Artele Educației, Artele în Societate, Generale, Legislație

Blam

 

Mesaj pentru cei/cele în cauză: Comisia pentru învățământ din Senat, Guvernul român.

În loc să deschidă cultura națională spre lume, „gate-keeper”-ii o închid pe baricadele unui naționalism difuz, uneori cu damf politicianist. Celebrul măr al discordiei privind managementul instituțiilor de spectacol (despre care am scris aici) a provocat încrâncenări, otrăviri, bucăți înghițite din el și repede scuipate în tusea neînțelegerii, în nervozitatea neacceptării unor schimbări. Uneori, timpul o ia înainte. Când realizăm – dacă? – acest lucru, ar fi bine să înțelegem că statuia noastră stă pe un soclu de gips.

Nu pare ciudat că aceste două domenii foarte sensibile ale arhitecturii societății, ale națiunii – Cultura și Educația – sunt zguduite acum de seismul „Opriți timpul”?

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă

Unde sare așchia? Tsipras și Le Pen, în același timp

Ieri s-au întâmplat, practic în același timp, două evenimente. Premierul grec, liderul partidului Syriza (stânga radicală), Alexis Tsipras, și-a dat demisia pentru a permite alegerile anticipate ce vor da un nou guvern în sarcina căruia va cădea pilotarea Greciei prin criză; Jean-Marie Le Pen, cofondatorul și liderul timp de 40 de ani al partidului Frontul Național (extremă dreapta), a fost exclus din partid la propunerea fiicei sale, Marine, căreia îi încredințase partidul în 2011.

foto: www.businessinsider.com

Alexis Tsipras

Tsipras a fost abandonat de o treime dintre parlamentarii partidului, care nu au vrut să accepte faptul că acela care se declarase anti-austeritate, vector al naționalism-populismului grec, vedeta politică cu lovituri mediatice de rever față de Angela Merkel și Bruxelles, dar și cu joc la primire de la Moscova lui Putin, a întors-o ca la Atena, acceptând planul de măsuri de austeritate. Continuă lectura

Standard