Artele Comunicării, Artele Educației, Generale, Vorbirea

„Haideți, vorbește Cicero!” Să știi să (-mi) vorbești (3)

 

Era  joi, 7 decembrie, anul 43 î. Chr. Celebrul cetățean al Romei, consul, avocat, orator, scriitor  pleacă de acasă cu câțiva sclavi, spre Caieta (Gaeta), la mare, ca să ia o corabie spre Macedonia. Avea acolo un domeniu. Știa că zilele îi sunt numărate. Rivalitatea cu Marcus Antonius, mare figură militară a Romei, l-a făcut să-l declare pe acesta dușman al Republicii. Dar marea era agitată în acea dimineață. Și Cicero nu se poate îmbarca. Se întorc, dar soldații romani, ucigași trimiși după el, îi interceptează. Sentința era: decapitarea.  Cicero, se spune, le-ar fi zis celor doi ucigași: „Nu e în regulă ceea ce veți face, soldat, dar măcar ucideți-mă cum trebuie.” Ceea ce nu s-a întâmplat ușor, după cum scrie istoricul Appianus.sursa istock

Reușea să convingă oamenii veniți în for, mii, zeci de mii. Celebru prin scrierile sale despre arta oratoriei, de asemenea. Occidentul îi datorează enorm. Ce l-a făcut atât de ieșit din comun? Ce însemna pentru el să știi vorbești? Pentru ce interesează acum, să amintesc două noțiuni esențiale pentru oratorie: arta actorului și vocea. Cicero învață mult, ascultându-l, de la marele său rival în ale oratoriei, Hortensius. Își repetă discursurile cu actorul Roscius iar succesul său de avocat, dar și de consul, vine din antrenamentul specific cerut de construcția discursului și actio, livrarea sa. Actio  și actor sunt în aceeași sferă semantică, dar actio, ca termen specific retoricii, înseamnă punerea în scenă a discursului verbal.

Statuia din fața Vechiului Pa;lat de Justiție Roma

Statuia din fața Vechiului Palat de Justiție Roma

Cicero duce la performanță absolută această dificilă probă pentru un om de stat cum era el. Ca și în cazul lui Hortensius, oamenii se îmbulzeau când Cicero vorbea în public. „Vorbește Cicero”. Știau că spectacolul începe și, astfel, între Oratorie, Politică și Teatru se formează legături solide care oferă culturii și civilizației europene unul dintre funadementele sale până târziu, în modernitate. Ceea ce știm azi despre Arta actorului din Roma antică nu vine atât dinspre Aristotel (care, se pare, văzuse puține spectacole) cât mai ales dinspre scrierile despre Retorică ale lui Cicero și Demostene (Dupont 2003:32)

Micul tratat De oratore este un dialog între Cicero (P) și fiul său, Marcus (F). Să reamintesc începutul:

„II Diviziunile Elocinței

3. F. În câte părți trebuie să fie împărțită doctrina elocinței.

P. În trei.

F. Care sunt?

P. Mai întâi, puterea oratorului, apoi structura discursului, în sfârșit, cercetarea problemelor.

F. În ce constă puterea oratorului?

P. În idei și în cuvinte. Dar ideile și cuvintele, trebuie să fie găsite și ordonate.. Inventio este proprie ideilor; pentru cuvinte, se spune elocutio. Însă dispositio, deși este comună pentru idei și cuvinte se referă la inventio. Vocea, gestul privirea și oricare act este părtaș vorbirii; memoria este straja tuturor acestor lucruri.

4. F. Câte sunt părțile discursului?

P. Patru. Două dintre acestea se referă la faptele care trebuie prezentate – narratio și confirmatio – și două la mobilizarea sufletelor, principium  și peroratio.

F. Câte părți are cercetarea problemelor?

P. O speță nedeterminată, pe care o numesc consultatio, și o speță determinată, pe care o numesc causa.” (Cicero 2020: 29-31)

Este un noroc faptul că marea parte, cea mai consistentă a scrierilor lui Cicero, a ajuns până la noi. Nu numai că epoca Republicii Romane este consistent descrisă, evocată, analizată de Cicero, dar avem, fără îndoială, certitudinea că arta de a vorbi în public, Oratoria, este fundamentul exercițiului civic și politic prin care o lungă tradiție ajunge până azi, la noi.

Apariția, mai ales după anii ’20 ai secolului trecut, a multor departamente, catedre unde Oratoria este studiată, exersată, urmând scrierile lui Cicero, Quintilian, dar și dezvoltarea Științelor Comunicării repun, mai mult sau mai puțin consistent, în locul cuvenit, Arta Oratoriei. Școala care  nu acordă importanță Vorbirii în public, argumentării, tehnicilor de transmitere a mesajului oral și, mai nou, relației între Vorbire și Tehnologia informației (vezi banala, acum, prezentare cu slides), nu numai că greșește, dar lipsește personalitatea copilului, a adolescentului și tânărului adult, de o temelie a ființei și a unei relații integre cu ceilalți. Alte țări au pus în lucru cu aproape un secol în urmă (!) primele programe în acest sens.

În Brutus, observăm cât de detaliate sunt observațiile lui Cicero privind oratorii de dinaintea sa. Nu numai că insistă asupra calității Vocii, ci exemplifică relația dintre medicină și retorică și impactul acesteia asupra performării verbale în public. În ce-l privește, Cicero spune că era mai degrabă firav la începutul carierei sale și că era riscant pentru el să își forțeze nu atât plămânii cât , mai ales, cutia toracică. Când pleda, ca avocat, forțarea era vizibilă iar prietenii și doctorii i-au spus că e mai bine să se oprească. Cicero și-a dat seama că, dacă voia să continue ca orator, trebuia să schimbe complet modul performării, al „livrării” discursului oral. Ia decizia corectă în anul 79 î.Ch. și pleacă din Roma spre Grecia unde îl întâlnește pe retorul care avea să îi schimbe în întregime modul performării, Molon din Rodos. Se întoarce după doi ani la Roma și toată lumea observă progresul: nu numai că nu mai era firav, dar forța de emisie prin cutia toracică era mai puternică, varietatea discursului era sesizabilă iar, din când în când, relaxarea în timpul vorbirii elimina tensiunea inutilă. (Schultz 2016: 144-145) Sunt și acum lecții valabile și chiar dacă Cicero nu dă detalii despre cum și-a educat Vocea – o face, pe larg, Quintilian – aceasta este și pentru el instrumentul major, și azi, al unei transmisii consistente, atractive a mesajului oral. Cicero este, astfel, cel mai important orator al Romei în perioada târzie a acesteia iar moartea sa este și sfârșitul republicii romane. Cel mai bune orator este redus la tăcere printr-un asasinat. Cum se mai întâmplă și azi.

Una dintre lecțiile fundamentale ale lui Cicero se referă la pregătirea pentru a vorbi în public. Vedem și azi, în fiecare zi, persoane publice care apar în fața camerelor TV stresate de propria prezență care le forțează exprimarea. Rezultatele se văd imediat: lipsa de structură a afirmațiilor, deficiențe de vorbire etc. Ele capătă o semnificație aparte când e vorba de decidenți, oameni politici, femei și bărbați care nu au trecut în viața lor prin pregătirea pentru Vorbirea în public. Cred că crearea și realizarea programelor de Vorbire în public, cu sprijinul actorilor și actrițelor care au și abilități pedagogice, ar putea schimba ceva, la noi, în modul, de multe ori precar, al exprimării orale în public.

(Enorma operă a lui Cicero subzistă și azi nu numai prin tratate, cuvântări, scrisori, ci și prin …citate care sunt ca o incizie fină în corpul mental al ființei:

• O cameră fără cărți e ca un corp fără suflet. („Era digitală ar avea ceva de…spus!”)

• Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce-ți trebuie. („Da, sigur, dar…”)

• Să fii ignorant în privința a ce s-a întâmplat înainte de tine înseamnă să rămâi mereu copil. („Mulți preferă asta!”)

• Recunoștința nu e numai cea mai mare virtute, ci și părintele celorlalte. („Mai știm ce e asta?”)

• Siguranța oamenilor trebuie să fie cea mai importantă lege. („Fără îndoială, dar nu toți sunt de acord”)

• E o prostie să-ți smulgi părul din cap de durere ca și cum durerea ar fi mai mică dacă rămâi chel. („Bună”)”

 

Referințe

Cicero. 2020. Arta oratoriei. București: Seculum I.O. (ediție, traducere de Traian Diaconescu)

Dupont Florence. 2003. L’acteur-roi. Le théâtre dans la Rome antique. Paris: Realia/Les Belles Lettres

Schultz Veronica. 2016. „Rhetoric and Medicine – The Voice of the Orator in Two Ancient Discourse” in Rhetoric, Vol. XXXIV, Issue 2, pp. 144-145. ISSN: 0734-8584, electronic ISSN:1533-8541. © 2016 by The International Society for the History of Rhetoric. (accesat Academia.edu 03.04.2021)
Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Generale, Vorbirea

Revoluția Educației? Da, se poate

Sir KenPe 21 august s-a stins după o scurtă suferință. Avea 70 de ani. Câteva decenii a urmat o carieră academică, a părăsit-o apoi pentru a deveni cel mai influent expert în Educație din lume. Discursul său de la TED din 2006, „Do schools kill creativity?” („Ucid școlile creativitatea?”) are la această oră peste 66 de milioane de vizionări, a marcat – și încă o face – gândirea despre rolul, scopul Educației.(https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_do_schools_kill_creativity).

A conceput programe de reformă, a consiliat guverne, a publicat cărți, a susținut enorm de multe conferințe, discursuri în întreaga lume. Pentru a răspândi credința sa că Educația trebuie pusă pe un alt drum. Ceea ce avem acum, după decenii de schimbări, are ca rezultat că „educăm oamenii în afara capacităților lor creative”. Creativitatea în Educație a devenit, datorită lui, noua paradigmă, noua filosofie a actului educațional.

Sir Ken Robinson.

Celebrul discurs din 2006, cărțile lui m-au făcut să mă gândesc încă odată – pe mine și pe mulți alții – la cât de mult greșim când punem Educația în ramele rigide ale „producerii” cunoașterii prin „fabricile” concepute ca linii de producție. Copiii se nasc curioși, spune Ken Robinson, cu talente naturale „care ar trebui îngrijite de școală”. Ce este profesorul? Cel/cea care „predă”? Dar a preda nu este „numai o profesie. Dacă e gândită corect, predarea este o formă de artă”. Pentru Ken Robinson, dezvoltarea umană nu e un proces mecanic, este unul organic. „Și nu ai cum să prezici rezultatul dezvoltării umane. Tot ce poți face, ca un agricultor, este să creezi condițiile în care încep să înflorească”.

sursa Getty Images

sursa Getty Images

Este o gândire revoluționară, argumentată pe larg în cărțile sale, traduse și la noi. Pentru a o pune în practică avem nevoie de politicieni care să aibă clarviziunea care construiește o Educație a dezvoltării  nu a testării (prin examene rigide, teste, diplome care, de multe ori nu au nicio valoare). Într-un discurs mai recent, Ken Robinson se referă la politicieni: „Le spun adesea: dacă vreți să puneți capăt problemelor din Educație, încetați să le mai produceți”.

Am prezentat celebrul discurs din 2006 de multe ori la cursuri și seminare. Adesea, impactul a fost enorm, adesea studenții erau șocați de noutatea viziunii. După o astfel de prezentare, îmi aduc aminte, câteva minute a fost o liniște asurzitoare. După care parcă s-a spart o barieră a minții și au început să vorbeascăS-ar fi simțit bine, aproape de ei înșiși, dacă educația lor ar fi urmat căile deschise de Ken Robinson, dar realitatea universitară lovea nemilos: incompetențe didactice, lipsă de comunicare reală, atenția acordată fiecăruia, gândirea prospectivă privind dezvoltarea individuală.

Prin stingerea lui din viață, eu am pierdut pe cineva care m-a făcut să cred că tot ce am făcut, urmând căi ale creativității la cursuri și seminare, chiar înainte de a cunoaște gândirea sa, dar mai ales după, nu a fost degeaba. Eu cred că este o cale de urmat pentru a-i pune pe copiii noștri în lumea lor, aceea unde vor dezvolta liber, creativ propriile capacități.

Ken Robinson a aprins o flacără uriașă, vizibilă peste tot în lume. Am putea încerca măcar să n-o lăsăm să se stingă.

 

 

Standard
Actorul, Artele Educației, Generale, Vorbirea

Vorbirea în public, Democrația și Dezvoltarea personală

 

În școală, am trecut și eu, ca foarte mulți, prin chinul vorbirii în public. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când am început să vorbesc în public (la o sesiune științifică, într-o discuție organizată după un spectacol etc.). Realizam că, dincolo de ce vreau să spun – și încă nu stăpâneam asta!, ar trebui să dau atenție și lui cum vreau să spun și, încă de la început, să îmi pun problema: ce vreau, de fapt, cu ce urmează să spun (în) public. Dar nimic din toată școlaritatea mea (16 ani plus patru ani la doctorat) nu mă pregătise pentru așa ceva! Pentru a vorbi bine în public. Nimic.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele în Societate, Artele Interpretării, Generale, Vorbirea

Vocea pierdută a lui Meryl Streep

E o actriță extraordinară. Ceea ce este extraordinar în cazul său nu e numai excepționalul talentului, ci și o statură morală care are o voce proprie, puternică, care reflectă generozitatea dincolo de propriul statut. Meryl Streep a apărut la ceremonia de decernare a premiilor Golden Globes cu vocea în pioneze, cum se spune. Discursul său de acceptare a distincției „Lifetime Achievement” (la noi ar fi „Premiul pentru întreaga activitate”, fără „viață”, numai „activitate”) a mișcat, a atras atenția asupra privilegiului de a fi actor, asupra protejării jurnaliștilor, asupra lipsei de respect care generează lipsă de respect. Și a dat și un exemplu fără să nominalizeze. „Personajul” nenumit, dar imediat recunoscut se va instala la Casa Albă peste 11 zile. În șase minute, Meryl Streep a  făcut un tur de forță în care feminitatea ei, inteligența, talentul extraordinar de a stimula coalizarea în jurul Binelui, au transpărut, încă odată, cu forță și strălucire. Iar finalul…Finalul e cea mai scurtă, probabil, oricum o esențială definiție a ceea face dintr-un om un Artist: o inimă frântă care devine Artă. E aici un curaj, o generozitate, un exemplu etic de care oamenii au mereu nevoie. Chiar și când nu vor s-o recunoască. Meryl Streep și-a pierdut vocea, dar Vocea eticii sale de Artist a răsunat impresionant în sala aceea mare și pe tot globul.

Standard
Artele Comunicării, Vorbirea

Cum e să fii mințit/ă? În față.

Ați fost mințit/ă vreodată? Mai mult ca sigur că da. Cum v-ați dat seama? Ce vi-ați spus când v-ați dat seama? V-ați enervat, nu-i așa? Ca și mine, de altfel. Vorbele spuse și apoi dovedite ca fiind minciună sunt…de vină, nu? Eu nu cred asta.

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă, Vorbirea

Un primar interimar. La gură

Știrea privind înjurătura, în direct, la postul de radio ProFM, proferată de către primarul general interimar al Capitalei la adresa RADET, în contextul în care,  de mai bine de săptămână se joacă un „teatru” de doi bani privind furnizarea căldurii și a apei calde în București, a trecut. Cum a venit așa a și trecut. Individul care ocupă din întâmplare această funcție a extins interimatul și la gura proprie. Ca să spui în direct, prin telefon, ce a spus el, arată nu numai că, eventual, stai prost cu nervii, ci că uneori uiți că ești într-o funcție publică și te arăți drept ce ar putea fi numit golanul care ești. Adică, drept cineva care folosește, cu regularitate, înjurăturile tip macho de maidan. RADET? „Băga-mi-aș p…în ei!”, zice interimarul. Și zdrang! închide telefonul.

Omul e neîngrijit la cap, e limpede. Sub stres, limba lui o ia pe scurtătură, uzând de cele câteva cuvinte…genitale care îi aduc alinarea. Mai e și altceva: cred că s-a produs o dereglare, o succesiune inversă, neuronală: trebuia mai întâi să închidă telefonul și apoi, în singurătatea lui de interimar, să dea drumul la zisa aia beligerantă, nu invers. Cum se spune, uiți de la mână pân’ la gură.

Cum ajung astfel de indivizi în administrația centrală? Foarte simplu: partidul le apreciază calitățile și îi împinge în față. Poate omul e bun administrator, nu știu. Știe cineva? Ce știu e că, într-un context sensibil – vine frigul și, hopa!, tocmai acum se aprinde războiul între furnizori, parc-am mai văzut circul acesta serial -, deloc simplu de gestionat, numai de indivizi ca interimarul nostru nu ai nevoie. Dar, spre „cinstea” lui, și-a cerut scuze față de conducerea RADET pentru „acea declarație nepotrivită”. Acum, să ne-nțelegem, ce-a zis omul nu a fost o…declarație. Ci o înjurătură. Declarații fac oamenii care au ceva de declarat, nu cei care au ceva de…înjurat. „Am și eu limitele mele și nu e bine ca ei să întindă coarda. Pot veni cu propuneri dar să nu vină cu combinații pe ușa din dos. Scuze pentru acea ieșire, dar așa ceva nu se mai poate”. Deci, când nu se mai poate, îți bagi p…și interimăm mai departe. Observați că vocabularul individului e coerent: „a întinde coarda” e o expresie care înseamnă un raport de forță exprimat tot într-un cadru vulgar. „Combinații”, „ușa din dos” îți arată cât de limitat e orizontul omului. Dacă veneau aceia cu combinații pe ușa din față, situația era alta. Acestea s-ar fi numit „propuneri”, probabil.

Altfel, individul rămâne în funcție. De ce ar demisiona? Ce dacă s-a făcut de râs? A fost o „ieșire”. Poate nu o să mai facă. Și, oricum, a zis-o la telefon, nu în față. E, așa mai merge.

Se știe, însă, că vorba proastă, cum li se mai spune înjurăturilor, spusă public, trădează ceva ce e în adânc, în omul acela. El așa vorbește. Ești și ceea ce vorbești, nu-i așa.

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Vorbirea

Suntem aici. Vorbiți cu noi

 

Ziua Z. Cred că, în perioade de criză profundă precum aceea provocată de tragedia de la Colectiv, am putea să ne uităm la noi și să ne dăm seama cât de educați suntem pentru a face față realității. Să ne întrebăm cât de mult vrem să ne schimbăm. Poate nu bucuria, ci durerea e cea care ne învață mai mult. Durerea poate fi și să îți dai seama că viața ta se scurge fără ca lumea ta să evolueze în sensul dorit de tine. Să îți dai seama că mereu alții fac prost ceea ce fac, dezvoltă în fiecare zi corupția și incompetența, și secretă neîncetat otrava care anesteziază și destructurează corpul social. Degeaba votăm. Votul fiecăruia e lanțul care ne leagă de caruselul politic ce se învârte neîncetat în jurul propriei axe. Axa politicianismului șmecher, corupt, semidoct, arogant, incompetent, suficient sieși. Ar fi posibil ca această axă să fie schimbată acum?

Suntem aici. Vorbiți cu noi.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Generale, Vorbirea

Președintele și „oamenii simpli”

Între multele semne de întrebare – în contextul protestelor din întreaga țară generate nu numai de tragedia de la Colectiv –  apărute în aceste zile, în aceste ore, sunt unele care îl privesc direct pe președinte. Care se află într-o situație aproape imposibilă: presiunea publică cere schimbarea, istorică, a clasei politice, dar clasa politică nu are cum se schimba așa repede nici dacă ar vrea. Care e rolul președintelui? Poate el avea un discurs persuasiv? Poate scrie un capitol nou din Istoria românilor (vezi manualul de istorie din 2035)? Nu știm. Până atunci, întrebările:

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Reacție rapidă, Vorbirea

Goodbye to Ceausescu

Cum să crezi în Dumnezeu, în Biserică atunci când ÎP Daniel spune ce spune și cum spune privind lipsa de reacție a oamenilor Bisericii, a sa personal ca Înainte stătătorul Bisericii Ortodoxe Române față de tragedia de la Colectiv? ÎnaltPreațâfnoșeniaSa a răbufnit. Manager al BOR, nu simți Cuvântul Domnului care întărește credința și iubirea de semeni,  spus convingător. Ne îndeamnă să acceptăm că locul preotului e între ziduri, acolo slujește el, nu în afara zidurilor unde sunt oamenii. Desigur, colindul preoților, din ușă în ușă, din poartă în poartă, de sărbători sunt accidente. Ca și insistența, laică de-a dreptul, politicianistă, să-i spunem, întru impunerea orei de religie în școli, solicitarea periodică de fonduri pentru noi construcții de biserici. Zidurile credinței din piatră. Nu acelea ale credinței din suflet.

Cum să crezi în politicieni când ei nu înțeleg nici acum că nu li se cere numai demisia. Ci înțelegerea faptului că politica așa cum a fost făcută până acum, adică partizan, clientelar, fără a pune cetățeanul în miezul ei, nu mai e acceptată?

Izolați de societate prin comanda de partid, vocile politicienilor sunt ale unui cor privat care a uitat imnul național. Cântă în mica biserică a Palatului Parlamentului. Cu costuri uriașe, de întreținere și menținere a clădirii, a personalului de specialitate, cu sume alocate lunar pentru ca fiecare domn și doamnă parlamentar să își facă treaba pentru care au fost aleși și alese, biserica aceasta, ca și Biserica, e spațiul care ține prizonier spiritul civic și iubirea de aproapele tău, de suferința, înțelegerea Celuilalt. Oamenii politici vorbesc la televizor într-un limbaj desuet: e o limbă moartă pe care cei tineri nu o înțeleg. Sună a limba română dar e, de fapt, un dialect al unui trib uitat de lume.

Demonstrațiile din aceste zile de început de noiembrie, după moartea celor din Colectiv, au ceva simbolic: focul care a pus capăt multor vieți, care a rănit, asfixiat, traumatizat acele ființe, ar putea fi unul purificator al vieții politice, al vieții noastre sociale. Ieșirea zecilor de mii de oameni în stradă ar trebui să ducă la reconstrucția morală, la întemeierea credinței într-un viitor posibil în România. Dar revolta nu e suficientă: apariția unor noi lideri e necesară acum. Dar ei/ele vor putea vorbi o limbă accesibilă nu numai celor din online?  Vor putea ei/ele comunica cu cetățenii români care nu sunt în rețea? 

Ne putem despărți acum de Ceaușescu, de comunism? În mod real? Ce nu a reușit în decembrie 1989, căci umbra lui Ceaușescu și a sistemului patronat de el era apăsătoare încă mulți ani, ar putea reuși acum? Putem încerca. Istoria are orele ei astrale. România nu a avut multe. Are una ACUM.

 

Standard
Actorul, Generale, Reacție rapidă, Vorbirea

Vocea furată ?

O știre privind o decizie a Curții Supreme din 29 septembrie a.c. interesează dincolo de faptul pe care îl consemnează. Instanța dă dreptate definitiv actriței Isabela Neamțu cea care, acum 8 ani, ducându-se la un casting de voce pentru Metrorex, îl câștigă, Metrorex îi folosește vocea pentru anunțurile cu care bucureștenii sunt obișnuiți de ani de zile, dar nu o mai bagă în seamă după. Îi folosește vocea, dar nu îi plătește niciun drept. Instanța o repune acum în drepturi. Actrița nu a cedat și a luptat pentru a-i face pe alții să-i respecte drepturile. De ce ar interesa știrea dincolo de sentința dată? 

Continuă lectura

Standard