Zgomotul și furia ultimelor două săptămâni sunt îndreptate, cu prioritate, spre cei care au adus România în dezastrul financiar de acum, la un nivel de îndatorare care dă fiori. Cum se vede, se știe, mulți sunt și în noul executiv sau la volanul partidelor. Mașina de partid, retrogradată acum la rang de căruță, a dat cu oiștea prosperității în gardul prostiei și dezmățului bugetar-s(in)ecuristic. Tati și partidul său au făcut tot ce au putut să ne protejeze de viața asta competitivă. Viață de cetățeni. De europeni.Ne-au mai dat tihnă, să ne bucurăm. Dar Tati n-a fost singur. Complicitatea de partid și de stat, care s-a revărsat în tot mai mici complicități la nivel local, până la a stăpâni un oraș, ba chiar un județ, pare să fi trecut de șocul inițial al „palmei” date de electorat în decembrie. S-au speriat puțin, dar și-au revenit după ce Tati și partidul său au pus condiții să vină la guvernarea care culege „roadele” a ce tot ei au semănat. Și acum ni se cere să dăm de la noi ca să redresăm țara care a luat-o razna pe miriștea PNRR-ului unde sacii de bani europeni nu sunt ridicați nici acum. Bugetul statului stă să crape ca o piele prea întinsă peste corpul umflat al bolnavului. Noi suntem acum la ATI. Ultimele guverne dacă n-au făcut spitale, au reușit să facă din România cea mai mare secție ATI.

ATI înseamnă Anestezie și Terapie Intensivă. ATI. Unde-am fost aduși de Tati. Ironia soartei, succesorul lui Ceaușescu, „mare patriot, n-a vrut să avem datorii”, este acum internat tot la ATI. Primul Tati după 1989 e acum pe oxigen. Noi?

Ce se observă acum, între altele, e că ăstora de la ATI „doctorii” politici trebuie să le spună, pe înțelesul lor, că e groasă, că așa nu mai merge cu dezmățul bugetar, că „gata cu sinecurile”, cu lipsa de bun simț. Mai multă decență, tovarăși! De spus e ușor, dacă ai un plan de comunicare și tipul ăla de discurs care, simplu, credibil, cu etos, patos și logos, să convingă secția ATI numită România că trebuie să nu se opună intervențiilor chirurgicale succesive ce se anunță în acest semestru. Numai că „doctorii” nu (prea) le au cu comunicarea, mai ales cu convingerea altora. „Să restabilim încrederea”. Da, sigur, dar cum să am încredere eu în tine care ești lipsit de minima etică guvernamentală. Accepți, numești persoane care sunt incompetente dar obediente în continuare. „A fost parte din negociere”. Erau situații, în istorie, de mare criză, când însăși ființa unui neam era în joc. Și atunci elitele își scoteau podoabele din aur, tot ce aveau de valoare, le depuneau la picioarele liderului ca să sprijine efortul de apărare. Sigur, ar fi un SF comic să vedem scena cecurilor și viramentelor bancare aruncate de elitele politice la picioarele prim-ministrului/președintelui. Pentru a da un exemplu – dar nu simbolic, ușor penibil precum al ministrului Educației – pentru a face un prim pas în vederea restabilirii încrederii. Ăștia de la ATI, mulți abia mai respiră. Nu le arunci în față că ai restrâns un Consiliu de administrație de la 17 la 5 membri. Planul de comunicare al guvernului nu e încă copt astfel încât să vedem că, dincolo, de vorbe, faptele vin una după alta. Planul de comunicare nu înseamnă numai a stinge focurile, mici acum, ale „rezistenței” sindicatelor, asociațiilor, diverselor subsisteme etc. La noi la ATI, înainte de operația chirurgicală, esențială pentru reușită este anestezierea pacienților. Și cum ne anesteziază? Există un plan, cu termene, cu comunicatori credibili care să vorbească sincer, dar cu argumente/fapte, în ce privește „sacrificiul” care ne este cerut?

