Artele Educației, Artele în Societate, Generale

2022-ul meu e cu dus-întors : de la Etică la Teatru și invers

 

 

 

Invitația dlui Răzvan Penescu de a povesti pentru LiterNet cum mi-a fost anul 2022, are ceva tulburător : anul abia a trecut, dar eu mă gândeam de prin toamnă la 2023. Pot vedea clar un an calendaristic, anul meu ? Să vedem. Să mă joc puțin cu amintirea/recuperarea unui an ciudat, complicat, aniversar și puitor de întrebări pentru mine.

Dar nu, nu va fi un raport clasic, cu succese, izbânzi și realizări. Bine, nici n-o să o iau chiar de la Adam și Eva…dar, poate, numai puțin, căci un an din viață nu ai cum să-l tranșezi ca pe tăieței sau ca pe un pește ca să faci un filé arătos, după dezosare. Mai jos am lăsat și oasele ca să aibă carnea pe ce sta.

Un an în care am rămas sănătos, în care suntem toți bine. Nu-i puțin, nu?

2022, anul în care, în mod neașteptat, cele două direcții majore ale mele de activitate, de cercetare s-au intersectat : Artele spectacolului-Teatru și Etica și Integritatea Academică (EIA).

Brava lume nouă a Eticii și Integrității Academice (EIA). Anul 2022 e și borna unui drum de zece ani de când am devenit din ce în ce mai preocupat de ce se întâmplă în universitățile noastre și din lume, vulnerabile la etică și integritate. După ce, atunci, în 2012, președintele Comisiei de etică a Universității din București fiind, am analizat și expus public plagiatul V. Ponta, într-o mare conferință de presă unde universitatea – fapt inedit – și-a asumat eroarea de a acorda un titlu unui plagiator.

Am continuat, deci, să dau viață CARFIA, Centrul pentru Integritate al Universității din București pe care l-am creat în 2017, când – ca să fiu într-un acord etic cu mine – am ieșit la pensie când am făcut 65, eliberând un post de profesor astfel încât colegii mai tineri să nu trebuiască să aștepte nefiresc de mult pentru a promova. La CARFIA, împreună cu colegi din șapte universități, membre ale Consorțiului « Universitaria », am realizat la Școala noastră de Integritate din acest an, o nouă policy statement, în atenția rectorilor și top managementului universitar. CARFIA, dincolo de acțiunile și programele sale, înseamnă și un site pe care îl alimentez singur cu conținut și foto ca și pagina sa de Facebook. Centrul nu are buget, nu are resurse umane, cu excepția colaboratorului meu, dr. Constantin Brîncuș.

Anul 2022 e cel în care a trebuit, din nou, să intervin public, la mai multe posturi TV, la radio sau ziare, platforme online etc., prin interviuri cerute de media importante în legătură cu chestiuni majore ale actualității universitare. În acest sens, anul mi-a fost marcat de toxicitatea propunerilor legislative ale ministrului Educației de la acea dată, devenit apoi fost, când Emilia Șercan i-a demonstrat « micul » plagiat. Aceeași jurnalistă de investigații, devenită un brand al cercetării furtului academic comis de cei cu funcții publice, …demnitari ai statului și guvernului român.  Toxic a fost/este « cazul Bode », toxică a fost maniera în care prim-ministrul a acționat pentru a bloca analiza suspiciunii de plagiat în ce-l privește, evenimente declanșate de investigațiile și analizele Emiliei Șercan. Ea publică în acest an cartea Cazul Ponta, pe care, la rugămintea ei, am citit-o în manuscris. Efortul Emiliei, devenit, în timp, tot mai profesionist, trebuie sprijinit în continuare. Fac acest lucru cu plăcere, e un gest de colegialitate dar e și dorința de a contribui la succesul altora, cum am făcut și în cazul celei mai recente cărți a Mirunei Runcan, Atelier de restaurări teatrale 1990-2000, care surprinde perioada în care am lucrat intensiv pentru schimbarea la față a teatrului românesc, prin ce am făcut la UNITER în primii patru ani de existență a uniunii.

