Doamna Angela Merkel a fost azi la centrul de refugiați din Heidenau, din estul Germaniei, scena unor proteste dure împotriva emigranților. Unde, în sfârșit, a spus ceva despre violența extremiștilor de dreapta, catalogând-o drept „repulsivă”. Dar situația europeană creată de valurile de emigranți care, pe drumul Balcanilor de Vest, tranzitează spre țările bogate din Vest, înregistrează în ultimele zile reacția birocratică față de oamenii aflați în suferință: femei, bărbați, copii sunt respinși brutal, loviți, presați, puși în fața sîrmei ghimpate, a gazelor lacrimogene. Situația este dramatică.
Țările comunitare pur și simplu nu pot gestiona o situație de criză pentru care, totuși, existau semne prevestitoare încă de anul trecut. Europa noastră, a valorilor statului de drept, democratic, a drepturilor omului se vede în situația unui examen pentru care niciun test-grilă nu a pregătit-o. Răspunsurile au fost, până acum, dure, brutale, rareori umanitare. Doamna Merkel denunță astăzi această stare de lucruri. Târziu? Probabil. Să apară mâine soluția, la reuniunea de la Viena, a statelor Balcanilor de Vest, cele care suportă traumatic presiunea valurilor de emigranți?
Căci refugiații, provenind mai ales din Siria, Afganistan, Bangladesh și din alte țări, au decis să fugă din țara lor fie din cauza războiului (oare Vestul este implicat?), dar și a sărăciei. Uneori, din cauza amândurora. Oamenii aceștia s-au izbit nu numai de duritatea măsurilor de respingere, ci și, indirect, de presiunea extremismului de dreapta sau de stânga asupra politicienilor din țările unde vor să ajungă, mai ales din Germania. De aceea, doamna Merkel s-a decis azi să vorbească, ceea ce nu a fost chiar pe placul tuturor, cum observă Washington Post.
Europa comunitară se vede pusă acum întrun context ingrat: nu numai că problemele de integrare ale statelor, între care și România, nu au fost încă rezolvate, deficitul de civilizație fiind în continuare sesizabil, dar ascensiunea formațiunilor politice care înalță steagurile rasismului, xenofobiei, respingerii Celuilalt pe catargul populismului, vizibilă mai ales în Vest, pune în ecuație stabilitatea (ce fel?) raportului politic european. Stânga și Dreapta nu mai delimitează ideologic câmpul social și sfera publică, ci, mai degrabă, facilitează, prin modul anacronic de apelare a propriului electorat, izbucnirea unei barbarii crezută regeneratoare.
Oamenii aceia care pleacă, fug din țara lor sunt vinovați? Cine sunt? Emigranți care nu sunt încă imigranți.
Spaima statelor europene, tradusă rapid în măsuri represive, e caracteristică spiritului european?