Cărți, Generale

Libertatea, Constituția și Oamenii

Adunarea Constituantă 1789

Mă relaxez. Reorganizez un pic locul cărților din biblioteca noastră, mai ales al acelora despre Retorică, Voce, Vorbire. Dar mă ocup puțin și de cele de Filosofie. Dau, la un moment dat, peste o ediție frumoasă de la Baroque Books&Arts, din colecția „Zoon Politikon”, coordonată de Cristian Preda, cu câteva scrieri fundamentale ale lui Benjamin Constant, Libertatea anticilor și libertatea modernilor, între care chiar cea care dă titlul ediției (2019), în traducerea lui Cristian Preda și a Mirunei Tătaru-Cazaban. Cum se întâmplă, răsfoind, trec la citit. După o analiză comparativă între cum era libertatea la cei vechi și cum este la moderni, Constant face următoarea afirmație: „Rezultă că noi trebuie să ținem mai mult decât anticii la independența noastră individuală. Căci anticii, când preferau drepturile politice acestei independențe, sacrificau un bine mai mic pentru a dobândi unul mai mare; dacă noi am face același sacrificu, am da mai mult pentru a dobândi mai puțin.” (p.35) Constant, un martor și un gânditor de primă mână al Revoluției, susține în 1815 o conferință pe tema comparației amintite și va produce mai târziu acest text esențial pentru a înțelege modul în care sistemele în Antichitate și în Modernitate au conceput ideea de libertate. 

Am avut apoi curiozitatea să aflu cum apar cuvântul, conceptul, ideea de libertate în textul fundamental al Republicii noastre, Constituția României. În ordinea apariției:

art. 23 – libertatea individuală

art. 29 – libertatea conștiinței (adică: 1. a gândirii, credințelor religioase; 2. a conștiinței. Se insistă în trei paragrafe succesive pe libertatea cultelor!)

art. 30 – libertatea de exprimare (a credințelor, opiniilor, creațiilor, presei)

art. 32 (Dreptul la învățătură) – libertatea învățământului religios (singurul tip de libertate circumstanțiat pentru învățătură)

art. 33 (Accesul la cultură) – 2. libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea (!)

art. 39 – libertatea întrunirilor

art. 45 – libertatea economică

art. 135 (Economia) – 2.a. libertatea (repetă art.45) economică

Am avut apoi curiozitatea să dau în căutare cuvintele-substantive care se referă la „destinatarii” prevederilor Constituției. Și am găsit pentru:

„om/ul” – 4 apariții

„individ/ual” – 4 apariții

„persoană” – 3  apariții

„cetățean” – 2 apariții

Observând numărul scăzut al „destinatarilor”, întrebarea care apare, în sensul lui Benjamin Constant, este ce și cât am sacrificat din independența individuală pentru un „bine mai mare”? Decembrie 1989 e considerat, prin numărul morților, un „sacrificiu” în numele „libertății”/”libertăților” noastre. Și, din nou, vine Constant și ne spune despre „guvernări abuzive ” care, ” fără a fi puternice, erau ofensatoare, absurde în principii și ticăloase în acțiune; era vorba despre guvernări care aveau drept resort arbitrariul și drept scop deprecierea speciei umane și pe care unii oameni îndrăznesc să ni le mai laude și astăzi, ca și cum am putea uita vreodată că am fost victimele obstinației lor, ale neputinței și, în cele din urmă, martorii răsturnării acestora.” (pp. 35-36)

sursa reddit.com

sursa reddit.com

Știm, din modul cum am suportat, ce înseamnă guvernare abuzivă, a cărei răsturnare, în 1989, a fost echivalată imediat cu dobândirea libertății. În mod inadecvat. Înțelegem greu și azi și, dacă acceptăm întrebarea „Cum a fost posibil?”, avem încă dificultăți în a răspunde. Mari perioade istorice, deceniiile de după 1947 la noi, de pildă, au fost consecința unei „ordini de zi” impuse. Știm, cred, asta. Éric Vuillard, în Ordinea de zi (Litera, 2020), scrie despre o zi, 20 februarie 1933, unde, în Germania, marii baroni ai finanțelor și economiei acceptă să finanțeze Partidul Național-Socialist și, astfel, ascensiunea lui Hitler și a nazismului, pentru a pune în operă cea mai abuzivă „guvernare”, similară, în bună măsură, celei bolșevic-sovietice, prin care sensul libertăților a fost schimbat fundamental. 

