Din aroganță, din prostie și viclenie, cu minciuna pe masă, au ajuns să urască democrația, cetățenii și să uite pe cei care i-au ales. Nespecialiști în ceva, votul i-a adus la cârma țării. Dar țara nu e o corabie cu vâslași biciuiți la ordin. Sunt oameni. De unde au ieșit oamenii aceștia. Ei nu sunt cei care ne-au votat.  N-au vorbit nici cu „ai lor”, nici cu „alții”. Nu știu să vorbească, de fapt. Alfabetul lor e redus. N-au timp să o lungească cu vorba, să explice. Refugiații minții se lovesc acum de protestul conștiinței acelora, al „altora” care nu răspund la șmecherie, furt, înșelăciune. Ei dau poporului care, iaca poznă!, refuză să primească pentru că a văzut ce se ascunde în spatele dărilor. Hoția și înșelăciunea. Conștiința iese în piață. Refugiații minții o dau la întors, mai schimbă ceva. Dar jocul e străveziu. Nu mai recunosc România lor. Pare acum o țară străină care se întoarce împotriva lor. Cum e posibil așa ceva? Doar le-am dat.

Incapabili să dialogheze cu cetățenii, cu media, sunt inapți sociali. S-au refugiat în unghere dubioase ale minții lor care le spune: am crescut salariile cu…, am mărit…, am redus…Dar adevărul care a făcut conștiința să iasă în piață e ținut cu dinții: încă din 2014 penalii trebuiau salvați. Nu putem spune asta, am vrut s-o frigem scurt, o alba-neagra cu niște ordonanțe la miez de noapte, care e problema? Doar v-am dat.

Incapacitatea micului grup de putere în stat nu poate face față acestei situații noi: ținta era să le dăm, ținta era burta, nu conștiința. Ce-i aia, cum dracu’ să te lupți cu așa ceva dacă nu e de vânzare? Conștiința. Nu e corect, nu ăsta e jocul, nu asta e democrația la care ne gândeam noi în campanie. Sunt la guvernare și au crezut că nu mai trebuie să vorbească, să dea socoteală. Au trântit ușa guvernului în fața democrației. Dincolo de ușă, însă, conștiința multora dă acum cu pumnul în ea. Conștiința care nu e negociabilă. Care nu ia pentru că i s-a dat.

Vor fi pierderi, desigur, în urma celor care se întâmplă, dar sunt momente în istoria unei țări când „votul popular”, nu este votul poporului. Chiar când ai câștigat alegerile și faci praf încrederea celor care te-au adus la putere. Nimeni nu contestă legitimitatea guvernului, contestă lipsa sa de etică, de integritate în actul guvernării și al comunicării cu cetățenii. Grosolănia sa și manevrele șmechere.Când vor învăța ce înseamnă etică, se pot prezenta la examenul democrației. Până atunci rămân în insectarul de dinainte de 1989. Oamenii aceștia ne dau pur și simplu înapoi. De ce să acceptăm asta?

Da, alegerile au dat un câștigător. Mic. El nu este reprezentant al unui vot popular căci atunci poporul ar fi redus drastic la 19%. Da, câștigătorul a promis în campania electorală foarte multe lucruri. Dar, imediat după instalare, prima grijă, dincolo de semnarea deciziilor de măriri de salariu, de creștere a…, de eliminare a…, a fost grija pentru Justiție. Nemenționată, sub forma proiectelor de ordonanțe, în campania electorală. Instalând ca președinți ai comisiilor juridice ale celor două Camere oameni din  Partidul Vechi Cel Mare (PVCM), câștigătorul s-a asigurat că va mătura repede (cu) Justiția, că o va face pensula de zugrăvit România înapoiaților din democrație.

Rară performanța unui guvern care, turnând cu ce „am dat”, măriri de salariu etc., să creadă că o parte a electoratului, de fapt, cetățeni ai României, nu va vedea numerele de iluzionism cu legile. Că va accepta „democrația” de noapte. Corigenți la „iuțeală de mână”, ei sunt acum la proba „tare de urechi” și dau examenul la „așa vreau eu”. Democrația majorității minoritare care a câștigat alegerile s-a împiedicat chiar la prima încercare și face acum din România terenul unei confruntări între grosolănia guvernanților și bunul simț al cetățenilor.

Efectele acestei situații sunt deja ca o negură care dă să se aștearnă peste țară. De ce au procedat astfel? Pentru că planul, nereușit în 2012, ar fi avut șanse mai multe acum, după alegerile la care absenteismul a părut să fie semnalul unei neimplicări în democrație a multor cetățeni. Dar o ședință de guvern la ceas de seară spre noapte și publicarea după miezul nopții a unor decizii controversate, nedezbătute serios, nici în propriul PVCM, nici public, au făcut să detoneze bunul simț al cetățenilor români. Al celor care refuză hoția și pe hoți, minciuna și pe mincinoși, grosolonia și pe mitocani. PCVM e acum siderat de ce se întâmplă. Liderii săi – zice-se – abia își țin în frâu proprii membri care vor și ei/ele să se manifeste. Pentru ce? Pentru a consfinți „democrația” de noapte, furișarea, trecerea pe sub mână, imbecilitatea unor decidenți care nu pot formula limpede, măcar în propoziții, căci la fraze sunt un coșmar, de ce au procedat așa, care sunt motivele pentru care se îngrijesc acum de penali și pușcăriași? La nici o lună de la începutul guvernării?!

România se duce dincolo de Europa acum prin guvernanții ei, dar se apără în Europa prin civismul celor care fac din bun simț o armă redutabilă. Într-un context european neclar prin deciziile politice luate sau care se anunță, situația românească sporește nivelul de instabilitate. Efectele se fac deja simțite în relațiile diplomatice, în mediul de afaceri, în timpul care se pierde cu acțiunile care slăbesc democrația. Acest timp nu mai poate fi recuperat. Dar ce se recuperează acum este în faptele de conștiință, un rezervor care se mărește tot mai mult și dă speranța că democrația în România nu poate fi confiscată de un grup ale cărui manifestări publice sunt descurajante, lipsite de integritate și de un barbarism în comunicarea cu cetățenii care spune multe despre propria educație. O educație proastă. 

În replică, republica bunului simț se manifestă puternic, într-o altă democrație de zi și de noapte, în frig, la vedere, în multe orașe, pentru a nu lăsa ca România să se ducă dincolo de Europa.Unde o vor cei care nu par să-și iubească nici țara, nici Europa. Ci pentru a o face în continuare să fie AICI. Unde se lucrează cinstit. Unde viitorul să fie posibil pentru toți și nu confiscat pentru unii și posibil pentru câțiva.

Suntem martori ai primului act major – prin implicațiile sale lipsite de etică, de integritate – al unui guvern minor. Unul care începe să dea sens imnului nostru național: „barbarii de tirani” și-au început lucrarea. În decembrie 1989 păruse că această lucrare era terminată. Nu, nu s-a terminat. Puterea bunului simț e de ajuns?

Citesc, de fiecare dată când e campanie electorală, programul de guvernare propus de principalele partide. L-am citit și pe acesta, al câștigătorilor voturilor a 3,5 milioane de cetățeni români. Mai ales capitolul Educație. Preambulul „teoretic”, cel care ar trebui să dea direcțiile Educației, pare scris/gândit ….ciudat. „Educația începe la naștere și continuă toată viața prin acumularea în cunoaștere.” Tulburătoare această „acumulare” în…cunoaștere! Adică? Cunoști, cunoști, de mic până la final și asta e Educația.  Asta îmi aduce aminte de scrisa unui prozator de dinainte: „omul e ca sacul, când îl umpli vezi că n-ai unde-l pune” (varianta mea, tot de dinainte, era: când îl umpli vezi că trebuie să-l legi la gură”)

Aici apare și ideea de „inteligență mamă”. Sau conceptul. Sau noțiunea. Știam eu ceva despre cum suntem noi rezultatul jocului cromozomilor. Studii relativ recente indică faptul că genele inteligenței provin de la un cromozom al mamei în cazul băieților sau al mamei/tatălui în cazul fetelor. Chiar așa? E chiar decisă chestiunea moștenirii genetice a inteligenței prin transmisia maternă? O postare a doctorului Dragoș Cîrneci ne informează suficient de explicit și sintetic în această privință. Un articol din Forbes despre cum circulă ideile despre experimentele pe șoareci în lumea oamenilor care le iau de bune, e instructiv, la rându-i, și amuzant.

În programul de guvernare, la Educație, chestiunea e tranșată scurt: inteligența mamă. Dar de ce nu: inteligența tată? Dar să nu intrăm în „jocul” cromozomilor. Nebunaticii ăștia își fac de  multe ori…de cap! Mai bine să vedem de ce „inteligența mamă” e invocată în Program.  Citez:

„Educația este chemată astăzi să șlefuiască talentul personal al celui școlit, să-i transfere valorile de referință pentru consolidarea caracterului, să-i dezvolte capacitățile creative. Inteligența mamă este cea mai importantă resursă a țării, în același timp singura inepuizabilă. Lumea este dezvoltată de inteligența mamă prin ideile dezvoltate prin cultură, prin creația științifică și tehnică, prin capacitatea umană de a înțelege, interpreta și crea lumea în care trăim.” (p. 58)

Observăm, în ce privește..școlirea:

„Educația este chemată astăzi…” Un reziduu al limbii de lemn, din moaștele sfântului discurs de la plenare de partid de dinainte de 1989. Eu cred că pe Educație nu o cheamă nimeni, dimpotrivă, ea, săraca, îi cheamă, dacă pot pentru ca să zic așa, pe profesioniștii integri, cu coloană vertebrală să …”șlefuiască”. Asta cu „șlefuirea” vine tot de pe lumea cealaltă.

-„talentul personal” este o frumoasă exprimare greșită în limba română. Pare că un crozom al tautologiei s-a ciocnit de altul al pleonasmului și a ieșit ce-au vrut ei în capul cuiva. Oricum, talentul trebuie „șlefuit”, adică rafinat, civilizat, cum spune dicționarul. Al cui talent? Al celui…școlit. Recapitulăm. Educația șlefuiește talentul celui școlit.

De ce face asta? Ca să-i transfere școlitului „valorile de referință pentru: a) consolidarea caracterului (adică școlitul are caracter, dar nu prea tare, e mai șubred); b) pentru a-i dezvolta școlitului „capacitățile creative” (asta e ok.)

-Cum face Educația astea? Cu „cea mai importantă resursă a țării, în același timp singura inepuizabilă” care este inteligența mamă. E-adevărat: inteligența asta mamă, cât au vrut s-o epuizeze mulți și mulți ani, n-au reușit s-o epuizeze. Ea există din belșug, și la băieți și la fete, și la tineri și la adulți. Nu ne plângem. E de plâns că se consumă așa…

În ultima frază apare o gândire complexă, de o logică unde inteligența mamă (noi credem că și puțin tată e aici) e cu-adevărat inepuizabilă și țipă esențialul. Ca și prostia, de altfel, care încă îi bucură pe cei mai neepuizați. Deci,  „Lumea este dezvoltată de inteligența mamă prin ideile dezvoltate prin cultură, prin creația științifică și tehnică, prin capacitatea umană de a înțelege, interpreta și crea lumea în care trăim.” Traduc pentru cei care au mai mult inteligența tată: lumea e dezvoltată de inteligența mamă prin idei dezvoltate prin cultură, știință și tehnică, dar și prin capacitatea umană de a…crea lumea în care trăim! Deci, pe ce lume suntem noi acuma?!

Și o ținem așa, nu prea mult, slava domnului!, până intrăm la măsurile prevăzute de aceste politici publice în Educație. Vă doresc lectură plăcută în continuare.