Sunt adesea consultat în chestiuni privind etica și integritatea academică. Uneori, e un subiect care dezvăluie limpede vulnerabilitățile unei universități. Îmi consumă timp și această preocupare pro bono, mă duc la bibliotecă (cum s-a întâmplat în cazul unui plagiat serial al unei cercetătoare de la noi), dacă e cazul, scriu  corespondența cu colegi/colege din Ro și din alte țări în română, engleză sau franceză, după caz. Zeci și zeci de ore care nu apar consemnate undeva. Citesc săptămânal cel puțin 2-3 articole despre EIA sau noile apariții editoriale privind raportul dintre cunoaștere și valorile morale. Nimic spectaculos. Dar e ceva ce trebuie să fac pentru a nu lăsa acceptarea lipsei de etică să cadă ca o piatră tombală peste moralitatea cunoașterii și efortul onest al multor colegi și colege. Mă alătur sau mi se alătură colegi și colege de la universitățile din București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Galați și Constanța. Nu suntem mulți. Le mulțumesc și aici pentru că sunt partea bună a unei lupte inegale.

M-am concentrat mult pe activitatea benevolă de la IRAFPA, Institutul de Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic de la Geneva în Board-ul căruia sunt de câțiva ani. Anul acesta am continuat folosirea tehnicilor teatrale la Școala de vară IRAFPA din Franța unde formăm consilieri de integritate din Franța, Elveția, Spania, Portugalia, România. E un exercițiu pasionant, cursanții fiind colegi/colege cu un statut profesional consolidat, dar care doresc să aibă competențe de tip EIA (Etică și Integritate Academică) pentru a face față provocărilor tot mai mari, mai numeroase în mediile lor profesional-academice și de cercetare. Ce fac, practic : am dramatizat și « regizat » un caz real, am distribuit cursanții în rolurile respective, am imaginat  « corul », am decupat textele din documentele reale ale cazului, cu victima intervenind audio, totul în ideea de a realiza ce se întâmplă, de fapt, dincolo de existența unui Cod de etică academică și eventuala lui aplicare. Și în acest an, surprizele nu au încetat să apară. Dar evenimentul  acestui an este unul special. Dincolo de medierile în care am fost implicat la IRAFPA, privind colegi/colege din Franța și Canada, el este și o premieră: am conceput, organizat și susținut primul atelier, « …celà m’est arrivé un jour…/ …asta mi s-a întâmplat într-o zi… »,  dedicat victimelor plagiatului și abuzului de putere din mediul academic, în cadrul Conferinței internaționale de la Universitatea din Coimbra. Am lucrat zece săptămâni împreună un scenariu, adaptat fiecăreia dintre cele patru victime, doi bărbați, două femei, din Franța, Grecia și Canada, cadre didactice, cercetători. Atelierul a avut loc cu public în sală și cu victimele pe un ecran mare, fiecare, conform indicațiilor mele, expunând în manieră dramatică, apoi cvasi-brechtiană traumaticele evenimente generate de « simpla » sesizare a unui fapt lipsit de EIA.  Am lucrat și cu publicul iar când am văzut primele lacrimi mi-am dat seama cât de fragilă e granița între ce pare sigur în carieră și cât de agresivă e mobilizarea împotriva onestității. Colegii și colegele mele, victime ale curajului lor de a denunța practici inacceptabile, mi-au devenit apropiate : limbajul suferinței lor, hotărârea de a trece peste sacrificii personale, depresii, unele soldate cu spitalizare, și efortul nostru la IRAFPA de a le ajuta să treacă peste, toate au dus la cristalizarea unei stări de spirit, acolo, la Coimbra. Acestea sunt lucruri despre care, de regulă, se tace în mediul academic. Noi, la IRAFPA, la CARFIA, în România, dorim să vorbim despre ele. Și să creem instrumente, contexte, o reală cultură etică și de integritate în mediul academic și de cercetare. E o cale sigură a vindecării. La care ar putea contribui și reformarea cadrului legislativ, firește.

