Actorul, Artele Interpretării, Invitații mei, Teatrul meu

Enikő Györgyjakab: Scrisoare către tata

„Scrisoarea” care urmează aparține uneia dintre actrițele de prim-plan al scenei teatrale din România. E urmarea unui curs, „Teatrul anatomic”, pe care îl susțin la Școala doctorală a Facultății de Teatru și televiziune din Cluj. Un text care m-a impresionat.

Continuă lectura

Standard
Generale

Poftiți! Gropile sunt săpate

Sunt gropi și gropi. Unele săpate la propriu și lăsate de izbeliște. Altele, apărute din neglijență, din incompetență. Administrația „sapă” aceste „gropi”, mici-mari ambuscade, în care auzim, din când în când, că a mai căzut cineva. Și a murit.

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă

Moartea continuă

În timp ce, în România, contorul morții în cazul victimelor de la Colectiv pare că nu se mai oprește definitiv, șocul multiplelor atentate comise în Paris ieri seara reverberează, la rându-i, în întreaga lume. Cele mai multe victime, la un concert rock unde erau în jur de 1.500 de oameni. Exploziile de lângă Stade de France, unde se desfășura în aceeași seară amicalul de fotbal Franța-Germania, în prezența a 80.000 de spectatori și a președintelui francez, ar fi urmat să producă și mai multe victime dacă reacția forțelor de ordine nu ar fi fost rapidă și convingătoare.

Fotbalul și rock-ul adună foarte mulți oameni. Stadionul și clubul devin ținte favorite ale atacatorilor. Locuri ale bucuriei de a participa, ele sunt vizate de atacuri teroriste pentru a transforma bucuria într-o moarte continuă. În numele a ce?

Ceea ce o civilizație construiește în secole poate, din păcate, să fie distrus într-un minut. O centură de explozibili în jurul mijlocului, un buton detonator și moartea continuă. Demolarea unui templu, simbol și martor al unei civilizații, duce în neant istoria.

Franța e acum în stare de șoc. Ca și România în urmă cu două săptămâni. Ceva se va schimba în Europa după acest îngrozitor asasinat în masă. Adăugat la sutele de mii de migranți care pun în dificultate multe state europene, asasinatul în masă din Paris crește tensiunea și cere o reconsiderare a ce credem că este Europa. După America, țintă predilectă a terorismului, Europa (în special Franța, în acest an) devine și ea țintă nu numai a migrației, ci și a asasinatului în masă. Politicii morții continue a terorismului, Europa îi va contrapune ce? O restrângere a libertăților, inclusiv a celei de mișcare? Un nivel superior de supraveghere? Vom fi martori, în perioada următoare, la ceea ce probabil va fi începutul unei consolidări la alt nivel a politicii de securitate internațională. De data asta, Europa va fi actorul ei principal. Cu ce preț?

 

Standard
Generale

Moartea reală și protestul virtual

Ca foarte mulți dintre noi, simt că lumea mea a fost zdruncinată de moartea și rănirea atâtor oameni în incendiul de vineri. Între victime, și studente, absolvente ale Universității din București. Ca și în cazul polițistului mort într-o groapă din asfaltul Bucureștiului și aici, în cazul oamenilor tineri morți într-un așa zis club bucureștean, sentimentul morții degeaba  e persistent. Cum e posibil să moară degeaba un om aflat „la datorie”, cum e posibil să moară arși, intoxicați oameni care voiau numai să se bucure? E posibil, s-a întâmplat deja. Realitatea  morții e invadatoare, copleșește tocmai pentru că asta nu trebuia să se întâmple. Colectiv.

M-am revoltat împotriva mea. Am căutat adresa unde să merg să donez sânge și am aflat că nu mai am vârsta corespunzătoare. Am avut-o la 19 ani (când am donat sânge pentru un coleg din atelierul unde lucram în acea iarnă), dar nu o mai am acum.

M-am revoltat pentru că România nu este în război, dar tinerii au murit ca într-un atac cu aruncătoare de flăcări, ca într-o mare cameră de gazare. Moartea colectivă depășește mereu orice închipuire.

Mă revoltă acum, încă odată, acea realitate la care noi consimțim și care a făcut posibilă, prin incompetență, corupție, netrebnicie, moartea accidentală a multor oameni. Compasiunea, revolta din mediul online nu mai sunt însă suficiente.

Marșul a mii de oameni, în București, tăcut, în solidar cu victimele și familiile lor, e un semn al unui posibil reviriment civic, moral. Oameni care nu i-au cunoscut pe cei și cele care au murit. Care au ieșit în stradă pentru a face ca durerea să nu fie absurdă, să aibe un sens. Tinerii dispăruți nu vor mai merge în club. Niciodată.

Să mergi în cluburi, o știu cei tineri, nu e numai o fiță” – deși e și așa ceva -, dar e una din necesitățile exprimării într-o lume paralelă, construită de cei tineri, de oamenii din show-biz, pentru a evada din sau a ignora o realitate nenorocită construită, în bună măsură, de mediul politic, dar și din delăsarea noastră. Ce să vadă ei/ele la Școală, la TV, în familiile și mediile sociale unde abandonul moral e patent?

E simplu să cauți vinovații pentru moartea accidentală. Se va descoperi că nu existau autorizație, aviz, aprobare etc. Autoritățile își vor face datoria după. Ca de multe ori. Foarte rar înainte. Autoritățile vor încerca să diminueze propria responsabilitate. Am văzut-o deja cu primarul sectorului 4 unde se află nenorocirea aceea de club. E tipic pentru lipsa de umanitate a Autorității, pentru modul necivilizat de a se detașa de compasiune.

Moartea reală, aici colectivă, aruncă o umbră groasă peste România virtuală. Mediul online reacționează. Dar România reală? Aceea care trăiește zilnic ?

Standard