Întotdeauna mi-a dat bătăi de cap legenda Meșterului Manole. Ca omului să-i reușească construcția mănăstirii, lăcaș al credinței, care se dărâma mereu când era aproape gata, ca și cum îi lipsea ceva, soluția revelată a fost: primul om care va veni, a doua zi, la mănăstire să fie zidit ca astfel mănăstirea să poată dura, să nu se mai prăbușească. E un „sacrificiu”. Dar nu al Meșterului, ci a altcuiva. Care, așa s-a întâmplat(!?), urma să fie soția care îi aducea de mâncare.
Gândurile acestea nu au legătură cu sloganul „România lucrului bine făcut” al unui candiat în campania prezidențială (pentru cine a uitat acest program prezidențial, îl puteți re-citi aici). Sloganurile, cum se știe, pot impresiona, au forța lor mobilizatoare pentru o viitoare construcție, și se prăbușesc, adesea, atunci când, se va vedea repede, le lipsește ceva.
M-am gândit că, de multe ori, nu mai știm să vedem ce este bine. E dezolant peisajul mediatic, în care politicul ocupă nepermis de mult loc, atunci când, zilnic, urmărim scârbiți defilarea corupției, necinstei, reacția lentă sau proastă a autoităților în fața unor situații de criză, etc. Nu facem loc a ceea ce este bine în spațiul public. Binele nu „vinde”, desigur. Dar nu cred că viața noastră depinde de asta. Cred că depinde de ceea ce putem schimba în bine. Un exercițiu util, hai, poate nu zilnic, dar constant, ar fi să alimentăm rețelele de socializare cu această idee: ce este bine în viața mea ca urmare a lucrurilor care au fost bine făcute de alții, dar și de mine. După 1989.
Nu știu dacă nu cumva e un efort prea mare, nu știu dacă nu cumva ideea există, dar ar fi un exercițiu civic, public util să facem lista lucrurilor bine făcute în România după 1989. Am ști unde suntem deși credem că știm bine asta. Dar, pentru a ne mai da curaj, în caz că simțim mângâierea rece a depresiei, șfichiul dureros al lipsei de speranță, cătușa neputinței care îți taie adânc carnea, să (ne) punem această întrebare: de ce nu facem mai mult bine, nouă și altora? Pentru a crește miza, la nivel social: adresați un e-mail lunar celor care au fost aleși (tu ai votat pe cineva, în mod sigur, dacă ai fost la vot, nu-i așa?), adresați corespondențe, când aveți probleme, celor în drept să le rezolve, folosiți resursele digitale și în acest sens, pentru voi, nu just for fun (ceea ce e ok, desigur). Ca să zic așa, chiar o zic, mă spăl pe dinți și acum, nu am renunțat să mă spăl, în general, (știu că nu sunt singurul!), nu o fac din obligație, ci pentru că trebuie: trebuie pentru mine, în primul rând, trebuie pentru ceilalți. Nu trebuie ceilalți să sufere din cauza nepăsării mele, a degradării corpului meu, a „spectacolului” zilnic al abandonului. E un reflex. Benefic. Luați cele de mai sus ca pe construcția deliberată a acestui reflex.
Cum ne spălăm zilnic de murdăria secretată de societatea în care trăim?
Cum putem scădea gradul de nepăsare al celor cărora ar trebui să le pese?
Nu e vorba de glume, ironii sau cinisme, ci de o reflexie aplicată asupra subiectelor pe care le cunoaștem mai bine și în legătură cu care am constatat că ceva a fost bine făcut: în administrație, în fiscalitate, în educație, în sănătate, în sfera întreprinderilor mici și mijlocii, în asigurările de sănătate, legea electorală etc. Mai presus de orice: să ne gândim la ce ni s-a întâmplat bine, după 1989, ca efect al propriei noastre acțiuni, ca efect al acțiunii statului, guvernelor, autorităților locale și centrale.
Și trebuie continuat. Pentru a nu lăsa ca ceea ce este bun să fie un trofeu efemer al unui efort disproporționat, adesea.
Împărtășiți aceste lucruri pe rețele. O putem face și prin scrisori (ah, să scrii de mână, ce bucurie!).
Spațiul public trebuie construit și de noi, cu aceste evidențe ale binelui.
