Mi-am dat seama târziu – dar nu prea târziu! – cât de importantă este Vocea nu atât și numai pentru a comunica, a „vorbi” cu ceilalți, cât mai ales pentru dezvoltarea ta personală dacă te ocupi de ea. Adică și de Voce și de dezvoltarea ta. Știam de la actorii profesioniști ce înseamnă să îți educi vocea în vederea unei dicții, intonații, frazări corespunzătoare cerințelor rolului și propriei prezențe scenice. Sunt sisteme educaționale care au inclus de foarte mult timp în design-ul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal și, în general, a formelor Vorbirii în public. Englezii, americanii, francezii au deja o lungă istorie în acest sens. Oameni competenți și-au dat seama, între altele, că Vorbirea antrenată asigură nu numai succes social, profesional, ci și un fundament personal pe care se pot construi foarte multe lucruri. Și atunci, de ce o neglijăm atât de mult? Pentru că ni se pare sau credem chiar că a vorbi, ca și a respira, vine de la sine, se întâmplă fără să faci vreun efort.
Categoria: Vorbirea
Tu ai dreptate. Dar și tu.
O anecdotă des citată în antologiile de Retorică îi are ca protagoniști pe doi dintre cei care au pus bazele Retoricii, Corax (“cioară” în Gr.) și elevul său, Tisias (“ou”). Povestea spune că Tisias a vrut să ia lecții de retorică de la Corax promițând că își va plăti profesorul când va câștiga primul proces. Numai că el evita procesele până când Corax, exasperat, îl dă în judecată pentru a primi onorariul cuvenit pentru lecții. Iată, pe scurt, dialogul care a dat naștere unui verdict extraordinar, cum au fost și pledoariile celor doi în fața judecătorilor. Era în Sicilia, sec. 5 î.e.n.
Corax: Dacă voi câștiga procesul, va trebui să mă plătească. Dacă voi pierde, tot va trebui să mă plătească.
Un judecător: Cum așa?
Corax: Dacă voi câștiga, legea îmi dă dreptate; dacă pierd, înseamnă că mi-am îndeplinit obligațiile din contract, adică să îl fac să câștige primul său proces.
(Rumoare, consternare)
Tisias: Dacă eu voi câștiga procesul, nu-i voi datora nimic; dacă pierd, nici atunci nu-i voi datora ceva.
Alt judecător: Cum asta?
Tisias: Dacă voi câștiga, legea îmi va da dreptate; dacă pierd, el nu și-a îndeplinit contractul, adică să mă facă să câștig primul proces.
Verdictul a fost că cei doi au fost scoși din tribunal, în timp ce crainicul striga în agora: KAKOU KORAKOS KAKON OON („dintr-o așa cioară, așa ou”)
Seducția lui NU
De ce atunci când vrem să NU facem, spunem, gândi ceva prost, rău, de multe ori, exact așa se întâmplă? Psihologul Daniel Wegner, într-un articol din 2009, enumeră aceste situații, identificate în cursul multor teste, și explică procesul care duce la „ironia” teribilă care produce de multe ori situații absolut neplăcute pentru noi și pentru cei din jur. El îl evocă, printre alții, și pe E.A. Poe cu “The Imp of the Perverse”, dar și pe Sigmund Freud sau Charles Darwin.
sursa foto: pinterest.com
Când, Cum și Ce se întâmplă, de fapt, în capul nostru?