Artele Educației, Plagiat

Plagiatul. După trei ani (1)

In vara lui 2012, plagiatul Ponta, premier în exercițiu și azi, încinsese spiritele. Doctoratul fusesese susținut la Universitatea din București (la Drept) care propusese acordarea titlului. Reacția cea mai dură, a premierului, apoi repede a dlui Șova, a fost împotriva Comisiei de Etică a Universității din București, acuzată că a fost numită…politic! Domnul, dar și alții și altele, a aflat de la noi, de la universitari, că, de fapt, e o comisie numită, la propunerile facultăților, odată la 4 ani. Domnii și doamnele nu știau ce înseamnă un doctorat, ce înseamnă un plagiat, ce înseamnă scriere academică, ce înseamnă să respecți regulile simple ale citării, ale referențierii. Au început să…învețe (?), oricum, să afle măcar, de atunci. Dar ei și ele voiseră cândva să fie doctori, ei, ele, demnitarii. De ce?

A urmat o perioadă tulbure, cu modificări la Legea Educației, cu comica solicitare a premierului de a i se aproba lepădarea de titlul de doctor. Domnul e în continuare doctor, protejat legal de prezervativul unui consiliu de etică. El ca și alții și altele asemenea lui.(Ca să înlătur orice echivoc, folosesc sensul : PREZERVATÍV, -Ă adj. Care prezervă; apărător, preventiv. // s.n. Remediu folosit pentru prevenirea unui rău, a unei boli. ) De ce e necesar acesta? Ce rău previne, ce boală?

Continuă lectura

Standard