Artele Educației, Artele Comunicării, Generale, Vorbirea

Revoluția Educației? Da, se poate

Sir KenPe 21 august s-a stins după o scurtă suferință. Avea 70 de ani. Câteva decenii a urmat o carieră academică, a părăsit-o apoi pentru a deveni cel mai influent expert în Educație din lume. Discursul său de la TED din 2006, „Do schools kill creativity?” („Ucid școlile creativitatea?”) are la această oră peste 66 de milioane de vizionări, a marcat – și încă o face – gândirea despre rolul, scopul Educației.(https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_do_schools_kill_creativity).

A conceput programe de reformă, a consiliat guverne, a publicat cărți, a susținut enorm de multe conferințe, discursuri în întreaga lume. Pentru a răspândi credința sa că Educația trebuie pusă pe un alt drum. Ceea ce avem acum, după decenii de schimbări, are ca rezultat că „educăm oamenii în afara capacităților lor creative”. Creativitatea în Educație a devenit, datorită lui, noua paradigmă, noua filosofie a actului educațional.

Sir Ken Robinson.

Celebrul discurs din 2006, cărțile lui m-au făcut să mă gândesc încă odată – pe mine și pe mulți alții – la cât de mult greșim când punem Educația în ramele rigide ale „producerii” cunoașterii prin „fabricile” concepute ca linii de producție. Copiii se nasc curioși, spune Ken Robinson, cu talente naturale „care ar trebui îngrijite de școală”. Ce este profesorul? Cel/cea care „predă”? Dar a preda nu este „numai o profesie. Dacă e gândită corect, predarea este o formă de artă”. Pentru Ken Robinson, dezvoltarea umană nu e un proces mecanic, este unul organic. „Și nu ai cum să prezici rezultatul dezvoltării umane. Tot ce poți face, ca un agricultor, este să creezi condițiile în care încep să înflorească”.

sursa Getty Images

sursa Getty Images

Este o gândire revoluționară, argumentată pe larg în cărțile sale, traduse și la noi. Pentru a o pune în practică avem nevoie de politicieni care să aibă clarviziunea care construiește o Educație a dezvoltării  nu a testării (prin examene rigide, teste, diplome care, de multe ori nu au nicio valoare). Într-un discurs mai recent, Ken Robinson se referă la politicieni: „Le spun adesea: dacă vreți să puneți capăt problemelor din Educație, încetați să le mai produceți”.

Am prezentat celebrul discurs din 2006 de multe ori la cursuri și seminare. Adesea, impactul a fost enorm, adesea studenții erau șocați de noutatea viziunii. După o astfel de prezentare, îmi aduc aminte, câteva minute a fost o liniște asurzitoare. După care parcă s-a spart o barieră a minții și au început să vorbeascăS-ar fi simțit bine, aproape de ei înșiși, dacă educația lor ar fi urmat căile deschise de Ken Robinson, dar realitatea universitară lovea nemilos: incompetențe didactice, lipsă de comunicare reală, atenția acordată fiecăruia, gândirea prospectivă privind dezvoltarea individuală.

Prin stingerea lui din viață, eu am pierdut pe cineva care m-a făcut să cred că tot ce am făcut, urmând căi ale creativității la cursuri și seminare, chiar înainte de a cunoaște gândirea sa, dar mai ales după, nu a fost degeaba. Eu cred că este o cale de urmat pentru a-i pune pe copiii noștri în lumea lor, aceea unde vor dezvolta liber, creativ propriile capacități.

Ken Robinson a aprins o flacără uriașă, vizibilă peste tot în lume. Am putea încerca măcar să n-o lăsăm să se stingă.

 

 

Standard
Artele Educației, Artele Comunicării, Legislație

Deșteptarea primăverii. Faptele

Ar trebui să ne gândim mai mult la a ne simți bine în mediul educațional românesc și asta pentru că facem ce e corect și în beneficiul studenților noștri. Pentru că dorim să dezvoltăm ceva ce este al lor, nu să apărăm ce este al nostru.

Am crezut că, fără centrarea pe dezvoltarea personală, transmisia și receptarea de cunoștințe rămân acte unilaterale de comunicare didactică.  Avem nevoie, trebuie să putem schimba gândirea despre Educație.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației

În ce valori ale Educației credem?

Astăzi, o discuție la „24 de minute”, de la Digi24, cu Florin Negruțiu, despre vulnerabilitățile sistemului Educației, în Universitate, în special.

