O nouă propunere legislativă vrea să reglementeze ceva foarte sensibil, mai ales la noi: manifestările și acțiunile anti-românismului, atât în țară cât și în alte țări. Ca orice român, sunt și eu interesat de ce ne pune în pericol ființa națională, temelia noastră etnică. M-am bucurat că, mai întâi, sunt definiți termenii. Chiar cel mai important: „anti-românism”, adică „percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăților românilor, a instituțiilor comunităților românești sau a lăcașurilor de cult ale românilor”. Deci, anti-românismul e o percepție exprimată ca ură. Categoriile vizate de exprimarea acestei percepții ca ură: românii și ne-românii. Să înțelegem, după ce am citit. Lipsește ceva. dacă definești „anti-românismul”, ar trebui să știm ce este „românismul”. În logica acestui act legislativ, rezultă că românismul ar fi o percepție, exprimată însă ca dragoste, iubire – adică, de opusul urii, deși, uneori sunt cam același lucru – față de români. Românismul nu e legiferat. Încă. În Constituție nu se vorbește de „percepții”, „românism”, „ne-români”, „ură” sau „iubire”. Dar în acest proiect de lege, da. De ce nu mai e suficient articolul 30 (7) unde „Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională (sic!), rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică…”? Sau misteriosul articol 54 („Fidelitatea față de țară este sacră”)? Ce înseamnă „fidelitate”? „FIDELITÁTE s. f. 1. Statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudine etc.; devotament, credință.” Statornicia nu e „bună” sau „rea”. Ea înseamnă neschimbare, rămâi statornic, stai așa, statornic. „Devotament”, „credință” sunt termeni care vin din sfere diferite. „Devotamentul” e o formă a „statorniciei” față de cineva, nu poți fi devotat unui gard. „Credința” e dată, în teologie, de capacitatea de a iubi, de a se jertfi. Deja lucrurile se complică.
Deci, proiectul se referă la o percepție. Termenul e din psihologie și înseamnă „procesul prin care sunt identificați și interpretați stimulii senzoriali” în vederea înțelegerii lumii înconjurătoare. Percepția, procesul prin care se realizează este exprimat prin ură. Ce este ura? Este „un sentiment puternic” de ostilitate, de dușmănie față de „cineva sau ceva”. Deci, în rezumat, un proiect de lege vrea să normeze o percepție și un sentiment. Cool! Ce facem cu percepțiile care duc la proasta înțelegere a lumii înconjurătoare? Ce facem cu ura/iubirea de sine? Le putem norma, nu? Cine se mai ocupase de asta?
Dacă citești expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă, lucrurile se simplifică geometric. Inițiatorii au, de fapt, în vedere „ne-românii”, adică etnicii maghiari. Asta e! Atât i-a dus mintea.
Să facem un exercițiu în caz că proiectul devine lege. Se dă următoarea fotografie, luată, după ploile masive recente, în localitatea Țigănești, Teleorman, postată pe site-ul ISU Teleorman, preluată apoi pe Facebook, ștearsă apoi de pe site-ul ISU. Comentați poza, în 5 rânduri, știind că rigorile legii abia apărute stau cu ochii pe voi. Nu-i așa că vă va fi foarte greu să faceți abstracție de: Teleorman/Dragnea, lenea românilor/țiganilor, soarta mioritică a românilor, Centenarul Marii Uniri, „suntem o țară de…”. Dacă nu vă abțineți, pușcăria vă mănâncă. Pentru că se va dovedi că aveți o percepție greșită asupra realității căci românii/țiganii nu sunt așa, România este altfel, cu oameni solidari, cărora le pasă; se va dovedi că numai ura v-a făcut să vă exprimați ca niște ne-români uitând că fidelitatea față de țară e sacră. Dacă oamenii din poză nu știu cuvântul „sacră” sau/și, mai rău, „fidelitate”, înseamnă că avem mari probleme, pasagere, desigur, cu Educația și, în general, cu interpretarea stimulilor senzoriali. În fond, cei doi din poză n-au știut cum să-i interpreteze pe stimulii senzoriali, s-au blocat în neputința de a-și reprezenta lumea înconjurătoare. Și atunci se uită, vorba poetului, la cine mai trecea pe drum. Ei n-au nicio vină. Stau și cu picioarele-n apa-aia degradantă în timp ce pompierii, nu le-ar fi rușine!, merg, io-te, în cizme de cauciuc, să nu se ude. Acum înțelegem de ce sunt necesare astfel de legi care dacă nu ne spun ce este „românismul” sunt aprige și aplicate în ce privește „anti-românismul”. Aveți grijă cu percepțiile-alea, c-acolo e cheia.