Generale

Armele și gradele plagiatului academic

Dacă dovedirea cazurilor de plagiat ale demnitarilor români n-ar fi fost făcută începând cu 2012 (plagiatul Ponta și verdictul omorât în fașă al CNATDCU și, mai ales, verdictul Comisiei de etică a Universității din București) și continuând cu investigații și articole ale Sidoniei Bogdan, Melania Cincea și, în special, ale Emiliei Șercan (pentru zona așa numitelor „Științe militare”, domeniu inventat din motive practice financiare și de prestigiu fonf, și parafat ministerial de Ecaterina Andronescu), plagiatul ar fi rămas în continuare o realitate bine ascunsă de complicitatea sistemului academic-ministerial. În ciuda semnalărilor, intervențiilor publice făcute ani de zile de câțiva dintre noi, fie din țară, fie din alte părți de lume, universitățile românești mențin în continuare chestiunea eticii academice prizonieră a Codurilor de etică care stipulează ce nu este corect și cum se sancționează incorectitudinea. Noi nu facem încă mai nimic în ce privește caracterul personalului didactic, a staff-urilor academice. Cu alte cuvinte, nu încurajăm și nu punem în mișcare ceea ce poate fi virtutea etică în mediul academic. Ca și cum n-am vrea să avem de-a face cu o boală rușinoasă. Preocupați de clasamente, de publicare, de cercetare cuantificabilă (cât de valoroasă, cât de efectivă pentru domeniul X de cunoștere?), ne claustrăm în venitul salarial asigurat și în „catedrele” pe care suntem stăpâni, uitând-ignorând-nesimțind că inima Educației nu este…creierul, ci etica, valorile morale ale actului de predare și de cercetare.

Cred că universitatea românească are nevoie de o reașezare etică. De o reformulare, din perspectiva eticii și integrității, a misiunii sale fundamentale. Oricât ar fi de neconvenabilă, de jenantă pentru mulți.

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *