Intră în scenă avocații
Cum apreciezi talentul? E dificil, desigur. Mi-a reținut atenția ce a spus odinioară Papa Ioan Paul II: “Talentul artistic e un dar de la Dumnezeu și cine și-l descoperă are o anume obligație: să știe că nu îl poate rispi, ci că trebuie să-l dezvolte”. O enormă bibliotecă teatrală s-a scris despre talentul artiștilor din artele spectacolului. Mult orgoliu, vanități desfășurate pentru a desemna pe „cel mai…”, „cea mai…”. Mult efort pentru a pune în valoare criteriile, gustul în funcție de care subiectivitatea cronicarului se manifestă. Ce te faci, însă, când talentul e ținta subiectivității directorului?
Ce i s-a întâmplat Mariei Giurgea și altora, când li s-a comunicat scoaterea la pensie, este o decizie adminstrativă pentru care, în cazul actriței, direcția teatrului nu a adus nicio dovadă așa cum cerea prevederea legală. Cazul ei atrage atenția a trei avocați:Isidor Birnberg, I.M.Vasilescu-Nottara și I.Gr. Periețeanu. Pledoariile lor rostite în cursul lunilor mai și iunie 1927, înaintea Tribunalului Ilfov, secțiunea III, au fost apoi publicate, împreună cu actele juridice, sub titlul Pentru artă (Tipografia „România nouă” Theodor I. Voinea, București, 1928)
Dintre cele trei susținute la proces, cea mai apreciată pledoarie este a lui I.Gr. Periețeanu (1879- arestat 1950 când i se pierde urma, probabil mort în închisoare), figură celebră a baroului, politician, personalitate plurivalentă în epocă. E documentată, aduce în discuție chestiuni legate de artă și teatru, de statutul artistului, citează oameni de cultură și de teatru, produce ca argument, între multe altele, chiar…cronici teatrale. O citează și pe actriță, a cărei voce se face astfel auzită în sala de proces. Procesul e unic și are în centru subiectul talentului în artă și coliziunea acestuia cu administrația. Stranie coincidență: în aceeași perioadă avea loc procesul intentat de Constantin Brâncuși împotriva S.U.A. provocat de un incident aproximativ similar: artistului nu-i fusese recunoscut talentul și, la vama americană, sculpturile sale ce urmau să fie prezentate în expoziție, au fost catalogate drept “ustensile de bucătărie și echipament spitalicesc” și astfel au putut primi dreptul de a fi expuse.
Mai jos, un decupaj din cele scrise/spuse de Maria Giurgea, presa vremii, avocatul Periețeanu, ca un fel de dialog sui generis.
I.Gr.P: „Justiția n’a fost și nu e chemată să aprecieze dacă d-na Giurgea mai are sau nu talent, și în ce anume măsură, ci pur și simplu să constate că distinsa artistă a fost victima unui act arbitrar, pentru că a fost scoasă la pensie, fără nici un motiv, ceea ce legea nu îngăduie, căci prevede formal că decizia de pensionare trebuie să fie motivată.”
Avocatul trece la atac și expune adevărata cauză a pensionării ilegale a artistei.⇓
Presa citată de avocat e net în favoarea Mariei Giurgea. Practic, se creează un front comun în apărarea prestigiului actriței. Pare ciudată această înlocuire, pe un rol care de treisprezece ani de când era jucat spectacolul, cu succes pe scena Teatrului Național, stabilise limpede calibrul mare al talentului Mariei Giurgea.
⇒
Avocatul Periețeanu intră apoi în argumentația de jurisprudență, face apel la cazuistica asemănătoare, citând o celebră sentință dată în favoarea unei actrițe de la Comédie Française, justifică pretențiile de despăgubiri morale și materiale, pentru a concluziona:
⇓
Avocații cheamă ca martori, citați de Maria Giurgea, figuri notorii ale teatrului și culturii românești: I. Valjean, scriitor și fost dircetor al Teatrului Național, actorul Ion Morțun, profesorul Ch. Drouhet, scriitorul Alfred Moșoiu. Judecătorul constată unanimitatea punctelor de vedere privind talentul actriței și certitudinea că aceasta putea continua activitatea pe scena teatrului.
Sentința e în favoarea Mariei Giurgea căreia i se calculează drepturile care i s-ar fi cuvenit până la pensionarea normală, precum și cuantumul generat de prejudiciile morale, de iamgine. Direcția Teatrului Național este condamnată să îi plătească suma de 1.400.000 lei daune morale și materiale și 50.000 lei cheltuieli de judecată.
Ce însemnau acești bani? (http://www.economica.net/ce-forta-avea-leul-romanesc-in-vremea-marii-uniri-)
„În 1914, un kilogram de pâine costa 27 bani, pentru un kilogram de carne de porc era nevoie de 1,25 lei, iar o găină vie costa 1,6 lei/kilogram.
10 ouă de găină costau 75 de bani, un litru de lapte de vacă – 41 de bani, iar un kilogram de brânză de oaie costa 1,82 lei.
„Vinul obişnuit” costa 90 de bani /litru.
Şapte ani mai târziu, în 1921, pâinea s-a scumpit de aproape 8 ori (2,06 lei/ kg), vinul de 15 ori (13,5 lei / litru), ouăle de peste 16 ori /12,5 lei 10 bucăţi), laptele de 10 ori (4,12 lei / l), brânza de oaie de 13 ori (23,16 lei/kg) şi carnea de porc de 11 ori (13,91 lei / kg).
Un salariu bun, de şef de birou, era de 382 de lei în 1916, în anul intrării României în război, şi de 9.000 de lei în 1928, înaintea stabilizării monetare.”
Descoperirile făcute de avocatul Periețeanu cu ocazia pregătirii acestui proces, l-au determinat să facă o cercetare privind situația juridică a teatrelor naționale. Aceasta va fi publicată anul următor procesului și rămâne singulară și până astăzi.
Maria Giurgea (din textul acțiunii intentate Teatrului Național):
„Toate aceste creațiuni au constituit succese personale, subliniate de întreaga critică dramatică. Și să nu se zică că din acea enumerație rezultă că eu aș fi avut o activitate redusă, căci numărul rolurilor nu interesează: 1)pentru că importanța unei activități artistice nu stă în numărul rolurilor jucate, ci în strălucirea interpretării acelor roluri, și 2) pentru că ceilalți artiști mari ai Teatrului nu au creat mai multe rorluri în acest răstimp, iar unii au jucat mai puțin.” (Pentru artă, op.cit., p. 136-137)