Caut ceva în bibliotecă, acasă, despre cum s-a poziționat Moliere față de critica teatrală. În La critique de l’école des femmes el le spune, practic, acestora, să tacă având în vedere succesul pieselor sale. Succesul la public se poate dispensa de critici!? E, desigur, o problemă și azi: care e rostul criticii teatrale? Pun înapoi în raft pe Moliere și îmi cad ochii, pe alt raft, peste Amurgul Evului mediu (1919) de Johan Huizinga. E una dintre cărțile care m-au format, alături de Homo ludens. Nu mă pot abține să nu o răsfoiesc. O citisem și recitisem cândva. Când a apărut prima ediție în română a traducerii lui H.R.Radian. Această primă ediție a inaugurat, în 1970, Colecția „Studii” a Editurii Univers condusă de profesorul și criticul literar Romul Munteanu care începea o lucrare editorială extraordinară în epocă.
Amurgul Evului mediu mi-a deschis, cum puține alte studii de acest gen au făcut-o, o mare perspectivă asupra istoriei ideilor, dinamicii culturii, învățându-mă să observ analitic, comparativ, sintetic the bigger picture atunci când aveam să scriu studii despre teatru. Pentru mine e, ca și Homo ludens și altele, firește, una dintre cărțile de căpătâi. Avea să cunoască reeditări ale aceleiași traduceri la Humanitas (2002), Pandora M (2021). Câțiva profesori din facultate, între care și cei de Literatură comparată (Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Romul Munteanu) mi-au dat această formare: deschide subiectul, tema spre paradigma căreia îi aparține. Pentru asta, le spuneam adesea studenților mei, „ridicați-vă” gândirea și cunoștințele spre acea bigger picture care vă va îmbogăți spiritual, cultural. Unde trecutul nu e rupt de prezent.
Huizinga, Amurgul Evului mediu, 1919. Au trecut o sută cinci ani.
Cărțile de căpătâi. Bune de pus la cap, în cap, ca să știi apoi spre ce mergi.
