Scrisoarea lui Nea k Shu, din Bucuresci
Măria ta, am găsit hârtia asta, eram pe Academiei, ieri, la ora Politică. Am ridicat-o căci mai sunt unii care aruncă pe jos. Am citit-o și ne-am zis, mie și altora, că nu eram singur, că ar fi bine să vezi și Măria Ta cum lucrează oamenii acolo, la Orașul lui Bucur, ca să sporească gloria ta, să ușureze visteria care geme (ar trebui poate să ne spui și nouă de ce geme, iar noi…Iertare) și să fericească norodul care aștepta demult un așa chilipir gigantic. Noi credem c-ar trebui să le dai un premiu, acolo, să știe că nu sunt uitați. Și așa, ca un reminder, Măria ta nu uita, rogu-te, să aprobi Ziua Academicianului în calendarul oamenilor ăstora, că s-ar bucura, zău. La câte au pe cap, io zic că o frunză de laur pusă acolo pe frunte, nu face rău.
(la urmă, vezi c-am pus și de-o bibliografie, iartă-mă, da’ știi că de când cu citarea și sursele…)
„Notă de fundamentare. Conștienți și conștiente de perioada hotărâtoare pe care o traversează țara noastră, conștienți și conștiente de înaltele culmi de civilizație și progres pe care am ajuns, dorind noi și alții și altele asemenea nouă, să mai punem o piatră la edificiul patriotic național, unde mulți și multe trudiră dându-și silința, doctoratul sau cu părerea în forme neabuzive, legale și invazive, ne-am neam decis cum se face vorbire demult, de la Râm, că suntem, acum și pururea și-n vecii vecilor, prin neostoita noastră milosârdie, încurajați noi de avântul științelor și artelor și bunăstării întregului nostru ne-am neam (ah, fir’ar!) neam, să opintim încă Putin puțin pentru a înființa în țara noastră, pentru aceia dintre noi care încă nu-și găsesc locul specific în Pantolon Panteonul cremei elitelor din vârful societății noastre, c-aici suntem încă, Academia Academiei Academicienilor DIN ROMÂNIA, focarul de unde noi, ce fi-vom liniștiți astfel de gloria și recunoașterea voastră, a românilor de pretutid priten pretintundeni, vom răspândi ca și alți asemenea nouă, neștiuți, umili, cu mila lui Dumnezeu deasupra capului, și siguranța zilei de mâine de la buget, căci și mâine va fi o zi, luminile științei de care poporul acesta sărâman, fără drumuri și poduri, fără școli cu aviz sanitar, fără un produs intern brut pe cap de locuitor puțin mai supraponderal, dar cu o neînfricată acceptare a destinului de care cam toată lumea s-a înfricoșat, întrebându-se frecuent și periodic: ???, să se bucure, să profite întru dezvoltarea lui spirituală, ei și copiii lor, și să ne pomenească în veci pentru modestia noastră, indemnizațiile noastre, titlurile noastre căci nu noi am vrut-o, ci Europa, care, cu ochii ațintiți asupra noastră, ne-a tot spus din 2007, „măi, ce faceți voi acolo?”
Proiect de Hotărâre. Și noi asta facem. Hotărât.
Ce zici tu?
foto www.stampilaok.ro
Propunem încă o altă, nouă, mândră Academie. Căci nu se mai poate. Nu înțelegeți, oameni buni?! Nu mai putem răbda. Să nu fim academicieni? Dar unde suntem, în jungla aia din documentare? Vrem să fim și noi oameni între oameni, primii între pares. Ca să ne recunoașteți, să nu intrați în noi pe contrasens, căci sensul nostru nu ni-l ia nimeni. Pe-acolo, cu girofarul academic strălucind și țiuind și-n ceața cea mai groasă, ne veți vedea. Nu ne veți auzi, nu vom avea site, ne vom face treaba neștiuți de nimeni cum șade bine unor oameni simpli, la locul lor, atenți la nevoile neamului acesta care ne alege mereu, ne pune mereu în frunte. Și dacă nea-mul (scuze) neamul face asta, noi, ce?, era să stăm de lemntănase. În răstimpul cam puțin avut la dispoziție, am făcut propunerea ca noi ceilalți oameni de știință, mai vizibili, mai invizibili dar fermi, să ne adunăm într-o nouă Academie. Avem tăria opiniunilor noastre iar presa va constata ea. Uneori, nu ne respectă.
Nu suntem de ieri, de azi. O să vedem de ce și cu ce rezultate. Bani sunt, nu asta e problema. Deocamdată să nu batem Toba toba. Românii vor vedea ce contează dacă ne facem treaba bine.
Stima noastră și mândria, A.A.A. și România”.