Imediat după 1989, am avut de făcut o alegere: să reiau „firul” academic rupt de o decizie a tov. Elena Ceaușescu, care ne-a blocat pe mulți atunci, în 1976, sau să mă implic în construcția unui proiect național pentru domeniul Teatru de care eram foarte legat. Am ales construcția. S-a numit UNITER. Uniunea Teatrală din România. În paralel, împreună cu dramaturgul Dumitru Solomon și câțiva critici de teatru, am asigurat „tranziția” de la unica revistă de teatru, „Teatrul”, spre noua revistă „Teatrul azi”. Dramaturgul, un nume foarte cunoscut „înainte”, fusese numit redactor-șef de către Andrei Pleșu, atunci ministrul Culturii. Am fost numit redactor șef adjunct căci Solomon nu concepea să nu construim împreună noua revistă.După primul și singurul mandat de vicepreședinte executiv al UNITER (1990-1994), între alte proiecte importante atunci a fost și conceptul unei noi reviste de teatru, „altfel”. Plecasem de la „Teatrul azi”, nu-mi doream un al doilea mandat de vicepreședinte UNITER (observasem o tendință susținută de președinte cu care nu eram de acord), înființasem deja în 1993 Editura UNITEXT și, iată, peste doi ani scoteam primul număr al noii publicații „Semnal teatral”.
Am reușit să coagulez critici, cronicari, o scenografă de teatru pentru grafică (Adriana Grand, apoi Dan Stanciu) care au dat consistență conceptului noii publicații, deschisă dialogului cu alte culturi teatrale, dinamică, cu multă informație nouă. Victor Scoradeț, Doru Mareș, Miruna Runcan, Cristina Dumitrescu, Remus Andrei Ion, Sebastian Vlad Popa, Irina Coroiu, Cristian Buricea-Mlinarcic, Anca Rotescu, Iulia Arsintescu, Ramona Mitrică, Irina Nechit și alții. O perioadă foarte intensă, încercam să introducem în circuitul teatral cât mai multă informație, din viața teatrului românesc sau din alte țări, traduceri, sinopsisuri de piese străine, interviuri, puncte de vedere ale unor colegi din alte țări (din Bulgaria până în…Brazilia), în funcție și de limbile străine pe care le știam fiecare. Sunt sigur că o revedere a tuturor numerelor, până la cea mai consistentă antologie despre Expresionism în teatru și în arte, va produce revelații celor interesați de gândirea teatrală a regizorilor, scenografilor, actorilor, criticilor de teatru care au apărut în „Semnal teatral”. Editura, revista, Anuarul nu ar fi fost posibile fără efortul, epuizant adesea, al câtorva oameni. Între ei, Elena, care, prin competența în materie redacțională și editorială, a contribuit decisiv ca lucrurile să meargă bine. Câteodată, mai vorbim și azi acasă de sensul acelui efort, de rezultatele sale.
Fotografia mea din primul număr e din anii’90 când, câteodată, purtam cravată. Mi se părea că o lume întreagă ni se deschidea atunci. Ceea ce îmi dorisem pentru teatrul românesc: o editură specializată în teatru, Anuarul teatrului românesc (l-am realizat ani de zile la UNITEXT), cursul Uniprof pentru profesionalizarea actului critic, schimbarea structurii UNITER, prin abandonarea desuetului său model de inspirație sovietică de dinainte de 1989, și trecerea la programe și proiecte, sprijinirea dramaturgiei originale prin înființarea și realizarea Concursului „Cea mai bună piesă a anului”, și multe altele, le-am făcut. (v. http://marianpopescu.arts.ro/uniter30-iii/)
Îmi fac, din nou, ordine prin hârtii, dosare, cărți etc. Colecția revistei o păstrez. Ca fost bibliotecar, mă gândesc că a devenit o…raritate bibliofilă. Dar revista e o marcă a timpului acela, a crezului meu într-un alt fel de teatru, alt fel de discurs teatral.