Se întâmplă lucruri grave. Și la noi și în lume. Desigur, te poți distra în Dubai chiar dacă regiunea e bombardată. Dar nu cred că te poți distra după ce votul unanim al Biroului politic al PNL l-a miruit pe rectorul sucevean, Mihai Dimian, ca unic candidat la șefia ministerului Educației. Care șefie, prin golul marcat de d. David cu piciorul demisiei, gol lăsat ilegal multă vreme să …funcționeze, l-a silit pe premier să preia interimatul funcției. Care interimat a fost sfârșit prin golul lăsat după. Nu a apărut alt interimar. Educația e pe gol, în continuare. Abia ieri, partidul care păstorește Educația, l-a desemnat pe acel domn de la Suceava. Se știe că alții au refuzat propunerea premierului. Motivele sunt simple: subfinanțarea, comanda politică, tăierea recentă a banilor etc. Graba cu care „austeritatea” guvernamentală a dat iama în Educație e rușinoasă. Discreditul major care a mânjit Școala este evident. Cine, competent și de bună credință, și-ar asuma ministeriatul acesta? Suceveanul. Ale cărui competență și bună credință, după mai multe declarații controversate, gafe și „realizări”, mi se par sub semnul îndoielii.

Văd în această nominalizare triumful atâtor demnitari care nu au avut, nu au nimic demn. Demnitari care au plagiat, au furat practic titlul de doctor, au creat cadrul normativ, legislativ de protejare a infractorilor universitari. Văd în această nominalizare convergența funestă cu unele nominalizări la mari funcții din Justiție, făcute de un ministru căruia dovezile propriului plagiat nu îl deranjează. Pe el sau guvernul său.

Omul din Suceava a fost votat în unanimitate. Ce ne spune asta? Că partidul-păstor e, cultural, intelectual, prin elita sa care decide, în mlaștina propriei mediocrități, fușereală politică ce nu are nimic în comun cu sutele de mii de elevi, studenți și milioanele de părinți. Nimic! Nu le cere nimeni să fie oameni de carte, ei și ele nu dorm cu cartea sub cap, cartea e tare, capul mai moale iar ce e în interior….nu vreau să cred că acolo ar fi muzica unor Dragonu’, Nouă Unșpe sau Nosfe.

Faptul că acest guvern, într-o perioadă dificilă, nu a reușit să dea o lumină de speranță Școlii românești, spune multe. Cred că mulți părinți ar prefera cheltuieli mai mari pentru Educație, un corp profesoral mai bine format. Faptul că guvernul nu „vede” ce se pierde zilnic prin decăderea Școlii ca vitamină esențială a corpului social, nu mai uimește. Provoacă repulsie. Evident ceva este greșit. Rău de tot. Prea mult spațiul public a fost murdărit de necinstea demnitarilor care și-au însușit ilicit merite academice. În ciuda, cruciadei pornite de ani de zile de Emilia Șercan, din cauza lipsei de interes a universităților din România pentru dezvoltarea unei reale culturi etice și de integritate, Educația este viciată profund. Recenta dispută aprinsă privind manualul de română de a IX-a, reducerea sporului de doctorat (care a făcut vizibilă anomalia sa în loc de o salarizare mai bună), maneaua vacantării și a interimatului funcției de ministru, consecințele, încă neremediate, ale unor ordine de ministru care favorizeaă infractorii academici, și etc., toate indică că păstorul domeniului a adormit cu căciula incompetenței trasă adânc pe ochi.

Am primit un email de la o colegă din altă țară. Cu un profil academic remarcabil, acum pensionară, dedicată trup și suflet luptei împotriva corupției și infractorilor academici. A lucrat luni de zile, care s-au transformat în an, ani, pentru a prezenta dovezile unui plagiat serial, întins în ani, al unei cercetătoare de la noi. Cu mare greutate universitatea românească în cauză a ajuns la aceeași concluzie și, prin Comisia sa de etică, a propus conducerii universității, retragerea titlului de doctor în cazul acelei cercetătoare. Ei, de aici începe o altă poveste, mai generală: cer universitățile, la minister, retragerea titlului iar ministerul deschide acțiune în instanță – că așa cere legea acum – pentru ca, în cazul unei sentințe pozitive, să aibă temeiul legal pentru retragerea titlului? Fiind implicat de mai mulți ani în efortul câtorva de a alinia normele juridice și cele academice astfel încât valorile morale ale societății și cele ale persoanei să nu fie viciate, mi-am dat seama că mai degrabă legislația domeniului ar trebui corectată în direcția protejării muncii academice corecte, cinstite, responsabile, neabuzive. În absența unui „cazier academic”, care să permită angajatorilor de personal academic și de cercetare să știe cu cine au de a face, în absența unor repere mai clare și simplificate iar nu înglodate în jargonul juridic, bătălia pentru o Școală curată pare infinită.

Din dezamăgire în dezamăgire, Educația în România plutește în derivă. Arată rău la toate capitolele. Ar trebui trasă pe uscat. Are atât de multe defecte, rugină, încât nu o mai poți repara. E nevoie de o altă navă. Până atunci, s-ar putea să avem numai comandantul. Azi, probabil, omul din Suceava. Simbol al unanimității care îngroapă Școala.

LE: m-ar bucura, pe mine și pe alții, ca recenta numire să infirme pesimismul și dezamăgirea privind modul în care Politicul a gestionat Educația. (04.03.2026)