Nu sunt dintre optimiștii aceia care se fac că nu văd cât de greu e să vezi binele, cât te costă să fii integru, să spui adevărul. Dar nici dintre pesimiștii care ridică un zid între ei și ce li se întâmplă. Un zid care se prăbușește mereu pentru a vedea, din nou, dezolantul teatru al măștilor de carton, un teatru unde viața noastră și ideea de bine nu par să fie „actorul” principal. Nu trebuie să „aplaudăm” mereu spectacolul prost al neîmplinirilor noastre, al lipsei de considerație a Autorității față de oricine din România care dorește un trai decent, în respectul unor legi bune, și care, mai ales, vrea să creadă că se poate realiza ca persoană, ca rol social, profesional și aici, în propria țară.
Trebuie să fim parte a construcției lăcașului propriei noastre credințe în ceea ce facem bine.
Ca să nu se mai dărâme. Ca să ne putem uita la noi și la ceilalți cu încrederea în lucrurile bine făcute. De noi și de ceilalți. Să ne uităm încă odată la anul 1989. Ce ni s-a întâmplat bine de atunci, ce am vrea („zidindu-ne” și noi) să fie bine făcut în viitorul apropiat?
Primele reacții, pe Face book.
Camelia Sanda Eu cred că va fi destul de scurtă… Dar dacă am face și lista cu lucrurile care trebuiau făcute și nu s-au făcut și una cu cele făcute prost?
Like · Reply · 22 hrs
Marian Popescu
Marian Popescu S-ar putea să fie scurtă iar cea cu „trebuie” mai lungă și cea cu”prost” cea mai lungă. Dar ar fi bine să vedem, cred.
Like · Reply · 1 · 22 hrs
Marian Popescu
Write a reply…
Choose File
Miruna Runcan
Miruna Runcan Eu zic ca lista lucrurilor bine facute nu e chiar asa de scurta, doar ca nu acordam suficienta atentie acelor proiecte si acelor oameni care chiar au facut bine ceea ce si-au propus sa faca. Eu am o caruta de ONG-uri pe care le observ de multa vreme si care fac lucruri nemaipomenit de frumoase si folositoare. Serios si fara glume.
Unlike · Reply · 9 · 22 hrs
Camelia Sanda
Camelia Sanda E minunat . Eu știu că sînt mulți oameni care fac lucruri bune, sunt responsabili. Problema e cã acolo de unde lucrurile bine fãcute s-ar revãrsa asupra mai multora gãsim exemple doar pentru listele 2 si 3
Like · Reply · 22 hrs
Dobrin Miki
Dobrin Miki Ca sa incepem.
1 :
„ARCA NOETICA” -Alba Iulia . Arhitect- DORIN STEFAN. …See More
Like · Reply · 1 · 20 hrs
Nina Tintar
Nina Tintar Starea Nației, emisiunea este fără fisură
Like · Reply · 17 hrs
Dobrin Miki
Dobrin Miki Unde este emisiunea asta?
Like · Reply · 17 hrs
Nina Tintar
Nina Tintar pe tvr1
Like · Reply · 17 hrs
View more replies
Marian Popescu
Write a reply…
Choose File
Miruna Runcan
Miruna Runcan RISE Project, Casa Jurnalistului, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Centrul de Teatru Educațional, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), REACTOR de creație și experiment, Asociația Reciproca,Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Print, MetruCub – resurse pentru cultură, Ajungem Mari, Create.Act.Enjoy….. Si hai ca ma opresc, ca umplu tot wallul.
Like · Reply · 2 · 17 hrs
Miruna Runcan
Miruna Runcan Ah, vai: Teatrul Fix (Iasi), Social Act Theatre (Galati), Studio M (Sf, Gheorghe)… Ba am o lista si cu teatre subventionate, dar nu e elegant s-o pun. Si acuma chiar m-am oprit.
Like · Reply · 1 · 17 hrs
Miruna Runcan
Miruna Runcan Colectiv A Cluj, GroundFloor Group (ca sa fie Fabrica de pensule mai specific desenata)
Like · Reply · 1 · 17 hrs
Kirsi Abrahamsson
Kirsi Abrahamsson Good idea!
Like · Reply · 16 hrs