Actorul, Reacție rapidă

Actorul de partid

Dacă nu există un partid al actorilor și actrițelor, atunci există sigur actori și actrițe care intră în partid. Nu știu de ce, mi-a displăcut întotdeauna actorul/actrița care se „vinde” partidului. Mai ales în preajma unui ciclu electoral. Ca acum. Pare o racolare rapidă, sunt promisiuni făcute și, lovitura de imagine măiastră, „doamnelor și domnilor, pentru dumneavoastră, în această seară, celebrul artist…”- anunțul căsătoriei de partid. Dacă actorul/actrița ar fi intrat în partid înainte, ar fi activat pentru partid, ok, înțeleg, asta vrea, asta face. Dar când sunt la început, ca acum, să  privim pozitiv: e de sper(i)at – unii mai vechi chiar au fost de speriat! – ca noii membri de partid să desfășoare o activitate care să justifice de ce nivelul notorietății lor i-a făcut racolabili. Ei/ele vor fi vizibili în campania electorală a partidului, asta se și așteaptă, de fapt de la ei/ele, să își arate notorietatea pe scenele electorale și pe listele de vot. După care îi mai vezi/auzi pe câțiva, din când în când, poate la Comisiile de cultură dacă sunt parlamentari.

Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Vorbirea

Secrete pierdute? Vocea și Vorbirea

Mi-am dat seama târziu – dar nu prea târziu! – cât de importantă este Vocea nu atât și numai pentru a comunica, a „vorbi” cu ceilalți, cât mai ales pentru dezvoltarea ta personală dacă te ocupi de ea. Adică și de Voce și de dezvoltarea ta. Știam de la actorii profesioniști ce înseamnă să îți educi vocea în vederea unei dicții, intonații, frazări corespunzătoare cerințelor rolului și propriei prezențe scenice. Sunt sisteme educaționale care au inclus de foarte mult timp în design-ul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal și, în general, a formelor Vorbirii în public. Englezii, americanii, francezii au deja o lungă istorie în acest sens. Oameni competenți și-au dat seama, între altele, că Vorbirea antrenată asigură nu numai succes social, profesional, ci și un fundament personal pe care se pot construi foarte multe lucruri. Și atunci, de ce o neglijăm atât de mult? Pentru că ni se pare sau credem chiar că a vorbi, ca și a respira, vine de la sine, se întâmplă fără să faci vreun efort.

Continuă lectura

Standard