Voi încerca, în această secțiune a blogului, să prezint Plagiatul atât din perspectivă teoretică cât și din una practică. Încercăm, între altele, să vedem cum anul 2012 a devenit o piatră de hotar pentru Universitatea românească în ce privește demonstrarea plagiatului comis de dl. Victor Ponta, prim-ministrul în funcție al României. Faptul că acest caz a fost (și, din păcate, va fi) urmat de altele, că suspiciunile și dovedirea plagiatului în cazul mai multor persoane cu funcție de demnitate publică sunt încă “pe rol”, că dezbaterile publice s-au produs, că părți ale media au început să vadă cât de grav e fenomenul, toate acestea au creat un subiect de actualitate. Cine ar fi crezut? Plagiatul devine vedetă mediatică. Desigur, prin poziția publică a celor care au comis faptul.

Plagiatul nu este însă mereu în lumina reflectoarelor. Scena lui socială e mai mare în lumea universitară de la noi, dar și din alte părți de lume, decât mica sa scenă politică. El este semnul unei boli ciudate căci intră în corpul social pe nesimțite practic și viciază raporturi umane, instituționale, profesionale. Mai ales, erodează un pact al încrederii între cei/cele care oferă servicii educaționale și beneficiarii lor.

Realitatea multor lucrări din domeniul disciplinelor socio-umane e ca mai jos:

Dacă furi de la unul, e Plagiat. Dacă furi de la mai mulți e…Cercetare!

Postările mele aici vor fi codificate ca să pot face, în timp, referire concretă la una sau alta dintre ele:

— Teorie 1,2…

— Cazuri 1,2..

În ce mă privește, știam foarte sumar, încă din liceu – ca și colegii și colegele mele – ce este acela un plagiat. La facultate (am făcut Literele), citarea corectă a cuvintelor altcuiva în propriile noastre lucrări (referate, comunicări științifice, licență, apoi, în cazul unora dintre noi care publicam în presa culturală, în articole și recenzii) era o condiție elementară.

Ideea de bază, clară ca lumina zilei, era pe atunci, dar și acum: SĂ FII CORECT. SĂ NU FURI. Nu trebuie regulamente pentru asta. Trebuie caracter.

Mărturisesc, însă, că abia din 2012, determinat de numirea în Comisia de etică a Universității din București, am început să citesc sistematic despre Plagiat și Integritate academică. Ce am descoperit a fost uluitor, și mai este încă, și aș vrea să vă conduc pe drumurile spectaculoase ale plagiatului și eticii academice și nu numai.

În anumite situații, voi face precizarea că opinia este exprimată în nume propriu atunci când e vorba de cazuri de plagiat.