Din aroganță, din prostie și viclenie, cu minciuna pe masă, au ajuns să urască democrația, cetățenii și să uite pe cei care i-au ales. Nespecialiști în ceva, votul i-a adus la cârma țării. Dar țara nu e o corabie cu vâslași biciuiți la ordin. Sunt oameni. De unde au ieșit oamenii aceștia. Ei nu sunt cei care ne-au votat.  N-au vorbit nici cu „ai lor”, nici cu „alții”. Nu știu să vorbească, de fapt. Alfabetul lor e redus. N-au timp să o lungească cu vorba, să explice. Refugiații minții se lovesc acum de protestul conștiinței acelora, al „altora” care nu răspund la șmecherie, furt, înșelăciune. Ei dau poporului care, iaca poznă!, refuză să primească pentru că a văzut ce se ascunde în spatele dărilor. Hoția și înșelăciunea. Conștiința iese în piață. Refugiații minții o dau la întors, mai schimbă ceva. Dar jocul e străveziu. Nu mai recunosc România lor. Pare acum o țară străină care se întoarce împotriva lor. Cum e posibil așa ceva? Doar le-am dat.

Incapabili să dialogheze cu cetățenii, cu media, sunt inapți sociali. S-au refugiat în unghere dubioase ale minții lor care le spune: am crescut salariile cu…, am mărit…, am redus…Dar adevărul care a făcut conștiința să iasă în piață e ținut cu dinții: încă din 2014 penalii trebuiau salvați. Nu putem spune asta, am vrut s-o frigem scurt, o alba-neagra cu niște ordonanțe la miez de noapte, care e problema? Doar v-am dat.

Incapacitatea micului grup de putere în stat nu poate face față acestei situații noi: ținta era să le dăm, ținta era burta, nu conștiința. Ce-i aia, cum dracu’ să te lupți cu așa ceva dacă nu e de vânzare? Conștiința. Nu e corect, nu ăsta e jocul, nu asta e democrația la care ne gândeam noi în campanie. Sunt la guvernare și au crezut că nu mai trebuie să vorbească, să dea socoteală. Au trântit ușa guvernului în fața democrației. Dincolo de ușă, însă, conștiința multora dă acum cu pumnul în ea. Conștiința care nu e negociabilă. Care nu ia pentru că i s-a dat.

Vor fi pierderi, desigur, în urma celor care se întâmplă, dar sunt momente în istoria unei țări când „votul popular”, nu este votul poporului. Chiar când ai câștigat alegerile și faci praf încrederea celor care te-au adus la putere. Nimeni nu contestă legitimitatea guvernului, contestă lipsa sa de etică, de integritate în actul guvernării și al comunicării cu cetățenii. Grosolănia sa și manevrele șmechere.Când vor învăța ce înseamnă etică, se pot prezenta la examenul democrației. Până atunci rămân în insectarul de dinainte de 1989. Oamenii aceștia ne dau pur și simplu înapoi. De ce să acceptăm asta?