Încă odată, mi se pare că efortul nostru spre a reconsolida valorile de bază ale Educației – între ele etica și integritatea – ale relațiilor dintre noi, ale creației noastre științifice, ale activităților noastre curiculare ar putea fi mai bine servite  de cei care trebuie să servească în funcțiile lor de decizie. Măsuri luate pompieristic, agitația sterilă, lipsa de orizont în design-ul componentelor de sistem în Educație au efect negativ, coroziv, cum se știe, pe o lungă perioadă. Cu ce drept dezvoltarea intelectuală a elevilor și studenților noștri sunt puse în balanța precară a improvizației politicului, a circumstanțelor, a vânatului electoral? Sunt și acum copii care nu vor avea parte de o școală decentă pentru o lungă perioadă. Cu ce drept, eforturile colegi/elor noastre din sistemul educației de a ține drumul drept de a se exprima în relația cu elevii și studenții printr-o normă morală și privirea integră, sunt adesea supuse unui orizont parcă lipsit de speranță?

Ca și în alte privințe, Educația din România s-a văzut îmbarcată în „trenul” deciziilor europene numit, în acest caz, „procesul Bologna”, fără o pregătire serioasă. Multe dintre deficiențele actuale sunt și rezultatul acestei grabe  de a spune „Yes” atunci când nu suntem pe deplin conștienți de efectele acestei aprobări. Pentru că am avut și încă, din păcate, mai avem de „prins” multe astfel de trenuri (infrastructură, agricultură, investiții publice, administrația publică locală și centrală etc.), nu reușim încă să decidem ce anume avem de dus la bun sfârșit. Și atunci, pentru că  anunțul vine ca o ghilotină („trenul nr…pleacă peste 5 minute în direcția…), facem ce știm mai bine: imităm. Deja se remarcă un progres în confecționarea hârtiilor, a dosarelor în vederea evaluărilor, am deprins relativ repede limbajele birocrației bruxelleze. Uneori, dăm și rateuri cu hârtiile. Dar efortul de a le face și de a le face bine pentru a fi acceptate este, adesea, mai semnificativ decât realitatea mai bună pe care ar trebui s-o producă. Hârtii bune, deci, dar starea de lucruri e stagnantă sau are un progres infim.

Universitățile trec acum printr-un nou ciclu electoral; ca de fiecare dată la patru ani. Este un moment de reflecție privind vulnerabilitățile din sistemul Educației. Nu numai al celor care urmează să fie aleși și alese directori de deprtament, rectori și prorectori, decani și prodecani. Ci al întregii comunități academice. Cuvântul comunitate  devine simplu articol de dicționar dacă nu are valoare operațională în Educație. Cuvântul academic devine simplu articol de dicționar dacă nu e bazat pe elementara etică, integritate a ceea ce facem în Școală. O întrebare persistă, însă: e posibilă o nouă fundamentare etică și integră a Școlii dacă sfera publică și, mai ales, sfera politicului, pun miza pe alte valori?

Standard
Artele Educației, Plagiat

Plagiatul. După trei ani (1)

In vara lui 2012, plagiatul Ponta, premier în exercițiu și azi, încinsese spiritele. Doctoratul fusesese susținut la Universitatea din București (la Drept) care propusese acordarea titlului. Reacția cea mai dură, a premierului, apoi repede a dlui Șova, a fost împotriva Comisiei de Etică a Universității din București, acuzată că a fost numită…politic! Domnul, dar și alții și altele, a aflat de la noi, de la universitari, că, de fapt, e o comisie numită, la propunerile facultăților, odată la 4 ani. Domnii și doamnele nu știau ce înseamnă un doctorat, ce înseamnă un plagiat, ce înseamnă scriere academică, ce înseamnă să respecți regulile simple ale citării, ale referențierii. Au început să…învețe (?), oricum, să afle măcar, de atunci. Dar ei și ele voiseră cândva să fie doctori, ei, ele, demnitarii. De ce?

A urmat o perioadă tulbure, cu modificări la Legea Educației, cu comica solicitare a premierului de a i se aproba lepădarea de titlul de doctor. Domnul e în continuare doctor, protejat legal de prezervativul unui consiliu de etică. El ca și alții și altele asemenea lui.(Ca să înlătur orice echivoc, folosesc sensul : PREZERVATÍV, -Ă adj. Care prezervă; apărător, preventiv. // s.n. Remediu folosit pentru prevenirea unui rău, a unei boli. ) De ce e necesar acesta? Ce rău previne, ce boală?

Continuă lectura

Standard