Ca și alții, sunt descurajat, revoltat, stupefiat etc. despre nesfârșita „inventivitate” a utilizatorilor limbii române. Din toate direcțiile, au forțat intrarea în română a unor cuvinte, a unor termeni, noțiuni, concepte ca și cum ar fi firesc să se întâmple așa. Din toate direcțiile scrierea, vorbirea ei au suportat forțări, o plajă largă a lipsei de sens, de logică, de alegere corectă a vocabularului. Învățasem la Filologie că limba e un organism viu, că reflectă schimbările, adoptă noi cuvinte necesare pentru o mai bună înțelegere. Sigur. Dar fără tratamentul haotic cu…steroizi lingvistici ca acum. Constatăm, de fapt, un amplu „efort” de corupere a limbii române, de forțare, apar neîncetat cuvinte străine românizate sau forțate ca atare să fie adoptate în scris/vorbit (în principiu nu e nociv, dar frecveța celor inutile, când ai corespondent în română, devine foarte mare), pronunții, dezacorduri, sensuri aiurea care intră încet-încet în ADN-ul său. Ce / cum vorbim astăzi? Cum scriem?

Nu mă aștept – deși ar fi îmbucurător – ca Academia Română să se revitalizeze în sensul unei lucide pronunțări în materie. Mai degrabă, m-aș aștepta ca facultățile de Filologie să examineze stadiul actual al problemei. Dacă, firește, prezintă interes.

Lăsată de capul ei, limba română este azi o pradă, victimă și o riscantă deschidere spre construcția lipsită de sens sau, mai rău, ce pretinde a avea sens. Starea de acum că în Școală nu oferim copiilor, adolescenților discipline, programe care să formeze folosirea corectă a limbii române, logica discursului și folosirea rațională a argumentului, e deja cronică. Cine apară azi limba română de malformarea ei?
Au trecut și alții prin asta. Anglia cu engleza, de pildă. Odată cu mărirea numărului de tipărituri în secolele 16 și 17, intră în engleză enorm de multe cuvinte care modifică radical câmpul lingvistic, semantic. Daniel Defoe și John Dryden, exasperați, cer înființarea unei Academii a limbii engleze, urmând modelul Academiei franceze (1637). Mai mult, Jonathan Swift face oficial în 1712 o „Propunere pentru corectarea, îmbunătățirea și cunoașterea limbii engleze”, trimisă prim-ministrului Reginei Anne. Swift scrie:

Domnul meu, în numele tuturor persoanelor Educate și Binecrescute ale națiunii, mă plâng Domniei Voastre, în calitate de prim-ministru, că Limba noastră este extrem de imperfectă; că îmbunătățirile sale zilnice sunt proporționale cu corupția sa zilnică și că Pretendenții la lustruirea și rafinarea ei, au înmulțit în principal Abuzurile și Absurditățile; și că, în multe cazuri, aceasta contravine fiecărei părți a gramaticii.

Vă imaginați o astfel de scrisoare azi trimisă prim-ministrului de către persoanele „educate și bine-crescute” ale României ?

Academia aceea, firește, nu s-a înființat. Engleza și-a continuat bătăliile sale în epoca Industrializării. Joseph Piercy descrie evoluția unui fenomen care, în sine, este unic, în The Story of the English. How an Obscure Dialect Became the World’s Most-Spoken Language (2016). Numai între 1750 și 1800 au fost publicate peste două sute de ghiduri de Gramatică și Manuale. De la limba vorbită a unei insule Engleza a devenit una a globalizării. Cu efectele pozitive îngemănate cu cele nocive, adesea coercitive.

Aventura limbii române este fascinantă. În câteva secole, Româna devine nu numai „steagul” unui teritoriu, ci și matricea spirituală a identității naționale. Ne identifică, dar ne și diferențiază în partea asta de lume. Bucuria, plăcerea de a o vorbi, de a scrie sunt inestimabile. Ar trebui să ținem la ea ca la…ochii din cap. De o folosim bine, ne face să fim. Iar dacă poți face același lucru în Engleză sau în oricare altă limbă (străină), ești mai bogat. Pentru mulți, la noi, Româna pare o limbă străină când observi, semnalezi sau corectezi miile de erori zilnice, în scris, la tv. Nu mai știu cum e corect. De fapt, când o limbă străină nu mai e străină? E limpede, când o vorbești/ o scrii bine, corect. Adaug: când poți face construcții, lingvistice, semantice, glume în acea limbă. Ce e mai greu: să știi foarte bine …limba maternă sau să știi (f.)bine și o altă limbă. Răspunsul la întrebarea din titlu? E, desigur, individual. Și permanent. Dacă va trece o zi fără să mai auzim ora doisprezece, înseamnă că începem să ne facem bine.