Arhive pe etichete: guvern
Integritatea ca anticorp. După un an.
Cred că e timpul să facem eforturi pentru a mări vocabularul activ al limbii române prin practica vieții de zi cu zi, prin practica specifică mediiilor profesionale. După ce, din 2012, în sfera publică de la noi, cuvântul plagiat a apărut și a fost discutat tot mai mult, în urma „celebrului” plagiat Ponta, cuvântul integritate începe și el să își facă loc, timid. E privit cu suspiciune, neîncredere, ca o rudă neavenită într- societate, în medii profesionale precum cel universitar, unde preferința pentru status quo e încă viguroasă. Integritatea te determină să te gândești la propria conduită, la faptele tale și consecințele lor. Etalonul, reperele sale se regăsesc în modul în care funcționăm în fiecare zi. De câte ori ați întâlnit o persoană integră, una care nu-și negociază reperele morale (dacă le are)?
Câteodată, la unul dintre cursurile mele, în relație cu tema sa, proiectez un speech care e evocator pentru subiectul nostru. E cel al colonelului Slade (Al Pacino) din „Scent of a Woman” care, spre finalul filmului, îl apără pe tânărul Charles, în fața comisiei de disciplină a colegiului. Charles nu poate să își toarne colegii care făcuseră ceva amendabil de regulamente. Ar fi primit, în schimb, de la director, recomandarea pentru o bursă la facultate. Colonelul spune de ce tânărul nu va face ce i se cere: pentru că sufletul lui „nu e negociabil”. Școala respectivă se lăuda că este un „leagăn al liderilor” iar colonelul atrage atenția asupra a ce fel de lideri vor forma dacă li se cere tinerilor de acum să își negocieze sufletul. Charles e un caracter integru. Suferă, dar nu cedează. Integritatea are această forță care sperie, provoacă reacții agresive în rândul impostorilor, în rândul celor pentru care conștiința este o plastilină moale cu care se poate face orice.