Sunt fascinante relatările despre întâlniri și consecințele lor. Întâlniri care îți pot schimba viața, modul de a gândi. Sunt sigur că ați citit astfel de „istorii” sau, mai bine, le-ați și trăit. Dar despre întâlniri care ar fi putut avea loc, dar nu s-au întâmplat?
Mă interesează, mai nou, cum se face comunicarea publică a Științei? Cum arată discursul științific în sfera publică?
În cele ce urmează e, pe scurt, istoria unei întâlniri care n-a avut loc, dar care putea fi însemnată. Citind From Here to Infinity. A Vision for the Future of Science, autorul, celebrul cosmolog și scriitor științific, Martin Reese, remarcă cum succesul oamenilor de știință a fost rapid, vezi cazul lui Charles Darwin (1809-1882), cu a sa Originea speciilor (1859), în timp ce asta nu s-a întâmplat cu Gregor Mendel (1822-1884) cel care,
începând cu 1865, a făcut experimente pe plante pentru a pune bazele a ceea ce urma să fie genetica modernă. Mendel a citit mai întâi comunicări despre cercetările sale pe plan local, la Brno, în cadrul Societății de Istorie Naturală, în două ședințe din februarie și martie 1865 și a publicat în 1866 rezultatele cercetărilor/experimentelor sale în Tranzactions of the Bruno Natural History Society sub titlul Experiments on Plant Hybridization. Publicația a fost găsită în biblioteca lui Darwin, dar cu paginile netăiate! Ceea ce – era simplu pe atunci să dovedești că ai …deschis o carte – înseamnă că Darwin nu a citit descoperirea lui Mendel. Care ar fi putut să îi direcționeze altfel gândurile despre…originea speciilor și evoluționism. Sigur, Mendel făcuse experimentele de hibridare pe mazăre, iar Darwin și-a făcut observațiile pe ființe vii.
Interesant, Darwin le-a făcut mai ales prin explorare geografică, ieșind în lumea largă (călătoria – întreruptă nu odată când mai mergea și pe uscat din cauza răului de mare – de trei ani cu vasul Beagle) în timp ce Mendel, călugărul franciscan și apoi abate, face experimentele în grădina mănăstirii sale. Mendel trece decenii la rând în uitare până spre începutul secolului trecut când un statistician face o analiză a datelor furnizate de Mendel și aruncă asupra lui umbra unei acțiuni neetic științific: Mendel ar fi potrivit datele ca acestea să corespundă cu ipoteza de lucru. Ceea ce, la o analiză ulterioară a scrierilor lui Mendel, s-a dovedit fals: Mendel avertizase clar că a ales un subset de date din foarte multe altele pentru a ilustra cercetarea. Darwin e un autor de știință de succes. Prolific și în viața personală (a avut 10 copii!). Dacă când era mai tânăr și se gândea la căsătorie, era de părere – cum apare într-una din scrisorile sale – că femeia este „”un obiect care trebuie iubit și cu care să te joci – oricum, mai bun decât un câine”, mai târziu avea să-și revizuiască părerea.
Darwin este cel care stabilește că „Selecția naturală este un proces natural care acționează pentru a păstra și acumula variații avantajoase minore în cadrul sistemelor vii.” Mendel este cel care stabilește că „o trăsătură ereditară ar fi invariabil dominantă față de alternativa sa recesivă”, fapt care „a oferit o alternativă la moștenirea mixtă, care era teoria predominantă la acea vreme.” Susținerea lui Darwin e că „”Este un fapt cu adevărat minunat – a cărui minune suntem înclinați să o trecem cu vederea din obișnuință – faptul că toate animalele și toate plantele din toate timpurile și din tot spațiul sunt înrudite între ele…” Desigur, lucrurile au…evoluat mult de atunci. Dacă Darwin ar fi fost la curent cu ce descoperise Mendel, probabil că afirmația de mai înainte ar fi fost revizuită. Fotografia din dreapta este cu puțină vreme înainte de publicarea celebrei Originea speciilor…al cărei titlu complet este: „Originea speciilor prin intermediul selecției naturale sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru viață „. Titlul complet trimite spre modul în care teoria sa a fost luată ca argument pentru edificarea doctrinei național-socialismului în Germania lui Hitler (v. https://www.csustan.edu/sites/default/files/History/Faculty/Weikart/Darwinism-in-Nazi-Racial-Thought.pdf). Genetica experimentelor lui Mandel cu mazărea nu a permis asta. E și asta o diferență. Mai multe despre relația între contribuțiile lor în biologie aici.
Evaluări contemporane indică, încă odată, că opinia publică acceptă mai ușor ideea că progresul cunoașterii vine din „salturi” nu din acumulări progresive. E, de fapt, una dintre problemele majore ale modului în care știința este prezentă ca discurs în sfera publică. Darwin primise un sfat de la un mentor al său, care i-a făcut cadou la îmbarcarea pe Beagle un tratat de geologie ce l-a influențat mult: citește faptele nu interpretările. Succesul său ca autor științific a venit din faptul că a fost unul dintre foarte puținii mari oameni de știință care „și-au comunicat ideile direct publicului în același limbaj pe care l-a folosit și pentru colegi”. Observăm azi, în contextul pandemic, că sunt puțini oamenii de știință, cercetătorii care reușesc această performanță. Iar urmările sunt incalculabile. În efortul științei de a descoperi cum funcționează lumea, ceea ce contează, la final, este descoperirea unui adevăr care, cum scrie Richard Jennings, „satisface și o curiozitate”. Pentru că vrem să știm ce poate face știința, ne plasăm în perspectiva interesului practic al descoperirilor acesteia, fapt care ridică marele semn de întrebare: sunt toate descoperirile generate de un context etic? Cartea din care l-am citat pe Jennings (Successful Science Communication, Cambridge UP, 2011, p.46) are un subtitlu semnificativ, „Spunând lucrurile așa cum sunt”. Pare să ne trimită la sfatul primit de Darwin.
Ei nu s-au întâlnit niciodată. Dacă Darwin tăia marginile revistei unde publicase Mendel probabil că ar fi putut – dacă voia – să-l întâlnească. Pură speculație, totuși!
Au fost contemporani timp de șase decenii.