Ca să nu fii victimă, accepți „libertățile” guvernării care depreciază specia umană.

 

Standard
Artele în Societate, Artele Interpretării, Generale, Invitații mei

Cosmin Manolescu: „Este nevoie de proiecte mai curajoase, atipice, care să readucă încrederea în dansul contemporan și care să atragă un public nou.”

Foto Mihai Benea

Foto Mihai Benea

Cosmin Manolescu este unul dintre cei mai cunoscuți dansatori și coregrafi de după 1990. Un artist al mișcării. Spectacolele sale, inițiativele sale în comunitatea dansului de azi din România, proiectele sale artistice conturează profilul unui artist care, dincolo de arta sa, s-a implicat și în condiția acestei arte, la nivelul cadrului legislativ care ar trebui să o susțină. Și el, și alți colegi ai săi mi-au fost studenți la Academia de Teatru și Film, în prima promoție de coregrafi (sper că memoria nu mă înșeală). Cele ce urmează nu sunt numai și doar un simplu interviu. Cosmin conturează anatomia unui domeniu, al unei arte care, în mod inexplicabil, poate, nu este pusă încă în drepturile care i se cuvin. Dincolo de orgolii, de animozitățile între grupuri (prin 1997 îmi aduc aminte că am provocat/moderat o întâlnire a „clasicilor” și „modernilor” la Ministerul Culturii pentru a încerca rezolvarea acestor animozități), ceea ce transpare limpede este condiția atât de fragilă a dansului, a coregrafiei de azi în România.

  Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Invitații mei, Teatrul meu

Nona Ciobanu:  „Ar trebui să nu permitem nicio clipă ca normalitatea, onestitatea, transparenţa, să devină cuvinte lipsite de sens.”

nona ciobanu

Foto: Biro Istvan

Nona Ciobanu mi-a fost studentă pe la jumătatea anilor’90 la Academia de Teatru și Film (A.T.F.) din București. Era la clasa de regie Dan Micu/Silviu Purcărete. Văzusem atunci unele din primele ei spectacole. Dragostea celor trei portocale, Melissa (la „Bulandra”, o încercare serioasă, scriam atunci de reabilitarea tragicului propusă de spectacolul ei). În 1995 era încă studentă, dar avea un credit profesional remarcabil. Urma, apoi, să admir eforturile ei de a construi un proiect cultural-teatral înnoitor, unic pe atunci, Fundația Toaca. Nona are vocația proiectelor dificile, complexe, de cercetare. Fapt care se vede în parcursul ei artistic care o poartă pe câteva continente. Văd în creația teatrală a Nonei Ciobanu o mai rară atenție acordată atât „originilor” cât și modernității care, la ea, fac casă bună. Nu e în atenția establishment-ului teatral, nu e răsfățata premiilor sau a criticilor căci un profund sens etic al profesiei o scutește – dar cu ce preț! – de imersiunea în contexte inacceptabile. Dar este un artist care și-a construit, în timp, un drum inconfundabil despre care vorbește foarte rar. O face acum.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale, Invitații mei, Teatrul meu

Victor Scoradeț: „Teatrele noastre suferă de o prelungită criză de identitate. De curaj. De program.”

 

Criticul la Weimar foto: arhiva personală VS

La Weimar
foto: arhiva personală VS

Victor Scoradeț este criticul teatral afirmat după 1989 care a impresionat nu numai prin soliditatea culturală a modului de a face critică și cronică teatrală, ci și prin introducerea masivă a dramaturgiei contemporane germane pe scenele românești, mișcând inerții repertoriale, activând apetitul regizorilor, al actorilor, al directorilor de teatru. Scoradeț este o figură activă, care marchează inconfundabil dinamica mișcării teatrale din România în primul deceniu și jumătate după 1989. Împreună cu el am reușit câteva lucruri importante la UNITER-ul anilor’90. Alături de regretatul Corneliu-Dan Borcia (director între 1995 și 2001), Scoradeț reușește reprofilarea artistică extraordinară a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț – o aventură exemplară, vitală pentru un teatru. La fel ca aceea de la Teatrul Arca/Clubul La scena din București. Traducător remarcabil, implicat în construcția de proiecte de teatrale, el n-a ezitat să încerce și regia de teatru. Iată cum arată „Teatrul meu”, adică al criticului și traducătorului Victor Scoradeț, un profesionist al teatrului, cu o experiență polimorfă semnificativă și constructivă.

Continuă lectura

Standard