Artele Educației, Artele în Societate, Vorbirea

Corpul nostru cel de toate zilele

 

Efortul decidenților de a grăbi, în etape timpurii ale școlarității, consumul de ecrane, de digital, lipsa aproape în totalitate a Educării performanței Corpului și Vorbirii în public, își vor arăta „roadele’ – de fapt, încep să se vadă – nu peste mult timp. Nu suntem în stare să ne imaginăm, să avem curaj să modificăm radical MODUL ȘI MEDIUL învățării. Ca și în cazul propriului corp, suntem comozi. Îl lăsăm, practic, …de capul lui. Resursele sale, precum și cele ale Vocii, sunt irosite fără să ne dăm seama.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele în Societate, Artele Interpretării, Generale, Vorbirea

Vocea pierdută a lui Meryl Streep

E o actriță extraordinară. Ceea ce este extraordinar în cazul său nu e numai excepționalul talentului, ci și o statură morală care are o voce proprie, puternică, care reflectă generozitatea dincolo de propriul statut. Meryl Streep a apărut la ceremonia de decernare a premiilor Golden Globes cu vocea în pioneze, cum se spune. Discursul său de acceptare a distincției „Lifetime Achievement” (la noi ar fi „Premiul pentru întreaga activitate”, fără „viață”, numai „activitate”) a mișcat, a atras atenția asupra privilegiului de a fi actor, asupra protejării jurnaliștilor, asupra lipsei de respect care generează lipsă de respect. Și a dat și un exemplu fără să nominalizeze. „Personajul” nenumit, dar imediat recunoscut se va instala la Casa Albă peste 11 zile. În șase minute, Meryl Streep a  făcut un tur de forță în care feminitatea ei, inteligența, talentul extraordinar de a stimula coalizarea în jurul Binelui, au transpărut, încă odată, cu forță și strălucire. Iar finalul…Finalul e cea mai scurtă, probabil, oricum o esențială definiție a ceea face dintr-un om un Artist: o inimă frântă care devine Artă. E aici un curaj, o generozitate, un exemplu etic de care oamenii au mereu nevoie. Chiar și când nu vor s-o recunoască. Meryl Streep și-a pierdut vocea, dar Vocea eticii sale de Artist a răsunat impresionant în sala aceea mare și pe tot globul.

Standard
Artele Comunicării, Vorbirea

Cum e să fii mințit/ă? În față.

Ați fost mințit/ă vreodată? Mai mult ca sigur că da. Cum v-ați dat seama? Ce vi-ați spus când v-ați dat seama? V-ați enervat, nu-i așa? Ca și mine, de altfel. Vorbele spuse și apoi dovedite ca fiind minciună sunt…de vină, nu? Eu nu cred asta.

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă, Vorbirea

Un primar interimar. La gură

Știrea privind înjurătura, în direct, la postul de radio ProFM, proferată de către primarul general interimar al Capitalei la adresa RADET, în contextul în care,  de mai bine de săptămână se joacă un „teatru” de doi bani privind furnizarea căldurii și a apei calde în București, a trecut. Cum a venit așa a și trecut. Individul care ocupă din întâmplare această funcție a extins interimatul și la gura proprie. Ca să spui în direct, prin telefon, ce a spus el, arată nu numai că, eventual, stai prost cu nervii, ci că uneori uiți că ești într-o funcție publică și te arăți drept ce ar putea fi numit golanul care ești. Adică, drept cineva care folosește, cu regularitate, înjurăturile tip macho de maidan. RADET? „Băga-mi-aș p…în ei!”, zice interimarul. Și zdrang! închide telefonul.

Omul e neîngrijit la cap, e limpede. Sub stres, limba lui o ia pe scurtătură, uzând de cele câteva cuvinte…genitale care îi aduc alinarea. Mai e și altceva: cred că s-a produs o dereglare, o succesiune inversă, neuronală: trebuia mai întâi să închidă telefonul și apoi, în singurătatea lui de interimar, să dea drumul la zisa aia beligerantă, nu invers. Cum se spune, uiți de la mână pân’ la gură.

Cum ajung astfel de indivizi în administrația centrală? Foarte simplu: partidul le apreciază calitățile și îi împinge în față. Poate omul e bun administrator, nu știu. Știe cineva? Ce știu e că, într-un context sensibil – vine frigul și, hopa!, tocmai acum se aprinde războiul între furnizori, parc-am mai văzut circul acesta serial -, deloc simplu de gestionat, numai de indivizi ca interimarul nostru nu ai nevoie. Dar, spre „cinstea” lui, și-a cerut scuze față de conducerea RADET pentru „acea declarație nepotrivită”. Acum, să ne-nțelegem, ce-a zis omul nu a fost o…declarație. Ci o înjurătură. Declarații fac oamenii care au ceva de declarat, nu cei care au ceva de…înjurat. „Am și eu limitele mele și nu e bine ca ei să întindă coarda. Pot veni cu propuneri dar să nu vină cu combinații pe ușa din dos. Scuze pentru acea ieșire, dar așa ceva nu se mai poate”. Deci, când nu se mai poate, îți bagi p…și interimăm mai departe. Observați că vocabularul individului e coerent: „a întinde coarda” e o expresie care înseamnă un raport de forță exprimat tot într-un cadru vulgar. „Combinații”, „ușa din dos” îți arată cât de limitat e orizontul omului. Dacă veneau aceia cu combinații pe ușa din față, situația era alta. Acestea s-ar fi numit „propuneri”, probabil.

Altfel, individul rămâne în funcție. De ce ar demisiona? Ce dacă s-a făcut de râs? A fost o „ieșire”. Poate nu o să mai facă. Și, oricum, a zis-o la telefon, nu în față. E, așa mai merge.

Se știe, însă, că vorba proastă, cum li se mai spune înjurăturilor, spusă public, trădează ceva ce e în adânc, în omul acela. El așa vorbește. Ești și ceea ce vorbești, nu-i așa.

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Vorbirea

Suntem aici. Vorbiți cu noi

 

Ziua Z. Cred că, în perioade de criză profundă precum aceea provocată de tragedia de la Colectiv, am putea să ne uităm la noi și să ne dăm seama cât de educați suntem pentru a face față realității. Să ne întrebăm cât de mult vrem să ne schimbăm. Poate nu bucuria, ci durerea e cea care ne învață mai mult. Durerea poate fi și să îți dai seama că viața ta se scurge fără ca lumea ta să evolueze în sensul dorit de tine. Să îți dai seama că mereu alții fac prost ceea ce fac, dezvoltă în fiecare zi corupția și incompetența, și secretă neîncetat otrava care anesteziază și destructurează corpul social. Degeaba votăm. Votul fiecăruia e lanțul care ne leagă de caruselul politic ce se învârte neîncetat în jurul propriei axe. Axa politicianismului șmecher, corupt, semidoct, arogant, incompetent, suficient sieși. Ar fi posibil ca această axă să fie schimbată acum?

Suntem aici. Vorbiți cu noi.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Generale, Vorbirea

Președintele și „oamenii simpli”

Între multele semne de întrebare – în contextul protestelor din întreaga țară generate nu numai de tragedia de la Colectiv –  apărute în aceste zile, în aceste ore, sunt unele care îl privesc direct pe președinte. Care se află într-o situație aproape imposibilă: presiunea publică cere schimbarea, istorică, a clasei politice, dar clasa politică nu are cum se schimba așa repede nici dacă ar vrea. Care e rolul președintelui? Poate el avea un discurs persuasiv? Poate scrie un capitol nou din Istoria românilor (vezi manualul de istorie din 2035)? Nu știm. Până atunci, întrebările:

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Reacție rapidă, Vorbirea

Goodbye to Ceausescu

Cum să crezi în Dumnezeu, în Biserică atunci când ÎP Daniel spune ce spune și cum spune privind lipsa de reacție a oamenilor Bisericii, a sa personal ca Înainte stătătorul Bisericii Ortodoxe Române față de tragedia de la Colectiv? ÎnaltPreațâfnoșeniaSa a răbufnit. Manager al BOR, nu simți Cuvântul Domnului care întărește credința și iubirea de semeni,  spus convingător. Ne îndeamnă să acceptăm că locul preotului e între ziduri, acolo slujește el, nu în afara zidurilor unde sunt oamenii. Desigur, colindul preoților, din ușă în ușă, din poartă în poartă, de sărbători sunt accidente. Ca și insistența, laică de-a dreptul, politicianistă, să-i spunem, întru impunerea orei de religie în școli, solicitarea periodică de fonduri pentru noi construcții de biserici. Zidurile credinței din piatră. Nu acelea ale credinței din suflet.

Cum să crezi în politicieni când ei nu înțeleg nici acum că nu li se cere numai demisia. Ci înțelegerea faptului că politica așa cum a fost făcută până acum, adică partizan, clientelar, fără a pune cetățeanul în miezul ei, nu mai e acceptată?

Izolați de societate prin comanda de partid, vocile politicienilor sunt ale unui cor privat care a uitat imnul național. Cântă în mica biserică a Palatului Parlamentului. Cu costuri uriașe, de întreținere și menținere a clădirii, a personalului de specialitate, cu sume alocate lunar pentru ca fiecare domn și doamnă parlamentar să își facă treaba pentru care au fost aleși și alese, biserica aceasta, ca și Biserica, e spațiul care ține prizonier spiritul civic și iubirea de aproapele tău, de suferința, înțelegerea Celuilalt. Oamenii politici vorbesc la televizor într-un limbaj desuet: e o limbă moartă pe care cei tineri nu o înțeleg. Sună a limba română dar e, de fapt, un dialect al unui trib uitat de lume.

Demonstrațiile din aceste zile de început de noiembrie, după moartea celor din Colectiv, au ceva simbolic: focul care a pus capăt multor vieți, care a rănit, asfixiat, traumatizat acele ființe, ar putea fi unul purificator al vieții politice, al vieții noastre sociale. Ieșirea zecilor de mii de oameni în stradă ar trebui să ducă la reconstrucția morală, la întemeierea credinței într-un viitor posibil în România. Dar revolta nu e suficientă: apariția unor noi lideri e necesară acum. Dar ei/ele vor putea vorbi o limbă accesibilă nu numai celor din online?  Vor putea ei/ele comunica cu cetățenii români care nu sunt în rețea? 

Ne putem despărți acum de Ceaușescu, de comunism? În mod real? Ce nu a reușit în decembrie 1989, căci umbra lui Ceaușescu și a sistemului patronat de el era apăsătoare încă mulți ani, ar putea reuși acum? Putem încerca. Istoria are orele ei astrale. România nu a avut multe. Are una ACUM.

 

Standard
Actorul, Generale, Reacție rapidă, Vorbirea

Vocea furată ?

O știre privind o decizie a Curții Supreme din 29 septembrie a.c. interesează dincolo de faptul pe care îl consemnează. Instanța dă dreptate definitiv actriței Isabela Neamțu cea care, acum 8 ani, ducându-se la un casting de voce pentru Metrorex, îl câștigă, Metrorex îi folosește vocea pentru anunțurile cu care bucureștenii sunt obișnuiți de ani de zile, dar nu o mai bagă în seamă după. Îi folosește vocea, dar nu îi plătește niciun drept. Instanța o repune acum în drepturi. Actrița nu a cedat și a luptat pentru a-i face pe alții să-i respecte drepturile. De ce ar interesa știrea dincolo de sentința dată? 

Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Vorbirea

Secrete pierdute? Vocea și Vorbirea

Mi-am dat seama târziu – dar nu prea târziu! – cât de importantă este Vocea nu atât și numai pentru a comunica, a „vorbi” cu ceilalți, cât mai ales pentru dezvoltarea ta personală dacă te ocupi de ea. Adică și de Voce și de dezvoltarea ta. Știam de la actorii profesioniști ce înseamnă să îți educi vocea în vederea unei dicții, intonații, frazări corespunzătoare cerințelor rolului și propriei prezențe scenice. Sunt sisteme educaționale care au inclus de foarte mult timp în design-ul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal și, în general, a formelor Vorbirii în public. Englezii, americanii, francezii au deja o lungă istorie în acest sens. Oameni competenți și-au dat seama, între altele, că Vorbirea antrenată asigură nu numai succes social, profesional, ci și un fundament personal pe care se pot construi foarte multe lucruri. Și atunci, de ce o neglijăm atât de mult? Pentru că ni se pare sau credem chiar că a vorbi, ca și a respira, vine de la sine, se întâmplă fără să faci vreun efort.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Vorbirea

Tu ai dreptate. Dar și tu.

O anecdotă des citată în antologiile de Retorică îi are ca protagoniști pe doi dintre cei care au pus bazele Retoricii, Corax (“cioară” în Gr.) și elevul său, Tisias (“ou”). Povestea spune că Tisias a vrut să ia lecții de retorică de la Corax promițând că își va plăti profesorul când va câștiga primul proces. Numai că el evita procesele până când Corax, exasperat, îl dă în judecată pentru a primi onorariul cuvenit pentru lecții. Iată, pe scurt, dialogul care a dat naștere unui verdict extraordinar, cum au fost și pledoariile celor doi în fața judecătorilor. Era în Sicilia, sec. 5 î.e.n.

Corax: Dacă voi câștiga procesul, va trebui să mă plătească. Dacă voi pierde, tot va trebui să mă plătească.

Un judecător: Cum așa?

Corax: Dacă voi câștiga, legea îmi dă dreptate; dacă pierd, înseamnă că mi-am îndeplinit obligațiile din contract, adică să îl fac să câștige primul său proces.

(Rumoare, consternare)

Tisias: Dacă eu voi câștiga procesul, nu-i voi datora nimic; dacă pierd, nici atunci nu-i voi datora ceva.

Alt judecător: Cum asta?

Tisias: Dacă voi câștiga, legea îmi va da dreptate; dacă pierd, el nu și-a îndeplinit contractul, adică să mă facă să câștig primul proces.

Verdictul a fost că cei doi au fost scoși din tribunal, în timp ce crainicul striga în agora: KAKOU KORAKOS KAKON OON („dintr-o așa cioară, așa ou”)

 

 

Standard
Artele Comunicării, Vorbirea

Seducția lui NU

De ce atunci când vrem să NU facem, spunem, gândi ceva prost, rău, de multe ori, exact așa se întâmplă? Psihologul Daniel Wegner, într-un articol din 2009, enumeră aceste situații, identificate în cursul multor teste, și explică procesul care duce la „ironia” teribilă care produce de multe ori situații absolut neplăcute pentru noi și pentru cei din jur. El îl evocă, printre alții, și pe E.A. Poe cu “The Imp of the Perverse”, dar și pe Sigmund Freud sau Charles Darwin.

sursa foto: pinterest.com

sursa foto: pinterest.com

Când, Cum și Ce se întâmplă, de fapt, în capul nostru?

Standard