E dureros să constați că victimele sunt primele uitate, că universitățile noastre nu sunt bine echipate, psihologic, juridic, pentru a asista persoanele din comunitatea academică ajunse în situația ca, după ce au sesizat o abatere de la EIA a cuiva, să fie supuse « ofensivei » instituționale, presiunii avocaților etc. Nu mai spun de absența reacției colegilor/colegelor care adesea preferă să tacă, să întoarcă spatele, să vorbească pe la colțuri, în general, ca și, în bună măsură, managementul universitar, să nu realizeze că o universitate, o comunitate care nu fac din EIA o practică cotidiană, e cariată moral. Una din fricile majore ale unei universități este, peste tot în lume, să nu ajungă în Justiție. Proasta conduită, plagiatul, hărțuirea (sexuală) etc. costă atunci când se intră pe ușa tribunalului. Asta explică de ce universitățile noastre evită abordarea directă a problemelor, preferând să se « apere » cu scutul slab al Codului de etică, al unui curs academic în loc să investească în programe de EIA care ar fi în beneficiul tuturor și al căror efect s-ar resimți pozitiv și pentru studenții noștri.

În linie didactică, am susținut din nou, la Universitatea din București,  cursul de Etică și Integritate Academică, la masteratul francofon al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, dar și la școlile doctorale de la Istorie, Drept, FJSC și Științe politice. Am susținut, la fel, un curs de EIA, în engleză, la nivel masterat, adaptat mediului de afaceri, pentru ASEBUSS. O experiență care îmi spune multe fiind vorba de manageri din business. Observ, încă odată, că eficacitatea interacțiunii, la acest curs, depinde esențial de calitatea prezenței în sală, mai puțin pe Zoom. E ceea ce pierde progresiv universitatea mai peste tot în lume. Să mai adaug și cele trei ateliere pe tema « Comunicarea etică în mediul academic », în cadrul programului de Peer Learning al Universității din București, dedicate colegilor profesori, doctoranzilor și staff-ului administrativ. Sau atelierul „Integritatea Academică : victimele”, în cadrul modulului de formare pedagogică al universității mele. Observ impactul pozitiv al unor astfel de întâlniri unde îmi place să stimulez gândirea privind prevederile reci ale unor regulamente și să determin, și creativ, participarea la dezbaterea morală.

În linie publicistică privind EIA, includ neapărat articole precum « Universitatea vulnerabilă », pe blogul meau, www.marianpopescu.arts.ro, « Zodia Tartuffilor », « Clarificări pentru plagiatori » pe contributors.ro, rubrica din « Tribuna învățământului ».

Am participat, fizic sau online, la dezbateri publice cu teme de EIA precum « Libertatea presei vs. Puterea tresei », găzduită de Institutul Francez, organizată de Funky Citizens, FSPUB, FJSC, conferința internațională Compilatio cu tema „Why an antiplagiarism software is essential but not enough ?”, webinarul organizat de TurnItIn, „Cafeneaua filosofică”, o excelentă inițiativă a Danei Jalobeanu sau, ca expert invitat al Reper, la panelul „Deficitul de etică în Educație și Societate” de la Cluj-Napoca, moderat de prietenul și universitarul clujean Ciprian Mihali și europarlamentara Ramona Strugariu.

Privind spre 2022, spre ce am făcut în ce privește acest domeniu nou al eticii și integrității academice, m-au încercat, câteodată, dezamăgiri. Venite fie de la acțiuni prezidențiale, guvernamentale, ale managementului universitar, fie de la constatarea unei complicități evidente. Iar întrebarea aceea nimicitoare, la ce bun?, îmi râdea în nas, triumfal. Dar am mers mai departe. Voi continua să o fac. În ciuda unei amenințări de ultimă oră: avansul tehnologiei digitale care perfecționează instrumente ca chatbot  și language machines apte să producă texte pe orice temă li se cere și care pot fi folosite fraudulos în mediul universitar. Citesc deja și pe această temă.

Brava lume veche a universității. Academic, sunt în continuare profesor asociat al universităților din București și „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca unde sunt coordonator științific de doctorat pe domeniul Artele spectacolului-Teatru. La București susțin și un curs, tangent cu sfera teatrului, creat special pentru facultatea mea (Jurnalism și Științele Comunicării): „Performance and Creative Communication”, la masteratul anglofon. E un curs în care am investit mult, place studenților pe care îi încurajez să facă saltul de la teorie la practica performance-ului în Comunicare. Am și aici studenți din alte țări. Reproduc mai jos câteva „voci” ale studenților, ce mi-au scris după curs. (Treceți peste dacă nu vă interesează).

  • I won’t take every question punctually and answer it, instead I’ll try to tell a story about how this class made me feel, whatI’ve learned and how it made me evolve as a I’ve started this last semester with apathy. All I had in mind was to finish this last year faster and get my diploma. Many thoughts, anxiety, worries for the dissertation paper, difficulties with time management. All I wanted then was to see what this semester’s courses were about, what I had to do in order to pass and go on with my life. Coming with some depression and anxiety baggage, it wouldn’t have been too difficult to just pass through the next few months without enjoying myself. But, I guess, something intrigued me about this course. Maybe the name, maybe that the teacher asked us to tell him our expectations or maybe it was just a hinch, an instinctual thought. And my instinct was right. With this course, maybe “we won’t end the nightmare, we’ll only explain it” (Five Characters in Search of an Exit, The Twilight Zone), we’ll explain it to us, we’ll understand better. In this way, knowing ourselves, the world would be able to see us and give us what we need and what we want in order to perform better and get us up until our final bow, until the curtains will fall and the role of our lives will be over. I’ve met a nice person, a very open-minded professor, someone who had a genuine interest in us, his students. Never before in all my years of education, I’ve never met a teacher who was so involved, who wanted to know us as persons, not as pupils, not as some numbers in a catalogue. What was very interesting for me was the fact that I’ve learned so much about myself without even knowing. From a person with an under the ground level of self-esteem and not at all secure about herself, I’ve gained courage to tell freely what is on my mind, what I think, to expose my ideas and to speak in a way that I will be listened to.”
  • „I imagined it will be a theoretical course with tips and tricks on how to creatively communicate through ads, but from the first course to the last one, I was impressed by how the theory is perfectly combined with the practical exercises, which were unexpected. The fact that each of us had the opportunity to express our opinion, to „perform” and to open up, was engaging and different from any other course I had in the bachelor and master years together. (…) This course gave me more confidence, thanks to the exercises and the feedback the professor gave at the end of each exercise, be it positive or negative. If before I didn’t even imagine myself in the position of an actress, defending herself in front of a jury, after this course, I realized that everything is possible, as long as you trust the process. If before I used to say I cannot, now I have more courage to try and to learn. I admit that I entered each class stressed and with a fear that what I had prepared was not good, that I misunderstood the assignment, but now, at the end, I realize that all the exercises gave me courage and made me more confident. (…) At every exercise, even though most of the times I felt insecure, or unprepared, the encouragement received from the professor helped me to keep going, because it was not about how good was it, it was about the performance, the participation and what I will learn from it. I also appreciated the calmness and the fact that he was so prepared with the topics of discussion and with the exercises, which he combined perfectly.”
  • „“…for someone who is generally quite nervous when speaking in public, reading the texts, participating in debates and describing the object exercises were surprisingly not terrifying but rather entertaining for me. (…) My impressions are g The whole idea and the structure of the class were quite good for the reasons I already talked about: practical exercises, interactivity in class, useful materials shared, thoughtful topics/questions for debate and so on. Overall, it made us, students, step out of our comfort zones and think. It made us play with our own minds, emotions, attitudes. Go back to basics, in a way. And I’m thankful for this too. (…) I have to admit I don’t have a complete impression of the teacher. It could be due to the online environment and the lack of physical presence. I would say that the teacher is highlyknowledgeable of the topics he was presenting, has intuitive skills.”
  • “This course meant a lesson that you have to be human and true to yourself in order to succeed in any communication situations. It was a class that i was looking forward, because i knew i would learn something or i would watch an interesting video, plus I was a bit nervous to see what new challenges you would bring. This course made me ask some questions and created some sort of awareness in observing people of how they speak and behave (here I mean in my day to day life). 10/10, the performance was impeccable every step of the way, especially in the moments when all the students were down and tired with no desire in their eyes, you succeeded to bring us up and actually created a class together. Very professional and creative, plus you created a safe place where everyone could speak freely, you made us feel heard and I believe you also gave to each student a bit of confidence, especially in the moments when that person was a bit lost. Thank you!“
  • “In France, being a student at the university means that the teaches don’t know you and don’t care about y In this class, I had the feeling that my questions and my comments were listened. It gave me hope about my future studies. As a student, this course was one of my favorite of my 3 years studies. What I really enjoyed was the interactions between the professor and us, the students. Creativity is seen like a sub- quality, not important. But as we learnt, creativity can solve problems, create a real performance to be a good communicant.”

Să mai spun că aprecierile primite sunt pentru cursul susținut în pandemie, pe Zoom ! Creasem cursul pentru față în față și a trebuit să îl modific. În noul an, 2023, sunt bucuros că revenim la clasă !

Coordonator de doctorat fiind, urmăresc nu numai parcursul doctoranzilor mei, ci și al celor coordonați de colegele de la școala de doctorală, când sunt invitat să fac parte din comisia de îndrumare. Acord timpul, efortul cuvenit căci a contribui la o teză bună înseamnă mult pentru mine. Citesc, recitesc, fac observații etc.Uneori, doctorandul abordează, în vreun capitol un subiect pe care nu îl cunosc bine : aloc timp să îl cunosc, citesc în mod special, nu pot trece peste. Calitatea unei școli doctorale depinde în bună măsură și de calitatea îndrumării științifice primite. Și 2022 a fost zguduit de descoperirea unor plagiate doctorale, lipsa îndrumării științifice reale în acele cazuri, complicitatea, complezența cu care s-au acordat acele titluri. Și eu ca și alții și altele știm ce înseamnă să faci un doctorat ca lumea și, mai ales, să ai…norocul unei școli doctorale bune, cu profi conștienți de misiunea lor științifică așezată pe valori morale active.

Brava lume agitată a Teatrului. În ce privește scrisul despre teatru, continui rubrica « Scenele publicului » din excelenta revistă scena.ro. Am publicat zeci de ani cronică teatrală, șapte cărți și articole în diverse reviste, în țară și în străinătate. La un moment dat, ordinea priorităților mi s-a schimbat și , deși nu mai fac exercițiul curent de critic teatral, m-am « distanțat » de mai multă vreme, dar am încă un ochi deschis pentru această lume fascinantă, în gloria, dar și în mizeria ei.

Întâmplarea semnificativă a lui 2022, la acest capitol, a fost o propunere pe care am refuzat-o (o antologie de dramaturgie română de dinainte de 1989 și după), având eu credința că regizorul e cel mai îndreptățit să evalueze textul unei piese, criticul fiind, mai degrabă, un « acompaniator ». Dar asta n-a fost totul ! Am publicat pe blogul meu în 2020 (http://marianpopescu.arts.ro/cat-de-contemporana-este-dramaturgia-romana/ ) despre problema generală și despre ce am făcut eu, zeci de ani, pentru sprijinirea dramaturgiei românești și mă trezesc, la un moment dat, cu o invitație din partea colegului Liviu Malița să contribui la un volum despre cum vedem acum dramaturgia din comunism, ba mai mult, să propunem piesele despre care credem că pot trece proba timpului și a…regimului de dinainte de 1989. Am acceptat, martor al propriei mele perplexități ! Am plonjat în trecut, în câteva din cărțile mele, pentru a încerca să mă înțeleg pe mine, cel de atunci, campion al cauzei naționale în dramaturgie ! Articolul meu, „Dramaturgia de dinainte de 1989, azi”, a apărut în acest an, la Cluj în volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, coordonat de universitarul clujean. Merită citit! Tot volumul.

Teatrul românesc, dincolo de realitatea valorică a spectacolelor, a premiilor UNITER, a fost, în 2022, din punctul meu de vedere, scena a două …probleme. Mari. Una, Teatrul Național din București, care „arestează” Ziua mondială a Teatrului prin invitarea dezolantă a lui Dan Puric – decăzut rău de la artistul care a fost – și distribuirea unei fițuici anti-semite, sub privirea paternă a directorului interimar Mircea Rusu. La TNB, ministrul oprește concursul pentru postul de director general și astfel, și acum, în 2023, acest actor, al cărui nivel intelectual-cultural e scund, interimează bine mersi. Am participat la TVR la o emisiune pe tema TNB și a unei Zile ce trebuia să fie festivă, aceea a teatrului.

A doua problemă a explodat odată cu primele dezvăluiri privind natura relațiilor dintre profi și studente la Actorie și Regie teatru. Mai întâi la Cluj, apoi la București. S-a văzut cât de nepregătite sunt universitățile, facultățile de profil de a nu lăsa ca șantajul sexual să devină, tacit, un mod …pedagogic. Am scris despre subiect, am participat la o emisiune TVR pe această temă. Mi s-a cerut să contribui la a realiza un cadru universitar eficient, nerestrictiv în mod absurd, acceptabil moral pentru ca natura lucrului la Actorie să nu fie afectată iremediabil. Am început, spre finalul anului, să documentez această temă revăzând marile cărți de Actorie și Cultură teatrală.

Mi-a făcut plăcere să susțin un atelier în cadrul Festivalului Național de Teatru despre „La ce bun să studiezi Teatrul?” la care au participat, fizic și online, studenți, cadre didactice din București, Cluj, Sibiu, Iași.

O surpriză, despre care am aflat – spam-ul, deh! – după: revista/fundația „Rinocerul”, prin dramaturgul Dinu Grigorescu (îl cunoscusem înainte de 1989, dar după am pierdut contactul), mi-a acordat (și lui Ion Cocora) un premiu: premiul „Dinu Kivu” pentru teatrologie – Opera Omnia, pentru excepţionala activitate teatrologică desfăşurată în slujba teatrului românesc”. Nu pot decât să mulțumesc că cineva s-a gândit la opera omnia în cazul meu. Statistic, cele mai frecventate, citate articole ale mele sunt unele dintre cele publicate în „Studia Dramatica” de la Cluj și cel din Yale Drama Review. Multă vreme nu am știut (de fapt, nu m-a interesat) că sunt citat în două enciclopedii mondiale ale teatrului dar și în alte lucrări.

Războiul și cenzura.Desigur, agresiunea, apoi războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cu tot ce a urmat, refugiați etc. în România, m-au determinat să ajut, de la donații, susținere de apel internațional până la sprijin direct pentru a ajuta o familie etc. Am fost invitat la Radio România Cultural pentru a vorbi despre interdicțiile aplicate artiștilor ruși în contextul agresiunii în Ucraina, atitudine tot mai întâlnită și unde nu poate fi, cred, aplicată o cenzură uniformă. Și aici etica relației artist/persoană publică trebuie examinată individual. Zilele-acestea, la noi, de pildă, figura lui Mircea Vulcănescu face obiectul unor puncte de vedere privind opera gânditorului și susținerile sale publice. Cum evaluezi o personalitate controversată, ce se va scrie cândva despre figuri ca Dan Puric sau interimarul Mircea Rusu de la TNB?

Cultura europeană. Nu pot evita să spun două vorbe, nici nu vreau, că sunt expert invitat al Comisiei europene pentru proiecte culturale în domeniile mele de competență. Exercițiul acesta de evaluator, în engleză și franceză, are și avantajul că sunt la curent cu gândirea și preocupările privind Cultura contemporană în Europa. Etica evaluării e aici pusă la încercare, având chipul activ al obiectivității. Să te gândești la antreprenorii culturali, la echipele de proiect etc, la fizionomia culturii europene și cum transpare ea în ce privește marele beneficiar, publicul, apoi la autoritățile culturale, agenții economici implicați, calitatea și nivelul culturii digitale puse în valoare, beneficiul cooperării europene în Cultură și altele, toate încă mă interesează. În noul an, vom vedea cum va arăta Timișoara noastră în rolul major de Capitală a Culturii Europene. Le doresc orașului, oamenilor care au gândit, creat evenimentele culturale ale acestui an 2023, să reușească.

 (continuarea la: https://atelier.liternet.ro/…/2022-ul-meu-e-cu-dus…)

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *