Artele Interpretării, Invitații mei, Teatrul meu

Nona Ciobanu:  „Ar trebui să nu permitem nicio clipă ca normalitatea, onestitatea, transparenţa, să devină cuvinte lipsite de sens.”

nona ciobanu

Foto: Biro Istvan

Nona Ciobanu mi-a fost studentă pe la jumătatea anilor’90 la Academia de Teatru și Film (A.T.F.) din București. Era la clasa de regie Dan Micu/Silviu Purcărete. Văzusem atunci unele din primele ei spectacole. Dragostea celor trei portocale, Melissa (la „Bulandra”, o încercare serioasă, scriam atunci de reabilitarea tragicului propusă de spectacolul ei). În 1995 era încă studentă, dar avea un credit profesional remarcabil. Urma, apoi, să admir eforturile ei de a construi un proiect cultural-teatral înnoitor, unic pe atunci, Fundația Toaca. Nona are vocația proiectelor dificile, complexe, de cercetare. Fapt care se vede în parcursul ei artistic care o poartă pe câteva continente. Văd în creația teatrală a Nonei Ciobanu o mai rară atenție acordată atât „originilor” cât și modernității care, la ea, fac casă bună. Nu e în atenția establishment-ului teatral, nu e răsfățata premiilor sau a criticilor căci un profund sens etic al profesiei o scutește – dar cu ce preț! – de imersiunea în contexte inacceptabile. Dar este un artist care și-a construit, în timp, un drum inconfundabil despre care vorbește foarte rar. O face acum.

Continuă lectura

Standard