În marea secție ATI, s-au făcut câteva intervenții chirurgicale, încă se așteaptă operațiile alea mari, pe creierul lui Tati și al partidului său, pentru a extirpa tumora care din 1989 încoace n-a încetat să frâneze dezvoltarea corpului social. Sub lozinca și credința că oamenii simpli, cu venituri mici, trebuie protejați, s-a dat cu bani în populație. Oamenii aceștia evident că trebuie sprijiniți nu protejați, trebuie să le creezi – dacă vor/pot să muncească – contextele organizaționale care să le permită să se și să-și întrețină familia. Ce faci cu bolile, ale lor și ale altora, pentru care e nevoie de resurse bugetare uriașe? Dar și spitale. Tati și partidul său, dar și ceilalți complici la dezmățul bugetar, nu (prea) s-au gândit la asta. Ei au dat, să fie primit!, dar banii ăia, luați cu dobânzi tot mai mari, au fost ca drogurile: ca să „funcționezi”, ai nevoie de ele, ele costă, te-mprumuți ca să-ți cumperi zilnic substanța care te va duce-n groapă. Dar ei tac cu talent acum. Dar au pus condiții ca să vină să (ne) guverneze. Din nou. Nu vi se pare că e o bătaie de joc? Adică e un joc în care ăștia de la ATI suntem bătuți zilnic și electoral.

Inutil să vă spun că la ATI ei nu sunt internați. Mediocri, incompetenți, cu studii ca vai de mama lor, când nu sunt obținute fraudulos, ei au dezvoltat, cu instinctul sigur al barbarului, terapia prin indecență, dispreț față de ceilalți. Când încasezi lunar o sumă exorbitantă, pentru care nu trebuie să-ți bați capul (prea) mult, și n-ai nicio tresărire etică, vorbește barbarul din tine. Unii spun că au luat-o că așa e legea! Dar au cerut schimbarea ei dacă a strigat etica din ei?

Terapia prin indecență și dispreț s-a transmis până în cel mai izolat sat. România din capul lor e, de fapt, vacanța cu all inclusive. Iei cât poți de la toți. Fără odihnă. Noi, la ATI, ne uităm acum cum suntem distribuiți în rolul principal: vom fi Eroul care va salva țara. Căci ni se cere să fim în prima linie. A sacrificiului. Nu știu ce pot face tinerii politicieni veniți în lumea asta politică care nu și-a mai schimbat „desuurile” de 35 de ani. Ei/ele sunt încă înconjurați de Tati, mai mulți Tati, cu care trebuie să conlucreze. Or avea vreo șansă?

Noi, la ATI, așteptăm programarea intervențiilor chirurgicale, ne întrebăm care anestezist o fi mai bun, să nu simțim nimic, așteptăm să ni se comunice planul, termenele și cum e cu asumarea. Vorba asta a făcut carieră. Ca și altele. Dar fapte care să definească o carieră noi nu (prea) am văzut. Am văzut …cariere. Citești unele CV-uri și nu îți dai seama la ce e bun omul ăla? Ce știe să facă? E întrebarea pusă la angajare. Numai că pe „doctorii” politici nu i-a angajat nimeni. Au ajuns pe listele lui Tati, prin căi, mijloace potrivite. Și-au rămas acolo. Nu-s singuri. Și-au adus fiul, fiica, nașul, sora, soacra, mama. Analizele lui Valeriu Nicolae ar fi trebuit să fie urmate de demisii, plecări rușinate. Intervențiile unor intelectuali, ale unor profesioniști ai Școlii, ai Finanțelor, ai Economiei nu îi scot pe aceia din bunăstarea lor. Ce și-au asumat? Nimic. Mulți au jurat pe Biblie, pe Constituție. Ce valoare mai au acestea când suntem cea mai mare secție ATI din Europa? Dar lui Tati nu-i e rușine de ce-a făcut. De ce? Omul n-are nicio vină: în marea carte a limbii române i-a lipsit pagina cu litera R.

Sigur că nu mai putem rămâne aici. Trebuie să ne mișcăm. Să ne asumăm sacrificiul. Toți. Trecutul e trecut, dar, totuși…Tati și ai lui au angajat țara în datorii uriașe. Ce-ar fi să contribuie și ei la …redresare? Dar pe bune. Experții spuneau când și când: nu e bine. Dar nimeni, din posturile-alea bine remunerate n-a zis: nu e bine, vom ajunge la ATI. Și dacă nu era ascultat, să-și fi dat demisia căci însemna că expertiza lui n-avea nicio valoare. Și dădea astfel un semnal.

Vorba poetului: ieșim noi cumva la lumină. Până atunci: Tati, noi suntem la ATI.