Artele Educației, Generale

„Sfânta” mită la…1742, dar…nu numai

prima scoala romaneascaAm vizitat Muzeul Prima școală românească, la Brașov. E în curtea Bisericii Sf. Nicolae. Unde vezi mai multe, între altele și mormântul lui Nicolae Titulescu, mort la Cannes. Lăsase, în testament, în 1940, dorința de a fi înmormântat aici, evocându-l pe Take Ionescu, ce dorise să fie înmormântat la Mânăstirea Sinaia. Alături de el, soția sa, Ecaterina. Alături de piatra tombală neagră, un mic artefact alb, omagiu al unei unități de pompieri.foto autor

Se intra pe grupuri la Muzeul Prima școală românească. Un domn primea vizitatorii, îi număra, îi poftea în mica, singura sală de clasă, cu băncuțe foarte scunde și…le predica ceva, mai uitându-se pe fereastră, cu spatele la „elevi”, mai insistând pe învățăturile bisericești etc. Nu am intrat, văzusem „exponatele” din mica săliță din dreapta, cum intrai, în stânga fiind sălița de învățare. Câteva obiecte, câteva fotocopii, câteva publicații la vânzare, un teasc, câteva mașini mecanice de scris (!), magneți cu referințe la loc (de-ăia de pus pe…frigider), câteva acuarele nesemnate, la 7 lei bucata și …cam atât. La Prima școală românească. La parter. Nu am mai așteptat să urc și la etaj.Nu știam dacă „turul” va continua. Am cumpărat Cronica Bisericii Sfântului Nicolae de Radu Tempea (1742). 50 lei. Stând în micul hol între cele două spații, așteptam ca domnul să termine ce-i „învăța” el acolo, ca să pot plăti cartea și biletul de intrare. Îl vedeam prin ușa deschisă a săliței de învățare. Intră un tânăr, avea o urgență, și, din hol, prinde privirea domnului și „Unde e toaleta?”, „Cum ieșiți în curte, pe stânga, ultima din fund”, vine răspunsul, pe același ton ca „lecția” ce a mai continuat vreo cinci-șase minute. Domnul a ieșit, mă văzuse mai dinainte, plătesc, nu vrea banii pentru biletul de intrare („cum să vă iau banii dacă nu ați intrat?!”, adică la „lecție”), ca să-mi dea restul se duce spre un pervaz unde era un mic bol înghesuit în colț, în care erau hârtii de un leu, cum vezi la Starbucks și alte cafe-uri, se întoarce, îmi dă restul. Și atât. Nu vreo chitanță, ceva. Cartea are © aparținând Muzeului Bisericii Sf. Nicolae-Schei 2021, nu are ISBN sau alt element de identificare.

Încep să citesc după câteva zile, acasă, Cronica. În prima parte, istoria Bisericii Sf, Nicolae începând cu 1392 (venirea „Bolgarilor”) până la 1633. În primele pagini, despre preoții care au slujit în sfântul lăcaș. La 1671 se întâmplă însă ceva neobișnuit: Deci înțelegând protopopul Văsii și cu popa Vâlcul, merseră și ei la măriia-sa județul și nu-l îngăduiră, și multă gâlceavă să făcu între preoț și între orășani. După aceia să sculă popa Vâlcul și călcă jurământul și legătura ce avusese cu protopopul Văsii, și luând mită dela popa Staicu, au mers amândoi la măriia-sa județul și cu câț-va orășani, și l-au îngăduit de au încăput popa Staicu preot la sfânta beserecă, făr de voia protopopului Văsii în anul cel mai sus semnat.” Deci popa Staicu a mituit ca să poată sluji.

Despre istoria necinstei prin cumpărare, s-a scris enorm. Avem, de sigur, o tradiție care vine din Bizanț, Imperiul Otoman, fanarioți ș.a.m.d. Numai și denumirile indică acest lucru: rușfet, haraci, peșcheș, bacșiș (care deține o poziție mai aparte), ciubuc, mită, șpagă etc. Am preluat cele mai multe din turcă, dar mită e din slavă. 

La alții, mită apare și mai devreme: în engleză bribe e înregistrat încă din secolul 14, dar cu sensul actual e de la jumătatea secolului 15. În franceză, termenul e foarte interesant: pot-de-vin, și își are originea, în secolul 16, în suma plătită pentru a bea („pourboire”, de unde, apoi, bacșiș).

Nu înțeleg de ce m-a surprins cuvântul „mită” când am dat peste el în Cronica lui Radu Tempea. Autorul a fost el însuși preot, dar înregistrează faptele la rece. El este al doilea din celebra și străvechea familie de preoți și cărturari ardeleni Radu Tempea. Al cincilea a scris una dintre primele gramatici a limbii române, apărută la cincizeci și cinci de ani după Cronica strămoșului său.

Privind, încă odată, înainte de a pleca, curtea Bisericii Sf. Nicolae, am alăturat  două importante figuri ale istoriei, culturii și existenței  românești: Radu Tempea și Nicolae Titulescu. Așa îmi va rămâne locul până când, poate, voi reveni.Gramatica_românească,_Radu_Tempea,_Sibiu,_1797

Toate de mai sus pentru că am vrut să vizitez Muzeul Prima școală românească.

 

Multe lucruri utile în referințele de mai jos:

https://adevarul.ro/cultura/istorie/ocaratoarea-mita-istoria-romanilor-1_51d6bef7c7b855ff5606e289/index.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ocaratoarea-mita-in-istoria-romanilor

 

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *