Artele Comunicării, Generale

Havel. Puterea dialogului sau Dialogul puterii

Sunt la Geneva. La un moment dat văd într-un colț al parcului două scaune, o mică masă rotundă, din mijlocul căreia răsărea un arbust de tei. Ne apropiem, e o mică instalație, în memoria lui Václav  Havel și a credinței sale în virtutea Dialogului. La 30 de ani după apariția Puterii celor fără de putere, text devenit celebru apoi, am această surpriză. Un om, un personaj, un caracter integru al timpurilor noastre, cel care a avut viziunea unui destin al cehilor fără să fie nevoie ca, în 1989, să moară oameni în „revoluție”.

Sunt la Geneva. Particip la adunarea membrilor Institutului de Cercetare, Acțiune pentru Fraudă și Plagiat Academic (IRAFPA). Cu o zi înainte, o zi mohorâtă, ploioasă, facem amândoi un tur prin oraș. De fapt, două. Revenim pe Quai de Mont-Blanc și o luăm pe jos spre hotel. Trecem printr-un mic parc. Brunswick.

Havel și Dialogul 2018, la Geneva

Havel și Dialogul 2018, la Geneva

 

La un moment dat văd într-un colț al parcului două scaune, o mică masă rotundă, din mijlocul căreia răsărea un arbust de tei. Ne apropiem, e o mică instalație, în memoria lui Václav  Havel și a credinței sale în virtutea Dialogului. La 30 de ani după apariția Puterii celor fără de putere, text devenit celebru apoi, am această surpriză. Un om, un personaj, un caracter integru al timpurilor noastre, cel care a avut viziunea unui destin al cehilor fără să fie nevoie ca, în 1989, să moară oameni în „revoluție”. Revoluția sa a fost una  de…”catifea”, cum i s-a spus (termenul îi aparține Ritei Klimova, traducătoarea de engleză a disidenților cehoslovaci, apoi primul amabasador cehoslovac la ONU), dar una curajoasă.

Havel Geneva Memento

Havel Geneva Memento (Instalație creată de renumitul arhitect ceh Bořek Šípek.)

 

Václav Havel. Disident, președinte al țării, dramaturg. Am dat mâna cu el de două ori. La Praga și la București. I-am citit tot ce s-a publicat în românește, am publicat un text teatral al său, urmat de un discurs la Parlamentul Europei. În acest discurs, al doilea, după cel din 1994, Havel vorbește despre Europa și valorile sale: „Marile valori europene – așa cum le-a format istoria evenimentelor spirituale și politice ale Europei și pe care celelalte părți ale lumii le-au preluat, măcar pe unele dintre ele – sunt, aș zice, clare: respectul față de unicitatea sufletului omenesc, față de libertățile sale, de drepturile și de demnitatea sa, principiul solidarității, egalitatea în fața legii și a statului de drept, protecția tuturor minorităților etnice, instituțiile democratice, separarea puterilor legislativă, executivă, judecătorească, pluralismul politic, respectarea proprietățiii private și a liberei inițiative, dezvoltarea societății civile.” (în Václav Havel, Opera calicilor (Caruselul), trad. de Jean Grosu, UNITEXT, 2000, p.84). La un moment dat, vorbind despre securitatea Europei, pe care o consideră indivizibilă, Havel recurge la o imagine când respinge, ca imposibilă, ideea a două Europe, una mai dezvoltată, mai democratică, mai stabilă, decât cealaltă: ar fi ca o cameră „în care o jumătate este inundată iar cealaltă nu.” (p.87)

Slovacii au vrut să fie independenți, s-au separat de cehi iar Havel, ca președinte al Cehoslovaciei, a gestionat fără traume această separare. Două țări: Cehia și Slovacia. Dar acum, în noiembrie 2018, reprezentanții lor au participat la inaugurarea micului colț al dialogului din parcul Brunswik. Alături, hotelul Beau Rivage unde, cu o sută de ani în urmă, reprezentanți ai celor două etnii puneau la cale crearea…Cehoslovaciei!

Întors în țară, nu mă pot opri să nu mă gândesc la cât a rămas din moștenirea politică și, mai ales, civică a lui Václav Havel. La puterea celor fără de putere. Și îmi dau seama – dar, poate, sunt prea optimist? – că, după 1989, civic, noi am evoluat. A spune ce crezi, a protesta, a cere socoteală guvernanților, politicienilor sunt drepturi câștigate, pe care, însă, prea puțini le exercită. La fel, a fi responsabil, a face bine ceea ce știi să faci, gândindu-te la ceilalți. Fusesem la Geneva, la adunarea membrilor IRAFPA pentru a contribui și eu la misiunea Institutului în domeniul Integrității (academice). Figura lui Havel devine elocventă imediat, în această direcție. El, cel  care a crezut în puterea dialogului care să determine dialogul Puterii cu cei fără de putere. Integritatea, valori morale asumate și puse în viața cotidiană, toate sunt nucleul inestimabil al puterii celor fără de putere.

Eseul ce urma să devină celebru fusese scris în 1978 în octombrie ca o bază de discuții pentru cehi și slovaci, iar douăzeci de intervenții pe marginea lui urmau să fie publicate într-un volum. Slovacii nu au dorit să participe astfel încât numai cehii au replicat. În noiembrie, Havel și alții sunt arestați. Textul pune în relație Libertatea și Puterea și consideră șansa de a trăi în adevăr și nu în minciună ca una fondatoare din punct de vedere civic. După Carta 77, moment crucial în devenirea civică a multora atunci, document reieșit după punerea sub acuzare a unui grup rock numit „Oamenii de plastic ai universului”, Havel deschide drumul către conștientizarea valorilor morale ca fondatoare pentru puterea celor fără de putere. E o „lecție” pe care a construit-o în timp și pe care a avut darul de a o comunica atât de inspirat. Era om de teatru, artă a dialogului prin excelență.

Mi-l readuc în memorie acum. Prima oară, în delegație oficială, la Praga, în 1997. Era vizita de stat a președintelui Constantinescu, mergeam împreună cu ministrul Caramitru (eu fiind director în ministerul Culturii pe atunci-cam șase luni!). Am intrat în Palat unde urma să se desfășoare întâlnirea celor doi șefi de stat și a miniștrilor din delegație. După ce Havel dă mâna cu toți cei din delegația română, intră în sala rezervată întâlnirii, împreună cu președintele român, urmați de miniștri..Ușile se închid. Împreună cu alți câțiva directori și secretari de stat am rămas într-o cameră din apropiere. După un minut, un ofițer vine, întreabă pe șeful protocolului român ceva, vin amândoi la mine, și românul îmi spune: „Sunteți invitat la întâlnire.” Emoționat, îl urmez pe ofițer, intru, mi se indică singurul fotoliu aflat ceva mai în spate, la mijlocul mesei, pe direcția președintelui. Havel a zâmbit. Au început, apoi, discuțiile. Funcția mea fiind mică, nu m-am putut gândi decât la faptul că eram om de teatru. Pentru Havel teatrul a rămas mereu important.

Mi-l readuc aminte acum. A doua oară, când, în 2000, fiind consilier în administrația prezidențială, am fost implicat în pregătirea vizitei la București a președintelui Havel. L-am întâmpinat pe platoul de la Cotroceni. Era deja bolnav. I-am strâns mâna și i-am spus: „Este o mare bucurie că sunteți aici”. Era o bucurie să  pot imagina un program special pentru vizita sa. L-am pregătit. Includea un traseu special la legendarul teatru bucureștean „Bulandra”, cu participare studențească, o discuție pe scena de la Grădina Icoanei, un fragment dintr-o piesă a lui …nu s-a mai întâmplat deși partea cehă a părut să îl agreeze. L-au dus într-un studio sec al TVR unde a vorbit cu un intelectual român. Nici azi nu știu de ce a fost așa.

Ce știu este că Václav Havel a fost un veritabil om politic într-o perioadă foarte dificilă, un european convins, lucid și încrezător în forța societății civile, a oamenilor fără de …putere.  A celor care, de fapt, ar putea schimba o stare de lucruri. În partea asta de lume, de atunci, nu s-a mai ridicat un altul ca el.

 

 

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *