Generale

Artistul, Academicianul și Politicul. Banii vorbește!

 

Recenta scrisoare de susținere a Primarului General al Capitalei de către câteva zeci de figuri publice, de la un academician (același, de altfel) la oameni de teatru, mulți directori de instituții teatrale, regizori, actori sau în relație asiduă cu unele teatre sau familii politice, subvenționați direct de primărie, ridică semne de întrebare. Morale.

Continuă lectura

Standard
Generale, Reacție rapidă

Cu legea pre Demnitate călcând

Am citit și eu proiectul de lege al domnului deputat Liviu Dragnea privind Demnitatea noastră, cum trebuie ea regulată, pusă în paragrafe de lege, cu definiții dintr-un dicționar compus de oameni care au lipsit câteodată de la școală. Motivația sa recentă este că…ne-așteaptă vremuri grele și trebuie să ne apărăm la Demnitate. Dacă, însă, până acum, în vremurile acestea ușoare, partidul său, toate partidele, de fapt, nu au simțit că ființa națională este atacată la Demnitate astfel încât să născocească o lege, iată, a venit momentul – n-are nicio legătură cu alegerile, desigur! – să fim înc-odată piua-ntâi în Europa care, cum se vede, rămâne cu Demnitatea în urma noastră, mai ales pe criza asta teribilă a emigranților.

Continuă lectura

Standard