Cred că e timpul să facem eforturi pentru a mări… vocabularul activ al limbii române. După ce, din 2012, în sfera publică de la noi, cuvântul plagiat a apărut și a fost discutat tot mai mult, în urma „celebrului” plagiat Ponta, cuvântul integritate începe și el să își facă loc, timid. E privit cu suspiciune, neîncredere, ca o rudă neavenită într-o societate, în medii profesionale precum cel universitar, unde preferința pentru status quo e încă viguroasă. Integritatea te determină să te gândești la propria conduită, la faptele tale și consecințele lor. Etalonul, reperele sale se regăsesc în modul în care funcționăm în fiecare zi. Iar dubla măsură este exclusă.
De câte ori ați întâlnit o persoană integră, una care nu-și negociază reperele morale (dacă le are)?
Câteodată, la unul dintre cursurile mele, în relație cu tema sa, proiectez un speech care e evocator pentru subiectul nostru. E cel al colonelului Slade (Al Pacino în „Scent of a Woman”) care, spre finalul filmului, îl apără pe tânărul Charles, în fața comisiei de disciplină a colegiului. Charles nu poate să își toarne colegii care făcuseră ceva amendabil de regulamente. Ar fi primit, în schimb, de la director, recomandarea pentru o bursă la facultate. Colonelul spune de ce tânărul nu va face ce i se cere: pentru că sufletul lui „nu e negociabil”. Școala respectivă se lăuda că este un „leagăn al liderilor” iar colonelul atrage atenția asupra a ce fel de lideri vor forma dacă li se cere tinerilor de acum să își negocieze sufletul. Charles e un caracter integru. Suferă, dar nu cedează. Integritatea are această forță care sperie, provoacă reacții agresive în rândul impostorilor, în rândul celor pentru care conștiința este o plastilină moale cu care se poate face orice. Dar ea este o structură de rezistență a societății. Candidaților la funcții politice, publice ar trebui să li se dea un test de integritate. Nu atât pentru ” a-i prinde” în flagrant, ci pentru a putea observa ce este în neregulă în ce privește modul lor de a judeca și a se comporta în viitoarea funcție publică. Căci lipsa de integritate pare să fi devenit, în timp, ea însăși un criteriu de promovare. Nu ar trebui să mai acceptăm asta.