O știre privind o decizie a Curții Supreme din 29 septembrie a.c. interesează dincolo de faptul pe care îl consemnează. Instanța dă dreptate definitiv actriței Isabela Neamțu cea care, acum 8 ani, ducându-se la un casting de voce pentru Metrorex, îl câștigă, Metrorex îi folosește vocea pentru anunțurile cu care bucureștenii sunt obișnuiți de ani de zile, dar nu o mai bagă în seamă după. Îi folosește vocea, dar nu îi plătește niciun drept. Instanța o repune acum în drepturi. Actrița nu a cedat și a luptat pentru a-i face pe alții să-i respecte drepturile. De ce ar interesa știrea dincolo de sentința dată? 

Pentru că aduce, din nou, în atenție, chestiunea drepturilor de autor în ceea ce privește prestațiile interpreților. Un aspect esențial e legat de contractul încheiat între cel/cea a căru/ei voce va fi folosită de o entitate legală (studio de filme, antrepriză, agenție, radio/TV etc.). De regulă, „prestatorul” e bine să fie reprezentat legal de un agent/impresar. Când nu e, lucrurile se pot complica. Se complică ele și când e reprezentat. Cazurile în care actori/actrițe sau „civili” au dat în judecată pe cei care le-au folosit vocea sunt numeroase. Motivația privește două aspecte: dreptul la imagine și banii.

Să luăm situația castingului pentru voce. Prezentarea la un casting presupune înregistrarea scriptică de către organizator a persoanelor care au anunțat și, de fapt, participă la un casting. Cu câteva date de contact, firește. Organizatorul e obligat să facă clar scopul castingului și finalizarea sa. Derularea castingului înseamnă automat și producerea de „mostre” de voce care sunt clasificate de către organizator. Sub nicio formă, folosirea „mostrelor” nu este permisă. Mai ales când castingul nu e finalizat. Dar nici după, cu excepția situației în care câștigătorul semnează contractul. Anunțarea câștigătorului castingului înseamnă o nouă fază, precontractuală. Aici se produc, de fapt, derapajale. Pregătirea și propunerea contractului presupun stabilirea termenilor și a obligațiilor părților, durata și condițiile executării contractului. Contractele privesc adesea partea financiară, firește, dar mai puțin chestiunea protecției dreptului la imagine. Mai e și un alt aspect: în practică, veniturile realizate din „prestații” de tip voce/voiceover sunt, oare, toate evidențiate fiscal?

Isabela Neamțu

Nu știu câți actori și câte actrițe, la noi, sunt reprezentați/te de un agent, de un impresar calificat. De ce, oare, în cazul de mai sus, a fost nevoie de peste șapte ani pentru a se ajunge la o sentință definitivă? Dacă a fost un contract încă de la început, după ce actrița a fost declarată câștigătoare, atunci lucrurile ar fi fost simple. Dacă nu, iar Metrorex a folosit vocea actriței ani de zile, fără să regleze legal situația, atunci culpa e clară. Încă odată, ca și în alte situații de folosire ilicită (v. plagiatul, de pildă) , pare că persoanele juridice pot lua  de la persoanele fizice chiar și vocea. Fără să realizeze greșeala pe care o fac. Să folosești ceva fără să ai consimțământul sau un contract valid al persoanei respective.

Cred că interpreții ar trebui să beneficieze de o reprezentare legală în cadrul profesiei mult mai bună. Folosirea ilicită a muncii lor, neregularitățile dreptului de folosire pot fi multe dacă nu sunt clarificate chestiuni esențiale. Nu odată, în cazul producțiilor teatrale ale teatrelor subvenționate din bani publici, de pildă, au apărut diferende privind preluarea de către TV a spectacolului X, regizat de Y, în care apar actori, actrițe, decor, unde există o coloană sonoră etc. Sunt corelate contractele de muncă ale actorilor cu contractul comercial privind dreptul de folosire a muncii lor? E fair ca un spectacol făcut cu logistica și sub egida (uneori improprie) a unui teatru subvenționat din bani publici să fie prezentat în turneu fără ca instituția căreia îi aparțin actorii respectivi, decorul produs  cu mijloacele teatrului etc. să beneficieze de încasări? (În interbelic, societarii Teatrului Național aveau deptul la câteva reprezentații în beneficiul lor). E reglată situația în care un actor prezintă un spectacol produs în regie proprie, dar în publicitatea căruia apare că e actor la Teatrul Național X? Cum sunt evidențiate dreptul la imagine al actorului și dreptul la imagine al teatrului? E fair ca același decor, de pildă, sau același mod de expresivitate scenică a actorilor să fie folosite identic în spectacole diferite? Cum reglează legea relația dintre copie și original în artele spectacolului la noi?