Acum în septembrie expira termenul, noul termen dat doctoranzilor care nu reușiseră să finalizeze doctoratul prin susținerea publică a tezei. În cazul multora e vorba de mulți ani trecuți de la admiterea la doctorat. Starea de sănătate potrivnică, probleme familiale, nivelul de trai scăzut care a cerut ocuparea cu servicii ș.a. sunt reale în cazul unui număr dintre cei și cele care nu vor reuși – de fapt nci nu mai au cum în cele câteva zile rămase din septembrie – să finalizeze doctoratul. Nu e cazul tuturor, desigur. Sunt persoane care nu sunt capabile să întreprindă și să finalizeze un doctorat care, însă, le e absolut necesar pentru a mai rămâne în universitate. Uneori, e vorba de persoane foarte dotate pentru activitatea didactică. Dar, repet, nu și pentru cea de cercetare. Elocventă, aici, mi se pare situația din domeniul vocațional unde artiștii, interpreți sau creatori, sunt forțați de „o” Bolgna prost asumată, să facă ceea ce ei nu au fost, prin formare și educație, să facă, și anume cercetare de tip textual și nu artistic, redactare de text ș.a.
Domnul ministru al Educației, la o anumită oră din zi, astăzi, anunță că, helas!, trei mii de doctoranzi vor fi în situația de a nu putea finaliza doctoratele și, pe cale de consecință a legii, vor fi forțați să iasă din sistemul Educației. O consecință ar fi vidarea de personal didactic, mai ales tânăr, în cazul facultăților respective. Dramatic, tragic, vocea destinului implacabil zguduie Educația! Dar, vocea devine, la o altă oră din zi, tot astăzi, mai duioasă, mai omenoasă: ministrul s-a consultat cu Guvernul de unde, o, ce veste minunată!, iată, Olimpul guvernamental, de sus, de-acolo, trâmbițează: mai dăm o amânare, încă un an an, probabil, cum se mai dăduse.
De ce nu sunase ministrul la Guvern înainte de a da fiori doctoranzilor în cauză? Nu știm. E un mister. Dar Educația merge înainte. Unde?
