Actorul, Artele în Societate, Reacție rapidă

Dați-ne bani, dar lăsați-ne în pace?

Întrebarea din titlu a apărut în urma a ceea ce Artistul a subînțeles de mult iar Autoritatea a acceptat sau refuzat: Creația nu poate fi produsă/prezentată dacă nu primește Bani iar Artistul trebuie lăsat să funcționeze în modul său specific nu ca o proiecție birocratică a Autorității. 

Străveche este problematica funcționare bună a relației Artist/Autoritate. Denumesc prin Artist o categorie generală a oamenilor care se manifestă în diversele arte iar prin Autoritate oamenii care au funcții în arhitectura Puterii birocratice. Relația a cunoscut și cunoaște mai multe ipostaze: de la subordonare la disidență, de la servilism la opoziție, de la complicitate la exersarea liberă a artei.Întotdeauna  au fost în joc Creația, Banii, Autoritatea. Prin Creație înțeleg un mod specific de a fi activ și de a produce și sau prezenta ceva pentru un public, prin Bani înțeleg  răsplata personală sau socială a Creației, mijlocul Autorității sau Puterii personalizate de a face să funcționeze ramele sociale ale Creației și Artistului iar prin Autoritate înțeleg mijloacele de determinare, stimulare/impunere și egalizare prin care Statul își exercită funcțiile în lumea Creației și a Artistului. Au fost imaginate mai multe modele, din Roma antică, în Renaștere, apoi în Iluminism și până în zilele noastre, prin care cele trei să funcționeze întro concordanță pe care fiecare o înțelege, însă, în modul propriu.

Între problemele care au fost și sunt mereu în actualitate, după secolul 19, una atrage atenția în mod special: Autoritatea dorește, mai ferm sau mai voalat, ca Artistul să fie accountable prin operă pentru Banii pe care îi primește pentru Creație. Vedeți că din discuție lipsește un alt element: Instituția prin care, dacă e cazul, Artistul se manifestă iar Autoritatea regleză raporturile de funcționare. Câtă vreme Artistul primea comanda  de  la Autoritate, raportul era clar, deși, nu o dată, au ieșit scântei când Autoritatea constata că ceea ce primise nu era (chiar) ceea ce comandase. Cazul pictorilor, sculptorilor, muzicienilor și chiar dramaturgilor este cel mai des invocat. Dar când Autoritatea  finanțează costurile Creației și Artiștilor lucrurile devin mult mai birocratice: relație este reglată printr-un set de măsuri legislative care să justifice de ce Banii, publici, se înțelege, susțin aceste costuri. E nevoie, cu alte cuvinte, ca Artistul (de fapt, liderul Instituției Artistului) să spună cum  a cheltuit Banii primiți. Partea proastă e că, din acest moment, limbajele diferă: cel al Autorității care dă Banii aliniază costurile la filosofia costurilor care țin de alte moduri de producție  și unde ideea de licitație, când e vorba de achiziții, primează, în timp ce limbajul Artistului nu include ideea că trebuie să cumperi ce e mai ieftin pentru a face economie de bani. La fel, dacă un spectacol are, să spunem, un decor complex care poate costa mult sau un actor invitat în rol principal al cărui onorariu iese din „reglementări”, Instituția Artistului trebuie să o facă pe Autoritate să înțeleagă de ce costurile la un capitol  bugetar sunt mai mari.

Primăria București

Primăria București

Întrebarea din titlu a apărut în urma a ceea ce Artistul a subînțeles de mult iar Autoritatea a acceptat sau refuzat: Creația nu poate fi produsă/prezentată dacă nu primește Bani iar Artistul trebuie lăsat să funcționeze în modul său specific nu ca o proiecție birocratică a Autorității.  De multe ori, însă, Artistul are pretenții bănești  exorbitante de la Autoritate: el uzează, aici, de poziția sa publică proeminentă ce poate pune mereu în dificultate Autoritatea. Aceasta nu poate reacționa decât prin cadrul legal care îi permite să intervină, în timp ce Artistul uzează de imaginea sa publică pentru a pune Autoritatea în poziție de subordonare. Instituția care produce/prezintă Creația și prin care, adesea, Artistul funcționează este, însă, cea mai expusă presiunilor Autorității. Care are dreptul de a întreba Instituția și pe Artist pe ce cheltuie Banii primiți. Cum face, însă, Autoritatea această evaluare ? Pe criterii care se aplică, desigur, unor prezențe cuantificabile: numărul de spectatori?, primirea critică în media? rezultatele unor sondaje în public? Să spunem că un spectacol de teatru are public, dar el e mediocru sau prost realizat ca artă a spectacolului. Are Autoritatea criterii să evalueze asta? Nu, Autoritatea vede că s-au vândut toate biletele, deci e bine. Să spunem că un spectacol e foarte bine realizat ca artă a spectacolului, dar epuizează publicul după 10-15 reprezentații. Autoritatea nu este interesată de valoarea  spectacolului, ci de indicatorii cuantificabili care permit justificarea Banilor publici acordați și cheltuiți. Autoritatea, la noi, subvenționează biletul de intrare, dar nu Creația și Artistul. 

Teatrul OdeonCazul recent al comisiei de „analiză și verificare” a Teatrului Odeon din București  a stârnit reacții, atitudini. Constat o proastă comunicare a obiectivelor acestei verificări și analize. Lumea artistică, se știe, reacționează prost la „controale”. Dar lumea artistică acceptă mai greu că, în cazul Banilor acordați ca subvenție, Autoritatea are dreptul să facă analize, verificări, dacă acestea se înscriu într-o politică transparentă  de acțiune acceptată de relația Autoritate-Artist. Consiliul General al Municipiului București a numit, conform propriului său regulament, comisia pentru Odeon și a stabilit și obiectivele acțiunii sale, aprobate de Consiliu în 30 septembrie a.c. Cu alte cuvinte, Autoritatea funcționează „reglementar”, dar nu comunică cu Instituția Artistului în mod corect, eficient. Din ce a apărut în media, nu pare că Teatrul Odeon ar fi primit vreo înștiințare privind comisia de la municipiu și obiectivele ei. Acțiunea comisiei ce raport are cu contractul managerial al directorului; se înscrie ea într-un calendar prestabilit sau a primit Autoritatea sesizări că ceva nu e în regulă în activitatea teatrului?

Istoria post-’89 a teatrelor din România a înregistrat nu odată episoade dramatice în ceea ce nu ar fi trebui să fie o confruntare între Artist și Autoritate. Fie consilii locale, județene sau chiar ministerul Culturii,fie reacții ale comunităților de Artști au determinat ca aenda a ceea ce ar fi trebui să fie cooperare să se transforme în câmp de bătălie. Au pierdut, în timp, când Autoritatea, când Artistul. Pare o risipă de efort, de imagine, de resurse în absența unei reglări reale a relației între două lumi. Nu am vorbit deloc despre Artistul nereprezentat de Instituția Artistului subvenționat. Acesta este dezavantajat din start de Autoritate care nu înțelege/nu acceptă de ce nu funcționează acesta ca și ceilalți. Este o altă problemă care ține de asumarea unui drum în artă ca semn al unei libertăți condiționate dar necenzurată, a unui mod de viață. Autoritatea la noi este permisivă, în grade diferite și în funcție de politici guvernamentale sectoriale, față de Artistul care funcționează prin Instituția subvenționată, decât să fie la fel față de Artistul care nu funcționează la fel. Politicile culturale ar trebui să încurajeze și acest al doilea mod de existență ca Artist. dar, în primul rând, ar trebui să revadă dacă și cum Instituția Artistului, Statutul Artistului nu ar trebui să suporte un update major.

Ce credeți? Ce nu funcționează azi, la noi, în relația Artist-Autoritate, în teatru, dar și în alte arte?

(Voi publica comentariile voastre aici, pe blog, cu acordul vostru.)

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *