Generale

UNITER 30 (I)

UNITER 30Am primit invitația la aniversarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Teatrale din România. UNITER. În 19 februarie 1990, în sediul Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică (ATM), a avut loc prima întâlnire în vederea constituirii Uniunii când, cu peripeții, a fost ales Consiliul de conducere al Uniunii. Cine prezida această întâlnire de constituire, și primele intervenții, în notițele mele de atunci.UNITER 19.02.1990

În 24 februarie, acum 30 de ani, avea loc votul pentru alegerea, dintre membrii Consiliului UNITER (de fapt, atunci, noi vorbeam de UOT, Uniunea oamenilor de teatru, apoi UTR, Uniunea Teatrală Română), a președintelui (prima propunere a fost George Constantin, care s-a recuzat, apoi Ion Caramitru propus de Victor Rebengiuc), a celor doi vicepreședinți și a secretarului. Am fost ales vicepreședinte, Mircea Diaconu a fost ales celălalt vicepreședinte. Ceea ce va fi cunoscut apoi ca UNITER (după ce am realizat că trebuia schimbată denumirea, dar și sigla) a pornit la drum cu o structură desuetă, tributară modelului sovietic al uniunilor de..breaslă, cu 4 secții (actorie, regie, scenografie și critică teatrală), fiecare secție cu un birou de conducere, biroul fiind condus de un președinte. Model piramidal care mi-a luat aproape trei ani pentru a-l schimba (cu ajutorul și al Corinei Șuteu, al  Gabrielei Tudor, și, în cele din urmă, și al președintelui Ion Caramitru). În 1993, am reușit schimbarea. Cu un efort teribil, căci rezistențele în cadrul Consiliului erau mari (Valentin Silvestru, Valeriu Moisescu, Cătălina Buzoianu), am reușit, după o ședință de peste 7 ore, să obținem votul Consiliului în favoarea noii structuri, cea cu care funcționează și azi UNITER (conceperea, realizarea de programe și proiecte, fiecare cu echipe și atragere de finanțare). O pagină din agenda mea din 1993 e martoră a efortului.(O zi de UNITER 1993) Patru ani, cât am fost vicepreședinte al UNITER, am lăsat deoparte realizarea doctoratului și preocuparea pentru cariera universitară (dorită de dinainte de 1989). Au fost ani în care, alături de Ion Caramitru, am reușit nu puține lucruri. După patru ani, am preferat să nu mai accept al doilea mandat de vicepreședinte. Dar acei ani au însemnat mult pentru mine; părea că totul e posibil. Aveam să realizez cât de conservator e mediul teatral românesc în ce privește noile deschideri spre alte tipuri de discurs teatral, alte moduri de înțelegere a teatrului ca artă publică. Dar aveam să întâlnesc, să discut, să mă bucur de opera extraordinară a multor regizori, actori și actrițe, scenografi, să văd cum arăta teatrul britanic sau olandez la el acasă. Ce mi s-a părut prețios am împărtășit în multe articole, intervenții publice, cărți. Dar nu a fost deajuns. (va urma)

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *