Ce s-a întâmplat de la declarațiile din februarie ale domnului ministru al Educației privind: universitățile, care vor acorda și vor retrage titlul de doctor, C.N.A.T.D.C.U., care va fi instanță de apel în cazul deciziilor universităților privind doctoratele? S-a întâmplat…C.N.A.T.D.C.U.
A.A.A. (Academia Academiilor Academicienilor)
Scrisoarea lui Nea k Shu, din Bucuresci
Măria ta, am găsit hârtia asta, eram pe Academiei, ieri, la ora Politică. Am ridicat-o căci mai sunt unii care aruncă pe jos. Am citit-o și ne-am zis, mie și altora, că nu eram singur, că ar fi bine să vezi și Măria Ta cum lucrează oamenii acolo, la Orașul lui Bucur, ca să sporească gloria ta, să ușureze visteria care geme (ar trebui poate să ne spui și nouă de ce geme, iar noi…Iertare) și să fericească norodul care aștepta demult un așa chilipir gigantic. Noi credem c-ar trebui să le dai un premiu, acolo, să știe că nu sunt uitați. Și așa, ca un reminder, Măria ta nu uita, rogu-te, să aprobi Ziua Academicianului în calendarul oamenilor ăstora, că s-ar bucura, zău. La câte au pe cap, io zic că o frunză de laur pusă acolo pe frunte, nu face rău.
(la urmă, vezi c-am pus și de-o bibliografie, iartă-mă, da’ știi că de când cu citarea și sursele…)
„Notă de fundamentare. Conștienți și conștiente de perioada hotărâtoare pe care o traversează țara noastră, conștienți și conștiente de înaltele culmi de civilizație și progres pe care am ajuns, dorind noi și alții și altele asemenea nouă, să mai punem o piatră la edificiul patriotic național, unde mulți și multe trudiră dându-și silința, doctoratul sau cu părerea în forme neabuzive, legale și invazive, ne-am neam decis cum se face vorbire demult, de la Râm, că suntem, acum și pururea și-n vecii vecilor, prin neostoita noastră milosârdie, încurajați noi de avântul științelor și artelor și bunăstării întregului nostru ne-am neam (ah, fir’ar!) neam, să opintim încă Putin puțin pentru a înființa în țara noastră, pentru aceia dintre noi care încă nu-și găsesc locul specific în Pantolon Panteonul cremei elitelor din vârful societății noastre, c-aici suntem încă, Academia Academiei Academicienilor DIN ROMÂNIA, focarul de unde noi, ce fi-vom liniștiți astfel de gloria și recunoașterea voastră, a românilor de pretutid priten pretintundeni, vom răspândi ca și alți asemenea nouă, neștiuți, umili, cu mila lui Dumnezeu deasupra capului, și siguranța zilei de mâine de la buget, căci și mâine va fi o zi, luminile științei de care poporul acesta sărâman, fără drumuri și poduri, fără școli cu aviz sanitar, fără un produs intern brut pe cap de locuitor puțin mai supraponderal, dar cu o neînfricată acceptare a destinului de care cam toată lumea s-a înfricoșat, întrebându-se frecuent și periodic: ???, să se bucure, să profite întru dezvoltarea lui spirituală, ei și copiii lor, și să ne pomenească în veci pentru modestia noastră, indemnizațiile noastre, titlurile noastre căci nu noi am vrut-o, ci Europa, care, cu ochii ațintiți asupra noastră, ne-a tot spus din 2007, „măi, ce faceți voi acolo?”
Proiect de Hotărâre. Și noi asta facem. Hotărât.
Ce zici tu?
foto www.stampilaok.ro
Propunem încă o altă, nouă, mândră Academie. Căci nu se mai poate. Nu înțelegeți, oameni buni?! Nu mai putem răbda. Să nu fim academicieni? Dar unde suntem, în jungla aia din documentare? Vrem să fim și noi oameni între oameni, primii între pares. Ca să ne recunoașteți, să nu intrați în noi pe contrasens, căci sensul nostru nu ni-l ia nimeni. Pe-acolo, cu girofarul academic strălucind și țiuind și-n ceața cea mai groasă, ne veți vedea. Nu ne veți auzi, nu vom avea site, ne vom face treaba neștiuți de nimeni cum șade bine unor oameni simpli, la locul lor, atenți la nevoile neamului acesta care ne alege mereu, ne pune mereu în frunte. Și dacă nea-mul (scuze) neamul face asta, noi, ce?, era să stăm de lemntănase. În răstimpul cam puțin avut la dispoziție, am făcut propunerea ca noi ceilalți oameni de știință, mai vizibili, mai invizibili dar fermi, să ne adunăm într-o nouă Academie. Avem tăria opiniunilor noastre iar presa va constata ea. Uneori, nu ne respectă.
Nu suntem de ieri, de azi. O să vedem de ce și cu ce rezultate. Bani sunt, nu asta e problema. Deocamdată să nu batem Toba toba. Românii vor vedea ce contează dacă ne facem treaba bine.
Stima noastră și mândria, A.A.A. și România”.
Punctele universitare
După 1999, când am început să acomodăm prevederile acordului de la Bologna, lumea universitară a fost încet-încet pusă în fața unei realități care, după apariția Legii Educației (2011), uneori dă satisfacție, de multe ori, nu. Ideea de competiție, de acumulare de „puncte” prin lucrări publicate în reviste de circulație internațională, bine cotate, sau la edituri de prestigiu științific, „puncte” care servesc apoi la susținerea concursurilor pe posturi didactice sau în competiția de granturi sau ocuparea unor posturi administrative, e benefică în sine dacă nu e mistificată. Sunt, însă, situații în care „punctele” sunt obținute fie prin plătirea apariției, prin publicarea unor peer-review-uri trucate sau prin, ca la noi, echivalare cu ceva similar made in Romania. Sunt edituri acreditate (deși cine mai știe acum în ce fază mai sunt?) de către CNCS ca fiind specializate pe carte științifică, dar dacă te uiți cu puțină atenție vezi că sunt bluff-uri.
Victor Scoradeț: „Teatrele noastre suferă de o prelungită criză de identitate. De curaj. De program.”
La Weimar
foto: arhiva personală VS
Victor Scoradeț este criticul teatral afirmat după 1989 care a impresionat nu numai prin soliditatea culturală a modului de a face critică și cronică teatrală, ci și prin introducerea masivă a dramaturgiei contemporane germane pe scenele românești, mișcând inerții repertoriale, activând apetitul regizorilor, al actorilor, al directorilor de teatru. Scoradeț este o figură activă, care marchează inconfundabil dinamica mișcării teatrale din România în primul deceniu și jumătate după 1989. Împreună cu el am reușit câteva lucruri importante la UNITER-ul anilor’90. Alături de regretatul Corneliu-Dan Borcia (director între 1995 și 2001), Scoradeț reușește reprofilarea artistică extraordinară a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț – o aventură exemplară, vitală pentru un teatru. La fel ca aceea de la Teatrul Arca/Clubul La scena din București. Traducător remarcabil, implicat în construcția de proiecte de teatrale, el n-a ezitat să încerce și regia de teatru. Iată cum arată „Teatrul meu”, adică al criticului și traducătorului Victor Scoradeț, un profesionist al teatrului, cu o experiență polimorfă semnificativă și constructivă.
România din fundul curții
Nu știu de ce, câteva date recente, oferite de un raport al Comisiei Europene, m-au făcut, încă o dată, să mă gândesc la cât de prost sunt gândite unele politici publice.
În mediul rural, peste două treimi din oameni merg la toaletă în fundul curții. Racordare la apă au doar 27% iar 5,3% la canalizare. O treime din școli nu au aviz sanitar, aproape jumătate nu au racordare la apă iar peste jumătate nu sunt încălzite corespunzător. 80% dintre asistații social sunt în mediul rural. Asistați, școli, bani. Nivel de civilizație. Iar în acest timp?
Apă de mină sau România din fundul curții
Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea, Irina Antonie
foto Mihai Nae
Teatrul Act. Apă de mină de Csaba Székely. Traducerea: Sándor László. Scenografia: Vladimir Iuganu. Muzica: Bobo Burlăcianu. Lumini: Radu Mogîldea. Sunet: Adrian Petrescu. Afiș: Paul Mureșan. Un spectacol prezentat de Teatrul Act, Scena9, cu sprijinul UNITER. (Coordonatoare proiect: Oana Stoica)
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani (?). Durata: 90′ (fără pauză)
L-am văzut în 3 martie 2016. (Bilet plătit: 35 lei)
Distribuția: Ioan COMAN (Ignác, preot catolic), Alexandru POTOCEAN (Márton, îngrijitorul bisericii, fiul adoptiv al lui Ignác), Virginia MIREA (Irén, guvernanta preotului), Alin FLOREA (István, învățătorul), Irina ANTONIE (Imola, fiica învățătorului)
Se poate simplu, clar și eficace ?
Cum se poate obține claritate, simplitate și eficacitate în hățișul legislativ care a ajuns Legea Educației?
Probabil și prin acte clare, limpezi și eficace precum acela prin care Universitatea din București a înaintat, din nou, după patru ani, ministerului Educației solicitarea de retragere a titlului de doctor în Drept dlui V. Ponta. După patru ani de albire a negrului, de escamotare a adevărului. Și încă mai e de așteptat.
Când ești murdar, te speli. De obicei. Adică: cureți murdăria cu apă, de obicei, și săpun, gel de duș etc. Apoi te ștergi, te usuci, ca să nu pui pe tine lucruri care se vor uda. Simplu, nu?, clar și eficace.
Dacă, în loc să înlături murdăria, o întinzi, va rămâne tot murdărie. N-ai făcut nimic.
Enikő Györgyjakab: Scrisoare către tata
„Scrisoarea” care urmează aparține uneia dintre actrițele de prim-plan al scenei teatrale din România. E urmarea unui curs, „Teatrul anatomic”, pe care îl susțin la Școala doctorală a Facultății de Teatru și televiziune din Cluj. Un text care m-a impresionat.
Deșteptarea primăverii. Faptele
Ar trebui să ne gândim mai mult la a ne simți bine în mediul educațional românesc și asta pentru că facem ce e corect și în beneficiul studenților noștri. Pentru că dorim să dezvoltăm ceva ce este al lor, nu să apărăm ce este al nostru.
Am crezut că, fără centrarea pe dezvoltarea personală, transmisia și receptarea de cunoștințe rămân acte unilaterale de comunicare didactică. Avem nevoie, trebuie să putem schimba gândirea despre Educație.
Lista lucrurilor bine făcute în România după 1989
Întotdeauna mi-a dat bătăi de cap legenda Meșterului Manole. Ca omului să-i reușească construcția mănăstirii, lăcaș al credinței, care se dărâma mereu când era aproape gata, ca și cum îi lipsea ceva, soluția revelată a fost: primul om care va veni, a doua zi, la mănăstire să fie zidit ca astfel mănăstirea să poată dura, să nu se mai prăbușească. E un „sacrificiu”. Dar nu al Meșterului, ci a altcuiva. Care, așa s-a întâmplat(!?), urma să fie soția care îi aducea de mâncare.
Gândurile acestea nu au legătură cu sloganul „România lucrului bine făcut” al unui candiat în campania prezidențială (pentru cine a uitat acest program prezidențial, îl puteți re-citi aici). Sloganurile, cum se știe, pot impresiona, au forța lor mobilizatoare pentru o viitoare construcție, și se prăbușesc, adesea, atunci când, se va vedea repede, le lipsește ceva.
Doctor@ sau Doctor™?
Supuse dezbaterii publice, recentele propuneri privind modificări și completări aduse Hotărârii de guvern din 2011 privind Codul studiilor doctorale sunt motivate de nevoia reală a unor clarificări procedurale cerute de o cazuistică recentă: plagiatele doctorale ale demnitarilor, dar și de ceața produsă în Legea educației de către numeroasele modificări aduse în ultimii ani de miniștri, animați, firește, de cele mai bune intenții, susținuți de o competență care ne-a pus răbdarea la încercare. O parte a populației – copiii, elevi, studenți, doctoranzi, familiile lor, rudele lor, mediul educațional reprezentat de profesori – să zicem de câteva milioane(!) a fost, în ultimii patru ani agitată nefiresc, cu consum de energie, ca să nu zic nervi, a fost pusă în situația de a nu mai înțelege ce se întâmplă.