Vă aduceți aminte de un congres, o adunare mare a marelui partid când Marcel Ciolacu se adresa de la tribună cu „nea Paul” (Paul Stănescu), „Sorin” (Sorin Grindeanu), „Mihai” (Mihai Tudose)? Au fost atunci câteva articole de presă privind această …familiaritate expusă public. Care, de fapt, ascunde nu numai o complicitate de clan, dar și o îngustă, rudimentară percepție asupra societății. Care, electoral, a funcționat. Mulți susțin pe „nea”, mai puțin pe „domnul”.Nu știu dacă d. Grindeanu are rangul pesedist de „nea Sorin”. Ce văd însă, și-l distinge între membrii clanului, este mersul acela cu mâna stângă-n buzunar (buzunarul său, să fie clar), cu capul bâțâindu-i-se a la șmechereala cuiva care – vă mai aduceți aminte – nu numai că declarase fals o carte în cv-ul său, dar spunea lejer, într-o emisiune tv, că s-a trezit și cu o diplomă de master de care masterat nu-și mai aducea aminte?! Cred că-l recunoașteți acum pe…Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României. El este acela care deunăzi se întreba public, referitor la o declarație a lui Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, ce-o fi „în capul” ministrului? Care, tehnic, și pe baza unor performanțe remarcabile în exercițiul său de europarlamentar, explica situația banilor europeni atrași în infrastructură la preluarea portofoliului și cum el, echipa sa și cea a MAE au reușit să convingă o înaltă responsabilă a PNRR să redimensioneze ceea ce părea să fie fonduri pierdute de România.

Clanul „nea”, se știe, e mai puțin școlit, gândește adesea ca mingicarii de cartier care, puși să joace performant pe teren mare, cu reguli de arbitraj clare, cu public real (o țară de 17-18 milioane), dacă nu se fac de râs, joacă prost și fac, adesea, mai mult rău. Căci atât îi duce capul. Cum s-a întâmplat până de curând. Dar oameni ca ministrul Pîslaru, oameni din generația sa, intrați mai mult sau mai puțin recent în politică, trebuie acum să scoată, în actuala guvernare, o țară întreagă acoperită de căciula unor „nea”. Ce-o fi în capul lor, al lui nea Marcel, nea Sorin, nea Paul, nea Mihai și ejusdem farinae (scuze „nea” pentru expresia asta care are, în latină, origine sută la sută agrară, „din aceeași făină”)? Mulți s-au întrebat, s-au revoltat, au protestat, s-au resemnat văzând cum, mereu, în înalte poziții în stat și guvern ajung „nea”. Dar cum apar politicieni mai tineri și competenți, care au realizat performanțe notabile, remarcabile pentru România, sunt repede vânați: „nea” nu suportă competența, respectul pentru reguli. Nu încurajează gândirea organizată, cu rază mai lungă de acțiune în beneficiul celorlalți. Le plac șmeneala, bâțâiala, zâmbetul parșiv.

Știm că există România dincolo de „nea” deși negura produsă de „nea” e ca mlaștina care te trage în jos. Dar știm că există România acelor oameni care înțeleg ce (li) se întâmplă, care urmăresc tenace să aibă o pregătire solidă, să fie buni profesioniști, să-și construiască viața și să aibă propriile opțiuni în România. (De aleg s-o facă în altă parte, o decizia personală, de necriticat/invidiat.) Ce e „în capul” lor e prețios căci ieșirea României din starea actuală se bazează pe resursele lor. Sunt oameni care nu vor în ruptul capului să ne fugă țara de sub picioare. Oameni care muncesc foarte mult pentru realizarea unor obiective de țară în condiții corecte, cinstite, cu o etică a muncii pentru care „nea” nu are respect. Căci „nea” a ajuns ușor în vârf. Dar țara de dincolo de „nea” merită construită în continuare.

Dar ni se cere acum să facem sacrificii. Dar observ(ăm) că unele decizii nu sunt bine chibzuite (pentru Școală, pentru Cultură). Dar înregistrăm, cu surprindere, cum președintele sesizează CCR pe o temă sensibilă încă iar percepția publică e a unei stări de confuzie dacă nu de perplexitate. Cine examinează logica susținerii intervenției președintelui la CCR pe această temă, va observa că ceva șchioapătă și e în răspăr cu logica de funcționare a unui stat democratic deși președintele, pare-se, asta a vrut, să protejeze democrația. Sunt cetățeni, nu puțini, care cred încă, spun tare că în democrație „sunt liber”, „fac ce vreau”, „nu mai vreau cenzură” etc. Veți observa că tocmai aceștia nu contribuie – dacă – la dezvoltarea democratică a țării.

„Nea”cultura intră insidios în ADN-ul nostru democratic. Dezvăluirile recente privind imensele salarii, indemnizații, sporuri primite de „nea” șochează pentru că acestea sunt uriașe în raport cu regimul salarial, al legislației privind acordarea lor, și pentru că banii sunt primiți fără ca vreo autoritate să evalueze îndeplinirea unor criterii de performanță. Când acestea există, totuși, se vede că sunt realizabile și de persoane aflate mai jos în ierarhia „nea”culturii. Ce face/încearcă acum guvernul în direcția extirpării tumorilor bugetare e curajos. „Beneficiarii” cu…tumori, cei din jurul lor, dar nu numai vor rezista, vor fi „rezillienți” în speranța că situația se va…”redresa”. Tensiunile bugetare, temeri salariale și viitorul locului de muncă în măsura în care sunt reale, ar putea fi și prilejul unei uriașe reconsiderări a ideii de muncă, a reașezării relațiilor sociale într-o altă matcă decât cea a clanului „nea”. O schimbare, poate lentă, dar neapărat profundă poate fi benefică pentru țara de dincolo de „nea”. „Harta” ei trebuie desenată corect pentru a fi în acord cu „teritoriul”. Deși o hartă nu e același lucru cu teritoriul. Realitatea teritoriului e aceea care ne poate repune în acord cu noi. E greu. Căci nu vedem viitorul în același fel, obișnuiți mereu să sacrificăm prezentul fără o „hartă” corectă a țării de dincolo de „nea”. Încă nu apare acel tip de discurs public care, dincolo de profesionalism, seriozitate, competență – care încep să se vadă – să inspire, să crească optimismul lui „credem că se poate mai bine și mai corect, mai cinstit”.