Fals intro. E bine, desigur, când o inițiativă sau o postare pe Facebook mai consistentă readuc în discuție subiectul criticii teatrale. Subiectul reapărea, cum un obiect scuturat de valuri care nu mai ajungea la țărm, și înainte de 1989. Nici momentul de acum pare să nu difere. Ne spunem părerile, opiniile, punctele de vedere în mica cutie de rezonanță a lumii noastre teatrale. Încercăm, de fapt, mai bine sau mai rău, să vedem despre ce vorbim.
E critica teatrală: o profesie, o meserie, o ocupație, un, na, violon d’Ingres. Ce e?
Criticul teatral e cine? Ce face el/ea ca să fie recunoscut ca atare?
Cronicarul teatral e cine? Face el/ea cronică de…întâmpinare (sic!), adică întâmpină, iese în calea spectacolului? Sau scrie despre premiere?
Cele de mai sus, nu trebuie să ascundem asta, vin dintr-o insatisfacție profundă, perversă. Nu publicul e nesatisfăcut, ci cei/cele care fac teatru. Unii, unele, însă, nu dau doi bani pe critica teatrală. Alții, altele dau. E și o subcategorie care dau doi bani din interes: susținere în jurii, la premii etc.
Ce zice regizorul Andrei Măjeri? El lansează un decalog de…cerințe față de critic, de sugestii, de insatisfacții. Desigur, el și-ar dori ca un critic să vadă și spectacole „în afară” ca să nu rămână strict în perimetrul național. OK, zic și eu. Să urmărească „destine/evoluții/cariere” artistice. OK, zic și eu. Să inițieze „platforme de dialog, dezbateri”, să nu mai fie dependenți de găzduirea vreunui festival, să caute „conexiunea teorie/practică”. OK, zic și eu. „Să propună structuri novatoare de analiză critică”…???Ooops! Zic și eu. Aici, regizorul ne somează cu cuvinte grele: structură, novator, analiză critică. Au, auch…Să analizeze „estetic” scenografia. OK, zic și eu (ne încurcă aici alt cuvânt greu-estetic). Să descifreze „structurile rizomatice” căci artele, se știe, se regăsesc laolaltă. Ooo….kkkk. Zic și eu. Să simtă sala. Asta e tare, zic și eu, căci ridică chestiuni serioase dincolo de mi-a plăcut, nu (prea) mi-a plăcut. Să aibă de grijă cu spectatorii care, amatori, săracii, își dau cu părerea oriunde în online. Hmmm…zic și eu. Implicarea lor în procesele creative? Stați așa, hold on…păi unde-ajungem? Întreb și eu. Cum stau ei cu gustul? Nașpa. Ce caută ei ca disperații? Capodopera, nu experiența. Cam așa, zic și eu.
Ce zice regizoarea/manageră Catinca Drăgănescu? „Meseria asta pare a fi cumva ejectată din sistem”. Sunt aici două cuvinte care (îmi) dau de furcă: „cumva” și „sistem” (care?) Ejectarea e sau nu e, zic și eu. Presupune o acțiune mecanică violentă. Sistemul? Teatral? Hmmm... Ea este optimistă: „Avem nevoie de critici, dar avem nevoie de o altfel de critică”. Da, zic și eu, dar cum? Ce școală să facă ei/ele și dacă o fac dă asta o altfel de critică? Adică cum altfel?. Ea observă lipsa unor „analize de profunzime”, o sensibilitate mai mare față de „programe/căutări” estetice…presupun că ale regizorilor?! Ce înseamnă „critici independenți? Da, e atins un nerv trigemen inflamat aici. Întrebarea ei esențială: „cum reintegrăm criticul în ecosistem?” Imaginea e că ăsta, criticul, rătăcește de capul lui, ar trebui adus în…țarc.. Sistemul de care era vorba la început a devenit eco, acum. Pedantul zice că ecosistem e un concept apărut acum exact 70 de ani și se traduce: „complexul de organisme vii, mediul lor fizic și toate interrelațiile dintre acestea într-o anumită unitate de spațiu”. Din Britannica citire. Cred că fraza asta merită o reflecție aplicată ca lumea.
Mă opresc aici. În intervențiile online au mai apărut și alte comentarii la cele două „piese” selectate de mine, dar le rețin pe acestea pentru că vin de la doi creatori de spectacol. Dincolo de ceea ce ar părea șugubăț în micile mele comentarii, tratez, în fapt, cu toată seriozitatea ce rezultă din ele. Voi reveni asupra celor de mai sus.
Și acum, faptele. Studiile
1. Oficial, cum se știe, ocupația de critic de teatru este inexistentă. În COR 2024, sunt listate ocupațiile de critic de artă, critic literar și critic muzical. Nu cunosc vreo inițiativă, fie din partea oamenilor de teatru, fie din partea Ministerului Culturii de a legifera și această ocupație. În schimb, o petiție care circulă acum privește includerea Educației teatrale la liceu, în Educația artistică, între deja omologatele Educație vizuală și Educație muzicală.
2. Observ, în comentariile apărute, o nesiguranță terminologică când e vorba de ce este critica de teatru: ocupație, profesie? Lămurirea cea mai simplă, nu perfectă, e că profesia este specialitatea (calificarea) obținută prin studii; ocupația este specialitatea exercitată efectiv la locul de muncă. O concluzie rapidă: critica de teatru nu este o ocupație. Cine e critic de teatru la un ziar e, cum se știe, jurnalist, redactor, nu e angajat critic de teatru.
3. Putem, însă, vorbi de critica de teatru ca profesie căci facultăți de profil au specializarea Teatrologie. La UNATC, la Licență, există două programe de studii, Teatrologie-Management cultural și Teatrologie-Jurnalism teatral. Cel din urmă „se adresează celor care vor să studieze teatrul din perspectivă teoretică și jurnalistică, respectiv celor care doresc să contribuie la viața culturală prin activitatea lor de teatrologi sau jurnaliști teatrali.” La nivel Masterat, un alt program Teatrologie (Management și Marketing cultural). La UAT Tîrgu Mureș, e menționată numai (fără detalii) specializarea Teatrologie (Jurnalism). Remarc două lucruri: la Admiterea 2024, specializarea nu mai apare; pe lista profilor titulari e menținut, în continuare numele lui Gavril Cadariu, dispărut anul trecut. La UNAGE Iași, la Licență, apare numai Teatrologie-Management cultural. La Facultatea de Teatru și Film (UBB Cluj-Napoca), la Licență, există programul Teatrologie-Jurnalism teatral a cărui definire mi se pare foarte bună: pregătirea oferită e „în vederea însuşirii diverselor tehnici și metode de elaborare a materialelor jurnalistice cu specific teatral, a dramatizărilor și adaptărilor, de redactare a eseurilor analitice, precum și de realizare a campaniilor publicitare și de marketing în domeniul artelor spectacolului.” La nivel Masterat sunt listate trei programe, dar click-ul nu deschide nimic (Artă teatrală, Management și Antreprenoriat cultural și Educație prin teatru). La ULBSibiu, la Licență, va fi admitere la Teatrologie (Management cultural) -12 locuri alocate de ARACIS iar la Masterat sunt două programe: Management și antreprenoriat cultural și Tehnici interpretative în artele spectacolului (fiecăruia le sunt alocate oficial 50 de locuri!). La UVTimișoara, la Licență, nu există program dedicat. La fel la Litere, la Craiova, unde e numai un program pentru Actorie. Nu fac comentarii despre cum sunt prezentate aceste programe. Multora le-ar trebui realmente o revizie fundamentală. Dacă vor să atragă candidați. Numărul de locuri scoase la Admitere, de multe zeci, te lasă perplex: e chiar o nevoie pe piața muncii de atât de mulți specialiști? Numărați pe ultimii cinci ani ajungem, probabil, la o cifră care te poate pune pe gânduri. Acum, oricine are dreptul să facă studii superioare. Așa că, până la urmă exercitarea publică a specializării obținută prin profesie e ce care contează. La UNATC e chiar inventat conceptul de „teatrolog activ”. Poate e bine. Oare câți teatrologi inactivi există acum în România?
Și acum faptele. Locurile
Ca să scrii despre Teatru ai numeroase posibilități: reviste de specialitate, bloguri personale, platforme, Facebook! Etc. Publici ce scrii despre Teatru pentru a-ți spune părerea, pentru un comentariu „expert” etc. Revistele de specialitate au puțini angajați. În online n-am auzit ca cineva să fie plătit pentru ce publică despre teatru. M-ar bucura să fie dacă și scriu bine, desigur. Concluzie: spațiu publicistic, specializat sau generalist, există. Sunt, din cât mi-am dat seama mulți semnatari care publică, nu toți, cu o anume constanță. Chiar cu un anume partizanat: de tendință, de instituție, de orientare, de agendă (feministă, minorități sexuale etc.). Și atunci, de unde insatisfacția pomenită adesea?
Cronică, critică teatrală
(va urma)