timisoaraexpress.ro

foto: timisoaraexpress.ro

Apreciez spiritul viu al Danielei Rațiu, inteligența, incisivitatea ei manifeste mereu pe subiecte de interes ale sferei publice. Este autoare de literatură iar acum produce surpriza unui volum de trei texte pentru teatru: Măcelarul îi citea pe ruși (Tracus Arte, 2016, 159 p.)

M-a interesat în mod special primul text, care dă și titlul volumului: „Măcelarul îi citea pe ruși”. Textul e o premisă foarte bună pentru un spectacol cu efecte multimedia. Scris cu elemente de tehnică filmică (Daniela Rațiu e și autoarea unui scenariu de film), textul pune în valoare un subiect de un tragism extraordinar: descoperirea, în urma unei investigații jurnalistice, a istoriei unui criminal de război polonez, descoperit în anii’60 într-un sat din România.

Textul e remarcabil pentru că autoarea îl „pune în scenă”, ne face să vedem „imagini” și apoi să auzim vocile personajelor.  Mi-ar plăcea să-l văd pe o scenă cu câțiva actori foarte buni.

Standard
Artele în Societate, Cronica Spectacolului, Cronicile mele

Cine (mai) are nevoie de critică teatrală ?

Ce se scrie despre spectacolul teatral are vreo legătură cu producția teatrală? La prima vedere, da. Dar textele publicate offline și online sunt citite, influențează cu ceva, transmit ceva profesional profesioniștilor scenei? Jurnalismul teatral, atât cât este acum în România, face față concurenței strivitoare cu alte specii de jurnalism? Cum ar trebui să fie cronica teatrală astfel încât să fie semnificativă pentru lumea teatrului din România? Ce scop ar trebui să aibe?

Continuă lectura

Standard
Cronicile mele

Primul articol. 1975

Eram student, în vara lui 1975, când o asistentă de la Litere, Antoaneta Tănăsescu, m-a oprit pe mine și pe Dan (C. Mihăilescu) într-o zi la facultate spunându-ne că ar fi o șansă să debutăm în România literară! Revista era “sfânta sfintelor” în presa culturală din România, visul oricărui tânăr scriitor.

Primul articol publicat. 1975

Primul articol publicat. 1975

Și s-a întâmplat! Am debutat. Un mic fragment din lucrarea de licență pe tema Tragicului (!) dedicat piesei de teatru Iona a lui Marin Sorescu (un autor la care țin și azi când e, cred, aproape…uitat).

Când am susținut lucrarea de licență, președintele comisiei, un activist meseriaș, m-a întrebat, cu intenție: “Tovarășu‘ Popescu, văd multe titluri despre tragic în bibliografia dumitale, dar sunt în engleză și franceză; de ce nu ai mai multe și din autori români?” „Autorii români citați sunt …toți. Alții nu mai sunt”. Конец фильма

Standard